Practica judiciara insolventa. Decizia 866/2009. Curtea de Apel Iasi

Comentarii

0

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIE Nr. 866

Ședința publică de la 16 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Camelia Gheorghiu

JUDECĂTOR 2: Cipriana Poiană

JUDECĂTOR 3: Liliana Palihovici

Grefier: - -

S-au luat în examinare cererile de recurs formulate de - și creditoarea B împotriva sentinței comerciale nr. 506/S din 15.10.2008 pronunțată de Tribunalul Iași - Judecător Sindic.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat apărătorul recurentului - și consilier juridic G reprezentantul recurentei-creditoare B, lipsă fiind intimatul-debitor "" I, prin lichidator Lichidator I și intimatul-creditor Administrația Finanțelor Publice a Municipiului

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că, recursul este la al 3-lea termen de judecată.

Nemaifiind alte cereri prealabile instanța constată, cererile de recurs în stare de judecată și dă cuvântul la dezbateri.

Avocat apărătorul recurentului - solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris, modificarea în parte a sentinței comerciale nr. 506/S din 15.10.2008 pronunțată de Tribunalul Iași - Judecător Sindic, în sensul respingerii cererii de atragerea răspunderii patrimoniale a lui -.

Susține avocat că, sentința pronunțată de instanța de fond este nelegală, motivând că s-a făcut o interpretare greșită a actului juridic dedus judecății fondului, sub aspectul că, cererea de atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului este tardiv introdusă.

Așa cum s-a arătat și la instanța de fond, cererea de chemare în judecată a recurentului a fost formulată în temeiul art. 138 lit. a și e din Legea nr. 85/2006, aceasta fiind prescrisă potrivit dispozițiilor art. 139 din legea insolvenței, articol care prevede că " acțiunea formulată în baza art. 138 se prescrie în termen de 3 ani de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență, dar nu mai devreme de 2 ani de la data deschiderii procedurii insolvenței".

Din actele depuse la dosar se poate observa că deschiderea procedurii falimentului s-a dispus prin încheierea nr. 34 din 08.02.2001 și tot atunci s-a numit lichidatorul judiciar, iar în aprilie 2003 s-a depus tabelul definitiv de creditori și s-a început procedurile de vânzare la licitație a bunurilor societății debitoare. Dar, cererea pentru atragerea răspunderii personale a administratorului societății debitoare a fost formulată de lichidatorul judiciar la data de 02 aprilie 2007, fiind tardiv formulată, peste termenul prevăzut expres de dispozițiile art. 139 din Legea nr. 85/2006.

De asemenea susține avocat că hotărârea pronunțată de instanța de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii, făcând o interpretare greșită a actului juridic dedus judecății.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul societății debitoare ajunsă în stare de insolvență să fie suportat de membrii organelor de supraveghere din societate sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat stare de insolvență.

La data de 22.11.2000 recurentul-pârât a preluat pachetul de acțiuni deținut de societatea debitoare de către sociații persoană fizică R și asociatul persoană juridică SC ""SA și tot atunci a fost revocat din funcția de administrator fostul administrator fiind înlocuit cu -. La acea dată, recurentul a fost informat că societatea are o activitate profitabilă și că prin continuarea ei se vor putea realiza beneficii substanțiale din care să fie acoperite și eventualele datorii. Dar, la numai 3 luni de la preluarea firmei, recurentul a fost nevoit să solicite declanșarea procedurii falimentului, datorită sumelor mari pe care le datora societatea.

Din actele depuse la dosar se poate observa că aceste datorii înregistrate de societatea debitoare au fost create anterior datei de 22.11.2000 de către foștii asociați și de fostul administrator, apreciind că aceștia ar trebui să răspundă pentru pasivul neacoperit al debitoarei. Prin cererea de chemare în judecată și din actele existente la dosar nu rezultă concret cine anume se face vinovat de crearea stării de insolvență, dar în lipsa unor elemente certe care să delimiteze faptele prejudiciatoare cauzale producerii pasivului debitoarei, susține recurentul că nu a contribuit în nici un fel la crearea pasivului și nu poate fi tras la răspundere pentru acoperirea lui.

Întreaga activitate desfășurată de recurent ca administrator al societății debitoare până la intrarea societății în procedura falimentului a fost numai de 3 luni, iar în această perioadă societatea nu a funcționat.

De asemenea solicită avocat a se reține că la instanța de fond procedura de citare cu - a fost viciată.

Față de aceste susțineri solicită admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune și admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris.

În recursul formulat de -, consilier juridic G solicită respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune, motivând că termenul a început să curgă prin actul indicat de judecătorul sindic în sentința recurată, judecătorul sindic motivând că, administratorul societății debitoare nu a pus la dispoziția celui de-al 2-lea lichidator judiciar actele contabile ale firmei, gestiunea firmei. În cauza de față, după data deschiderii procedurii falimentului debitoarei nu s-a mai putut lua legătura cu administratorul firmei.

