Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 107/2010. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.107
Ședința publică din data de 25 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Tudose Ana Roxana
JUDECĂTORI: Tudose Ana Roxana, Stoicescu Maria Duboșaru
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de debitoarea SC COM SRL, cu sediul în P,-, clădirea administrativă, camera 3-4, județul P, înmatriculată sub nr. J-, CUI -, împotriva sentinței nr. 1379 din data de 2.10.2009, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata - creditoare SC SRL cu sediul la & ASOCIAȚII SRL în B, sector 6,-,. 4 și lichidatorul judiciar, domiciliat în P,-, județul
Recursul este timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 60 lei, potrivit chitanței nr. - și timbru judiciar de 0,3 lei, ce au fost anulate de către instanță și atașate la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns debitoarea SC COM SRL reprezentată de avocat, lichidatorul judiciar personal, intimata -creditoare SC SRL fiind reprezentată de avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul este timbrat, după care:
Având cuvântul pentru intimata - creditoare SC SRL avocat, solicită proba cu noi înscrisuri.
La solicitarea Curții, reprezentantul debitoarei și lichidatorul judiciar, pe
rând arată că nu se opun cu privire la cererea formulată de intimata-creditoare, privind administrarea probei cu noi înscrisuri.
Curtea constatând legală, concludentă și pertinentă proba cu noi înscrisuri, solicitată de intimata creditoare, în temeiul art.305 pr.civ. o încuviințează, sens în care avocat, depune la dosar încheierea din 2 decembrie 2009 prin care s-a depus o nouă declarație de creanță cât și cererea de admitere a creanței, cu precizarea că debitul din prima cerere de creanță a fost achitat, după care alte cererii nu mai are de formulat.
Având cuvântul avocat pentru debitoarea SC COM SRL, arată că alte cereri nu mai are de formulat.
Lichidatorul judiciar, având cuvântul, precizează de asemenea, că alte cereri numai are de formulat.
Curtea, luând act că nu se formulează alte cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Având cuvântul avocat pentru debitoarea SC COM SRL, arată că sentința recurată este nelegală și netemeinică, întrucât instanța de fond a admis cererea creditoarei SC SRL și a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței împotriva debitoarei, fără a observa că societatea a fost citată la o altă adresă decât cea indicată în cererea introductivă, respectiv P,-, în loc de P,-, clădirea administrativă, camera 3-4, județul P, iar pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare era aplicată ștampila registraturii SC LUKOIL SA și nu ștampila debitoarei. Față de această situație, debitoare nu a avut cunoștință de existența procesului și nu a putut să-și formuleze apărările, care puteau dovedi cu prisosință, că debitoarea nu se află în incapacitate de plăți, că debitul datorat creditoarei era mult mai mic, iar caracterul creanței nu era cert, lichid și exigibil.
În temeiul art. 304 pct.5 pr.civ. solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, dacă se va trece peste excepția nulității relative, în subsidiar în baza art. 304 pct.9 pr.civ. solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate, iar pe fond respingerea acțiunii.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Având cuvântul intimatul lichidator, solicită admiterea excepției nulității relative, pentru nelegală citare, în subsidiar solicită admiterea recursului potrivit disp. art. 304 pct.9 pr.civ, întrucât debitoarea a achitat debitul.
Având cuvântul pentru intimata - creditoare SC SRL avocat, arată că lasă la aprecierea instanței.
Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, sub nr-, creditoarea SC SRL a solicitat deschiderea procedurii insolvenței debitoarei SC COM SRL, susținând că are o creanță certă, lichidă și exigibilă în sumă de 157.475,41 lei, neachitată de debitoare cu mai mult de 30 zile anterioare formulării cererii, iar debitoarea nu a formulat contestație în temeiul art.33 alin. 6 din Legea privind procedura insolvenței.
Prin sentința nr.1379 din 2 octombrie 2009, Tribunalul Prahovaa admis cererea formulată de creditorul SC SRL, privind pe debitoarea SC COM, iar, în temeiul art.33 alin 6 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus deschiderea procedurii simplificate și dizolvarea societății debitoare, a numit lichidator judiciar pe, dispunând, totodată, și celelalte măsuri prevăzute de Legea 85/2006.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că debitorul se află în încetare de plăți, creditoarea având o creanță comercială certă, lichidă și exigibilă împotriva debitoarei în cuantum de 157.475,41 lei, contravaloare marfă, astfel că sunt îndeplinite condițiile art. 1 alin. 2 pct. 4 din legea 85/2006.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs debitoarea SC COM SRL, solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar, admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii.
În motivarea recursului, debitoarea a arătat că în mod greșit instanța de fond a admis cererea creditoarei și a dispus intrarea debitoarei în procedura simplificată a insolvenței, fără a observa că societatea debitoare a fost citată la o altă adresă decât cea indicată de creditoare în cererea introductivă, respectiv P,-, în loc de P,-, clădirea administrativă, camera 3-4, județul P, iar pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare era aplicată ștampila registraturii SC LUKOIL SA, și nu ștampila debitoarei, astfel că recurenta nu a avut cunoștință de existența procesului.
Un alt motiv de recurs invocat de recurentă se referă la cuantumul pretențiilor creditoarei, precizând că la data pronunțării hotărârii recurate, debitul datorat era de 76.308,84 lei, și nu de 157.475,41 lei, întrucât la 10.09.2009 debitoarea achitase suma de 52290 lei.
Al treilea motiv de recurs privește caracterul cert, lichid și exigibil al creanței reclamante de creditoare, care a făcut vorbire în cuprinsul cererii de chemare în judecată de factura fiscală nr.280/30.09.2009, factură care nu exista la data de 16.06.2009, și, cum judecata s-a făcut în lipsa părților, creditoarea nu și-a precizat punctul de vedere cu privire la această factură.
