Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1111/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizia nr. 1111/
Ședința publică din 12 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de cu domiciliul procesual în Târgu M,-,.3, jud. M, împotriva sentinței nr. 1210/7 mai 2009 Tribunalului Comercial Mureș.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se constată faptul că s-au depus la dosar, prin registratura instanțe la data de 11 2009 concluzii scrise din partea recurentei.
dezbaterilor este cuprins în încheierea de ședință din data de 5 2009, dată la care s-a amânat pronunțarea pentru termenul de azi, 12 2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr. 1210 din 7 mai 2009, judecătorul sindic desemnat în dosarul Tribunalului Comercial Mureș nr- a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar Târgu-M în dosarul de faliment al debitoarei SRL Târgu-M și a dispus în temeiul prevederilor art. 138 alin. 1 lit. "d" din Legea nr. 85/2006, angajarea răspunderii materiale personale a pârâtei, administrator al debitoarei, pentru datoriile acesteia, obligând pârâta să aducă la masa credală suma de 83.123,44 lei plus cheltuielile de procedură.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul sindic a reținut că din datele dosarului rezultă fără echivoc faptul că în perioada în care pârâta a îndeplinit atribuțiile de administrator al societății debitoare, această firmă se afla în incapacitate de plată și că, deși pârâta a fost notificată să predea actele contabile ale societății, nu și-a îndeplinit această obligație procesuală.
Judecătorul sindic a precizat în considerente că și în condițiile în care mandatul de administrator a expirat la 29 decembrie 2002, avea obligația să se preocupe de existența registrelor cerute de lege și de corecta lor ținere precum și de stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea și actul constitutiv le impun, de a se preocupa de organizarea și conducerea contabilității conform Legii nr. 82/1991 republicată.
Împotriva hotărârii de angajare a răspunderii personale, a declarat recurs pârâta, solicitând casarea și în rejudecare respingerea acțiunii formulată împotriva sa de către lichidatorul judiciar, motivând că i-a încetat mandatul de administrator la 29 decembrie 2002, că prin Încheierea nr. 1876 din 10 martie 2005 s-a constatat dizolvarea de drept a firmei, fără să-i fie adusă la cunoștință această operațiune și că la sfârșitul mandatului său de administrator a notificat prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire societatea din Ungaria pentru a se întruni adunarea generală și a putea preda atribuțiile, însă nu s-a răspuns solicitărilor ei repetate. De asemenea, pârâta a invocat faptul că a notificat și Direcția Generală a Finanțelor Publice M, prin scrisoare recomandată și că procedura de citare nu s-a realizat în mod legal în dosarul de lichidare și anume, la adresa din Târgu-M,-,.5.
Recurenta a mai precizat că presupusa neținere a contabilității nu a putut avea ca o consecință directă cauzarea unei pagube atât de însemnată, iar fapta sa culpabilă a fost prezentată în mod tendențios. A susținut și că notificarea expediată de lichidator nu s-a făcut la domiciliul său legal în Ungaria și că procedura s-a desfășurat prin ocolirea sa, deși deține acte contabile valabil efectuate pentru perioada 1998 - 2004.
Recurenta a mai criticat faptul că nici nu s-a pus în discuție răspunderea asociatului deși acesta activa în cadrul societății.
Lichidatorul judiciar a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului pârâtei precizând că prin Raportul nr. 1784 din 22 decembrie 2008 asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvența debitoarei, depus la data de 23 decembrie 2008 și nr. 561 din 15 aprilie 2009, s-au prezentat aspectele contabile în baza informațiilor avute la dispoziție, întrucât nu s-a reușit intrarea în posesia actelor contabile, reluând punctual aceste demersuri și efectul lor. Intimatul a mai învederat că din examinarea fișei de plătitor a creditoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice M, a declarației de creanță a precum și a înscrisurilor depuse de recurentă rezultă că debitele restante s-au născut în perioada de administrare a d-nei, după care s-au calculat doar accesorii. Conform bilanțurilor contabile listate de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice se prezintă evoluția unor indicatorii economico-financiari în perioada de administrare a d-nei, respectiv 1999-2002, rezultând pierderi și creșteri ale datoriilor peste nivelul activelor, conducând astfel la concluzia că administratorul avea obligația legală să se adreseze tribunalului cu o cerere pentru ca debitoarea să fie supusă legii insolvenței. Întrucât nu au fost puse la dispoziție nici actele contabile se instituie prezumția că nu a fost condusă și organizată potrivit legii contabilitatea firmei, iar responsabilitatea conform Legii nr. 82/1991 revine administratorului.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, ținând cont și de incidența prevederilor art. 3041Cod procedură civilă, instanța constată că recursul este nefondat.
Nu se contestă faptul că recurenta a avut sarcini administrative până la 29 decembrie 2002 și nici nu rezultă vreun argument pertinent care să înlăture concluziile la care a ajuns lichidatorul judiciar pe baza informațiilor deținute de la instituțiile publice. De asemenea, recurenta doar susținerea lichidatorului că datorită neținerii contabilității în condițiile legii s-a produs paguba fără însă a dovedi că, cel puțin până la data la care recunoaște că a îndeplinit funcția de administrator, și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de Legea nr. 82/1991 republicată. Faptul că recurenta crede că presupusa neținere a contabilității nu ar fi putut cauza pagube atât de însemnate societății și indirect, nu o exonerează de responsabilități și nu înlătură prezumția că din moment ce nu s-a făcut dovada contrară, documentele contabile nefiind puse la dispoziția lichidatorului judiciar, se conturează o situație de fapt ce se încadrează în textul art. 138 lit. "d" din Legea nr. 85/2006 republicată.