Pe fondul cauzei, solicită respingerea recursului formulat de -, acesta a fost administratorul firmei doar 1 lună de zile, la dosar sunt depuse acte din care reiese că societatea a funcționat, s-a înregistrat profit; dar administratorul firmei nu a pus la dispoziția lichidatorului judiciar actele contabile ale firmei, fiind sancționat prin atragerea răspunderii personale pentru a suporta pasivul societății debitoare.

În replică, avocat apărătorul recurentului - susține că, primul raport de activitate încheiat de lichidatorul judiciar sub numărul 8 din 26.09.1001 rezultă existența debitului pe care o are societatea debitoare, dar din actele societății nu rezultă nicăieri descărcarea de gestiune a foștilor administratori, ei fiind răspunzători pentru ajungerea societății în stare de faliment. Această rea credință a recurentului, nu poate fi reținută atâta timp cât procedura de citare cu administratorul societății nu a fost legal îndeplinită.

În replică, consilier juridic G reprezentantul recurentei-creditoare B susține că prin tabelul creditorilor depus de lichidatorul judiciar la dosar nu se poate stabili persoana vinovată de producerea falimentului, ci doar mărimea acestei mase, debitele pe care le are societatea debitoare. De asemenea, învederează instanței că după casarea hotărârii, recurentul - a știut de dosar și a fost prezent la termenele de judecată.

În ce privește recursul declarat de B solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată în scris, în cauză au fost stabilite fapte prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006, în cauza de față există emis un titlu executoriu care trebuie să fie pus în executare, dar potrivit dispozițiilor art. 142 din legea insolvenței executarea silită va fi instrumentată de lichidatorul judiciar.

Avocat, apărătorul recurentului - solicită respingerea recursului formulat de creditoarea B, motivând că dispozițiile art. 142 alin. 1 din legea insolvenței, executarea silită prevăzută de art. 138 se efectuează de către executorul judecătoresc, dar conform codului d e procedură civilă. Mai mult, consideră, că atragerea răspunderii personale a administratorului poate curge și după data închiderii procedurii insolvenței.

Solicită respingerea formulat de B ca nefondat.

Declarându-se închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.

Ulterior deliberării,

CURTEA DE APEL

Deliberând asupra recursului comercial d e față;

Prin sentința comercială nr. 506/S din 15 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Iași - Secția Comercială și de contencios Administrativ - judecător sindic s-a respins excepția invocată de pârâtul - privind prescripția dreptului la acțiune.

A admis cererea formulată de lichidatorul judiciarLichidator, cu sediul în mun. I,-, bloc 8, scara A, etaj 4,. 19, jud. I, număr de ordine în 202, număr de înregistrare în Registrul societăților profesionale - 0021, privind stabilirea răspunderii personale pârâtului, cu domiciliul ales în I,-,. 4, la Cabinet avocat, pentru pasivul debitorului SC SRL.

A stabilit răspunderea personală a administratorului - pârât, în sensul că îl obligă să plătească creditorului Administrația Finanțelor Publice a mun. I suma de -,13 lei și creditorului AVAS-B suma de 2604,74 lei.

A respins obiecțiunile la raportul final formulate de creditorul Administrația Finanțelor Publice a mun.

În temeiulart. 131din Legea privind procedura insolvenței,

A dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului "", cu sediul declarat în I,-, jud.

A dispus radierea debitorului din registrul comerțului și alte registre

În temeiulart. 136din Legea privind procedura insolvenței,

A descărcat pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.

În temeiulart. 135din Legea privind procedura insolvenței,

A dispus notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor, Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului I și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași, pentru efectuarea mențiunilor de închidere a procedurii insolvenței, prin publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

În temeiul art. 4,a aprobat decontul lichidatorului judiciar Lichidator, cu sediul în mun. I,-, bloc 8, scara A, etaj 4,. 19, și a dispus ca din fondul de lichidare constituit la UNPIR să-i fie achitată acestuia suma de 982 lei.

În temeiul dispozițiilorart. 142din Legea privind procedura insolvenței, executarea silită a prezentei sentinței s-a efectuat la cererea creditorilor, de către executorul judecătoresc, conform codului d e procedura civilă.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin încheierea nr. 34/08.02. 2001, s-a deschis procedura falimentului împotriva debitorului ""SRL, iar la data de 05.04.2007, lichidatorul judiciar a depus la dosar raportul final cu propunere de închidere a procedurii pe temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006.

Motivează lichidatorul că se află în imposibilitatea de a analiza activitatea debitorului și de a identifica bunuri comerciabile întrucât nu a reușit contactarea administratorului social pentru a-i pune la dispoziție documentele financiar-contabile.

Totodată, lichidatorul a promovat, în temeiul art. 138 lit. a și e din Legea 85/2006, acțiune în atragerea răspunderii personale a fostului administrator -.

