Practica judiciara insolventa. Decizia 876/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ

DECIZIE Nr. 876

Ședința publică de la 03 2008

PREȘEDINTE: Valentina Vrabie

JUDECĂTOR 2: Sarmisegetuza Tulbure dr. - -

JUDECĂTOR 3: Rodica Dorin

Grefier - - -

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de creditoarea B, cu sediul ales în B,--11, sector 1 împotriva sentinței comerciale nr. 699/ 10.09.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurenta B, intimata debitoare Gugești - prin lichid. jud. Focșani precum și intimații V și de pe lângă Tribunalul Vrancea.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 699/10.09.2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Vrancea, în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei Gugești, jud.

S-a dispus radierea debitoarei din registrul comerțului.

În temeiul art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus plata către lichidator a sumei de 300 lei din fondul special constituit la dispoziția UNPIR - Filiala

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că prin cererea înregistrată sub nr- debitoarea, prin lichidator, a solicitat deschiderea procedurii simplificate a insolvenței, având în vedere dispozițiile art. 2701și art. 2702din Legea nr. 31/1990 republicată.

Prin sentința nr. 523/4.06.2008 s-a dispus intrarea debitoarei în procedura simplificată a falimentului și a fost desemnat în calitate de lichidator judiciar, lichidatorul desemnat în procedura administrativă.

Prin cererea depusă la data de 4.09.2008 lichidatorul a solicitat închiderea procedurii simplificate.

Judecătorul sindic a reținut că debitoarea nu deține bunuri sau lichidități, iar creditorii nu au fost de acord să avanseze sumele necesare continuării procedurii.

Ca atare, a constatat că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 131 din Legea 85/2006 pentru a dispune închiderea procedurii.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs creditoarea AVAS, înregistrat sub nr- pe rolul Curții de APEL GALAȚI - Secția comercială, maritimă și fluvială.

Sentința recurată a fost criticată sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, pentru următoarele motive:

Prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă (art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă);

Hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă).

Astfel, creditoarea recurentă are o creanță nerecuperată în cadrul procedurii.

Contrar prevederilor art. 129 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, lichidatorul judiciar nu a comunicat creditoarei AVAS raportul final, împreună cu un bilanț general.

Prin necomunicarea raportului final, creditoarea recurentă a fost privată de dreptul de a exercita calea de atac prevăzută de lege (obiecțiunile împotriva raportului final).

Un alt motiv de recurs vizează omisiunea lichidatorului judiciar de a indica cauzele intrării debitoarei în insolvență, persoanele din conducerea societății vinovate

În aceste condiții, nu a fost posibilă recuperarea creanței prin promovarea unei acțiuni reglementate de dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006.

În drept, a invocat dispozițiile art.304 pct. 5, art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă, art. 129 din Legea nr. 85/2006, prevederile OUG 95/2003 aprobată prin Legea nr. 557/2003.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 129 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, după ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul supune judecătorului sindic un raport final însoțit de situații financiare finale. Copii de pe acest raport se comunică, într-adevăr, tuturor creditorilor și debitorului.

În speță însă, procedura insolvenței s-a închis în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia, în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului, ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic poate da o sentință de închidere a procedurii.

Textul de lege nu prevede, în această situație, decât întrunirea a două condiții cumulative, și anume: insuficiența bunurilor din averea debitorului pentru acoperirea cheltuielilor administrative și inexistența unei oferte a creditorilor de a avansa sumele corespunzătoare.

În speță, în mod corect a reținut judecătorul sindic că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege de vreme ce nu a fost identificat nici un bun în averea debitoarei, iar creditorilor li s-a adus la cunoștință această situație, solicitându-li-se avansarea de sume, fără ca demersul lichidatorului să dea rezultate.

De vreme ce textul de lege stipulează posibilitatea închiderii procedurii, în orice stadiu al acesteia (art.131) este evident că nu era necesară întocmirea și comunicarea raportului final. În mod asemănător, nu era necesară nici stabilirea eventualelor persoane vinovate de ajungerea debitoarei - persoană juridică, în stare de insolvență, spre a face aplicabile dispozițiile art. 138 din lege.

Aceasta întrucât textul de lege nu condiționează închiderea procedurii de analizarea posibilității atragerii răspunderii membrilor organelor de conducere și control, referindu-se, în mod explicit, numai la situația în care nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.

Necesitatea închiderii procedurii, într-o asemenea situație, rezidă în scopul legii, reglementat de art. 2, și anume acela al instituirii unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență. Ori, în situația în care nu pot fi acoperite nici cheltuielile procedurii, continuarea acesteia este lipsită de rațiune.

Față de considerentele ce preced, potrivit art. 312 alin. 1 raportat la art. 3041Cod procedură civilă, va respinge prezentul recurs, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de creditoarea B, cu sediul ales în B,--11, sector 1 împotriva sentinței comerciale nr. 699/ 10.09.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, ca fiind nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 03 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

dr. - -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. VV/ 30.12.2008

Tehnored. MC/ 2 ex.

Fond:

Președinte:Valentina Vrabie
Judecători:Valentina Vrabie, Sarmisegetuza Tulbure, Rodica Dorin

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 876/2008. Curtea de Apel Galati