Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 2159/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ nr.2159/2008

Ședința publică din data de 14.10.2008

Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE: Danusia Pușcașu

JUDECĂTOR 2: Adriana Iluț

JUDECĂTOR 3: Claudia Idriceanu

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul formulat de către împotriva sentinței civile nr. 524/09.04.2008 pronunțată în dosarul cu număr unic - al Tribunalului Maramureș, în contradictoriu cu intimații: ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, PRO, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ M, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B M, GRUP B M, SC SRL PRIN ADM. JUDICIAR, SC SERV SRL PRIN AV., SC SRL PRIN AV. -, SC SA B AGENȚIA LUI, SC SRL PRIN AV. -, SC SA, SC TRANS SRL PRIN AV., având ca obiect procedura enței- angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.

La apelul nominal se prezintă recurentul personal, asistat de avocat G.

Procedura de citare este îndeplinită potrivit art. 8 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 prin publicarea citației în Buletinul Procedurilor de ență nr. 3727/03.10.2008.

Pentru timbrarea recursului s-a achitat taxa judiciară de timbru în valoare de 20 lei și s-a aplicat timbru judiciar de 0,15 lei.

S-a prezentat referatul cauzei, după care reprezentatul recurentului depune la dosar chitanță în justificarea onorariului avocațial și o serie de documente din care rezultă aportul asociatului la societate și extrase de cont.

Declară că nu are acte cereri prealabile de formulat și nici excepții de invocat.

Instanța în urma deliberării apreciază că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei și nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, constată că prezentul recurs se află în stare de judecată, închide faza probatorie și acordă cuvântul pentru concluzii asupra recursului.

Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii cererii de tragere a răspunderii personale; cu cheltuieli de judecată.

Apreciază că nu sunt întrunite cerințele art. 137 din legea specială și nici ale art. 1169 Ccivil întrucât răspunderea administratorului nu este una contractuală ci una delictuală care nu a fost dovedită, nici sub aspectul prejudiciului nici sub aspectul raportului de cauzalitate. La fila 157 din dosarul de fond există expertiză contabilă efectuată la cererea organului de poliție. Arată că plângerea a fost formulată la poliție înainte de deschiderea procedurii, iar prin Ordonanță s-a dispus începerea urmării penale pentru prejudiciul cauzat societății, asociatul, constituindu-se parte civilă. Precizează că, instanța de fond nu s-a referit la acest caz; mai mult, la filele 137 și 138 din dosarul de fond există corespondența între avocat și lichidator, acesta din urmă limitându-se numai la corespondență fără a se deplasa la sediul societății. Face cunoscut faptul că recurentul a adus un aport personal la societate de cca. 16 miliarde lei, situație în care nu se poate concluziona că a dorit falimentarea societății. Actele contabile nu se aflau în posesia recurentului ci se aflau la contabilă iar ridicările din cont se făceau de către persoana care ține contabilitatea.

Recurentul - prin intermediul interpretului de limbă italiană, care prezintă autorizația nr. 2089 și se legitimează cu CI Seria -, nr. -- pune concluzii de admitere a recursului. Arată că ceea ce a afirmat avocatul este corect, nu este corectă soluția Tribunalului Baia Mare pentru că nu a spus niciodată că nu va preda documentația economică, dar aceasta nu i-a fost solicitată personal, actele au fost puse deoparte și acum pot fi consultate. În prezent documentația se află în încăperea care a constituit sediul firmei. Lichidatorul nu a venit niciodată să le ridice.

Avocatul recurentului arată că este real ceea ce afirmă recurentul, documentele contabile există, sunt opisate, o parte au fost și la organele de cercetare penală, expertul fiind cel care le-a înapoiat.

CURTEA,

Prin sentința nr.524 din 9.04.2008 a Tribunalului Maramureș s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Administrația Finanțelor Publice BMî nsușită de creditoarea - Grup B M și Pro BMî mpotriva pârâtului în calitate de administrator al debitoarei Internațional Industries SRL BMa flată în procedură și, în consecință:

A fost obligat pârâtul, să suporte cu averea proprie, pasivul debitoarei falite, reprezentând creanțele declarate în faliment, în cuantum de 1.231.591,06 lei.

S-a respins acțiunea formulată și însușită, în contradictoriu cu pârâții, și

În motivare se arată că, prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta Administrația Finanțelor Publice Mac hemat în judecată pe pârâții, și solicitând obligarea acestora la suportarea pasivului neacoperit al debitoarei, în cuantum de 1.231.591,06 lei.

Prin sentința civilă nr. 168/1.02.2006 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Maramureșs -a constatat că debitoarea este în stare de ență și s-a dispus deschiderea procedurii simplificate de faliment, lichidator fiind desemnat Pro SRL, în prezent Pro

Se mai susține că pârâții n-au pus la dispoziția lichidatorului documentele contabile prevăzute de art. 28 al. 1 din Legea 85/2006 privind procedura enței, cu toate că au fost notificați în acest sens ori, nerespectând obligațiile stabilite prin sentința menționată, răspunderea personală a acestora poate fi antrenată în temeiul dispozițiilor art. 138 al.1 lit. d, din Legea 85/2006 și a săvârșirii faptelor sancționate de Legea contabilității nr. 82/1991 republicată.

Acțiunea a fost însușită de creditoarea - Grup B M și de către lichidator, acesta din urmă doar în ceea ce-l privește pe pârâtul.