Creditorul Administrația Finanțelor Publice a municipiului I a formulat obiecțiuni la propunerea lichidatorului privind închiderea procedurii, considerând c ă nu se poate dispune în acest sens înainte de a fi clarificată situația unor materiale electrice aflate în patrimoniul debitorului depozitate inițial la ""

Prin sentința comercială nr. 361/S/25.09. 2007, judecătorul-sindic a admis acțiunea lichidatorului judiciar privind atragerea răspunderii personale a pârâtului - și în consecință acesta a fost obligat către creditori să suporte pasivul societății falite.

Totodată, au fost respinse obiecțiunile la raportul final formulate de I și s-a dispus închiderea procedurii, cu consecințele legale ce decurg din aceasta.

Prin decizia comercială nr. 162/20. 03. 2008 Curții de APEL IAȘIs -a admis recursul pârâtului - împotriva sentinței comerciale nr. 361/S/2007, motivat de faptul că acesta nu a fost citat legal la instanța de fond.

Sentința recurată a fost casată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării se rețin următoarele:

La data de 08.10.2008,pârâtul prin apărător a invocat excepția privind prescripția dreptului lichidatorului de a promova acțiunea în răspundere personală.

Excepția urmează a fi respinsă întrucât în speță termenul de 3 ani prev. de art. 139 din Legea nr. 85/2006 a început să curgă după emiterea de către lichidator a adresei nr. 1357/25.10. 2006 prin care solicită pârâtului predarea gestiunii societății debitoare, iar acesta nu s-a conformat.

Acțiunea lichidatorului a fost înregistrată la data de 04.04.2007, deci în termenul legal la care s-a făcut referire anterior.

Pe fondul cauzei acțiunea în răspundere personală este întemeiată.

Astfel, administratorul-pârât după ce a formulat cererea de declanșare a procedurii falimentuluii împotriva debitoarei nu a colaborat cu lichidatorul judiciar pentru a lămuri situația patrimoniului societății, ceea ce duce la concluzia că stocurile de marfă și celelalte active circulante existente în averea debitorului, conform bilanțului contabil la data deschiderii procedurii, au fost folosite de acesta în interes personal.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 138 lit."a" din Legea nr. 85/2006, acțiunea în răspundere personală va fi admisă și pe cale de consecință va fi atrasă răspunderea pârâtului pentru pasivul societății falite.

Relativ la obiecțiunile formulate de Administrația Finanțelor Publice a municipiului I, acestea vor fi respinse deoarece lichidatorul judiciar a făcut toate demersurile pentru a identifica bunuri urmăribile în patrimoniul debitorului, iar continuarea unor astfel de demersuri apare ca inutilă și generatoare de cheltuieli administrative.

Drept urmare, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, procedura insolvenței față de debitoarea "" SRL, va fi închisă, cu consecințele legale ce se impun.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs - și B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recursul formulat de - cuprinde următoarea motivare:

În conformitate cu prev. art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă apreciază recurentul că în soluționarea cauzei instanța de fond a făcut o interpretare greșită a actului juridic dedus judecății fondului și drept consecință a pronunțat hotărârea cu aplicarea greșită a legii.

Pe cale de excepție, a susținut în fața instanței de fond că cererea de chemare a acestuia în judecată pentru atragerea răspunderii sale patrimoniale formulată în conformitate cu prev. art. 138 lit. a și e din Legea nr. 85/2006 este prescrisă potrivit cu prev. art. 139 din aceeași lege, astfel încât hotărârea instanței de fond este nelegală.

Ignorând în totalitate dispozițiile legale aplicabile cauzei (art. 139 din Legea nr. 85/2006) și adăugând la lege printr-o interpretare mai mult decât subiectivă și de rea-credință, instanța de fond a considerat că excepția invocată este nefondată și a respins-

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a pretins că termenul în care lichidatorul putea formula cerere de atragerea răspunderii sale patrimoniale a început să curgă "după emiterea de către lichidator a adresei de predarea gestiunii", afirmație total nelegală după părerea sa.

Arată recurentul că, în conformitate cu prev. art. 138 din Legea nr. 85/2006 judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul societății debitoare ajunsă în insolvență să fie suportat de către membrii organelor de supraveghere sau de conducere ori de către oricare altă persoană care a contribuit la ajungerea în insolvență a societății prin una dintre faptele expres și limitativ prevăzute de același text de lege la lit. a-

Prin disp. art. 139 din lege se stabilește expres că "acțiunea prevăzută de art. 138 se prescrie în termen de 3 ani de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență, dar nu mai devreme de 2 ani de la data hotărârii de deschidere a procedurii".

După cum rezultă din actele și lucrările dosarului judecătorul sindic a dispus deschiderea procedurii falimentului prin încheierea nr. 34 din 08.02.2001 și tot atunci se numește lichidatorul judiciar.

În luna aprilie 2003 se depune la dosar tabelul definitiv de creditori și se încep procedurile de vânzare la licitație a bunurilor societății debitoare pentru acoperirea pasivului stabilit.

