Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 293/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIE COMERCIALĂ Nr. 293/2008

Ședința publică de la 28 Mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Doina Hârceagă

JUDECĂTOR 2: Eugenia Florescu

JUDECĂTOR 3: Gilica Popescu

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de debitoarea - SRL A împotriva sentinței nr. 88/F/2008 pronunțată de tribunalul Alba în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă avocat - pentru recurenta - SRL A, lipsă fiind intimații.

Procedura este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că recursul este netimbrat.

Reprezentanta recurentei debitoare - SRL depune la dosar taxa judiciară de timbru în valoare de 19,50 lei și fotocopia certificatului de înregistrare.

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.

Reprezentanta recurentei debitoare - SRL A solicită admiterea recursului, casarea cu trimitere la instanța de fond pentru necitarea acestei societăți și repunerea în termen. Pe fond, solicită admiterea recursului și învederează că reclamanta nu deține un titlu executoriu.

Instanța față de actele și lucrările dosarului lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față;

Prin Sentința comercială 88/F din 26 martie 2008 pronunțată de judecătorul sindic desemnat în dosar - al Tribunalului Albaa fost admisă cererea reclamantei - Auto SRL C N și în temeiul art. 33 alin. 6 din Legea 85/2006 a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței pârâtei - SRL A numind ca administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență cu atribuțiile prevăzute de Legea 85/2006, reținând în motivare în esență că reclamanta a dovedit că deține față de pârâtă o creanță de natură comercială superioară valorii de 10000 RON, creanță certă, lichidă și exigibilă rezultată din facturile depuse la dosar astfel că în raport de dispozițiile art. 1 alin. 1; art. 3 alin. 12 și art. 33 alin. 6 din Legea 85/2006 se impune deschiderea procedurii generale față de societatea pârâtă.

Desemnarea administratorului judiciar s-a făcut cu referire la dispozițiile art. 34 din Legea 85/2006.

Împotriva soluției dată de judecătorul sindic a declarat recurs în termen motivat și timbrat societatea pârâtă solicitând în principal casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre o nouă soluționare instanței de fond față de împrejurarea că această cauză a fost judecată cu procedura de citare nelegal îndeplinită cu recurenta.

În subsidiar, a solicitat modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de deschidere a procedurii insolvenței motivat de faptul că societatea pârâtă nu se află în încetare de plăți astfel cum pretind dispozițiile legale în materie, deoarece plățile făcute de recurentă lunar sunt de peste 150.000 lei.

În drept au fost invocate prevederile art. 85 Cpc, 105 Cpc, 304 pct. 5 Cpc și 312 alin. 5 Cpc pentru soluția de casare cu trimitere iar în ce privește soluția de modificare a sentinței atacate a invocat prevederile art. 304 pct. 5,9 și art. 312 Cpc cum și Legea 85/2006.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, în raport de dispozițiile art. 304, 306 Cpc se constată că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală.

În temeiul art. 3 alin. 1 și art. 31 din Legea 85/2006 poate cere deschiderea procedurii reorganizării judiciare sau a lichidării judiciare totale a unui debitor având calitatea de comerciant prezumat în insolvență, orice creditor care deține față de acesta o creanță certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile în cuantum de peste 10.000 lei.

Conform art. 149 din aceeași lege dispozițiile sale se completează, în măsura compatibilității cu cele ale Codului d e procedură civilă, Codului civil, Codului comercial român și ale Legii 637/2002 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat în domeniul insolvenței.

Conform art. 372, si 379 Cpc orice executare silită poate porni doar în baza unui titlu executoriu care poate fi o hotărâre judecătorească sau un înscris căruia legea îi recunoaște expres calitatea de titlu executoriu.

Prin urmare, în cadrul procedurii executării silite concursuale reglementată de Legea 85/2006, în cele două forme a reorganizării judiciare și a lichidării judiciare condiția încuviințării cererii formulată de reclamant este cea a dovedirii calității de creditor social și a calității creanței de a fi certă, lichidă și exigibilă adică de a rezulta dintr-un titlu executoriu.

În speță, reclamanta nu a dovedit prin actele depuse că deține față de pârâtă o creanță certă, lichidă și exigibilă rezultată dintr-un titlu executoriu care să corespundă exigențelor impuse de dispozițiile legale mai sus enunțate, contractul cadru și facturile depuse neconstituind titlu executoriu în accepțiunea dispozițiilor legale în materie.

În atari condiții, soluția judecătorului sindic de admitere a cererii reclamantei și deschiderea procedurii generală prevăzută de Legea 85/2006 se dovedește netemeinică și nelegală supusă modificării pentru temeiul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 Cpc.

Așa fiind, în baza art. 312 pct. 5 Cpc recursul reclamantei se va admite ca întemeiat, hotărârea atacată va fi modificată în sensul că se va respinge cererea reclamantei având ca obiect deschiderea procedurii executării silite concursuale față de pârâta SRL

Înlătură toate măsurile dispuse de judecătorul sindic prin sentința modificată de prezenta decizie.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Admite recursul pârâtei SRL A împotriva Sentinței nr.88/26 martie 2008 pronunțată de judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Alba desemnat în administrarea procedurii executării silite concursuale a pârâtei.

Modifică sentința atacată în sensul că respinge cererea reclamantei Auto SRL C-N având ca obiect deschiderea procedurii executării silite concursuale a pârâtei SRL

Înlătură toate măsurile dispuse de judecătorul sindic prin sentința modificată de prezenta decizie.

Irevocabilă.

Pronunțată azi 28 mai 2008 în ședința publică.

Președinte Judecător Judecător

- - - - - -

Grefier

- -

Red.

Tehnored. NP

Ex.2/08.07.2008

Jud fond

Președinte:Doina Hârceagă
Judecători:Doina Hârceagă, Eugenia Florescu, Gilica Popescu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 293/2008. Curtea de Apel Alba Iulia