Practica judiciara insolventa. Decizia 523/2008. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - procedura insolvenței -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 523
Ședința publică de la 9 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Morariu Adriana
JUDECĂTOR 2: Nechifor Veta
JUDECĂTOR 3: Sas Remus
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în mun. S,-, județul S, împotriva sentinței nr. 81 din 12 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. (dosar nr-)
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 2 aprilie 2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea ședinței de judecată de la acea dată redactată separat și care face parte integrantă din prezenta decizie și când, din lipsă de timp de deliberare, pronunțarea s-a amânat pentru astăzi 9 aprilie 2008.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin sentința comercială nr.81/2008, judecătorul sindic - Tribunalul Suceavaa dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului SC SRL și a respins ca nefondată cererea de antrenare a răspunderii materiale formulată de creditorul DGFP S împotriva pârâtului.
În motivarea soluției, s-au reținut următoarele:
Prin sentința comercială nr.185/2004 a Tribunalului Suceavas -a deschis procedura reorganizării judiciare față de debitoarea SC SRL pentru plata unei creanțe de 29.129,93 USD reprezentând credit bancar preluat de AVAS B, fiind desemnat administrator judiciar SC
Întrucât nu s-au identificat posibilități de reorganizare, conform raportului preliminar depus, prin sentința comercială nr.245/2006 a Tribunalului Suceavas -a deschis procedura falimentului față de debitoare, fiind desemnat lichidator SC
Prin încheierea nr.547/2007 au fost autorizați creditorii să formuleze cerere de atragere a răspunderii materiale.
Prin raportul de activitate din 15 mai 2007 lichidatorul a solicitat închiderea procedurii întrucât nu s-au identificat bunuri ale societății care să fie supuse lichidării și îndestulării creditorilor.
Împotriva raportului au formulat obiecțiuni creditorii.
Sas usținut că nu s-au depus dovezi privind identificarea bunurilor de la autorități, bănci, oficiu de cadastru și nici nu s-a pronunțat asupra atragerii răspunderii materiale deși reține că nu s-au depus situațiile financiare ale societății debitoare.
Art.138 lit. d,c din Legea nr.85/2006 permite atragerea răspunderii materiale a organelor de conducere a societății debitoare care au determinat sau mărit starea de insolvență prin aceea că nu au ținut contabilitatea conform legii ori au dispus în interes personal continuarea activității care ducea în mod vădit la insolvență.
Pârâtul a avut calitate de asociat al societății debitoare până în anul 1992 așa cum rezultă din actul adițional depus, prin urmare acesta nu avea atribuția ținerii contabilității și predarea ei către administratorul judiciar și nici nu putea să dispună continuarea activității în interes personal din moment ce s-a retras din societate în anul 1992.
Asupra raportului cu propunerea de închidere a procedurii, judecătorul sindic constată că prin adresele nr.4297/1997 ale Comunei, cât și adresele nr.4901/2007 a BRD S și POST S că debitoarea nu deține bunuri, de altfel în cererea introductivă AVAS B arată că întreg patrimoniul societății a fost executat silit, anterior cererii introductive și nu există elemente care să justifice că debitoarea ar fi obținut bunuri ulterior.
Cât privește depunerea raportului privind cauzele insolvenței acesta a fost depus cu ocazia deschiderii falimentului și nu a fost contestat de creditoare.
Împotriva sentinței menționate a declarat recurs DGFP S care a arătat următoarele:
Situația de fapt a fost reținută eronat, pârâtul neretrăgându-se din societate în anul 1992.
Ca atare, fostul asociat nu și-a îndeplinit obligația de a pune la dispoziția lichidatorului judiciar documentele prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006, ceea ce crează o prezumție că evidența contabilă a SC SRL nu a fost condusă în conformitate cu dispozițiile legale în materie.
De asemenea, potrivit extraselor de pe site-ul Ministerului Economiei și Finanțelor anexate raportului final, societatea debitoare nu a depus nicio declarație privind obligațiile de plată către bugetul de stat în perioada 1.12.2003 - februarie 2007.
Prin modul defectuos în care fostul asociat a înțeles să fie condusă evidența financiar-contabilă a societății debitoare aceasta a ajuns în stare de insolvență, fiind evidentă legătura de cauzalitate dintre comportamentul culpabil al pârâtului și situația falimentară a agentului economic.
