Practica judiciara insolventa. Decizia 557/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
Decizia comercială nr. 557
Ședința publică de la 23 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sarmisegetuza Tulbure dr. - -
JUDECĂTOR 2: Veronica Pacurariu
JUDECĂTOR 3: Simona Gavrila
Grefier - -
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de creditoarea AVAS B, cu sediul în B,--11, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr. 626/12.05.2009, pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații SRL G, cu sediul în G,-, - 19,. 10/prin lichidator judiciar G, cu sediul în G,-, -A,.6, SC SRL C N, cu sediul ales la, & Asociații-prin avocat - B, b- - ( - B), nr. 45, - 3,.6-7,. 76, sector 3, Direcția Generală a Finanțelor Publice G, cu sediul în G,-, Municipiul G, cu sediul în G,- și Oficiul Registrului Comerțului - Tribunalul Galați, cu sediul în G,-, având ca obiect - procedura insolvenței, Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru intimatul debitoarei SRL G - economist, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul că recursul aflat la primul termen de judecată este motivat; scutit de plata taxei de timbru; prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă;
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentantului lichidatorului judiciar al intimatei-debitoare:
Reprezentantul lichidatorului judiciar al intimatei-debitoare SRL G solicită respingerea recursului.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin sentința comercială nr. 626/2009 a Tribunalului Galați, judecătorul sindic aprobat raportul final nr. 72/2008 întocmit de lichidatorul judiciar G, a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei SRL G și radierea ei și a aprobat plata lichidatorului din fondul de lichidare.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul sindic reținut următoarele:
Cererile lichidatorului sunt fondate și urmează a fi admise ca atare pentru următoarele considerente:
În baza disp. art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, modificată, în orice stadiu al procedurii prevăzută de prezenta lege dacă se constată că nu există bunuri în averea debitoarei, Judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
Conform disp. art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, modificată, o procedură de faliment va fi închisă atunci când Judecătorul-sindic a aprobat raportul final. În urma unei cereri a lichidatorului, Judecătorul-sindic va pronunța o sentință, închizând procedura, iar în cazul persoanelor juridice dispunând și radierea acestora.
În fapt, apreciind că se află în stare de insolvență, în temeiul disp. art. 1 alin. 1 și art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, modificată, debitoarea a solicitat deschiderea procedurii simplificate a falimentului, cerere încuviințată de Judecătorul-sindic prin Sentința comercială nr. 1054 din 21 octombrie 2008.
În aceeași cauză, au depus declarații de creanță creditorii Direcția Generală a Finanțelor Publice G, Municipiul G și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului -
activitatea debitoarei, lichidatorul nu a identificat în averea acesteia bunuri mobile sau imobile ori disponibilități bănești pe care să le poată valorifica pentru acoperirea pasivului în valoare totală de 23.708,71 lei motiv pentru care a solicitat închiderea procedurii falimentului debitoarei.
Față de considerentele expuse și de dispozițiile legale menționate, potrivit disp. art. 11 alin. 1 lit. n și art. 25 lit. k din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, modificată, Judecătorul-sindic a reținut că cererile lichidatorului sunt fondate și pe cale de consecință a aprobat Raportul final nr. 720 din 9 decembrie 2008 și a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei G și radierea acesteia din Registrul Comerțului, cu aplicarea în cauză a disp. art. 136 și art. 135 din aceeași lege.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a formulat recurs AVAS B, criticând-o sub aspectul legalității și al temeiniciei.
În motivarea cererii de recurs a arătat aceasta că la data de 15.12.2008 lichidatorul judiciar i-a transmis raportul final și că prin cererea CB/35314 ea a formulat obiecțiuni considerând că sunt îndeplinite disp. art. 138 din Legea 85/2006.
A arătat recurenta că, în opinia sa raportul final trebuia să fie o sinteză a întregii proceduri și să cuprindă inclusiv indicarea persoanelor răspunzătoare de starea de insolvență.
A mai arătat aceasta, în esență, faptele pentru care consideră că ar fi trebuit trase la răspundere organele de conducere ale debitoarei și indicat faptul că a solicitat judecătorului sindic autorizarea promovării cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale.
În cauză nu s-au formulat întâmpinări.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor invocate de creditoare, dar și a celor ce pot fi avute în vedere din oficiu de către instanță, Curtea apreciază că prezentul recurs este nefundat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Lichidatorul a depus raportul final la data de 9.12.2008 și așa cum a precizat și recurenta le- comunicat și acesteia.
Contrat afirmațiilor recurentei, la dosarul cauzei nu există înregistrată vreo contestație la raportul final.
Mai mult, la termenul de judecată din data de 10.03.2009 ( următorul termen după depunerea raportului final, creditoarea-recurentă a fost prezentă iar în încheierea de ședință s-a consemnat că nu s-au formulat obiecțiuni la raportul final.
Conform disp. art. 129 alin.1 din Legea 85/2006 creditorii nemulțumiți de cele cuprinse în raportul final, trebuiau să facă obiecțiuni cu 5 zile înainte de convocarea acțiunii.
Cum, recurenta nu a formulat obiecțiuni și nici nu a solicitat autorizării în vederea formulării unei cereri de atragere răspunderii patrimoniale, văzând disp.art. 316 în referire la art. 294.pr.civ. potrivit cărora, în recurs nu se pot formula cereri noi, Curtea apreciază criticile recurentei ca vădit nefondate.
Față de aceste considerente, văzând și disp. art. 312.pr.civ. urmează să respingă prezentul recurs, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea AVAS B, cu sediul în B,--11, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr.626/12.05.2009, pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații SRL G, cu sediul în G,-, - 19,. 10/prin lichidator judiciar G, cu sediul în G,-, -A,.6, SC SRL C N, cu sediul ales la, & Asociații-prin avocat - B, b- - ( - B), nr. 45, - 3,.6-7,. 76, sector 3, Direcția Generală a Finanțelor Publice G, cu sediul în G,-, Municipiul G, cu sediul în G,- și Oficiul Registrului Comerțului - Tribunalul Galați, cu sediul în G,-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 octombrie 2009.
Președinte, dr. - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - |
Red.
Tehnored.-.- 9 ex.
6.11.2009
Fond.-
Președinte:Sarmisegetuza TulbureJudecători:Sarmisegetuza Tulbure, Veronica Pacurariu, Simona Gavrila
← Practica judiciara insolventa. Decizia 364/2009. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 79/2010. Curtea de Apel... → |
---|