Se poate astfel constata că, cel mai târziu în aprilie 2003, se stabilise deja care era situația societății debitoare și se putea ști care erau persoanele vinovate de crearea stării de insolvență.

Față de aceste constatări susține recurentul că cererea formulată de lichidator pentru atragerea răspunderii sale personale și depusă la dosar la data de 02 aprilie 2007 este tardiv formulată.

Disp. art. 139 din Legea nr. 85/2006 sunt limitativ și de strictă interpretare astfel încât motivarea instanței de fond nu poate fi primită câtă vreme excede cadrului limitativ al acestui articol.

În considerarea celor expuse mai sus apreciază recurentul că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii și cu încălcarea dispozițiilor exprese și limitative ale art. 139 din legea insolvenței.

În conformitate cu prev. art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă apreciază recurentul că în soluționarea cauzei instanța de fond a făcut o interpretare greșită a actului juridic dedus judecății fondului și drept consecință a pronunțat hotărârea cu aplicarea greșită a legii.

În conformitate cu prev. art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitoarei ajunsă în stare de insolvență să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din societate sau de conducere precum și "de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență".

La data de 22.11.2000, potrivit Rezoluției nr. 14430/2000, recurentul a preluat întregul pachet de acțiuni deținut la societatea debitoare de către asociații persoană fiică R și asociatul persoană juridică "" și tot de atunci a fost revocat din funcția de administrator fostul administrator și înlocuit cu recurentul. La data efectuării acestor cesiuni recurentul a fost informat că societatea ar avea o activitate profitabilă și că prin continuarea ei se vor putea realiza beneficii substanțiale din care să fie acoperite și eventualele datorii.

Odată cu întocmirea și depunerea raportului de bilanț contabil al societății debitoare pentru anul 2000 constatat sumele mari pe care aceasta le datora astfel încât, la numai 3 (trei) luni de la preluare și fără să mai fi desfășurat vreo minimă activitate, a fost nevoit să solicite declanșarea procedurii falimentului.

Pe cale de consecință, avându-se în vedere disp. art. 138 alin. 1 și 4 din Legea nr. 85/2006 susține că pasivul cu care se înregistrează societatea debitoare în dosar a fost creat anterior datei de 22.11.2000 de către foștii asociați și de fostul administrator și că aceștia trebuie să răspundă pentru pasivul neacoperit.

Din conținutul acțiunii de chemare în judecată și din actele și lucrările dosarului nu rezultă concret cine anume se face vinovat de crearea stării de insolvență, ori dacă întregul pasiv al debitoarei a fost înregistrat la data cesionării sau ulterior.

Pe cale de consecință, având în vedere cele expuse mai sus consideră că, în lipsa unor elemente certe care să delimiteze în timp faptele prejudiciatoare, cauzele procedurii pasivului debitoarei și efectele lor, elemente care să conducă către perioada sa de administrare a societății debitoare, susțin că recurentul nu a contribuit în nici un fel la crearea pasivului și nu pot fi trași la răspundere pentru acoperirea lui.

Pe fondul cauzei susține recurentul că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată în ceea ce îl privește printr-o aplicare și interpretare greșită atât a dispozițiilor legale, cât și a probelor administrate (sau mai bine zis neadministrate) la dosar.

După cum a precizat recurentul în cele de mai sus prin decizia comercială nr. 162/20.03.2008 Curtea de APEL IAȘIa admis recursul formulat de el, a casat întreaga hotărâre pronunțată de instanța de fond și a trimis cauza spre rejudecare.

În rejudecarea dosarului de insolvență niciuna dintre părți, respectiv nici lichidatorul, nici creditorii societății debitoare nu au mai administrat probe astfel încât niciunul dintre probatoriile efectuate cu încălcarea normelor procedurale la prima judecată a fondului și desființate prin decizia de casare cu trimitere spre rejudecare, nu au mai fost refăcute la instanța de fond.

În conformitate cu prev. art. 138 din Legea nr. 85/2006 judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul societății debitoare ajunsă în insolvență să fie suportat de către membrii organelor de supraveghere sau de conducere ori de către oricare altă persoană care a contribuit la ajungerea în insolvență a societății prin una dintre faptele expres și limitativ prevăzute de același text de lege la lit. a-

Pentru soluționarea cererii de atragere a răspunderii însă apreciază recurentul că se impunea cu necesitate a se demonstra, în primul rând, existența vreunui raport de cauzalitate dintre faptele imputate lui și prejudiciul reținut, dar mai ales dacă există și se poate reține în sarcina lui vreo culpă în apariția acestui prejudiciu și dacă faptele lui se încadrează la faptele expres prevăzute de lege la art. 138 lit. a-

Pentru a putea fi antrenată răspunderea sa patrimonială în cauză este imperios necesar să se demonstreze și să se rețină vinovăția sa în crearea prejudiciului. De aceea susțin ca simplă prezentare a faptului că, prin maniera de administrare și conducere a societății debitoare faptele sale se pot încadra în vreuna din faptele enumerate de lege pentru antrenarea răspunderii și că astfel s-a produs ori numai s-a condiționat starea de încetare de plăți, nu poate constitui suportul legal de admitere a acestor cereri depuse de creditorii societății debitoare.

