Practica judiciara insolventa. Decizia 689/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ

DECIZIE Nr. 689

Ședința publică de la 14 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Veronica Pacurariu

JUDECĂTOR 2: Valentina Vrabie

JUDECĂTOR 3: Rodica Dorin

Grefier: - -

.-.-.-.-.-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul domiciliat în G, str.- nr.25, - 2,.56, împotriva sentinței civile nr.795/9.06.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-debitoare SC SRL,cu sediul în G, str.- nr.69 și prin lichidator judiciar, cu sediul în G,-, intimații-creditori SC SA - LA ȘI ASOCIAȚII, cu sediul în B, sect.6, - -- nr.1,.4 și G PRIMAR, cu sediul în G,- și intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă TRIBUNALUL GALAȚI, cu sediul în G,-, având ca obiect procedura insolvenței /2006.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-pârât asistat de av., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prezentul termen a fost acordat pentru a se comunica lichidatorului judiciar un exemplar de pe actele depuse la termenul anterior de apărătorul recurentului.

Nemaifiind cereri de formulat, curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul recurentului prin apărător în susținerea motivelor de recurs.

Av. solicită admiterea recursului și pe fondul cauzei respingerea cererii de antrenare răspundere împotriva pârâtului care nu se face vinovat de cele susținute, care a fost un administrator formal, a fost indus în eroare de administratorii societății și care nu a cunoscut faptul că această mențiune trebuie depusă și la. și care, mai mult nu avea drept de semnătură la bancă.

CURTEA:

Asupra recursului de față:

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr- la Tribunalul Galați creditoarea SC SA Gas olicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC SRL G.

Prin sentința comercială nr.948/07.10.2008 a Tribunalului Galațis -a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei SC SRL G numindu-se lichidator.

La masa credală au fost înscriși următorii creditori: Municipiul G și SC SRL

La data de 28.04.2009 la dosarul cauzei a fost depus raport final de lichidatorul judiciar prin care a solicitat admiterea raportului final, închiderea procedurii insolvenței conform art. 131 din lege și cerere prin care solicita antrenarea răspunderii patrimoniale a fostului administrator al debitoarei, pârâtului conform art. 138 lit. a), d), e) din lege.

Prin sentința comercială nr.795/09.06.2009 a Tribunalului Galațis -a admis cererea de antrenare răspundere a fostului administrator, s-a admis raportul final, s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei conform art. 131 din lege, s-a aprobat decontul de cheltuieli.

S-a reținut în motivarea hotărârii că:

În vederea îndeplinirii atribuțiilor legale prevăzute de art. 24 din Legea 85/2006 lichidatorul judiciar a notificat debitorul la sediul acestuia punând în vedere administratorului să predea actele prevăzute de art. 28 din legea aplicabilă și bunurile debitorului falit, corespondența fiind restituită de oficiul poștal cu mențiunea "societate mutată de la adresă fără a se cunoaște noua adresă".

Ca urmare a consultării site-ului MFP a concluzionat că debitorul nu a mai depus declarațiile financiare obligatorii din anul 2004 și, la data ultimei declarații, avea în patrimoniu, active imobilizate de 21.028 de lei, stocuri de 112 lei, debitori proprii în sumă de 2.000 de lei și disponibilități bănești de 57 de lei, elemente de activ ce nu au putut fi identificate de lichidator, potrivit extrasului din anexă.

Din actele depuse de Primăria mun. G în susținerea relațiilor furnizate prin adresa nr. -/23.10.2008, debitorul deținea cert în proprietate două autoturisme respectiv 1304 achiziționat la 27.04.2003 și Peugeot achiziționat la 16.11.2004, potrivit înscrisurilor din anexă.

Prin faptul că administratorul statutar nu a dat curs notificării lichidatorului în vederea predării bunurilor cu care figurează societatea, a stocurilor și a situației analitice a propriilor debitori cu care apare înregistrat în evidența contabilă consideră că sunt incidente disp. art. 138 alin. 1 lit. a,e din Legea 85/2006 pârâtul ascunzând elementele de activ ale societății pe care vădit nu le poate folosi la data prezentă decât în interes personal.

Fapta există prin aceea că bunurile și creanțele nu au fost identificate, singurul gestionar și responsabil al bunurilor fiind reprezentantul legal al societății.

În privința vinovăției administratorului aceasta este dovedită prin aceea că nu a conlucrat cu lichidatorul, nu a predat aceste bunuri și nu a făcut cunoscut sediul faptic al societății.

