Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 209/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE COMERCIALĂ Nr. 209/2008
Ședința publică de la 16 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gilica Popescu
JUDECĂTOR 2: Ioan Cibu
JUDECĂTOR 3: Doina Hârceagă
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice H împotriva sentinței nr.426/F/2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă consilier juridic pentru recurenta creditoare Direcția Generală a Finanțelor Publice H, lipsă fiind intimatul lichidator SP Expert.
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea intimatului lichidator SC Expert.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Reprezentantul recurentei creditoare DGFP H solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul modificării planului de reorganizare înscris în tabelul definitiv de creanțe.
Instanța față de actele și lucrările dosarului lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Prin Sentința 426/F din 5 decembrie 2007 judecătorul sindic desemnat în dosar - al Tribunalului Hunedoaraa respins cererea creditoarei DGFP a județului H în contradictoriu cu administratorul judiciar SP ent Expert D pentru înscrierea în planul de reorganizare propus de administratorul judiciar - programul de plată al creanțelor și a majorărilor de întârziere calculate la creanțele bugetare înscrise în tabelul definitiv de creanțe eșalonate la plată.
Pentru a hotărî în acest mod, referindu-se la actele dosarului și dispozițiile Legii nr. 85/2006 cum și art. 122 indice 1 Cod proc. fiscală judecătorul sindic a reținut și motivat în esență că în conformitate cu dispozițiile art. 122 indice 1 Cod proc fiscală și art. 41 din Legea 85/2006 cererea creditoarei este neîntemeiată, dispozițiile legale enunțate prevăzând că pentru creanțele fiscale născute anterior sau ulterior datei deschiderii procedurii enței nu se datorează și nu se calculează majorări de întârziere după data deschiderii procedurii enței și cum în speță este vorba de reorganizare judiciară aceste majorări nu sunt datorate și deci nu pot fi cuprinse în planul de reorganizare propus de administratorul judiciar.
Împotriva sentinței a declarat recurs în termen motivat și scutit de plata taxei de timbru creditoarea DGFP a județului H solicitând modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii creditoarei cu consecința cuprinderii în planul de reorganizare și majorările de întârziere calculate la creanțele bugetare înscrise în tabelul definitiv de creanțe eșalonate la plată.
Arată că judecătorul sindic a pronunțat sentința cu încălcarea și aplicarea greșită a legii anume a dispozițiilor art. 119 alin. 1 din OG 92/2003 potrivit cărora pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată datorează majorări de întârziere care potrivit art. 120 alin. 1 din același act normativ se calculează pentru fiecare zi de întârziere începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate în cuantum de 0,1 % pentru fiecare zi de întârziere.
Susține că potrivit dispozițiilor art. 122 indice 1 din OG 92/2003 în ceea ce privește procedura reorganizării judiciare nu sunt cuprinse dispoziții privind majorările de întârziere astfel că se aplică dispozițiile art. 41 alin. 3 din Legea 85/2006 privind procedura enței care prevede expres calculul majorărilor de întârziere, astfel că judecătorul sindic a greșit prin soluția dată de respingere a cererii creditoarei privind cuprinderea în planul de reorganizare și a majorărilor de întârziere calculate la creanțele bugetare înscrise în tabelul definitiv de creanțe eșalonate la plată.
În drept au fost invocate prevederile art. 12 din Legea nr. 85/2006 și art. 304 pct. 9 Cpc.
Prin întâmpinarea depusă la filele 6-9 administratorul judiciar al societății debitoare SC Metal SRL Das olicitat respingerea recursului ca nefondat arătând că soluția judecătorului sindic este temeinică și legală bazată pe aplicarea corectă a dispozițiilor Codului d e procedură fiscală, varianta actualizată la 31 august 2007, art. 119 alin. 4, art. 86 alin. 1 potrivit cărora majorările de întârziere se stabilesc prin decizii de impunere emise de organul fiscal competent ori de câte ori acesta modifică baza de impunere.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, în raport de dispozițiile art. 304, 306 Cpc se constată că recursul creditoarei este fondat urmând a fi admis potrivit considerentelor ce se vor expune.
