Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 330/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția Comercială

Decizia nr. 330 / R Dosar nr-

Ședința publică din 30 iunie 2009

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Gabriela Comșa președinte de secție

- - - - - judecător

- - - judecător

- - grefier

Pe rol se află constatarea din oficiu a perimării recursului declarat de debitoarea "" S, prin lichidator judiciar, împotriva sentinței civile nr.826 din 28 iunie 2007, pronunțate de JUDECĂTOR 2: Alina Gabriela Stoian l-sindic în dosarul nr- al Tribunalului Covasna.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la cele două strigări ale cauzei, s-a constatat lipsa recurentei debitoare "" și a intimatelor creditoare "Plastico", Administrația Finanțelor Publice Sf.G, Inspectoratul Teritorial d e Muncă Sf. G, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Primăria municipiului Sf.G și Compania Națională de Ferate - Sucursala Regională

Procedura legal îndeplinită.

Prezenta cauză a fost repusă pe rol, din oficiu, pentru constatarea perimării.

Instanța ia act că părțile în litigiu au fost citate cu mențiunea de a pune concluzii cu privire la excepția perimării, în raport de art.248 alin.3 Cod procedură civilă.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Constată că prin sentința civilă nr.826 din 28 iunie 2007 pronunțată de JUDECĂTOR 3: Laura l-sindic în dosarul nr- al Tribunalului Covasnas -a dispus începerea procedurii falimentului debitoarei "", desemnându-se în mod provizoriu în calitate de lichidator judiciar; s-a dispus dizolvarea societății debitoare și ridicarea dreptului de administrare; s-a fixat termenul maxim de predare a gestiunii către lichidatorul judiciar împreună cu lista actelor și operațiunilor efectuate după deschiderea procedurii; s-a dispus predarea către lichidator, în termen de 10 zile de la pronunțarea sentinței, a listei cu adresele creditorilor și creanțele născute la data intrării în faliment; s-a dispus notificarea deschiderii procedurii de faliment debitoarei, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Sibiu, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență; s-au fixat termenele limită pentru depunerea cererilor creanțelor născute în cursul procedurii, verificarea creanțelor născute în cursul procedurii, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului suplimentar al creanțelor, pentru depunerea contestațiilor la creanțele născute în cursul procedurii, pentru soluționarea contestațiilor la creanțele născute în cursul procedurii, pentru întocmirea și afișarea tabelului definitiv consolidat al creanțelor.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs debitoarea "", prin lichidator judiciar, solicitând ca în urma admiterii acestuia să se desființeze în tot hotărârea atacată ca netemeinică și nelegală, și să se dispună casarea cu trimitere spre rejudecare pentru refacerea planului de reorganizare și cercetarea fondului cauzei. Prin cererea de recurs debitoarea a solicitat și suspendarea executării hotărârii, până la soluționarea căii de atac.

În motivarea recursului "" arată că nu a avut cunoștință de măsurile procedurale și procesuale dispuse de instanță, lichidatorul nu i-a comunicat dreptul refacerii planului de reorganizare. De asemenea, nici hotărârea atacată nu i-a fost comunicată, fiind astfel încălcat principiul contradictorialității și dreptul său la apărare. Mai mult, susține că nu au fost parcurse etapele prealabile întocmirii planului de reorganizare, situație față de care aplicarea art.77 și următoarele din legea privind procedura insolvenței este netemeinică și nelegală.

Prin încheierea de ședință din 17 ianuarie 2008 prezenta instanță a dispus, în temeiul art. 242 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, suspendarea judecării cauzei.

Potrivit art.248 alin.3 Cod procedură civilă, în materie comercială orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare, se perimă de drept, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 6 luni.

Excepția de perimare este o excepție de procedură absolută și peremptorie, putând să fie invocată și de instanță din oficiu în baza art. 252 Cod procedură civilă.

În speță, recursul a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, acest lucru datorându-se culpei părților.

Neintervenind o cauză de întrerupere sau de suspendare a termenului de perimare și neexistând o cauză de stingere a procesului, prevăzută de o normă specială, urmează să se constate perimarea recursului.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Constată perimarea recursului declarat de debitoarea împotriva sentinței civile nr.826/28.06.2007 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Covasna.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30.06.2009.

Președinte Judecător Judecător

- - - - - -

Grefier

Red. GC/ 1.07.2009

Dact.LD/13.07.2009/ 2 ex.

Jud.sindic

Președinte:Gabriela Comșa
Judecători:Gabriela Comșa, Alina Gabriela Stoian, Laura

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 330/2009. Curtea de Apel Brasov