De asemenea, există legătură de cauzalitate între fapta de ascundere arătată și insolvența societății falite care prin fapta de ascundere a bunurilor nu a putut să, cel puțin în parte, creanțele exigibile datorate.

În privința prejudiciului acesta este vădit prin creanțele creditorilor ce au format masa credală.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul invocând dispozițiile art. 304 pct.5 si 9 arătând că nu a primit nici o notificare din partea lichidatorului judiciar și nici o citație astfel încât a fost în imposibilitate de a se apăra. A mai arătat că la rugămintea celuilalt asociat a acceptat sa fie cooptat în societate și numit administrator la data de 06.10.2005, ulterior în luna ianuarie 2006 hotărât să se retragă atât ca asociat cât și ca administrator, dată de la care a predat ștampila societății. A mai arătat că în perioada în care a fost administrator nu a semnat nici un contract în numele societății și că în momentul retragerii din societate a semnat o cerere de demisie.

Legal citați intimații nu au depus întâmpinare.

Verificând legalitatea sentinței comerciale nr. 795/09.06.2009 a Tribunalului Galați, prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și sub toate aspectele sale, așa cum prevăd dispozițiile art. 304 ind. 1.pr.civ. instanța de control judiciar reține că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește primul motiv de recurs acela ce pârâtul nu a fost citat pentru termenele la care s-a pus în discuție cererea de antrenare răspundere, Curtea urmează să nu-l rețină din citația emisă pentru termenul din 09.06.2009 acesta fiind citat la domiciliu prin afișare precum și prin publicitate lărgită (87, 102). În aceste condiții pârâtul a fost legal citat conform dispozițiilor art. 89 și următoarele pr.civ. acestuia neîngrădindu-i-se dreptul la apărare.

Din copia Carnetului de muncă depus la dosar reiese că recurentul pârât a fost angajat conform art.12 al.1 la data de 26.10.2005 și i s-a desfăcut contractul conform art. 79 din la data de 01.02.2006. Din actul adițional la actul constitutiv al SC SRL G reiese că pârâtul a aderat la societate începând cu data de 01.10.2005. Perioada pentru care s-a cerut antrenarea răspunderii patrimoniale este cea din 2004 și cea ulterioară.

Din adresa nr. 941/25.11.2009 emisa de Generale reiese că pârâtul acesta nu avea semnătura depusă în banca. A depus și notificare către societate din care reiese intenția lui de a se retrage, aceasta nefiind însă menționată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați.

Creanța creditoarei SC SRL G confirmată prin Ordonanța din 08.03.2007 a Judecătoriei Galați provine din neachitarea unor facturi care au fost emise iunie 2005 - 11.09.2005, perioadă în care pârâtul nu îndeplinea funcția de administrator al societății, astfel încât acestuia nu i se poate atrage răspunderea patrimonială pentru această sumă.

În ceea ce privește antrenarea răspunderii conform art. 138 lit. d) pârâtul a fost notificat pentru a depune actele contabile însă dovada de confirmare de primire a notificării s-a întors cu mențiunea societate mutată de la adresă. Pe de altă parte simpla nepredare a actelor contabile lichidatorului judiciar nu conduce la concluzia că s-ar fi ținut o contabilitate fictivă sau că ar fi făcut să dispară documentele sau ar fi ținut o contabilitate neconformă cu legea.

În cauză nu se poate reține nici îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 138 lit. a) si e) din lege neexistând nici o dovada la dosar că pârâtul și-ar fi însușit cele două autoturisme sau că ar fi ascuns parte din activul persoanei juridice.

Pentru toate aceste motive Curtea urmează a admite recursul declarat de pârâtul, să modifice în parte sentința comercială nr. 795/09.06.2009 a Tribunalului Galați și în rejudecare va respinge ca nefondată cererea formulată de lichidatorul judiciar de antrenare a răspunderii patrimoniale a pârâtului. Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr.795/09.06.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Galați.

Modifică în parte sentința recurată în sensul că:

Respinge cererea formulată de lichidatorul judiciar în contradictoriu cu pârâtul pentru antrenarea răspunderii patrimoniale, ca fiind nefondată.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 14 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Fond:

Red.

Tehnored:/

07 ianuarie 2010/ 8 ex.

Președinte:Veronica Pacurariu
Judecători:Veronica Pacurariu, Valentina Vrabie, Rodica Dorin

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 689/2009. Curtea de Apel Galati