Practica judiciara insolventa. Decizia 440/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILA NR. 440/COM

Ședința publică de la 06 aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Adriana Gherasim

JUDECĂTOR 2: Kamelia Vlad

JUDECĂTOR 3: Monica Costea

Grefier - - -

Pe rol, judecarea recursului comercial formulat de recurenta creditoare SC SRL, cu sediul în Cernavodă,-, județul C, împotriva încheierii nr.5064/COM din 19.12.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC -ELECTRICE SA, cu sediul în Cernavodă,-, județul C și intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în C,-, județul C, având ca obiect procedura insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru intimata debitoare SC -Electrice SA avocat în baza delegației depusă la dosar, lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul litigiului și stadiul procesual, după care:

Avocat pentru intimata debitoare precizează că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză.

Curtea, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Având cuvântul pentru intimata debitoare SC Electrice SA Cernavodă, avocat solicită respingerea recursului ca nefondat. Arată apărătorul intimatei debitoare că se susține de recurentă că plata cauțiunii ar fi un obstacol în recuperarea creanței. În susținerea apărătorului intimatei debitoare cauțiunea reprezintă o dovadă de bună credință. Se impune a se avea în vedere cuantumul datoriei, activele societății, divizării ce a avut loc, importanței societății debitoare și împrejurării transferării creditului către societatea nou înființată ca urmare a acestei divizări. Precizează că nu a mai fost formulată o cerere de insolvență. nu a fost atacată. Fără cheltuieli de judecată.

CURTEA:

Asupra recursului comercial d e față:

1. Obiectul și părțile litigiului.

Judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Constanțaa fost investit de către creditoarea SC SRL cu o cerere de deschidere a procedurii insolvenței față de debitoarea SC Electrice SA.

A susținut creditoarea că are față de debitoare o creanță certă, lichidă și exigibilă în valoare de 23.022,90 lei potrivit sentinței penale nr.954/c/2007 a Judecătoriei Medgidia.

Debitoarea a formulat contestație arătând că urmare a divizării sale, creanța afirmată de creditoare a fost preluată de SC - SA, astfel că a solicitat obligarea creditoarei la plata unei cauțiuni.

2. Hotărârea tribunalului.

Prin încheierea nr.5064/, judecătorul sindic a admis cererea debitoarei și a obligat-o pe creditoarea la consemnare la bancă a sumei de 2240 lei cu titlu de cauțiune.

Pentru a dispune astfel a reținut prima instanță îndeplinirea cerinței prevăzută de art.33 din Legea nr.85/2006 pentru obligarea creditoarei la consemnarea unei cauțiuni, întrucât debitoarea invocă neîntrunirea caracterului cert al creanței dedusă din preluarea acesteia de către o altă societate înființată ca urmare a divizării.

3. Recursul

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a exercitat recurs creditoarea criticând- sub aspectele;

- hotărârea fost pronunțată cu aplicarea greșită legii întrucât art.33 pct.3 din Legea nr.85/2006 nu prevede expres cazurile în care poate fi obligați creditorii la plata unei cauțiuni; prin măsura dispusă, judecătorul fondului a obstrucționat recuperarea debitului său de la debitoare;

- greșit s-a reținut că s-ar contesta caracterul cert al creanței întrucât ar fi vorba despre o preluare a creanței de o altă societate pentru motivul că SC Cernavodă nu poate fi una și aceeași societate cu recurenta;

- recurenta deține față de debitoare titlu executoriu constând în sentința penală nr.954/C/2007, investită cu formulă executorie;

- la data când creditoarea a depus cerere de chemare în judecată protocolul între SC - SA și SC -Electrice SA nu era aprobat de, iar după data de 25.06.2007 nu s-a invocat lipsa calității procesuale pasive în cauză; sentința penală îi este opozabilă iar creanța are caracter cert.

4. Curtea

Analizând criticile aduse Curtea reține că acestea sunt nefondate pentru considerentele:

Nu poate fi primită susținerea privind aplicarea greșită dispozițiilor art.33 din legea nr.85/2006 motivat de faptul că, chiar dacă dispozițiile legale incidente în speță nu menționează expres cazurile în care creditorul poate fi obligat la consemnarea unei cauțiuni, rezultă din interpretarea gramaticală și sistematică a dispozițiilor legale că este vorba despre cazurile ivite în strictă legătură cu cererea creditorului de deschiderea procedurii și cu constatarea stării de insolvență a debitorului.

Ori, în speță, judecătorul sindic a apreciat că este vorba despre o situație în care față de contestarea caracterului cert al creanței afirmate de creditoare, se impune instituirea în sarcina creditoarei a unei cauțiuni ce va fi folosită, dacă cererea creditoarei de deschidere a procedurii va fi respinsă, la acoperirea pagubelor suferite de debitor.

Nici critica privind obstrucționarea posibilității recuperării debitului nu este întemeiată întrucât obligația de achitare a unei sume de bani cu titlu de cauțiune nu este de natură să blocheze demersul procedural al creditoarei.

Această posibilitate fost prevăzută de legiuitor iar în cazul admiterii cererii de deschidere a procedurii, suma plătită cu titlu de cauțiune va fi restituită creditoarei.

Cum în cauză, instituirea obligației de plată a unei sume de bani cu titlu de cauțiune în sarcina creditoarei a fost apreciată judicios de către judecătorul sindic ca fiind oportună, nu poate fi reținută critica recurentei privind aplicarea greșită a legii.

Corect a apreciat judecătorul sindic ca fiind oportună plata acestei cauțiuni în contextul în care s-a făcut dovada unei divizări a debitoarei și încheierii unui protocol de predare-primire întocmit la 30.09.2006.

Celelalte aspecte invocate pe calea recursului vizând existența titlului executoriu față de debitoare, precum și momentul și cauzele încheierii protocolului între SC -Electrice și SC - SA, urmează a fi valorificate în fața judecătorului sindic cu ocazia analizei de către acesta condițiilor prevăzute de lege pentru deschiderea procedurii de insolvență.

Față de cele arătate, Curtea va respinge recursul ca nefondat conform art.312 Cod pr.civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurenta creditoare SC SRL, cu sediul în Cernavodă,-, județul C, împotriva încheierii nr.5064/COM din 19.12.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC -ELECTRICE SA, cu sediul în Cernavodă,-, județul C și intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în C,-, județul C, având ca obiect procedura insolvenței, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 06 aprilie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Jud.fond:

Red.dec.jud.-/05.05.2009

Tehnored. 2 ex./06.05.2009

Președinte:Adriana Gherasim
Judecători:Adriana Gherasim, Kamelia Vlad, Monica Costea

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 440/2009. Curtea de Apel Constanta