Scopul procedurii enței îl reprezintă acoperirea pasivului debitorului, art. 94-102 cuprinzând prevederi vizând posibilitatea reorganizării judiciare în baza unui plan care poate fi propus de debitor, administratorul judiciar sau unul sau mai mulți creditori.
Potrivit alineatului 1 al art. 98 din același act normativ câte o copie de pe planul propus va fi depus la grefa tribunalului și la ORC sau după caz la registrul societăților agricole și va fi comunicată debitorului prin administratorul special, administratorul judiciar și comitetul creditorilor.
Judecătorul sindic va convoca o ședință, în termen de 20 de zile de la înregistrarea planului la tribunal, la care vor fi citați cei care au propus planul și persoanele menționate în alin. 1 și în care planul va fi admis sau respins de judecătorul sindic după audierea persoanelor citate.
Din cuprinsul dispoziției legale mai sus enunțate rezultă obligativitatea comunicării prealabile a planului persoanelor prevăzute de lege, depunerea lui la grefa tribunalului și la registrul comerțului sau al societăților agricole, cum și obligativitatea convocării ședinței de admitere sau respingere a planului în termen de 20 de zile de la înregistrarea planului la tribunal.
În speță, așa cum rezultă din actele dosarului, la data de 22 octombrie 2007 (filele 138-150) societatea debitoare a depus la dosar plan de reorganizare, judecătorul sindic luând act de depunerea acestuia și acordând termen pe 28 noiembrie 2007 pentru discutarea planului.
La data de 20 noiembrie 2007 (fila 158) administratorul judiciar al societății debitoare depune copie după notificările expediate creditorilor cu privire la ședința comitetului creditorilor ce urma a fi ținută la 16 noiembrie 2007, care avea pe ordinea de zi la pct. 1 prezentarea planului de reorganizare și solicită judecătorului sindic admiterea planului bazat pe acordul creditorilor care au făcut parte din adunarea creditorilor plus opinia administratorului special.
La termenul din 28 noiembrie 2007 judecătorul sindic nu ia în discuție planul propus deși administratorul judiciar depune la fila 160-162 procesul verbal al ședinței din 16 noiembrie 2007 din care rezultă acordul creditorilor cu planul de reorganizare propus și solicitarea creditorului DGFP vizând consemnarea în procesul verbal a cererii acestui creditor privind cuprinderea majorărilor de întârziere la creanța înscrisă până la data stingerii obligațiilor.
Dimpotrivă, judecătorul sindic soluționează cererea DGFP privind majorările de întârziere fără ca această cerere să fi fost formulată în condițiile prevăzute de art. 112-113 Cpc fiind consemnată doar în cuprinsul încheierii de ședință ori, sesizarea instanței în această situație era inform făcută.
Cu toate acestea, judecătorul sindic acordă cuvântul pățților prezente la termenul din 28 noiembrie 2007 cu privire la cererea creditoarei DGFP a județului H fără a se pronunța asupra planului propus în condițiile prevăzute de dispozițiile legale mai sus enunțate.
Procedând în acest mod judecătorul sindic a pronunțat o soluție nelegală supusă casării pentru temeiul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 Cpc astfel că recursul creditoarei se va admite ca întemeiat, hotărârea atacată va fi casată și cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.
În rejudecare judecătorul sindic desemnat va proceda la respectarea dispozițiilor legale vizând propunerea și aprobarea planului în concordanță cu dispozițiile cuprinse în Secțiunea V-a art. 94-102 din Legea 85/2006 și va lua în discuție și examinare și celelalte motive de recurs invocate de creditoare prin recursul de față.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite recursul formulat de DGFP H împotriva sentinței nr. 426/F/2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- și în consecință
Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 16.04.2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Tehnored.
Ex.2/08.07.2008
Jud fond
Președinte:Gilica PopescuJudecători:Gilica Popescu, Ioan Cibu, Doina Hârceagă
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|