Practica judiciara insolventa. Decizia 392/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIE Nr. 392/
Ședința publică de la 24 Iunie 2009
PREȘEDINTE: Gina Ignat
JUDECĂTOR 2: Alexandrina Zaharia dr. - -
JUDECĂTOR 3: Veronica Pacurariu
Grefier - - -
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de debitoarea Distribution G - prin administrator, cu sediul în G,-, - 7,. 12 împotriva sentinței comerciale nr. 123/ 09.02.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reprezentantul recurentei, av., cu delegație la dosar, lipsă fiind intimați Leasing B, lichidatorul judiciar al debitoarei, Expert G și de pe lângă Tribunalul Galați.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Reprezentantul recurentei depune la dosar un set de acte cu opis, ce sunt cunoscute de intimata creditoare Leasing, fiind vorba, în mare parte, de corespondență emisă de aceasta și se obligă ca până la sfârșitul ședinței de judecată să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferente cererii de recurs.
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul recurentei susține oral motivele de recurs formulate, considerând că nu sunt îndeplinite condițiile deschiderii procedurii de insolvență, creanța nefiind certă, lichidă și exigibilă. Returnarea bunurilor a avut loc, contractul de leasing fiind reziliat iar neonorarea plăților nu se datorează insolvenței ci faptului că sumele nu mai sunt datorate.
Arată că societatea debitoare a formulat contestație la executare, cu termen de judecată în data de 2 iulie 2009.
În concluzie, având în vedere întregul material probator administrat în cauză solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate și pe fond, respingerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței formulată de creditoarea Leasing
La sfârșitul ședinței de judecată, se prezintă în instanță reprezentantul recurentei care depune la dosar chitanța de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 19 lei și timbru judiciar de 1,5 lei.
CURTEA,
Asupra recursului de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 123/ 9 februarie 2009 Tribunalul Galați, secția comercială, a admis cererea formulată de creditoarea " Leasing " și a deschis procedura generală a insolvenței debitoarei " Distribution" G, conform art. 33 alin. 6 din Legea nr.85/2006, a desemnat administrator judiciar provizoriu pe MG Expert cu atribuțiile prevăzute de art. 20 din legea menționată mai sus și a retribuție de 500 lei lunar.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că creditoarea are o creanță în sumă de 149.983 lei care este certă, lichidă și exigibilă și că debitoarea este prezumată în insolvență, deoarece a încetat plățile către creditoare cu peste 30 de zile.
Împotriva menționatei hotărâri, în termen legal, debitoarea " Distribution" Gad eclarat recurs, invocând că nu se află în stare de insolvență și că creanța creditoarei nu este certă, lichidă și exigibilă deoarece prin returnarea bunurilor, contractul de leasing s-a reziliat, iar cumpărătorul este în proprietatea bunurilor sale, neonorarea plății ratelor nu se datorează insolvenței, ci faptului că sumele nu mai sunt datorate.
Recurenta a susținut că referitor la returnarea bunurilor, chiar finanțatorul cumpărător " Leasing " B în declarația de reziliere a contractului de leasing, adresă înregistrată sub nr. / 13.03.2008 a specificat: " în eventualitatea în care nu se vor putea recupera bunurile de la actualul detentor -, veți răspunde solidar cu această societate de îndeplinirea acestei obligații"; bunurile au fost predate finanțatorului - cumpărător de către în baza unui înscris întocmit între părți, astfel că nu poate exista răspundere pentru această obligație.
Recursul este fondat;
Procesul - verbal de predare primire nr. /4 martie 2008 ( 28 dosar recurs) atestă faptul că între recurenta debitoare în calitate de predator și în calitate de primitor au fost predate echipamente în perfectă stare de funcționare. Ulterior, la data de 14 martie 2008 fost încheiat procesul -verbal ( 30 dosar recurs) prin care Bap redat creditoarei " Leasing " echipamentele descrise în primul proces -verbal, și anume cel încheiat la data de 4 martie 2008, creditoarea semnând de primire și aplicând ștampila societății.
Curtea reține că echipamentele din contractul de leasing financiar nr. 54.454/ 21 septembrie 2007, contract ce a stat la baza cererii introductive de instanță din 6 ianuarie 2009( 2 dosar fond) au fost restituite creditoarei, situație în care debitoarea nu se află în insolvență, cum eronat a apreciat prima instanță. Înscrisurile referitoare la restituirea echipamentelor atestă că acestea erau în perfectă stare de funcționare și că la predarea - primirea lor creditoarea nu a formulat obiecțiuni.
Prin urmare, în speță creditoarea intimată nu a produs dovezi, care să ateste starea de insolvență a debitoarei, precum și că are o creanță certă, lichidă și exigibilă.
Față de cele ce preced, recursul declarat de debitoare fiind fondat, urmează ca în temeiul art. 312 alin. 1. proc. civ. să fie admis cu consecința modificării sentinței recurate în sensul că urmează să fie respinsă cererea creditoarei privind deschiderea procedurii insolvenței debitoarei " Distribution"
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de debitoarea Distribution G - prin administrator, cu sediul în G,-, - 7,. 12 împotriva sentinței comerciale nr. 123/ 09.02.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Modifică sentința nr. 123/2009 a Tribunalului Galați în sensul că respinge ca nefondată cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de creditoarea Leasing -
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Iunie 2009.
Președinte, Judecător, pt. Judecător,
- - dr. - - -
conf. art. 261. proc. civ.
VICEPREȘEDINTE,
Grefier,
- -
Red. AZ/ 30.06.2009
Tehno MC/ 09.07/ 2 ex.
Fond:
Președinte:Gina IgnatJudecători:Gina Ignat, Alexandrina Zaharia, Veronica Pacurariu
← Practica judiciara insolventa. Decizia 112/2009. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 594/2009. Curtea de Apel... → |
---|