Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 459/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA Nr. 459

Ședința publică de la 08 Mai 2008

PREȘEDINTE: Tudora Drăcea

JUDECĂTOR 2: Maria Necșulescu

JUDECĂTOR 3: Mariana Moț

Grefier -

Pe rol, judecarea recursului declarat de debitoarea SC SA TG J/- CF - împotriva sentinței nr.1496 din 14 decembrie 2007 pronunțată de judecătorul sindic de la Tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata creditoare TG J și intimatul administrator judiciar TG J, având ca obiect deschidere procedură insolvență.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta debitoare SC SA TG J prin delegat G, lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că recurenta debitoare nu a achitat cauțiunea în cuantum de 500 lei, după care, delegat G, pentru recurenta debitoare, a depus certificatul fiscal eliberat de Tg.

Constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părții:

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării sentinței, delegat G pentru recurenta debitoarea arată că renunță la aceasta.

Delegat G, pentru recurenta debitoare, a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii contestației formulate de debitoarea SC SA TG și respingerea cererii formulate de creditoarea Tg.J, învederând că societatea și-a achitat creanța în cuantum de 154,368 lei așa cum rezultă din certificatul fiscal depus la dosar.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1496 din 14 decembrie 2007 pronunțată de judecătorul sindic de la Tribunalul Gorj în dosarul nr-, a fost respinsă contestația formulată de debitorul SC SA TG J, a fost admisă cererea formulată de creditorul Tg.J pentru deschiderea procedurii generale a insolvenței debitorului SC SA TG J, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului SC SA TG.

În temeiul art. 34 din legea privind procedura insolvenței a fost numit administrator judiciar cu atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege.

În temeiul art. 61 din legea privind procedura insolvenței, s-a dispus notificarea deschiderii procedurii debitorului SC SA TG J, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Gorj.

Pentru a pronunța această sentință, judecătorul sindic a reținut următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Gorj. Secția Comercială sub nr-, creditorul Tg.J a solicitata deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitorului SC SA TG J, cu motivarea că aceasta datorează suma de 154.368 lei reprezentând obligații fiscale datorate bugetului general consolidat al statului.

În motivarea cererii s-a arătat că agentul economic are debite neachitate față de bugetul general consolidat al statului începând cu data de 19.11.2007, în sumă totală de 154.368 lei, conform fișei sintetice totale din data de 19.11.2007, anexată la dosarul cauzei, sens în care în cauză sunt incidente prevederile art. 1coroborat cu art. 3 alin. 1 lit. a din Legea 85/2006.

S-a mai arătat că, în conformitate cu prevederile art. 31 lit. 1 din Legea 85/2006, precum și a prevederilor OG92/2003 privind Codul d e Procedură Fiscală, în vederea recuperării debitelor restante s-a procedat la aplicarea măsurilor de executare silită, constând în emiterea de titluri executorii și adresă de poprire pentru conturile de disponibil deschise la și Bank.

De asemenea, s-a invocat că, în urma măsurilor de executare silită întreprinse nu s-au putut recupera obligațiile de plată la bugetul local consolidat al statului, astfel că la data de 19.11.2007 au rămas debite neachitate în sumă de 154.368 lei, situație față de care s-a apreciat că se impune deschiderea procedurii generale de insolvență, raportat la prevederile art. 1, coroborat cu art. 3 alin.1 lit.a din Legea nr. 85/2006.

Prin aceeași cerere creditorul bugetar a solicitat antrenarea răspunderii materiale conform art. 138 din Legea 85/2006, a administratorului societății -

În drept, cererea s-a întemeiat pe dispozițiile art. 1 din Legea 85/2006 și art. 112 pr.fiscală.

Debitorul SC SA TG Jaf ormulat contestație împotriva cererii de deschidere a procedurii insolvenței, susținând în esență că nu se află în încetare de plăți în sensul dispozițiilor legii.

S-a invocat în temeiul art. 33 alin.3 din Legea 85/2006, că se impune obligarea creditorului Tg. J la consemnarea unei cauțiuni de 10% din valoarea creanțelor invocate în termen de maxim 15 zile, iar în cazul refuzului creditoarei de a consemna cauțiunea, s-a solicitat aplicarea art. 33 din Legea 85/2006 în sensul respingerii cererii de deschidere a procedurii insolvenței.

De asemenea, s-a invocat, pe cale de excepție, lipsa calității procesuale a creditorului Tg.J, cu motivarea că singura structură fiscală în măsură să ceară deschiderea procedurii insolvenței este creditorul DGFP G, raportat la dispozițiile art. 173 alin.1 pr.fiscală.

În ceea ce privește debitul solicitat prin cererea de deschidere a procedurii, debitoarea a invocat că acesta nu este în cuantumul pretins de creditoare, creanța nefiind certă, lichidă și exigibilă, în sensul dispozițiilor art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006 și mai mult că, această procedură specială este posibilă numai dacă încetarea plăților se datorează exclusiv insuficienței fondurilor bănești disponibile.

Societatea debitoare a precizat că dispune de lichidități și își va plăti la scadență datoriile exigibile angajate, însă datoria societății pentru care s-a cerut deschiderea procedurii insolvenței, nu se datorează existenței stării de insolvență a patrimoniului acesteia, ci datorită refuzului obiectiv al plății unor sume nedatorate de societate și mai mult, s-a invocat că societatea efectuează în continuare plăți către furnizori, având contracte în derulare.