Ținând cont de prevederile art.10 alin.1 din Legea nr.82/1991 republicată, se impunea a se da incidența dispozițiilor art.138 alin.1 lit.d) din Legea nr.85/2006, potrivit cărora judecătorul - sindic poate dispune că o parte a pasivului debitorului persoana juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una din următoarele fapte: d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
A mai învederat că în speță sunt incidente și dispozițiile art.138 lit.c din Legea nr.85/2006.
S-a mai arătat că lichidatorul judiciar nu a efectuat toate demersurile în vederea identificării unor eventuale bunuri în patrimoniul SC SRL. Adresele primăriei din care rezultă faptul că debitoarea nu posedă bunuri nu sunt de natura a realiza condiția legii întrucât în evidența organului administrativ teritorial figurează doar bunuri supuse impozitelor și taxelor locale. De asemenea, deosebit de relațiile solicitate de la organul administrativ teritorial, se impunea ca lichidatorul să solicite informații în acest sens și de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară - Biroul de carte funciară local sau de la organul fiscal teritorial.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, lichidatorul judiciar a învederat că s-a retras din societate în anul 1992 neputându-se atrage răspunderea acestuia. S-a mai arătat că a depus toate demersurile pentru a fi identificate bunuri ale debitorului, dovada fiind făcută prin adresele depuse la dosar. În plus, anterior societatea a fost supusă procedurii executării silite.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că recursul nu este întemeiat.
În mod temeinic și legal prima instanță a dispus închiderea procedurii insolvenței, potrivit art.132 din Legea nr.85/2006.
Lichidatorul judiciar a făcut dovada diligențelor depuse pentru identificarea eventualelor bunuri aparținând debitoarei, așa cum rezultă din adresele Primăriei comunei și adresele băncilor BRD și învederate de către judecătorul sindic.
În plus, trebuie reținută și împrejurarea că patrimonial societății debitoare a fost supus anterior unei proceduri de executare silită, nemaifiind identificate în prezent alte bunuri.
Relativ la închiderea procedurii, recurentul invocă doar dispoziții de principiu din Legea nr. 85/2006 fără a-și întemeia argumentarea pe situația de fapt concretă din dosar. Simpla critică a activității lichidatorului judiciar ( care are o obligație de diligență nu una de rezultat) fără indicarea unor bunuri ale debitorului, nu prezintă relevanță.
Nici motivele de recurs privind greșita respingere a cererii de atragere a răspunderii fostului administrator nu sunt întemeiate.
Răspunderea civilă delictuală întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 este o răspundere personală, fiind necesară dovada faptei ilicite, a vinovăției, prejudiciului produs și a legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
Or, administratorul nu a săvârșit nici o faptă ilicită. El s-a retras din societate în anul 1992, așa cum rezultă din actul adițional ( 237).
Retragerea din societate e confirmată lămuritor de faptul că o serie de contracte ( de credit, ipotecă, garanție) și procese verbale de inventar au fost încheiate de către alt administrator, respectiv (51-60). Acestui administrator i s-au solicitat documentele contabile, numele creditorilor și un inventar cu bunurile societății ( 24,75,105 ) și pe acesta îl indică lichidatorul judiciar ca fiind vinovat de insolvență, în raportul final (162).
Cum însă a decedat, cererea de atragere a răspunderii a fost formulată împotriva lui, care nu a administrat însă societatea.
Dispozițiile art.5 al.1 din Legea nr. 26/1990 privind inopozabilitatea actului adițional pentru motivul neînscrierii lui în registrul comerțului nu prezintă relevanță sub aspectul răspunderii civile delictuale care reclamă imperativ existența uneia din faptele ilicite prevăzute de art.138 din Legea nr. 85/2006. Inopozabilitatea invocată reprezintă aspect sub aspectul răspunderii civile contractuale în cazul actelor juridice încheiate în numele societății, ceea ce nu este cazul în speță.
Pentru considerentele învederate, în temeiul art. 312 al.1 Cod pr. civilă,
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în mun. S,-, județul S, împotriva sentinței nr. 81 din 12 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9 aprilie 2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
2ex/13.05.2008
Președinte:Morariu AdrianaJudecători:Morariu Adriana, Nechifor Veta, Sas Remus
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 147/2008. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 972/2008. Curtea de Apel... → |
|---|