Recurentul solicită instanței să rețină că, în ceea ce îl privește, întreaga argumentare a cererii de chemare în judecată se bazează pe presupuneri și idei desprinse din rapoartele fiscale întocmite de către organele lor de control și nu pe acte sau fapte de administrare concret stabilite în sarcina sa și menționate la unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de text la lit. a-

Întreaga activitate desfășurată de acesta ca administrator al societății debitoare până la intrarea societății în procedura falimentului a fost de numai 3 (trei) luni precum și faptul că în acest răstimp societatea nu a funcționat.

De altfel, tot pe presupuneri se pronunță și instanța de fond care menționează în considerentele sentinței că atrage răspunderea patrimonială ca o consecință a faptului că nu a colaborat cu lichidatorul, fără a motiva care ar fi fost contribuția sa efectivă la crearea prejudiciului.

Recursul formulat de B cuprinde următoarea motivare:

Critică sentința recurată pentru nelegalitate, prin prisma disp. art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă ("Când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii"), considerând că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a disp. art. 138-140 din Legea nr. 85/2006.

Fiind îndreptat împotriva unei hotărâri care nu poate fi atacată cu apel, recursul nu este limitat la motivele de casare sau modificare prev. de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele potrivit art. 304¹Cod procedură civilă.

În fapt, în cauză a fost formulată cerere de angajare a răspunderii patrimoniale asupra fostului administrator -, iar prin sentința comercială nr. 506/S/15.10.2008 fosta conducere a fost obligată să suporte pasivul debitoarei.

Astfel, consideră recurenta că sentința recurată a fost dată cu aplicarea greșită a disp. art. 140, art. 142 alin. 1, ale art. 2 și ale art. 5 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 fiind o consecință a interpretării greșite a textelor de lege sus-menționate, interpretarea dată de instanța de fond fiind-/2006 și spiritului acesteia, din următoarele considerente:

Analiza hotărârii recurate și a problemei pe care o pune în discuție trebuie să pornească de la interpretarea sistematică a textelor de lege care se aplică cauzei de față și anume Legea nr. 85/2006:

- Art. 2 - "Scopul legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, fie prin reorganizarea activității acestuia sau prin lichidarea unor bunuri din averea lui până la stingerea pasivului, fie prin faliment".

- Art.138 alin. 1 - "Judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență".

Art. 140 - "Sumele depuse potrivit art. 138 alin. 1 vor intra în averea debitorului și vor fi destinate, în caz de reorganizare, completării fondurilor necesare continuării activității debitorului, iar în caz de faliment, acoperirii pasivului".

Art. 136 - "Prin închiderea procedurii judecătorul sindic, administratorul/lichidatorul și toate persoanele care i-au asistat, sunt descărcați de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedura, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați".

Art. 142 alin. 1 - "Executarea silită împotriva persoanelor prev. la art. 137 alin. 1 se efectuează de către executorul judecătoresc, conform codului d e procedură civilă".

Din analiza textelor de lege sus-menționate rezultă următoarele concluzii:

- Procedura de instituire a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale faliților este parte componentă a procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 (dovada și faptul că judecarea acestor cereri este de competența judecătorului sindic) și poate fi aplicată atât în cadrul fazei de reorganizare judiciară cât și în cadrul fazei de faliment.

- Hotărârea prin care se instituie răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale falitului, se pronunță în raport cu debitorul, creând astfel un drept de creanță al acestuia față de membrii organelor sale de conducere pentru sumele cu care instanța i-a obligat și nu dă naștere unui drept de creanță al creditorilor față de persoanele sus-menționate.

- Sumele recuperate în urma punerii în executare a hotărârilor pronunțate de judecătorul sindic prin care s-a instituit răspunderea membrilor organelor de conducere ale falitului sunt destinate în caz de faliment (cum este situația de față), pentru acoperirea pasivului, fiind distribuite de lichidatorul judiciar, conform art. 123 din Legea nr. 85/2006.

- Întreaga procedură de valorificare a bunurilor debitorului, de recuperare a creanțelor falitului (cum este cazul creanței pe care acesta le are față de foștii membrii ai organelor sale de conducere) și de distribuire a sumelor obținute în cadrul acestei lichidări, este în sarcina lichidatorului judiciar.

În acest context legislativ, motivația instanței de fond prin care a dispus închiderea procedurii de faliment a "", fără a dispune mai întâi punerea în executare de către lichidatorul judiciar a sentinței prin care a dispus atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului falitei este nu numai greșită ci și nelegală, întrucât din analiza textelor de lege sus-menționate rezultă că executarea silită a membrilor organelor de conducere ale debitorilor aflați sub incidența Legii nr. 85/2006 pentru care s-a instituit răspunderea patrimonială conform dispozițiilor art. 138, se efectuează de către lichidatorul judiciar în cadrul procedurii de lichidare judiciară, prin intermediul executorului judecătoresc.