Cert este că, potrivit listingului emis de ORC M, în calitate de administrator al firmei debitoare figurează tot recurenta, căreia, deși, așa cum se menționează, îi expiră mandatul la 29 decembrie 2002, îi incumbă responsabilități, rămânând administrator de fapt, din moment ce și după data respectivă, formulează adrese și semnează în numele firmei. Astfel, adresându-se Târgu-M la data de 29 octombrie 2003, adresă pe care a aplicat ștampila firmei reclamă într-adevăr aspectele legate de activitatea societății, demers care nu avea cum să producă efectul urmărit de solicitant câtă vreme, în calitatea sa de administrator avea drepturi și obligații, dar și pârghii legale, procesuale, să clarifice raportul său cu societatea și asociații acesteia. În plus, chiar în cuprinsul adresei respective recunoaște că nu are curajul să ceară declanșarea procesului insolvenței, fiindu-i teamă de reacția proprietarei, dar, implicit și-a asumat riscuri mult mai mari din moment ce nu a demarat procedurile legale impuse de situația declarată a firmei pe care o administra.
Relevant este și faptul că societatea debitoare a contestat acele de constatare întocmite de organele vamale pentru perioada 1998 - 2000, pentru o sumă de 524.151.210 lei vechi, iar Ministerul Finanțelor Publice i-a respins contestația, fiind de asemenea respinsă acțiunea în contencios administrativ formulată împotriva deciziei de soluționare a contestației, în mod irevocabil recursul fiind soluționat la 26 2002.
Față de aspectele învederate, recurenta nu poate înlătura concluzia lichidatorului în sensul că datoriile firmei datează din perioada în care recurenta îndeplinea, conform statutului, funcția de administrator și nici faptul că aceste datorii s-au majorat în timp prin curgerea penalităților și majorărilor de întârziere, dovedindu-se astfel atât prejudiciul cu efect direct asupra activului firmei și starea de încetare de plăți cât și legătura de cauzalitate, cât despre responsabilitatea administratorului, aceasta nu poate fi contestată prin prisma atribuțiilor și obligațiilor ce-i incumbă respectivei persoane.
Recurenta susține că nu ar fi fost citată de la adresa sa din Târgu-M-,.5, și că locuința la care a fost citată nu a reprezentat niciodată domiciliul său, depunând la dosar și copia pașaportului emis la 28 octombrie 2005 de autoritățile române, act pe care se menționează domiciliul în Ungaria, nerezultând însă data de la care și-a stabilit domiciliul în altă țară.
Este adevărat că în evidențele ORC este menționat domiciliul în Târgu-M-,. 5, lichidatorul judiciar precizând că s-a returnat corespondența cu mențiunea "destinatar mutat", dar, susținerile recurentei sunt contrazise tocmai de răspunsul dat de SPCEP Târgu-M (fila 32) de unde rezultă că în evidențele instituției, recurenta în perioada 10 iunie 1982 - 30 octombrie 2001 figurează cu domiciliul în Târgu-M,-,. 5, iar din 30 octombrie 2001 - 28 2005 cu domiciliul în Târgu-M,-,. 9.
Lichidatorul judiciar a făcut demersuri pentru a afla domiciliul pârâtei, dovada fiind și adresa 89152 din 13 2008 Târgu-M. În plus, adresa din Târgu-M-,. 9 este indicată și de recurenta pârâtă în scrisoarea adresată Târgu-M iar faptul că ulterior și-a stabilit domiciliul în Ungaria, lăsând însă neclarificată situația sa juridică în cadrul firmei pentru care și-a asumat responsabilități legate de administrare și nu a anunțat schimbarea domiciliului, nu-i poate profita.
Față de datele avute la îndemână și in formațiile primite de la autorități, citarea s-a făcut de la ultimul domiciliu din România, unde i-a fost comunicată și sentința pe care pârâta a atacat-o cu recurs, de această dată indicând un alt domiciliu, procesual ales.
Față de cele ce preced, judecătorul sindic a făcut o analiză pertinentă a cererii lichidatorului judiciar, rezultând din actele avute la dispoziție că societatea debitoare se afla în declin economic încă în perioada în care pârâta recurentă a fost mandatată ca administrator, din cifrele prezentate rezultând că nu se mai putea face față plății datoriilor cu mijloacele de care societatea dispunea.
În motivarea recursului, pârâta, deși susține că nepredarea voită a documentelor contabile este o prezumție relativă ce poate fi răsturnată prin orice probă contrară, nu prezintă vreo dovadă a faptului că în perioada în care a fost mandatată ca administrator a ținut evidența contabilă în conformitate cu legea și nu a depus actele contabile solicitate de lichidatorul judiciar în cadrul procedurii. De altfel, nici în fața instanței de recurs nu a făcut vreun demers pentru a dovedi că nu se află în situația care atrage incidența prevederilor art. 138 lit. "d" din Legea nr. 85/2006 republicată.
În contextul celor arătate, instanța va respinge ca nefondat recursul pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de, cu domiciliul ales în Târgu-M,-/3, județul M, împotriva sentinței nr. 1210 din 7 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER,
red.
tehnored. BI/4ex
jud.fond:
-12.01.2010-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
