Practica judiciara insolventa. Decizia 950/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 950/

Ședința publică de la 17 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gina Ignat

JUDECĂTOR 2: Alexandrina Zaharia dr. - -

JUDECĂTOR 3: Simona Gavrilă

GREFIER - - -

.-.-.-.-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE V, cu sediul în-, județul V, împotriva sentinței comerciale nr. 787/12.09.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea, prin judecător sindic, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare. Focșani, prin lichidator judiciar, cu sediul în Focșani, strada -, bloc 4,. 4, județul V, intimat Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Vrancea, având ca obiect procedura insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită potrivit disp. și de drept comun.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că recursul dedus judecății este la primul termen de judecată, prin cererea formulată, recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit disp. art. 242 alin. 2.pr.civ. lipsește întâmpinarea, recursul este scutit de timbraj, după care:

Curtea constată procedura completă și lipsa părților, urmând a se pronunța asupra recursului la sfârșitul ședinței de judecată.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 787/12.09.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr- s-a respins ca neîntemeiată cererea de înlocuire a lichidatorului judiciar provizoriu cu practicianul în insolvență, formulată de creditoarea V privind debitoarea SR.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarea situație de fapt și de drept:

Desemnarea lichidatorului judiciar prin sentința de deschiderea procedurii insolvenței s-a făcut în condițiile art. 34 din Legea nr. 85/2006 în funcție de oferta cea mai avantajoasă, în cauză neexistând o propunere concretă din partea creditoarei.

Împotriva acestei sentințe creditoarea nu a declarat recurs, iar la cererea de înlocuire lichidator nu a depus procesul-verbal al ședinței creditorilor în acest sens cum prevăd disp. art. 19 alin. 4.

Motivul invocat de creditoare, respectiv nedesemnarea lichidatorului propus, nu poate constitui un motiv temeinic nici în sensul art. 22 alin. 2 din lege, având în vedere că desemnarea acestuia s-a făcut ținându-se cont de oferta cea mai avantajoasă din cele depuse la dosarul cauzei.

Împotriva sentinței comerciale nr. 787/12.09.2008, în termen legal, a declarat recurs creditoarea

Ulterior comunicării sentinței de deschidere a procedurii insolvenței simplificate, în temeiul art. 19 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, Vac omunicat lichidatorului judiciar provizoriu, desemnat de Judecătorul sindic, o adresă prin care i s-a solicitat convocarea adunării creditorului în vederea confirmării acestuia și stabilirii onorariului.

Având în vedere că procedura nu poate continua sub administrarea unui practician neconfirmat de către creditori, V, singurul creditor bugetar, a solicitat judecătorului sindic numirea lichidatorului judiciar agreat de acesta, considerându-se autorizat de lege să avanseze o atare solicitare.

Pentru motivele expuse mai sus, recurenta a solicitat admiterea recursului cu consecința reformării hotărârii criticate în sensul numirii ca lichidator judiciar a practicianului în insolvență selectat de V, respectiv.

Recursul de față este fondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit disp. art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic are obligația desemnării motivate, prin sentința de deschidere a procedurii, dintre practicienii în insolvență care au depus oferta de servicii în acest sens la dosarul cauzei, a administratorului judiciar provizoriu sau, după caz, a lichidatorului care va administra procedura până la confirmarea ori, după caz, înlocuirea sa de către adunarea creditorilor.

Față de caracterul provizoriu al nominalizării efectuate de lichidator prin sentința de deschidere a procedurii, este irelevantă împrejurarea că această sentință nu a fost atacată cu recurs de către creditoarea V, aceasta având, potrivit textului de lege citat mai sus, posibilitatea de a confirma pe respectivul administrator/lichidator judiciar ori de a cere înlocuirea lui în cadrul Adunării creditorilor convocate în acest scop, la propunerea Comitetului creditorilor (art. 17 alin. 1 lit. b Legea nr. 85/2006).

Relevante în acest sens sunt și disp. art. 19 alin. 2 din aceeași lege, potrivit cărora, la recomandarea comitetului creditorilor, în cadrul primei ședințe a adunării creditorilor sau ulterior, creditorii care dețin cel puțin 50% din valoarea totală a creanțelor pot decide desemnarea unui administrator/lichidator, stabilindu-i și remunerația.

Împrejurarea existenței unui singur creditor în cauză împiedică formarea unui Comitet al Creditorilor, așa încât Curtea apreciază că este în spiritul legii cererea de înlocuire adresată de unicul creditor direct judecătorului sindic.

Neluând act de solicitarea creditoarei, judecătorul sindic a nesocotit dispozițiile legale reproduse mai sus, dar și disp. art. 304 pct. 9.proc.civ.

În consecință, Curtea va admite recursul și va reforma hotărârea criticată în sensul încuviințării cererii de înlocuire a lichidatorului judiciar provizoriu cu practicianul în insolvență agreat de creditoarea-recurentă ( ), dând astfel eficiență și disp. art. 312 alin. 3 teza I proc.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE V, cu sediul în-, județul V, împotriva sentinței comerciale nr. 787/12.09.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea, prin judecător sindic, în dosarul nr- pe care o modifică în sensul că:

Admite cererea creditoarei V de înlocuire a lichidatorului judiciar provizoriu cu practicianul în insolvență..

Dispune înlocuirea lichidatorului judiciar provizoriu cu practicianul în insolvență.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 17 2008.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTOR,

dr.

JUDECĂTOR,

Grefier,

GI//2 ex/14.01.2009

Fond:

Președinte:Gina Ignat
Judecători:Gina Ignat, Alexandrina Zaharia, Simona Gavrilă

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 950/2008. Curtea de Apel Galati