Prin art. 142 alin. 1 în care se arată că "Executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 138 alin. 1 se efectuează de către executorul judecătoresc conform codului d e procedură civilă", legiuitorul nu a făcut decât să precizeze limitarea de competență pe care lichidatorul judiciar o are în valorificarea și recuperarea creanțelor (indiferent titlul din care rezultă și de natura obligației, inclusiv a creanțelor rezultate din hotărârile pronunțate de judecătorul sindic prin care se instituie răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale falitului) de la debitorii falitului și anume faptul că executarea silită a acestor creanțe nu se face de către lichidatorul judiciar (care de altfel nu are această competență) ci de către executorul judecătoresc, singurul îndrituit de lege să facă o astfel de procedură.

Aceasta nu înseamnă că, judecătorul sindic nu are obligația de a pune în vedere lichidatorului judiciar să execute titlurile de creanță (inclusiv cele rezultate din hotărârile pronunțate de judecătorul sindic prin care se instituie răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale falitului) și nu înseamnă că lichidatorul judiciar nu are obligația (rezultată din Legea nr. 85/2006) și dreptul procesual (în calitatea sa de reprezentant al falitei) să pună în executare silită titlurile de creanță pe care debitorul le are față de debitorii săi.

În acest context, din analiza gramaticală a disp. art. 142 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 în care se arată că "După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile prezentei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat, pus la dispoziția sa de către lichidator", rezultă că acest text de lege poate fi interpretat în sensul că executarea silită trebuie începută de către lichidatorul judiciar în cadrul procedurii de insolvență prevăzute de Legea nr. 85/2006 (întrucât instituirea răspunderii persoanelor prev. de art. 138 alin. 1 și executarea silită a acestora se realizează atât în faza reorganizării judiciare cât și a falimentului) și că ar putea fi continuată după închiderea procedurii de faliment de creditori în cadrul procedurii de executare silită instrumentată de executorul judecătoresc.

În fapt, consideră recurenta că interpretarea corectă a acestui text de lege trebuie făcută în sensul că executarea silită a persoanelor prevăzute de art. 138 alin. 1 pentru care s-a instituit răspunderea patrimonială, trebuie efectuată de lichidatorul judecătoresc prin intermediul executorului judecătoresc numai în cadrul procedurii de faliment, deoarece art. 142 alin. 2 cuprinde dispoziții care nu pot fi puse în aplicare după închiderea procedurii de faliment.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 142 alin. 2 "După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile acestei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat, pus la dispoziția sa de către lichidator", situație care este imposibilă după închiderea procedurii de faliment întrucât conform dispozițiilor art. 136 din Legea nr. 86/2006 "Prin închiderea procedurii judecătorul sindic, administratorul sau lichidatorul și toate persoanele care i-au asistat, sunt descărcați de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați".

În acest context, este evident faptul că, dacă tabelul definitiv consolidat nu a fost pus la dispoziția executorului judecătoresc în timpul procedurii, odată cu începerea executării silite de către lichidator, după închiderea procedurii de faliment acest fapt nu este posibil(dat fiind faptul că nu se cunoaște la ce executor judecătoresc se va executa hotărârea, data la care se execută - putând fi executată în termenul de prescripție și de către cine).

De asemenea, prin interpretarea art. 142 alin. 2 în sensul că executarea silită trebuie efectuată de creditori după închiderea procedurii, prin intermediul executorului judecătoresc și prin distribuirea sumelor obținute conform tabelului definitiv consolidat și dispozițiilor Legii nr. 85/2006 s-ar ajunge la situația de a se transforma executorul judecătoresc în lichidator judiciar, competență pe care acesta nu o poate avea.

Aceeași concluzie rezultă și din faptul că printr-o astfel de interpretare s-ar nesocoti Legea nr. 85/2006 care cuprinde dispoziții speciale privind judecarea contestațiilor la planurile de distribuire a sumelor obținute și a instanțelor abilitate să le judece (în cazul Legii nr. 85/2006 - judecătorul sindic din cadrul tribunalului d e la sediul debitorului iar în cazul codului d e procedură civilă - instanța de executare, respectiv judecătoria).

De asemenea, precizează recurenta că suntem în cadrul unei proceduri concursuale, menită să acopere întreg pasivul debitoarei. În acest sens arată că modificările aduse de Legea 85/2006 sunt în sensul promovării cererii de angajare a răspunderii patrimoniale de către administratorul/lichidatorul judiciar sau de către comitetul creditorilor, ca organ reprezentativ, tocmai pentru apărarea intereselor tuturor creditorilor înscriși la masa credală. Având în vedere aceste aspecte, atâta timp cât lichidatorul judiciar este în posesia unui titlu executor, acesta este obligat în îndeplinirea atribuțiilor sale legale, să-l pună în executare, tocmai pentru acoperirea pasivului debitoarei, procedura insolvenței profitând în mod echitabil tuturor creditorilor înscriși în tabelul creditorilor, conform ordinii de prioritate stabilită de art. 123 din Legea nr. 85/2006.

