Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 216/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
Dosar nr-
DECIZIA NR. 216/
Ședința publică din 20 mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Codruța Vodă judecător
- - - JUDECĂTOR 2: Gabriel Ștefăniță
- - - JUDECĂTOR 3: Carmen Bujan
- - - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta LEASING împotriva sentinței civile nr. 181/SIND din 5 martie 2008, pronunțate de judecătorul-sindic în dosar nr- al Tribunalului Brașov.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 13 mai 2008, potrivit încheierii de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 20 mai 2008.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 181/SIND/5.03.2008 Tribunalul Brașov prin judecătorul-sindic a respins acțiunea formulată de reclamanta creditoare LEASING - în contradictoriu cu pârâta debitoare TRANS având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței.
În motivarea hotărârii se arată că facturile fiscale și contractul de leasing nu sunt de natură să dovedească existența unei creanțe certe, lichide și exigibile, facturile nefiind acceptate de debitoare, iar contractul necuprinzând creanța invocată de reclamantă. Creditorul nu a obținut un titlu anticipat pe care să îl pună în executare fără succes, iar deschiderea procedurii insolvenței este ultima soluție la care se poate recurge pentru îndestularea creditorilor.
Împotriva hotărârii a declarat recurs creditoarea LEASING - invocând aplicarea greșită a legii și interpretarea eronată a probelor.
În motivarea recursului se arată că debitoarea a achitat parțial
ratele de leasing conform desfășurătorului de facturi, iar contractul detaliază exact cuantumul și scadențele ratelor, dobânzilor și penalităților contractuale. Procedura insolvenței nu instituie o etapă preliminară formulării cererii, aceea a promovării unei acțiuni în pretenții, iar prin necontestarea de către debitoare a stării de insolvență, se prezumă insolvența societății. Din dosarele de executare nr. 56/2006, nr. 63/2006, nr. 64/2006, nr. 65/2006, nr. 66/2006 ale BEJ G rezultă că singurul bun avut în proprietate proprie a debitoarei e un vehicul cu nr. de înmatriculare - ce a fost adjudecat de creditoare la suma de 36.001,90 RON, după care au curs alte obligații restante ale acesteia.
Analizând hotărârea recurată în raport cu motivele de recurs și actele dosarului, în baza art. 3041Cod procedură civilă se contată următoarele:
Prevederile art. 3 pct.1 și 6 din Legea nr.85/2006 nu impun creditorului ca cerință prealabilă deschiderii procedurii, să obțină o hotărâre judecătorească pe care să o pună în executare fără succes.
În speță, contractul de leasing financiar încheiat de părți reprezintă titlu executoriu potrivit art. 8 din nr.OG 51/1997, contractul cuprinzând exact cuantumul și scadențele ratelor de leasing, dobânzile și penalitățile aferente. În consecință, în mod greșit instanța de fond a apreciat că o creanță invocată nu este certă și exigibilă. Facturile nesemnate de debitoare nu infirmă certitudinea creanței, în condițiile în care contractul semnat de debitoare atestă obligațiile de plată pe care și le-a asumat.
Cu privire la justificarea stării de insolvență a debitoarei, creditoarea - recurentă a depus acte din dosarele de executare nr. 56/2006. nr. 63/2006, nr. 64/2006, nr. 65/2006, nr. 66/2006 prin care a arătat că singurul bun avut în proprietate proprie a debitoarei e un vehicul cu nr. de înmatriculare - ce a fost adjudecat de creditoare la suma de 36.001,90 RON, după care au curs alte obligații restante ale acesteia.
Raportat la aceste considerente, se arată că în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 3 pct.1 și 6, art. 31 și art. 33 din Legea nr.85/2006, motiv pentru care urmează ca în baza art. 312 alin.5 Cod procedură civilă să se trimită cauza judecătorului -sindic în vederea deschiderii procedurii insolvenței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta - împotriva sentinței civile nr.181/SIND/5.03.2008, pronunțată de judecătorul-sindic în dosar nr- al Tribunalului Brașov -secția comercială și de contencios administrativ, pe care o casează, și-n consecință:
Trimite cauza judecătorului-sindic pentru judecarea cauzei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 mai 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier, pt. - -,aflată
în delegație, semnează
Prim Grefier,
-
Red.: / 21.05.2008
Tehnored. /22.05.2008 /3 ex.
Judecător sindic:
Președinte:Codruța VodăJudecători:Codruța Vodă, Gabriel Ștefăniță, Carmen Bujan
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|