Un alt motiv de recurs este acela potrivit căruia, în mod greșit, instanța de fond a concluzionat că debitoarea se află în încetare de plăți, din înscrisurile aflate la dosar nerezultând lipsa disponibilului în cont; astfel, instanța de fond a avut în vedere susținerea creditoarei în sensul că ar fi încercat soluționarea litigiului pe cale amiabilă, deși nu a fost depusă nicio dovadă în acest sens, creditoarea, dând dovadă de rea-credință, a transmis debitoarei notificarea nr.8680/15.07.2009, prin care solicita plata debitului în termen de 24 ore, deși SC COM SRL a acordat creditoarei un avans pentru executare de lucrări în sumă de 734.563,20 lei, care depășește cu mult valoarea pretențiilor reclamante de creditoarea SC SRL.
Un ultim motiv de recurs privește motivarea instanței de fond cu referitoare la incapacitatea de plată, motivare lipsită de orice temei, întrucât de la data introducerii acțiunii și până în prezent societatea debitoare a efectuat plăți importante, atât către bugetul de stat, bugetul local, salariați, cât și față de alți parteneri de afaceri cu care are relații contractuale importante.
Examinând recursul de față, prin prisma motivelor invocate, raportat la textele de lege incidente în cauză, dar și la actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 85 pr.civilă, judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri, decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel, iar, în situația în care se constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor legale, președintele va amâna judecarea pricinii, conform art. 107 pr.civilă, aceste norme legale având caracter imperativ.
Pe de altă parte, art.87 alin.2 pr.civilă dispune că persoanele juridice de drept privat vor fi citate, prin reprezentanții lor, la sediul principal sau la cel al sucursalei ori, după caz, al reprezentanței. Potrivit art.88 alin.1 pct.4 pr.civilă, citația va cuprinde numele, domiciliul și calitatea celui citat, iar alineatul 2 al aceluiași articol dispune faptul că lipsa din cuprinsul citației a acestei mențiuni atrage sancțiunea nulității absolute a citației. Fiind vorba de o nulitate expresă, nu se cere dovada producerii vreunei vătămări, simpla omisiune constatată cu privire la elementele evocate determinând nulitatea citației, ca act procedural, vătămarea fiind prezumată până la dovada contrarie. În legătură cu acest aspect, în doctrină și practică ( vezi,Codul d e procedură civilă comentat și adnotat, Ed., 2008, pag.313, ICCJ, Secția comercială, decizia nr. 3392 din 3.06.2005), s-a arătat în mod constant faptul că indicarea greșită sau incompletă a adresei, în sensul omiterii unui element esențial, echivalează cu neîndeplinirea legală a procedurii de citare, sub sancțiunea nulității actelor îndeplinite cu neobservarea formelor legale.
În cauza de față, așa cum rezultă din practicaua sentinței nr.1379/2.10.2009 a Tribunalului Prahova, ce face obiectul recursului, dar și din dovada de îndeplinire a procedurii de citare pentru termenul respectiv, la care s-a intrat în dezbaterea fondului cauzei, dovadă aflată la fila 37 dosar fond, recurenta a fost citată la sediul din-, fără ca pe această citație să fie înscrisă mențiunea "clădire administrativă, camerele 3 și 4", împrejurare care a determinat absența reprezentantului recurentei în fața instanței de judecată și necunoașterea de către aceasta a obligației de a se înfățișa la acel termen. Acest lucru este dovedit indubitabil și de faptul că pe aceeași dovadă de citare, cu toate că în practicaua sentinței recurate s-a făcut mențiunea îndeplinirii legale a procedurii de citare, ștampila aplicată de către partea care a primit acea citație nu aparține societății recurente, ci a unei alte societăți care nu are nicio legătură cu SC Com SRL, respectiv Lukoil SA.
Prin soluționarea cererii cu care a fost investită, fără citarea societății debitoare, prima instanță a cauzat acesteia o vătămare, ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actelor efectuate, iar intimata-creditoare SC SRL nu a făcut în nici un fel dovada contrarie, în sensul de a proba inexistența vătămării cauzată recurentei prin necitarea sa în mod legal.
În considerarea acestor argumente, Curtea constată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 105 pr.civilă, precum și cazul de casare reglementat de art. 304 pct.5 pr.civilă, astfel că recursul este fondat, urmează a fi admis, în conformitate cu art. 312 alin.1,2,3 și 5 pr.civilă, sentința recurată va fi casată, iar cauza va fi trimisă la Tribunalul Prahova pentru a se rejudeca, cu citarea legală a debitoarei SC Com SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de debitoarea SC COM SRL, cu sediul în P,-, clădirea administrativă, camera 3-4, județul P, împotriva sentinței nr. 1379 din data de 2.10.2009, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata - creditoare SC SRL cu sediul la & ASOCIAȚII SRL în B, sector 6,-,. 4 și intimatul - lichidator judiciar, domiciliat în P,-, județul
Casează sentința recurată și trimite cauza la același tribunal pentru rejudecare în condiții de legală citare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 ianuarie 2010.
Președinte, JUDECĂTORI: Tudose Ana Roxana, Stoicescu Maria Duboșaru
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.DL/MA
8 ex./04.02.2010
f-
Operator de date cu caracter personal,
notificare nr. 3120
Președinte:Tudose Ana RoxanaJudecători:Tudose Ana Roxana, Stoicescu Maria Duboșaru
← Alte cereri. Decizia 1589/2009. Curtea de Apel Ploiesti | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|