Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1532/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - faliment-

- procedura insolvenței -

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 1532

Ședința publică din8 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Artene Doina

JUDECĂTOR 2: Galan Marius

JUDECĂTOR 3: Andrieș Maria

Grefier - -

Pe rolul instanței se află judecarea recursului declarat de creditoarea - SRL - prin adm., cu domiciliul ales la & ASOCIAȚII SRL - B, sector 6, B-dul - -, nr. 1,. 4 și la adresa din I,-,. A,.2,. 3, județul I,împotriva sentinței nr. 596 din 09.06.2009 a Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal - dosar -, în contradictoriu cudebitoarea - intimată - COMPLEX SRL S - prin adm.,cu sediul în S, str. -. -, nr. 92, județul

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat, pentru debitoarea-intimată - COMPLEX SRL S, lipsă fiind creditoarea - SRL - prin adm..

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că recursul este legal timbrat și în stare de judecată și în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod de procedură civilă a dat cuvântul la dezbateri apărătorului debitoarei-intimate.

Apărătorul debitoarei-intimate solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței tribunalului care este legală și temeinică, pentru motivele expuse în întâmpinarea depusă la dosar; fără cheltuieli de judecată.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prinsentința nr. 596 din 09.06.2008, Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscala admis contestația formulată de debitoare și a respins cererea pentru deschiderea procedurii involvenței, reținând că aceasta îi datorează suma de 23.624 lei reprezentând obligații contractuale, creanța fiind certă, lichidă și exigibilă.

Debitoarea a formulat contestație, susținând că creditoarea nu are calitate procesuală activă, întrucât nu are o creanță certă, sumele indicate fiind impuse ca nerespectare a contractului dintre părți.

Între părți, s-a încheiat contractul din 01 august 2007, privind închirierea unui spațiu comercial.

Prin ordinul de plată nr. 44 din 28.07.2007, debitoarea a achitat suma de 59.662 lei pentru perioada septembrie-decembrie 2007-ianuarie 2008.

În condițiile în care pentru această perioadă debitoarea a achitat chiria TVA, conform contractului, pentru factura 28/2008 debitoarea a refuzat plata întrucât, pe de o parte, s-a solicitat plata TVA iar, pe de altă parte, chiria este nedatorată, întrucât spațiul nu a putut fi folosit în perioada solicitată, datorită lipsurilor acestuia (apă, canal, WC) și a refuzului de a prelua imobilul.

Cum, față de divergențele părților, creanța are un caracter litigios iar, conform procesului-verbal emis de Direcția Generală a Finanțelor Publice S, nu s-au constatat abateri de la normele fiscale prin refuzul primirii și înregistrării facturilor emise, judecătorul sindic constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 3 și 28 din Legea nr. 85/2006.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta-creditoare arătând că debitoarea nu a achitat contravaloarea facturilor pentru luna august 2007 și luna februarie 2008, astfel încât se impune obligarea acesteia la plata sumelor restante în cuantum de 23.624 lei.

Prin întâmpinare, debitoarea a solicitat respingerea recursului arătând în esență că societatea nu se afla în stare de insolvență și că sumele în discuție nu sunt datorate, chiria pentru luna august pentru că nu se îndeplinea obligația de acordare la utilități iar cea din luna februarie, pentru că se anunțase intenția de reziliere a contractului.

Recursul este neîntemeiat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Înscrisurile depuse de părți la dosar și ne referim în primul rând la corespondența purtată între acestea relevă faptul că relațiile lor contractuale au fost marcate de anumite neînțelegeri cu privire la condițiile pe care locatorul trebuia să le asigure locatarului. Dincolo de aceste neînțelegeri, Curtea observă că esența litigiului constă în obligația de plată chiriei pentru două luni, - august 2007 și februarie 2008, astfel încât, înainte de a verifica solvabilitatea debitoarei se impune verificări cu privire la caracterul cert al creanței.

În ce privește chiria pentru luna august 2007, deși contractul intră în ființă la data de 01.08.2007, se poate prezuma că în realitate, între părți a intervenit o înțelegere cu privire la neplata chiriei pentru prima lună a contractului, prezumție bazată pe faptul că factura fiscală emisă de creditoare și achitată integral de debitoare, nu face vorbire de această primă lună, astfel încât caracterul cert al creanței este îndoielnic.

În ce privește chiria pentru februarie 2008,Curteaconstată că debitoarea a încunoștiințat creditoarea la data de 31.12.2007, că nu înțelege să continue contractul de închiriere dacă anumite condiții convenite prin contract nu sunt îndeplinite, astfel încât, în aplicarea art. 12.1 lit. c din contract, încetarea acestuia a avut loc de drept, astfel încât chiria pentru luna februarie nu constituie o creanță certă și nu poate fi valorificată în procedura prevăzută de Legea nr. 85/2006.

În consecință, considerând întemeiată contestația debitoarei bazată pe caracterul incert al creanței depuse de creditoare și pe nedovedirea stării de insolvență, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă,Curteava respinge recursul creditoarei ca nefondat, menținând ca fiind legală și temeinică soluția primei instanțe.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat decreditoarea - SRL -prin adm., cu domiciliul ales la & ASOCIAȚII SRL - B, sector 6, B-dul - -, nr. 1,. 4 și la adresa din I,-,. A,.2,. 3, județul I,împotriva sentinței nr. 596 din 09.06.2009 a Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal - dosar -, în contradictoriu cudebitoarea - intimată - COMPLEX SRL S - prin adm.,cu sediul în S, str. -. -, nr. 92, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi 08 octombrie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Jud. fond. - Gh.

2 ex./20.10.2009

Președinte:Artene Doina
Judecători:Artene Doina, Galan Marius, Andrieș Maria

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1532/2009. Curtea de Apel Suceava