Practica judiciara insolventa. Decizia 610/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIA NR.610/
Ședința publică de la 18 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sarmisegetuza Tulbure dr. - -
JUDECĂTOR 2: Veronica Pacurariu
JUDECĂTOR 3: Alexandrina Zaharia dr. - -
Grefier - - -
-.-.-.-.-.-
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de către creditoarea AVAS B, cu sediul in sector 1,--11, împotriva sentinței civile nr.518 din 18.06.2009 pronunțată de judecătorul sindic in dosarul nr- al Tribunalului vrancea, în contradictoriu cu intimatii SC SRl Focșani, prin lichidator judiciar și V, având ca obiect procedura insolvenței-Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este la primul termen de judecată, este motivat, scutit de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, iar prin motivele de recurs s-sa solicitat judecarea în lipsă.
Instanța constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra cauzei de față.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Din conținutul actelor și lucrărilor dosarului, rezultă;
Prin cererea înregistrată la nr- de către Tribunalul Vrancea, debitoarea SC SRL Focșani, cu sediul în Focșani,-,.32, jud.V, prin lichidator a solicitat deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată având în vedere disp.art.2701din legea 31/1990.
Prin încheierea din 17.04.2008 s-a dispus intrarea debitoarei în procedură simplificată a falimentului și s-a desemnat lichidator judiciar.
Prin sentința nr.518/2009 Tribunalul Vrancea în baza art.131 din legea 85/2006, a dispus închiderea procedurii insolvenței pentru debitoarea SC SRL Focșani.
A dispus radierea debitoarei din Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Vrancea.
În temeiul art.4 alin.4 s-a dispus plata către lichidatorul judiciar Ias umei de 300 lei din fondul special constituit la dispoziția UNPIR Filiala
S-a reținut că prin raportul depus lichidatorul a solicitat închiderea procedurii.
Debitoarea nu deține bunuri sau lichidități și creditorii nu au fost de acord să avanseze sumele necesare continuării procedurii prevăzute de Legea 85/2006.
În conformitate cu disp.art.131 din Legea 85/2006, a fost admisă cererea și s-a dispus închiderea procedurii.
S-a dispus radierea debitoarei din registrul comerțului și plata onorariului lichidatorului de 300 lei din fondul de lichidare.
Împotriva menționatei sentințe a declarat recurs S criticând soluția ca netemeinică și nelegală, din următoarele considerente:
În cauză nu au fost respectate etapele derulării procedurii insolvenței.
Lichidatorul judiciar nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite în sarcina sa de legea insolvenței însă instanța le-a considerat greșit îndeplinite și a dispus eronat închiderea procedurii;
- nu i-a fost comunicat un exemplar al tabelului creditorilor întocmit de lichidator;
- nu a fost prezentată situația bunurilor din patrimoniul societății, nefiind analizate nici eventualele transferuri patrimoniale intervenite în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii insolvenței;
- nu a fost întocmit raportul prev. de art.59 din legea 85/2006 în care să fie analizate cauzele și împrejurările intrării debitoarei în insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le este imputabilă crearea acestei situații;
- nu a fost comunicat un exemplar al raportului final așa cum prevede în mod expres art.129 alin.1 din Legea 85/2006.
Prin închiderea procedurii, fără a da posibilitatea creditorilor și recurentei de a-și recupera creanța pe calea atragerii răspunderii patrimoniale a administratorului vinovat, s-au încălcat dispozițiile Legii 85/2006.
Recursul este nefondat.
Instanța de fond a respectat dispozițiile Legii 85/2006 și a comunicat recurentului actele întocmite.
Raportul final făcut de practicianul în insolvență - fila 76 dosar fond, reține că în cauză s-a formulat cerere pentru atragerea răspunderii administratorului social al debitoarei - Hotar, acesta fiind obligat la plata întregului pasiv în cuantum de 2.882,36 lei.
Sentința nr.349/2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea este irevocabilă.
Concluziile raportului final sunt că debitoarea nu deține bunuri sau fonduri bănești și nici creditorii nu s-au oferit să suporte cheltuielile procedurii de față, ceea ce face incidente disp.art.131 din Legea 85/2006 în speța de față.
Ca urmare judecătorul sindic a procedat corect dispunând închiderea procedurii conform art.131 din legea 85/2006.
Motivele de recurs invocate în cauză sunt nefondate, urmând ca în conformitate cu disp.art.312 Cod pr.civ. să se respingă recursul de față, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către creditoarea AVAS B, cu sediul in sector 1,--11, împotriva sentinței civile nr.518 din 18.06.2009 pronunțată de judecătorul sindic in dosarul nr- al Tribunalului vrancea.
Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică de la 18 2009.
Președinte, dr.- - | Judecător, - - | Judecător, dr.- - |
Grefier, - - |
Red.
Tehno.O/11.12.2009/6 ex.
Fond-
Președinte:Sarmisegetuza TulbureJudecători:Sarmisegetuza Tulbure, Veronica Pacurariu, Alexandrina Zaharia
← Practica judiciara insolventa. Decizia 615/2009. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 68/2009. Curtea de Apel... → |
---|