Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 160/2010. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA COMERCIALĂ

Dosar nr-

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 160/2010

Ședința publică de la 17 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gilica Popescu

JUDECĂTOR 2: Olimpia Maria Stânga

JUDECĂTOR 3: Ioan

Grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de creditoarea - - împotriva sentinței comerciale nr. 347/C/09.03.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că la dosar s-a înregistrat din partea recurentei creditoare - - copia certificată a facturii fiscale nr.-, iar din partea intimatei debitoare - - întâmpinare având anexată factura fiscală nr.- din 28.02.2005 și chitanța nr.- din 03.02.2006.

Față de actele și lucrările dosarului se constată cauza în stare de judecată și față de împrejurarea că se solicită judecarea cauzei în lipsă de intimata debitoare se lasă cauza în pronunțare.

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin sentința comercială nr. 347/C/09.03.2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Sibiua fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta - - prin lichidator judiciar împotriva pârâtei - SRL

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că:

Reclamanta aflată în procedura insolvenței - dosar nr- - prin lichidator desemnat, solicită deschiderea procedurii insolvenței împotriva pârâtei pentru o creanță de 24.578,68 lei reprezentând diferență factura nr. -/1.12.2003.

S-a arătat că lichidatorul judiciar desemnat să conducă procedura falimentului reclamantei avea obligația, conform art. 25 lit. g din Legea insolvenței, să urmărească încasarea creanțelor din averea debitorului, astfel că pentru recuperarea creanței înregistrată în averea acesteia, lichidatorul judiciar a formulat acțiunea de față.

Având în vedere data înregistrării creanței - 1.12.2003, s-a arătat că aceasta este prescrisă conform Decretului nr. 167/1954 și că potrivit art. 372 și 379 pr.civ. orice executare silită poate fi pornită doar în baza unui titlu executoriu care poate fi o hotărâre judecătorească sau un înscris căruia legea îi recunoaște expres calitatea de titlu executoriu.

S-a motivat că reclamanta nu a dovedit cu actele depuse că deține față de pârâtă o creanță certă, lichidă și exigibilă rezultată dintr-un titlu executoriu, factura neconstituind titlu executoriu în accepțiunea dispozițiilor legale în materie.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta - - în insolvență, prin lichidator judiciar - Cabinet Individual de Insolvență, a declarat recurs în termen și motivat solicitând să fie casată și să se trimită cauza spre rejudecare.

A invocat prevederile art. 31 lit. a și art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006 și art. 46 com. motivând că debitul este reprezentat de un rest de plată de 24.578,68 lei din factura nr. -, datorită faptului că debitoarea a făcut plăți parțiale conform chitanțelor nr. -/02.03.2005 și nr. -/03.02.2006, că factura poartă ștampila și semnătura părților, ea nefiind contestată și că respectivul act de creanță e suficient pentru introducerea cererii.

A mai motivat că prescripția a fost întreruptă prin plățile parțiale făcute în 02.03.2005 și în 2006, iar cererea s-a formulat în data de 12.01.2009, în termenul de prescripție.

A susținut creditoarea-reclamantă și că nu a fost citată la fond în conformitate cu legea, la sediul lichidatorului judiciar.

În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 3041și art. 312 al. 5 pr.civ.

Prin întâmpinare (39) intimata - - a solicitat respingerea recursului.

Examinând actele și lucrările dosarului de fond raportat la critica privind nelegala citare a reclamantei-creditoare, se constată că recursul este fondat.

Cererea de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitoarei - SRL a fost formulată de reclamanta-creditoare - -, în faliment, prin lichidator judiciar - Cabinet Individual de Insolvență (3). Deși în respectiva cerere s-a indicat sediul lichidatorului, creditoarea a fost citată doar de la fostul său sediu social indicat în cerere ( 29, 31), și de la sediul menționat în fișa eliberată de ORC de pe lângă Tribunalul Sibiu, cu privire la debitoarea - SRL, în care reclamanta figurează ca asociat (7, 26). Aceasta din urmă citație, pentru termenul din 09.03.2010 când s-a pronunțat sentința atacată, a și fost restituită cu mențiunea că numita creditoare nu mai are acel sediu ( 25).

Prin urmare, reclamanta-creditoare, nefiind citată prin lichidatorul său, nu i s-au asigurat garanțiile procesuale legal prevăzute, vătămarea ce i s-a produs fiind evidentă.

În consecință, constatându-se că judecata la fond s-a făcut în lipsa părții reclamante, care nu a fost legal citată, se apreciază că sunt incidente prevederile art. 304 pct. 5 raportat la art. 105 al. 2 pr.civ. fapt pentru care va fi admis recursul de față, se va casa sentința atacată și se va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

În rejudecare, se va proceda la citarea legală a părților, urmând ca la pronunțarea soluției în fond să se aibă în vedere restul criticilor din recurs, ca și apărările intimatei cuprinse în întâmpinarea depusă în aceeași fază procesuală ( 3-5 și 39), precum și înscrisurile constând în: factura nr. -/2003 - pe care creditoarea își întemeiază pretențiile și care a fost depusă doar în recurs și factura nr. -/28.02.2005, depusă în apărare ( 33 și 40 dosar recurs), ca și chitanța aflată în copie la fila 41 dosar recurs.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE:

Admite recursul declarat de - - S împotriva sentinței nr. 347/C/09 III 2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Sibiu și în consecință:.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 17.02.2010.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

-

Grefier,

Red.

Th.-4 ex./19.03.2010.

Jud fond

Președinte:Gilica Popescu
Judecători:Gilica Popescu, Olimpia Maria Stânga, Ioan

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 160/2010. Curtea de Apel Alba Iulia