Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1731/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - procedura insolvenței -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 1731

Ședința publică din 26 octombrie2009

PREȘEDINTE: Andrieș Maria

JUDECĂTOR 2: Artene Doina

JUDECĂTOR 3: Galan Marius

Grefier - -

Pe rolul instanței se află judecarea recursului declarat decreditor Municipiul F - prin primar,cu sediul în F,-, jud. S, împotrivaîncheierii nr. 158 din 07.07.2009 a Tribunalului Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal - dosar nr-, în contradictoriu cucreditorii AN Apele Române- Direcția Apelor B, B, S, debitor Comerțul Românesc F, lichidatori, Casa de Insolvență M I, Lichidator S și intimat parte în proces Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns consilier juridic pentru creditorul recurent Municipiul F - prin primar, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța înmânează reprezentantului creditorului recurent un exemplar din întâmpinarea formulată de lichidator Casa de Insolvență M I, prin care acesta invocă excepția autorității de lucru judecat.

Consilier juridic, pentru creditorul recurent Municipiul F - prin primar, depune la dosar împuternicire de reprezentare juridică și o fișă a dosarului nr- a Curții de APEL SUCEAVA.

Văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța unește excepția invocată cu fondul cauzei și acordă cuvântul la dezbateri.

Reprezentantul creditorului recurent, solicită respingerea excepției invocate, motivat de faptul că lichidatorul face o confuzie, fiind vorba despre o cerere de recurs și nu promovarea unei noi cereri așa cum susține acesta. Pe fondul cauzei, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, arătând că art. 40 din nr.OUG 86/2006 precizează expres care sunt atribuțiile lichidatorului, iar actele au fost semnate și ștampilate de către reprezentantul lichidatorului Euro S și nu de către Casa de Insolvență M

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată că, prin cererea depusă la data de 26.05.2009 creditoarea Municipiul F, a solicitat înlocuirea lichidatorului Casa de Insolvență M, motivat de faptul că acesta nu și-a îndeplinit direct și personal atribuțiile prevăzute de lege și de către judecătorul sindic, înțelegând să delege, fără o confirmare din partea creditorilor sau a judecătorului sindic, toate atribuțiile către EURO.

Procesul verbal din data de 20 mai 2009 și convocatorul adunării creditorilor aparține lichidatorului EURO și nu lichidatorului numit de către judecătorul sindic, proces verbal care nu cuprinde hotărârile luate punctual cu privire la ordinea de zi, fiind menționate sumar unele aspecte discutate cu această ocazie.

Creditorul Municipiul Fam ai arătat că interesele creditorilor au fost fraudate în sensul că, referitor la cheltuielile aferente dosarului nr- (-) EURO a arătat la începutul ședinței adunării creditorilor că debitoarea este dispusă să suporte toate aceste cheltuieli, fapt care poate fi confirmat și de reprezentanții celorlalți creditori prezenți care au înțeles să se opună acestei măsuri.

Prin încheierea nr. 158 din 07.07.2009, judecătorul sindic revine de la sesizarea, din oficiu, privitoare la înlocuirea lichidatorului judiciar CASA DE INSOLVENȚĂ I, arătând că, lichidatorul judiciar și-a îndeplinit atribuțiile prevăzute de Legea nr. 85/2006. Faptul că în fața instanței a fost reprezentată de un alt practician în insolvență nu constituie un motiv suficient pentru înlocuirea acestuia în temeiul art. 22 alin. 3 din Legea nr. 85/2006.

Împotriva acestei încheieri, a formulat în termen legal recurs creditorul Municipiul F - prin primar, arătând că în conformitate cu disp. art. 40 din nr.OUG 886/2006, atribuțiile legale ale praticianului în insolvență nu pot fi exercitate prin reprezentare, putând fi reprezentat doar în anumite acte care nu presupun exercițiul atribuțiilor exclusive ale acestuia. Recurentul mai arată că, toate actele de insolvență au fost efectuate de către reprezentantul lichidatorului numit, respectiv EURO și nu de lichidator, astfel încât înlocuirea acestuia este legală și întemeiată.

Lichidatorul judiciar CASA DE INSOLVENȚĂ I, a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat, având în vedere faptul că o instanță de judecată s-a pronunțat la data de 07.07.2009 asupra acestei probleme, invocând prevederile art. 163 (1) din Codul d e Procedură civilă. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul care, în drept se încadrează conform art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, este nefondat.

Analizând excepția invocată de către intimată, în conformitate cu prevederile art. 137 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Astfel, potrivit dispozițiilor art.1201.civ. "este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate". Intimata a invocat faptul că judecătorul sindic s-ar fi pronunțat cu privire la această problemă prin încheierea din 7.07.2009, însă prin această încheiere judecătorul sindic a revenit de la sesizarea din oficiu privind înlocuirea lichidatorului, nepronunțându-se cu privire la o cerere formulată în acest sens de către una din părți, așa încât nu este dată tripla identitate cerută de lege pentru existența autorității de lucru judecat.

Analizând recursul pe fond, Curtea constată că la data de 15.05.2008 între Casa de Insolvență M I și Euro s-a încheiat contractul de colaborare nr.4, modificat prin actul adițional nr.2/14.11.2008 prin care s-a convenit colaborarea celor două societăți în dosarul nr-. Ca urmare a acestui act adițional Casa de Insolvență MIa dat și un mandat de reprezentare către Euro. Prin urmare, în cauză actele întocmite de către Euro au fost întocmite în virtutea colaborării dintre cei doi practicieni în insolvență precum și în virtutea mandatului de reprezentare, nefiind date condițiile de înlocuire a lichidatorului judiciar.

Având în vedere și prevederile art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE,

Respinge ca nefondat recursul declarat decreditor Municipiul F - prin primar,cu sediul în F,-, jud. S, împotrivaîncheierii nr. 158 din 07.07.2009 a Tribunalului Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal - dosar nr-, în contradictoriu cucreditorii AN Apele Române- Direcția Apelor B, B, S, debitor Comerțul Românesc F, lichidatori, Casa de Insolvență M I, Lichidator S și intimat parte în proces Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 26 octombrie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Jud.

Tehnored.

Ex. 2/24.11.2009

Președinte:Andrieș Maria
Judecători:Andrieș Maria, Artene Doina, Galan Marius

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1731/2009. Curtea de Apel Suceava