Practica judiciara insolventa. Decizia 927/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
Decizia comercială nr. 927
Ședința publică de la 15 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Rodica Dorin
JUDECĂTOR 2: Veronica Pacurariu
JUDECĂTOR 3: Sarmisegetuza Tulbure dr. - -
Grefier - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de creditoarea AVAS B, cu sediul în B, str. -, str. 9-11, sector 1, împotriva sentinței nr. 829/24.09.2008, pronunțată de Tribunalul Vrancea, în dosarul nr-,în contradictoriu cu intimații - Producție Servicii SRL cu sediul în comuna Urechești,jud.V- prin lichidator judiciar - cu sediul în Focșani,-,. 35, jud. V, DGFP V- cu sediul în Focșani,-, jud. V, - V- cu sediul în Focșani,-, jud.V și ORC Tribunalul Vrancea - cu sediul în Focșani, str. -, nr. 21, jud. V, având ca obiect- Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul că recursul aflat la primul termen de judecată este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru; prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă; intimații nu au depus întâmpinare.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat,Curtea constată recursul în stare de judecată și îl reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.829/24.09.2008 pronunțată de judecătorul-sindic în dosarul nr- s-a aprobat raportul final și, în temeiul art.132 alin.2 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei C Producții Servicii
S-a dispus radierea debitoarei din registrul Comerțului.
În temeiul art.136 din legea privind procedura insolvenței s-a descărcat lichidatorul de orice îndatoriri și responsabilități.
S-a dispus plata sumei de 2.900 lei, reprezentând diferență indemnizație pentru perioada de lichidare către lichidatorul, din fondul de lichidare, în condițiile art.4 alin.4 din Legea privind procedura insolvenței.
În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenței s-a dispus notificarea hotărârii debitorului, creditorului P și C de pe lângă Tribunalul Vrancea pentru efectuarea mențiunilor de închidere a procedurii și de radiere, precum și publicarea prin Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a motivat că potrivit art.129 din lege s-a întocmit raportul final de lichidare și bilanțul general, la data de 18.06.2008, acestea fiind publicate în Buletinul Procedurilor de Insolvență, nefiind formulate obiecțiuni. S-a mai reținut că în averea debitoarei nu mai există bunuri care să poată fi valorificate iar sentința de angajare a răspunderii fostului administrator al debitoarei, a fost executată în timpul soluționării cauzei iar toate sumele au fost distribuite conform raportului asupra fondurilor obținute din vânzarea bunurilor și recuperarea de creanțe și a tabelului de distribuire final, aprobat, dovada plăților fiind făcută cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a formulat recurs creditoarea înregistrat sub nr- pe rolul Curții de Apel.
A criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie motivând următoarele:
Judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii (art.304 pct.9 pr.civ.) mai exact a regulilor răspunderii instituite de disp.art.138 și urm.din Legea nr.85/2006.
Arată că ceste fapte trebuie privite în contextul stării de insolvență a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății în încetare de plăți.
Prin aceste fapte debitoarea a fost lipsită de lichidități tocmai pentru că a fost administrată cu rea-credință sau cu neglijență, creditorii nemaiputându-și recupera creanțele, scopul acestei dispoziții legale fiind tocmai punerea la îndemâna creditorilor a unor proceduri speciale, prin care să poată să-și acopere creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în incapacitate de plată, atât în ceea ce privește judecarea acestora, cât și în ceea ce privește probațiunea, legea instituind prezumții de culpă și de cauzalitate între fapta și prejudiciu.
Lichidatorul trebuia să menționeze persoanele din conducerea societății debitoare din vina cărora nu au fost plătite contribuțiile la fondul asigurărilor sociale de sănătate.
Recurenta-creditoare arată că a suferit un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin constatarea de către Tribunal a faptului că debitoarea a ajuns în încetare de plăți și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura falimentului.
Prevederile art.138 din Legea nr.85/2006 nu conțin în mod explicit cerința culpei sau a greșelii membrilor organelor de conducere a societății comerciale ajunsă în încetare de plăți.
Din perspectiva reglementării prevăzute de Legea nr.85/2006, răspunderea membrilor organelor de conducere ale societății ajunse în încetare de plăți, așa cum este prevăzută de art.138 din Lege este o răspundere specială care pune la îndemâna creditorilor și a instanței mijloacele juridice cele mai adecvate pentru a se asigura acoperirea în tot sau în parte a pasivului debitorului.
Având în vedere motivele invocate a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond în vederea discutării condițiilor de atragere a răspunderii patrimoniale a fostelor organe de conducere care au cauzat starea de insolvență.
În drept, a invocat disp.art.299- 316 pr.civ. Legea nr.85/2006.
S-au citat legal părțile implicate în procedură.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
Recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Recurenta-creditoare a criticat sentința recurată motivând în esență că închiderea procedurii falimentului s-a realizat fără a se analiza și discuta dacă în cauză sunt întrunite condițiile pentru declanșarea acțiunii în angajarea răspunderii patrimoniale a fostului administrator al debitoarei.
Motivele invocate nu pot fi primite pentru că în cauză aspectele relatate au fost analizate pe parcursul derulării procedurii insolvenței.
Astfel, prin sentința comercială nr.335/10.11.2006, pronunțată de judecătorul-sindic în același dosar s-a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar SRL pentru angajarea răspunderii patrimoniale a fostului administrator al debitoarei, și, pe cale de consecință, în temeiul disp.art.138 lit.a și d din Legea nr.85/2006 s-a dispus ca fostul administrator al debitoarei să suporte o parte din pasivul debitoarei, în limita sumei de 5.727 lei.
Hotărârea prin care s-a dispus angajarea răspunderii patrimoniale a fostului administrator a fost executată iar sumele obținute au fost distribuite înainte de închiderea procedurii astfel cum rezultă din cuprinsul raportului final și din considerentele hotărârii recurate.
Recurenta-creditoare nu a fost în măsură să identifice alte fapte distincte de cele deja reținute în sarcina fostului administrator al debitoarei și nu a investit judecătorul- sindic cu nici o cerere în sensul celor expuse prin motivele de recurs.
În absența investirii judecătorului-sindic cu o cerere în antrenare răspundere patrimonială a persoanelor indicate în textul art.138 alin.1 din Lege, pentru alte fapte decât cele pentru care s-a dispus angajarea răspunderii patrimoniale, criticile creditoarei prin prisma greșitei aplicări a prev.art.138 din Lege sunt străine de conținutul hotărârii recurate.
Reținând că în cauză recurenta-creditoare nu a formulat obiecțiuni împotriva raportului final iar închiderea procedurii falimentului s-a dispus cu îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de lege pentru această etapă, în temeiul art.312 alin.2 pr.civ. corob.cu art.304 ind.1 pr.civ. va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea AVAS B, cu sediul în B, str. -, str. 9-11, sector 1, împotriva sentinței nr. 829/24.09.2008, pronunțată de Tribunalul Vrancea, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 15 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, dr. - - |
Grefier, - |
Red.
Tehnored. - 2 ex./16.01.2009
Fond.
Președinte:Rodica DorinJudecători:Rodica Dorin, Veronica Pacurariu, Sarmisegetuza Tulbure
← Practica judiciara insolventa. Decizia 1204/2009. Curtea de... | Practica judiciara insolventa. Decizia 174/2009. Curtea de Apel... → |
---|