Având în vedere cele de mai sus, solicită modificarea în parte a hotărârii recurate, constatarea ca prematură a închiderii procedurii de insolvență și obligarea lichidatorului judiciar la angajarea unui executor judecătoresc în vederea executării silite a sentinței comerciale nr. 506/S/15.10.2008 prin care a fost admisă cererea de ajungere a răspunderii patrimoniale a fostei conduceri.

Analizând motivele de recurs formulate și raportându-le la actele dosarului și la dispozițiile legale aplicabile în cauză, Curtea reține următoarele:

În ceea ce privește recursul formulat de recurentul -:

Curtea reține că prima instanță a respins în mod greșit excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește cererea de antrenare a răspunderii personale a administratorului-pârât -, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 139 din Legea nr. 85/2006, acțiunea prevăzută la art. 138 din aceeași lege se prescrie în termen de 3 ani de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență, dar nu mai devreme de 2 ani de la data hotărârii de deschidere a procedurii.

Se reține că, în speță, procedura falimentului împotriva debitorului "" Iaf ost deschisă prin încheierea nr. 34 din 08.02.2001. totodată, prin încheierea nr. 99 din 15 martie 2001 ( 63 dosar judecător sindic) a fost desemnat lichidatorul judiciar al acestui debitor. Potrivit dispozițiilor acestei încheieri, lichidatorul judiciar desemnat avea obligația ca în termen de 30 de zile de la desemnarea sa examineze activitatea debitorului în raport cu situația de fapt și să întocmească un raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la încetarea de plăți, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă și supunerea acelui raport judecătorului-sindic.

La data de 01.10.2001 a fost depus la dosarul cauzei raportul de activitate al "" întocmit de lichidatorul judiciar.

Se reține că cel mai târziu de la data depunerii acestui raport, respectiv 01.10.2001, a început să curgă cursul prescripției prevăzute la art. 139 din Legea procedurii insolvenței, deoarece aceasta este data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență.

În speță, acțiunea în răspundere delictuală a fostului administrator -, întemeiată pe disp. art. 138 din Legea nr. 85/2006 a fost formulată la data de 05.04.2007, de către lichidatorul judiciar ( 133 dosar judecător-sindic), deci cu depășirea termenului de 3 ani prevăzut de art. 139 din lege.

Așa fiind, excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul - urmează a fi admisă cu consecința respingerii cererii de antrenare a răspunderii personale.

Ca urmare a admiterii acestei excepții, examinarea celorlalte motive de recurs invocate de recurentul - a devenit superfluă.

În ceea ce privește recursul formulat de B, Curtea constată că este nefondat pentru motivele ce vor fi expuse în continuare:

Este de reținut faptul că Legea insolvenței nu instituie obligația, dar nici posibilitatea ca judecătorul-sindic să desemneze executorul judecătoresc care să execute silit bunurile aflate în patrimoniul persoanelor a căror răspundere personală, prev. la alin. (1) al art. 138, fost instituită pentru acoperirea datoriilor societății pe care au condus-

Potrivit prev. art. 142, executarea silită împotriva persoanelor prev. la art. 138 alin. (1) se efectuează de către executorul judecătoresc, conform codului d e procedură civilă. După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de către lichidator. Ca atare, textul de mai sus are în vedere ipoteza în care, urmare a admiterii de către instanță a acțiunii în răspundere întemeiată pe disp. art. 138 din Legea nr. 85/2006, persoanele responsabile de cauzarea stării de insolvență a debitorului persoană juridică refuză să execute de bunăvoie hotărârea pronunțată de judecătorul-sindic, astfel că, pentru a se putea acoperi pasivul debitorului insolvent este necesară trecerea la executarea silită a bunurilor din averea personală a celor obligați la suportarea unei părți din pasiv. În această situație legiuitorul a prevăzut că executarea silită a persoanelor responsabile se va face de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile codului d e procedură civilă. Cu alte cuvinte, prerogativa executării silite față de asemenea persoane este recunoscută executorului judecătoresc, ea realizându-se potrivit dispozițiilor din dreptul comun, fiind reglementată, deci, de art. 373 și urm. Cod procedură civilă, judecătorul sindic neavând posibilitatea legală de a stabili prin hotărârea de închidere a procedurii modalitatea de punere în executare a hotărârii de atragere a răspunderii persoanelor prevăzute la art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, susținerile creditoarei-recurente B privitoare la acest aspect neavând nicio bază legală.

În cazul în care obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu nu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, debitorul neînțelegând să execute benevol obligația sa, potrivit art. 371¹Cod procedură civilă, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, în conformitate cu dispozițiile Cărții V, dacă legea nu prevede astfel. Executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume, acordate potrivit legii prin acesta, precum și a cheltuielilor de executare.