Deschiderea procedurii a fost notificată în Buletinul Procedurilor de ență iar pârâții au fost notificați la adresa de domiciliu cu care figurează în evidențele Oficiului Reistrului Comerțului

În dosarul de faliment s-au înregistrat declarații de creanță din partea creditorilor Administrația Finanțelor Publice BM- 945.177 lei, Inspectoratul Teritorial d e Muncă M - 13.547 lei, Primăria Municipiului BM- 2.102,50 lei, - Grup BM- 2.697,79 lei, SRL Șomcuta M - 18.069 lei, Serv SRL - 45.425,36 lei, SRL - 176.165,52 lei, B Agenția Lui - 2.785,89 lei, SRL BM- 5.783,40 lei, BM- 2.056,30 lei și Trans SRL pentru 17.781,30 lei, totalul creanțelor fiind de 1.231.591,30 lei aspect ce a rezultat din tabelul definitiv consolidat al creanțelor debitoarei depus la filele 12 - 13.

În contextul celor de mai sus și ținând seama de cele descrise de lilchidator în concluziile depuse la 8 aprilie 2008, respectiv că pârâtul n-a prezentat actele contabile, aspect ce duce la concluzia că acesta nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea și a ascuns o parte din patrimoniul debitoarei, bunurile debitoarei fiind folosite în interes personal sau al altei firme care este administrată tot de acesta și care are același sediu cu societatea falită, nu a putut fi primită susținerea pârâtului potrivit căreia în cauză nu ar fi îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 și 999 Cod civil, prin urmare, aceasta a fost înlăturată ca nefondată.

Față de cele arătate și ținând cont de dispozițiile art. 138 al. 1 lit. a, d și e din Legea nr. 85/2006, cererea a fost admisă în parte, conform dispozitivului.

Împotriva sentinței a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte hotărârii în sensul respingerii cererilor de angajare a răspunderii recurentului față de pasivul debitoarei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului se arată că din probele administrate în cauză și din rapoartele întocmite de lichidator nu rezultă cauzele pentru care societatea a ajuns în faliment și nici faptul că ar exista fapte de natura celor prevăzute în art.137 din Legea nr. 85/2006 comise de către administratorul recurent, în sensul că a ascuns o parte din patrimoniu.

Toate motivele invocate de creditori - în speță BRD și Administrația Finanațelor Publice B M - se referă la aspecte cu caracter general fără a se evidenția în mod concret o faptă imputabilă administratorului de natură să atragă răspunderea acestuia.

Prin urmare, invocarea prevederilor art. 137 din Legea nr. 85/2006 nu atrage în mod automat răspunderea administratorului, deoarece legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestuia, numai pentru nedepunerea evidențelor contabile ori pentru neținerea contabilității, prevăzând posibilitatea atragerii răspunderii numai după ce s-au produs dovezi în acest sens, conform art. 1169 Cod civil.

Răspunderea administratorului societății nu este de natură contractuală întemeiată pe mandat, cum eronat susțin reclamantele, care ar fi aplicabilă doar în raport cu societatea însăși, al cărui mandatar este administratorul.

Răspunderea sa este de natură delictuală și pentru a fi antrenată trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999 Cod civil, respectiv,fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa.

Legea nu prezumă nici unul din elementele răspunderii persoanelor care pot sta în judecată conform art. 137 din Legea nr.85/2006 iar reclamantele trebuie să facă dovada celor afirmate conform art. 1169 Cod civil. Cum această dovadă nu a fost produsă până la această dată, recurentul apreciază cererile nefondate.

Examinând recursul, instanța constată că este fondat, din următoarele considerente:

Recurentul deși face trimitere la prevederile art. 137 din Legea nr. 85/2006, în fapt, critică sentința pronunțată în temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006 prin care a fost obligat să suporte din averea proprie pasivul debitoarei falite.

Instanța reținut în cauză inciența art.138(1) lit.a, d și din Legea nr. 85/2006.

Potrivit textului sus arătat, la cererea administratorului judiciar sau lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte patrimoniului debitorului, persoană juridică ajunsă în ență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care cauzat starea de ență a debitorului prin una din următoarele fapte: au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane, au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile, sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea, au deturnat sau au ascuns o parte din activele persoanei juridice, ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia.

Răspunderea în temeiul art.138 din Legea nr. 85/2006 presupune îndeplinirea cumulativă următoarelor condiții: săvârșirea unei fapte ilicite dintre cele enumerate de lege, existența prejudiciului, existența legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția persoanei care răspunde.

Din actele depuse la dosar (137, 138) reiese că între recurent și lichidator s-a purtat o corespondență cu privire la depunerea actelor contabile și inventarierea bunurilor debitoarei, motiv pentru care se impune se stabili de ce nu s-a realizat sau finalizat intenția recurentului.

Acest lucru se impune cu atât mai mult cu cât, din raportul lichidatorului din 20.06.2007 se arată că lichidatorul judiciar nu se poate pronunța cu privire la cauzele și împrejurările care au dus la starea de ență, dar consideră că nerespectarea evidențelor contabile și bunurilor debitoarei este imputabilă administratorului statuar al debitoarei.

Aceste aspecte pot fi clarificate în rejudecare, astfel că în baza art.312(3), 304(8) Cod proc.civ. va admite recursul pârâtului, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării se va solicita lichidatorului să se pronunțe cu privire la cauzele enței debitoarei, și se va verifica dacă există evidențele contabile, dacă pot fi prezentate de recurent, aceasta raportat și la susținerile recurentului consemnate în practicaua deciziei că nu s-a opus predării documentației contabile, că aceasta există, putând fi consultată de lichidator.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 524 din 09.04.2008 pronunțată în dosarul nr. - al Tribunalului Maramureș pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 14.10.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

Red. dact.GC

3 ex/10.10.2008

Jud.primă instanță:

Președinte:Danusia Pușcașu
Judecători:Danusia Pușcașu, Adriana Iluț, Claudia Idriceanu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 2159/2008. Curtea de Apel Cluj