În drept, și-a întemeiat contestația pe dispozițiile Legii 85/2006.

Tribunalul, analizând contestația în raport de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, susținerile debitorului și apărarea creditoarei a constatat că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește aspectul invocat de debitoare cu privire la plata cauțiunii în sarcina creditorului, s-a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 173 din pr.fiscală, în calitate de creditor bugetar, Tg.J este scutit de a depune cauțiune.

Cu privire la lipsa calității procesuale a creditorului Tg.J, s-a reținut că, creditorul are calitate procesuală activă, pentru a putea solicita deschiderea procedurii insolvenței debitorului.

Tribunalul a constatat că, susținerea debitoarei că nu s-ar afla în încetare de plăți, respectiv faptul că nu datorează creanța invocată de creditoare și mai mult că această creanță nu este certă, lichidă și exigibilă, este contrazisă de înscrisurile depuse la dosar, respectiv întreaga documentație depusă de către creditor.

În urma măsurilor de executare silită de către creditoare nu s-au putut recupera obligațiile de plată la bugetul general consolidat al statului, astfel că la data de 19.11.2007 au rămas debite neachitate în sumă de 154.368 lei.

Cum debitoarea nu a făcut nicio probă cu privire la aspectele invocate în contestație, respectiv la cuantumul sumei datorate și nicio probă că dispune de lichiditățile impuse de lege pentru a nu fi declarată în stare insolvență comercială și cum aceste aspecte sunt în sarcina debitoarei, fiind îndeplinite condițiile legii, tribunalul a respins contestația debitorului, a admis cererea creditorului și în temeiul art. 33 alin.4 din legea privind procedura insolvenței, a constatat că debitorul este în stare de insolvență și a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva acestuia.

Cu privire la numirea administratorului judiciar, judecătorul sindic a avut în vedere faptul că în urma licitației din 07.12.2007 TG Jaf ost desemnat de Comisia de selecție din cadrul DGFP G, așa cum rezultă din adresa nr. 59928/11.12.2007.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs debitoarea SC SA TG J, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În esență prin motivele de recurs sunt reluate aspectele invocate în contestația depusă la fond detaliindu-se modul de rulare al disponibilităților bănești prin conturile debitoarei pentru a dovedi faptul că aceasta nu se află în încetare de plăți. Totodată se susține că pentru suma ce reprezintă creanța este în curs de întocmire documentația de rambursare și compensare a TVA având de primit în plus suma de 17.907 lei.

Curtea analizând recursul în raport de dispozițiile art. 304 și 3041Cod procedură civilă, prin prisma motivelor de recurs invocate și a probelor aflate la dosarul cauzei reține următoarele:

Cu privire la cererea de suspendare a executării sentinței nr. 1496 din 14.12.2007 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială și de contencios Administrativ în dosarul nr- urmează a se lua act că recurenta debitoare renunță la judecarea acesteia.

În ceea ce privesc motivele de recurs Curtea constată că acestea sunt fondate.

Pentru a se dispune deschiderea procedurii insolvenței prevăzute de Legea nr. 85/2006 este necesar a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unei creanțe certe, lichide și exigibile al cărei cuantum să fie de 10.000 RON precum și existența stării de insolvență care este definită de art. 3 pct 1 lit a ca fiind acea stare de insolvență a patrimoniului debitorului caracterizată prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile, insolvență ce este prezumată atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori.

În speță, Curtea reține prin certificatul de atestare fiscală emis la data de 23.04.2008 de TG J că la această dată debitoarea înregistrează un debit față de această creditoare în sumă de 63.000 lei, care însă este contestată făcând obiectul dosarelor nr. 2578, 602 și 10066/2008. În aceste condiții, în mod greșit a reținut instanța de fond existența unei creanțe certe, lichide și exigibile.

Pe de altă parte, cu extrasele de cont și notele contabile depuse în recurs se face dovada că debitoarea nu se află în încetare de plăți, efectuând plăți chiar și către intimata creditoare.

Față de cele arătate mai sus, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea urmează să admite recursul, să modifice sentința în sensul că va admite contestația debitoarei și va respinge cererea privind deschiderea procedurii insolvenței formulată de creditoarea TG

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Ia act că recurenta debitoare SC SA TG J renunță la cererea de suspendare a executării sentinței nr.1496/14.12.2007 pronunțată de judecătorul sindic de la Tribunalul Gorj în dosarul nr-.

Admite recursul declarat de debitoarea SC SA TG J/- CF -, cu sediul în Tg.J,-, județul G împotriva sentinței nr.1496 din 14 decembrie 2007 pronunțată de judecătorul sindic de la Tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata creditoare TG J, cu sediul în Tg.J,-, județul G și intimatul administrator judiciar TG J, cu sediul în Tg.J, str.- nr.15, județul G, având ca obiect deschidere procedură insolvență.

Modifică sentința nr.1496/14.12.2007 pronunțată de judecătorul sindic de la Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în sensul că admite contestația debitoarei SC SA TG J și respinge cererea creditoarei TG

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 08 Mai 2008.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

09 Mai 2008

Red.jud./06.06.2008

4 ex./

jud.sindic

Președinte:Tudora Drăcea
Judecători:Tudora Drăcea, Maria Necșulescu, Mariana Moț

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 459/2008. Curtea de Apel Craiova