Practica judiciara insolventa. Decizia 603/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIE Nr. 603/
Ședința publică de la 13 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alexandrina Zaharia dr. - -
JUDECĂTOR 2: Gina Ignat
JUDECĂTOR 3: Simona Gavrila
Grefier - - -
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice V, cu sediul în Focșani,-, jud. V împotriva sentinței comerciale nr. 499/ 18.06.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta V și intimata debitoare Reghiu, jud.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față.
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 499 din 18.06.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr- s-a respins, ca neîntemeiată, cererea creditoarei V pentru deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată pentru debitoarea
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în fapt și în drept, următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr-, creditoarea Vas olicitat deschiderea procedurii insolvenței în formă generală pentru debitoarea Reghiu.
În motivare a arătat că are față de debitoare o creanță certă, lichidă și exigibilă de 12.901 lei.
În dovedirea cererii a depus înscrisuri.
Legal citată, debitoarea nu a formulat contestație, însă, la 18.06.2009 a depus la dosar copie de pe chitanța nr.1912/17.06.2009, eliberată de, din care rezultă că a achitat către bugetul de stat suma de 3.000 lei și a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
. Potrivit disp. art. 3 alin.1 punct 1 din Legea 85/2006, insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile.
Art.3 alin.1punct 1 lit. a) insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria față de unul sau mai mulți creditori.
Potrivit punctului 12 al art. 3, valoarea prag reprezintă cuantumul minim al creanței, pentru a putea fi introdusă cererea creditorului și este de 10.000 lei RON.
Ori, debitoarea a depus la dosar copie de pe chitanța nr. 1912/17.06.2009 emisă de, din care rezultă că a achitat către bugetul de stat suma de 3.000 lei, ceea ce dovedește că nu este în stare de insolvență, așa cum este definită de art. 3 alin.1 punct 1 din Legea 85/2006, la momentul judecării cauzei dovedind că are fonduri bănești disponibile, pentru plata datoriilor exigibile. Mai mult, creanța V se situează sub valoarea prag prevăzută de lege.
Apărarea creditoarei că, la data formulării cererii creanța sa depășea minimul prevăzut de lege, nu poate fi primită, având în vedere că pârâta a dovedit că are disponibilități pentru a plăti datoriile exigibile, scopul procedurii instituite în materie nefiind desființarea societăților comerciale ci, în primul rând, prin procedura reorganizării judiciare, menținerea lor în activitate.
Împotriva menționatei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs creditoarea V, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte:
La data sesizării instanței de fond cu cererea de deschidere a procedurii insolvenței în formă simplificată pentru debitoarea, aceasta din urmă avea obligații fiscale restante în cuantum total de 12.901 lei.
După introducerea cererii, debitoarea a făcut o plată în sumă de 3.000 lei care a diminuat cuantumul creanței de la 12.901 lei la 9.901 lei.
Întrucât la data formulării cererii introductive, creanța îndeplinea condiția pragului de 10.000 lei, în mod nelegal s-a procedat la respingerea cererii.
Pentru motivele arătate mai sus, subsumate de recurentă temeiului de reformare prevăzut de art. 304 pct. 9. proc.civ. s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței tribunalului în sensul admiterii cererii de deschidere a procedurii insolvenței în formă simplificată.
Intimata - debitoare nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare.
Recursul de față este nefondat.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate de recurentă, dar și din oficiu, conform disp. art. 3041. pr. civ. Curtea apreciază că respingerea cererii de deschidere a procedurii de insolvență este o soluție legală și temeinică.
Chiar dacă creanța îndeplinea la data sesizării instanței de fond toate cerințele cumulative impuse de lege, inclusiv condiția pragului minim de 10.000 lei prevăzut de art. 3 pct. 12 din Legea 85/2006, această împrejurare nu reclama, în mod automat, admiterea cererii, indiferent de comportamentul ulterior al debitoarei.
Cum, în speță, debitoarea a înțeles să satisfacă o parte a creanței, aceasta dovedește buna sa credință cât și intenția de a-și continua activitatea, fapt ce impune a-i oferi șansa redresării, iar nu a-i aplica sancțiunea desființării.
Pentru considerentele enunțate mai sus, văzând și disp. art. 312 alin. 1. pr. civ. urmează a respinge recursul de față, cu consecința imediată a menținerii hotărârii ce face obiectul recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice V, cu sediul în Focșani,-, jud. V împotriva sentinței comerciale nr. 499/ 18.06.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr- ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 2009.
Președinte, dr. - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. IG/ 11.12.2009
Tehno MC/ 4 ex.
Fond:
Președinte:Alexandrina ZahariaJudecători:Alexandrina Zaharia, Gina Ignat, Simona Gavrila
← Practica judiciara insolventa. Decizia 575/2009. Curtea de Apel... | Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 511/2008.... → |
---|