Dreptul de a porni executarea silită împotriva unui debitor este recunoscut oricărui creditor care deține un titlu executoriu împotriva debitorului său, conform dispozițiilor codului d e procedură civilă, fără ca instanța (în speță, judecătorul sindic) să indice în hotărâre procedura de executare.

Având în vedere norma cuprinsă în alin. (2) al art. 142 din Legea nr. 85/2006, creditorii au posibilitatea ca după închiderea procedurii falimentului să-și recupereze creanțele împotriva persoanelor culpabile de starea de insolvență a debitorului în urma repartizării sumelor de către executorul judecătoresc, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe, pus la dispoziția sa de către lichidator, fiind lipsite de orice fundament juridic afirmațiile recurentei în sensul că prin aceasta s-ar ajunge în situația ca executorul să se transforme în lichidator judiciar. De asemenea, se poate lesne observa că,potrivit aceleiași reglementări, după închiderea procedurii sarcina repartizării sumelor provenite din executarea silită a patrimoniului persoanelor vinovate de cauzarea insolvenței nu revine lichidatorului, ci executorului judecătoresc, tocmai datorită faptului că după închiderea procedurii practicianul este descărcat de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea sa, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați, așa cum se statuează în art. 136 din legea menționată, ceea ce nu înseamnă, nici într-un caz, că creditorii vor fi puși în imposibilitate de a-și valorifica drepturile obținute împotriva acestor persoane, nemaiavând posibilitatea legală să execute silit individual bunurile lor.

Numai la o analiză sumară a textului analizat s-ar putea trage concluzia că există o contradicție între închiderea procedurii și distribuirea sumelor rezultate din executarea silită a patrimoniului persoanelor responsabile de cauzarea stării de insolvență deoarece după închiderea procedurii sumele vor intra în averea debitorului și vor fi destinate în caz de faliment acoperirii pasivului persoanei juridice, așa cum prevede art. 140, ceea ce ar putea duce la concluzia că această acoperire de pasiv nu s-ar putea realiza decât în cadrul procedurii, nu și după închiderea acesteia. însă, o asemenea concluzie nu poate fi primită tocmai datorită faptului că prin art. 142 alin. (2) legiuitorul a transferat această obligație executorului judecătoresc care are datoria să procedeze la repartizarea sumelor în conformitate cu tabelul definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de către lichidator, și aceasta, chiar după pronunțarea hotărârii de închidere a procedurii. De aceea, obligația lichidatorului de a pune la dispoziția executorului judecătoresc tabelul definitiv de creanțe nu este de natură să intre în contradicție cu prev. art. 136, obligația instituită prin art. 142 neurmărind altceva decât să asigure finalizarea acestei etape procedurale, desigur, cu respectarea legii speciale privind efectuarea plăților.

Nu în ultimul rând, prin Legea nr. 85/2006 nu s-a instituit în sarcina judecătorului-sindic obligația ca, anterior închiderii procedurii, să desemneze un executor judecătoresc motivat de împrejurarea că hotărârea pronunțată în temeiul art. 138 constituie titlu executoriu și, ca atare, aceasta urmează a fi pusă în executare ca orice alt titlu, potrivit prevederilor codului d e procedură civilă, la care face trimitere însuși textul art. 142. Practic, legiuitorul a înțeles să transfere în sarcina executorului judecătoresc obligația de a acoperi pasivul debitorului prin repartizarea sumelor obținute din executarea silită în conformitate cu tabelul definitiv consolidat pus la dispoziție de lichidator, această obligație a practicianului nereprezentând altceva decât o măsură cu caracter administrativ menită să asigure încheierea etapei privind efectuarea plății datoriilor.

În consecință, în baza disp. art. 312 Cod procedură civilă Curtea va admite recursul declarat de - și va modifica în parte sentința recurată, în sensul respingerii cererii formulate de lichidatorul judiciar privind stabilirea răspunderii personale a pârâtului - pentru pasivul debitoarei ""

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Va fi respins ca neîntemeiat recursul formulat de B împotriva aceleiași sentințe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurentul - împotriva sentinței comerciale nr. 506/S/15 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic, sentință pe care o modifică în parte.

Admite excepția prescripției dreptului la acțiune, excepție invocată de pârâtul -.

Respinge cererea formulată de lichidatorul judiciar Lichidator I privind stabilirea răspunderii personale a pârâtului - pentru pasivul debitoarei ""

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Respinge recursul declarat de recurenta creditoare B împotriva aceleiași sentințe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 16 martie 2009.-

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.

Tehnored.

Tribunalul Iași - judecător sindic:

17.04.2009

2 ex.-

Președinte:Camelia Gheorghiu
Judecători:Camelia Gheorghiu, Cipriana Poiană, Liliana Palihovici

← Practica judiciara insolventa. Decizia 1/2009. Curtea de Apel...		Practica judiciara insolventa. Decizia 1214/2009. Curtea de... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță