Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1331/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1331/2008

Ședința publică de la 03 Iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu

JUDECĂTOR 2: Danusia Pușcașu

JUDECĂTOR 3: Adriana Iluț

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de către debitoarea - SRL împotriva sentinței comerciale nr. 564/2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj la data de 13.03.2008 în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații - ROMÂNIA,CABINETUL INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ, având ca obiect procedura insolvenței-contestație la deschiderea procedurii

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura de citare este îndeplinită în conformitate cu disp. art. 8 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, prin publicarea citației în Buletinul procedurilor de insolvență nr.1980 din 23.05.2008.

Recursul nu este timbrat, recurenta fiind obligată la plata taxei judiciare de timbru în valoare de 19.5 lei și timbru judiciar în valoare de 0.15 lei.

S-a prezentat referatul cauzei, după care se constată că procedura de citare s-a realizat în condițiile Legii nr. 85/2006 și a Ordinului Ministrului Justiției nr. 1692/C din 7 iulie 2006 ce reglementează conținutul cadru al citațiilor trimise spre publicare în Buletinul procedurilor de insolvență, în conținutul citației a fost înscrisă obligația timbrării recursului de către recurentă, respectiv de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 19,5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, sub sancțiunea anulării cererii (fila 6 ).

Cum recurenta nu s-a conformat obligației legale de timbrare a recursului promovat, procedura de citare fiind legal îndeplinită cu mențiunea timbrării, instanța, din oficiu, invocă excepția netimbrării recursului declarat de - SRL și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr. 564 din 13.03.2008 a Tribunalului Comercial Clujs -a admis cererea formulată de creditoarea - ROMANIA SRL, pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei - SRL.

S-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei - SRL, nr. de înmatriculare J-.

A fost numit administrator judiciar CABINETUL INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ, care a îndepliniT atribuțiile prevăzute de art.20 din Legea nr.85/2006.

S- stabilit în sarcina debitoarei obligația de a depune la dosarul cauzei actele și informațiile prev. de art.28 alin. 1 din Legea nr.85/2006, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii.

S-a dispus ridicarea dreptului de administrare al debitoarei.

S- stabilit în sarcina administratorului judiciar obligația de a depune la dosar un raport asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform prev. art.59 din Legea nr.85/2006.

În motivare se arată că, creditoarea - ROMANIA SRL a solicitat deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea - SRL, apreciind că această societate se află în stare de insolvență și nu mai poate face față obligațiilor sale comerciale, invocând existența unei creanțe certe, lichide și exigibile în cuantum de 48.105,54 lei, cererea fiind întemeiată pe disp. art. 31 din Legea nrj;85/2006.

În motivarea cererii creditoarea a susținut că între părți au existat raporturi comerciale conform contractului de vânzare cumpărare nr. 47/01.05.2005, în baza căruia a livrat debitoarei marfă în valoare totală de 48.105,54 lei.

Până la data formulării cererii debitoarea a achitat numai suma de 7.158,19 lei rămânând un rest de plată de 48.105,54 lei. Pentru plata creanței s-a emis la data de 12.04.2006 fila CEC seria -.302 - în sumă de 48.105,54 lei, însă la data de 19.04.2006 Bank Agenția Dar efuzat la plată fila CEC întrucât debitoarea se afla în interdicție bancară, fila CEC aparținând unui set de instrumente retrase din circulație.

Cererea creditoarei a fost comunicată debitoarei în condițiile art. 33 al.1 din această lege, debitoarea neformulând contestație.

Analizând cererea formulată de creditoare, judecătorul sindic constată că cererea acesteia întrunește cerințele prev. de art.31 coroborat cu prev. art.3 pct1, 6 și 12 din Legea nr.85/2006.

Aceasta întrucât creditoarea a făcut dovada faptului că deține împotriva debitorului o creanță certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile, iar această creanță depășește valoarea prag, respectiv cuantumul minim de 10.000 RON prevăzută de lege.

Debitoarea nu a contestat în termenul reglementat de art.33 alin.2 din Legea nr.85/2006 starea de insolvență și nu a formulat nici o declarație în sensul de a recunoaște existența acestei stări, neexprimându-și nici intenția de reorganizare.

Față de lipsa contestației din partea debitoarei și ținând cont de actele depuse la dosar de către creditoare, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr.47/01.05.2005 încheiat între creditoare și debitoare, fila CEC seria -.302 - emisă la data de 12.04.2006, ce atestă obligația debitoarei de a-i plăti creditoarei suma de 48.105,54 lei, coroborat cu refuzul de plată acestei sume urmare lipsei de disponibilități, ținând cont de faptul că starea de insolvență nu a fost contestată de debitoare și că înscrisurile depuse la dosar de creditoare fac dovada caracterului cert, lichid și exigibil al creanței, astfel cum prevăd dispozițiile legale mai sus enunțate, judecătorul sindic apreciază că starea de insolvență a fost dovedită și că debitoarea a încetat plățile de peste 30 de zile de la scadentă.

Împotriva sentinței a formulat recurs debitorul - SRL, solicitând admiterea recursului, cu motivarea că le- fost încălcat dreptul la apărare, deoarece deși la data de 5.03.2008 s-a depus la registratură o cerere de amânare judecății, aceasta nu fost luată în considerare, deși a fost formulată în vederea pregătirii apărării.

Examinând recursul, instanța constată că acesta este netimbrat, urmând fi anulat din următoarele considerente:

În conformitate cu dispozițiile art.11 din Legea nr.146/1997 s-a stabilit în sarcina recurentei obligația de a achita 19,5 lei taxă judiciară de timbru, iar in conformitate cu art.1 din OG nr.32/1995 timbru judiciar in sumă de 0,15 lei RON.

În temeiul dispozițiilor art.20 alin.2 din Legea nr.146/1997 recurenta a fost înștiințată ca, în termen de 5 zile de la data comunicării înștiințării să achite în contul Consiliului local al mun.C N sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 și art.308 alin.4 pr.civ.

Prin art.1 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.

Constatând că recursul nu a fost timbrat cu suma stabilită, că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise, că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art.308 alin.4 pr.civ, raportat la art.20 alin.1 și 3 din Legea nr.146/1997, respectiv ale art.35 alin.5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și OG nr.32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea recursului ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează ca netimbrat recursul declarat de debitoarea - SRL împotriva sentinței civile nr. 564 din 13.03.2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 03.06.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

Red. dact.GC

2 ex/6.06.2008

Jud.primă instanță:

Președinte:Claudia Idriceanu
Judecători:Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu, Adriana Iluț

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1331/2008. Curtea de Apel Cluj