Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 311/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 311
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008
PREȘEDINTE: Sanda Lungu
JUDECĂTOR 2: Carmen Mladen
JUDECĂTOR 3: Lotus Gherghină
GREFIER - -
Pe rol, judecarea recursului formulat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE O împotriva sentinței nr.541 din 5 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Comercială și de contencios Administrativ în dosarul nr.66/F/1/2006, în contradictoriu cu pârâții, debitoarea SC SA C prin lichidator EXPERT COM C, creditorii PRIMĂRIA C și CONSILIUL LOCAL, având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care;
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința nr.541 din 5 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr.66/F/1/2006 a fost respinsă acțiunea formulată de Comitetul creditorilor în temeiul art.138 din Legea nr.85/2006 în contradictoriu cu debitoarea SC SA C prin lichidator EXPERT COM C și pârâții, și.
În motivare instanța a reținut că administratorul judiciar, respectiv lichidatorul judiciar EXPERT COM C pe parcursul derulării procedurii nu a identificat debitori ai falitei pentru a promova acțiuni în instanță, neexistând litigii, debitoarea falită nefiind implicată în nici o cauză pe rolul instanței, astfel încât se concluzionează că cererea privind extinderea răspunderii asupra organelor de conducere nu are suport obiectiv.
-se și nefiind indicate în mod cert de către comitetul creditorilor vreuna din faptele dispunerii, în interes personal și a continuării unei activități ce ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți, respectiv a folosirii mijloacelor ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii la plată - ce ar fi imputabile organelor de conducere - acțiunea a fost apreciată ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE O, arătând că sentința cuprinde motive străine de natura pricinii.
În motivare recurenta a arătat că instanța nu a analizat cele învederate în acțiune și nu a motivat în nici un fel respingerea acestora. Mai mult, s-a arătat că motivarea sumară a instanței conține aprecieri ce țin de procedura de închidere și nu de cea a extinderii răspunderii.
Apreciind că sunt întrunite condițiile art.138 alin.1 lit.c și j din Legea 85/2006, în temeiul dispozițiilor art.3041pr.civ. s-a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii cererii creditoarei și obligarea intimaților pârâți, și la suportarea pasivului rămas neacoperit al debitoarei SC SA
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.7 și art.3041pr.civ.
S-a solicitat judecarea în lipsă conform art.242 alin. ultim pr.civ.
La data de 07.03.2008, lichidatorul judiciar EXPERT COM Caf ormulat întâmpinare, solicitând, pe cale de excepție, respingerea recursului O, neavând calitate procesuală activă de a declara recurs împotriva sentinței Tribunalului O l t, iar pe fond respingerea recursului ca nefondat.
S-a arătat, în motivare, că hotărârea instanței cuprinde răspunsul la toate susținerile reclamantei fiind pronunțată pe baza probatoriilor administrate în cauză.
În drept au fost invocate dispozițiile art.115 pr.civ. solicitându-se și judecarea cauzei în lipsa părților conform art.242 alin.2 pr.civ.
Cât privește solicitarea lichidatorului judiciar de respingere a recursului în baza excepției inadmisibilității, DGFP O neavând calitate procesuală activă, având în vedere faptul că este doar o creditoare,in cauză doar comitetul creditorilor având legitimare procesuală, Curtea o apreciază ca nefondată, DGFP O fiind Președintele Comitetului Creditorilor, calitate în care putea declara recurs în cauza de față.
Analizând cauza, în baza dispozițiilor art.3041pr.civ. Curtea apreciază recursul fondat pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea formulată, creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE O a solicitat judecătorului sindic, în principal autorizarea în vederea formulării cererii de extindere împotriva pârâților, și, membri ai Consiliului de administrație al debitoarei SC SA C și în subsidiar, obligarea acestora în vederea suportării pasivului falitei rămas neacoperit în baza dispozițiilor art.138 alin.1 lit.c și j din Legea 85/2006.
Judecătorul sindic, soluționând cauza, a omis să se pronunțe asupra cererii de autorizare în vederea formulării cererii de extindere, deși a dispus introducerea în cauză a Comitetului Creditorilor prin Președinte - DGFP O, condiție esențială de admisibilitate a cererii de autorizare conform art.138 alin. 3 din Legea 85/2006.
Cererea de autorizare a Comitetului creditorilor în vederea introducerii acțiunii prevăzute de art.138 alin. 1 din Legea 85/2006, este prealabilă și diferită de acțiunea propriu - zisă de antrenare a răspunderii și impune analizarea, de către judecătorul sindic, a îndeplinirii condițiilor cuprinse în alin.3 al art.138, respectiv: administratorul/lichidatorul judiciar să fi omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitoarei sau să fi omis să formuleze această acțiune și totodată să existe pericolul să se prescrie răspunderea persoanelor la care alin.1 se referă.
Nepronunțarea asupra unui capăt de cerere, în speță asupra capătului principal de cerere, echivalează cu o necercetare în fond a cauzei, astfel încât, în baza art.312 alin.3 pr.civ. recursul DGFP O va fi admis, sentința casată și cauza trimisă spre rejudecare, urmând a fi avute în vedere și dispozițiile art.12 alin.2 din Legea 85/2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în S,-, Județul O, împotriva sentinței nr.541 din 5 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr.66/F/1/2006, în contradictoriu cu pârâții cu domiciliul în C,-, Județul O, cu domiciliul în C,-, Județul O, cu domiciliul în C,-,Județul O, debitoarea SC SA C prin lichidator EXPERT COM C cu sediul în C, nr.30,.1, Județul D, creditorii PRIMĂRIA C cu sediul în C, Județul O și CONSILIUL LOCAL cu sediul în Comuna, Județul
Casează sentința nr.541 din 5 noiembrie 2007 și trimite cauza spre rejudecare.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 31 martie 2008.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - - |
Red.SL/3 ex.
Jud.fond
Tehnored.MP/21.03.2008
02 Aprilie 2008
Președinte:Sanda LunguJudecători:Sanda Lungu, Carmen Mladen, Lotus Gherghină
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|