Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 416/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 416
Ședința publică de la 02 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cipriana Poiană
JUDECĂTOR 2: Traian Șfabu
JUDECĂTOR 3: Camelia Gheorghiu
Grefier - -
La ordine fiind pronunțarea asupra recursurilor formulate de pîrîții și și de creditorul Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva sentinței civile nr. 305/F din 16 septembrie 2008 Tribunalului Vaslui - judecător sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
- dezbaterile în recurs au avut loc în ședința publică din 26 ianuarie 2009, susținerile părților prezente la acel termen fiind consemnate în încheierea de ședință, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărîre;
- din lipsă de timp pentru deliberări, Curtea a amînat pronunțarea pentru azi, 02 februarie 2009, cînd
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului comercial d e față;
Prin sentința comercială nr. 305/F din 16.09.2008, pronunțată de Tribunalul Vaslui - judecător sindic s-a admis acțiunea formulată de creditoarea B împotriva administratorilor debitorului în faliment " V: pârâții cu domiciliul declarat în loc. V, str. -,. 224,. B,.2,. 9, județul V, și - cu ultimul domiciliu cunoscut în V, str. - - de, jud.V și în consecință;
A obligat pârâții să suporte suma de 13.072,83 lei din pasivul societății debitoare.
Executarea silită s-a făcut prin intermediul executorului judecătoresc conform Codului d e procedură civilă.
În temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței,
A aprobat Raportul de activitate întocmit de lichidatorul judiciar.
A dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei "", cu sediul în V, str. -,. 224,. B,. 9, județul
A dispus radierea debitorului din registrul comerțului.
In temeiul art. 4 alin. 4 din legea insolvenței a autorizat plata sumei de 9.096 lei lichidatorului judiciar V din fondul special de lichidare.
In temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenței,
Descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.
In temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenței,
A dispus notificarea prezentei sentințe Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului, Registrului Societăților Agricole sau altor registre în care este înregistrat debitorul, pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și prin publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr- din 10.08.2008, creditoarea a formulat cerere potrivit art. 138 alin.(1) din Legea nr. 85/2006 de atragerea răspunderii administratorilor debitoarei SC SRL V, cu domiciliul declarat în loc. V, str. -,. 224,. B,.2,. 9, județul V, și - cu ultimul domiciliu cunoscut în V, str. - - de, jud. V și obligarea pârâților să suporte pasivul debitoarei până la concurența sumei de 13.072,83 lei, reprezentând valoarea totală a creanțelor înscrise în tabelul definitiv al creanțelor debitoarei.
Potrivit motivelor cererii creditoarea reclamantă consideră că pârâții sunt singurii vinovați de ajungerea societății în insolvență și de împrejurarea că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului a fost administratorul statutar al debitoarei.
Deși notificat, pârâții nu au depus la dosarul cauzei sau la sediul lichidatorului judiciar actele contabile prevăzute la art. 28 din Legea 85/2006, iar actele și raportările contabile prevăzute de lege nu au fost depuse nici la organele fiscale, concluzia finală fiind aceea că nedepunerea actelor contabile înseamnă inexistența evidenței contabile, având drept scop ascunderea modului în care a fost
gestionată activitatea societății debitoare, cât și modificările efectuate asupra patrimoniului acesteia.
Lipsa evidenței contabile din care rezultă operațiunile economice ale societății debitoare, veniturile, pierderile, profitul, îndreptățește lichidatorul judiciar să susțină că administratorul și-a efectuat operațiunile ilicite sub activitatea societății debitoare.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că pârâții au ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară documentele contabile și nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, intrând astfel sub incidența dispozițiilor art. 138 lit. b) și d) din legea insolvenței.
Pârâții nu s-a prezentat la interogatoriu și nu a formulat întâmpinare.
ART. 118 Cod procedură civilă prevede că:
"Întâmpinarea este obligatorie, afară de cazurile în care legea prevede în mod expres altfel.
Alineatul 2 *** prinLegea nr. 219/2005.
În cazul în care pârâtul nu este reprezentat sau asistat de avocat, președintele îi va pune în vedere, la prima zi de înfățișare, să arate excepțiile, dovezile și toate mijloacele sale de apărare despre care se va face vorbire în încheierea de ședință; instanța îi va acorda, la cerere, un termen pentru pregătirea apărării și depunerea întâmpinării."
ART. 225 Cod procedură Civilă prevede:
"Dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă în folosul părții potrivnice."
Față de atitudinea pârâților care nu au depus întâmpinare și nu s-au prezentat la interogatoriu urmează a se constata că situația de fapt este deplin dovedită.
În drept:
ART. 138 din legea insolvenței prevede că:
"(1) La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;"
ART. 139
Acțiunea prevăzută la art. 138 se prescrie în termen de 3 ani de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență, dar nu mai devreme de 2 ani de la data hotărârii de deschidere a procedurii.
ART. 142
(1) Executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 138 alin. (1) se efectuează de către executorul judecătoresc, conform Codului d e procedură civilă.
(2) După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile prezentei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de către lichidator.
Față de situația de fapt reținută în sarcina pârâților în cauză, urmează a se constata că aceștia se fac vinovați de starea de insolvență a debitorului și să se admită acțiunea care este în termen urmând să se oblige pârâții să suporte integral pasivul debitorului în limita sumei de 13.072,83 lei.
Acțiunea este scutită de taxele de timbru.
Deliberând asupra cauzei prezente;
Constatând că la data de 25.03. 2008 lichidatorul judiciar desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului SC SRL Vas olicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului;
Din verificările efectuate și din relațiile primite de la serviciul financiar al municipiului V rezultând că debitorul nu are nici un fel de avere;
Constatând că procedura concursuală a fost deschisă prin Încheierea civilă nr. 19/F din data de 15 ianuarie 2008 și s- numit administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență ;
Constatând că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din lege;
Constatând că notificarea a fost publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență;
Avându-se în vedere actele și lucrările dosarului și precizările la obiecțiunile creditorului, formulate de lichidatorul judiciar;
In temeiul art. 131 din legea privind procedura insolvenței, va dispune încheierea procedurii insolvenței și radierea debitorului.
În drept:
ART. 131 din Legea 85/2006 a insolvenței prevede:
"În orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat."
Deoarece debitorul nu are bunuri urmează a se dispune închiderea procedurii și radierea debitorului din Registrul comerțului.
Potrivit dispozițiilor art. 136 din Legea insolvenței urmează a se dispune descărcarea administratorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.
În baza art. 4 alin. (4) din legea insolvenței urmează a se autoriza plata lichidatorului judiciar a sumei de 9.096 lei (onorariu și cheltuieli de procedură avansate) din fondul de lichidare.
Sentința urmează a fi notificată conform art. 135 din legea privind procedura insolvenței.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs și -, în calitate de pârâți, precum și B, în calitate de creditoare, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recursul formulat de pârâții și - cuprinde următoarea motivare:
În fapt, prin sentința civilă nr. 305/F/16.09.2008, dată în dosarul nr- aflat pe rolul tribunalului s-a admis acțiunea formulată de creditoarea B împotriva lui și -.
Arată recurenții că în mod greșit instanța a pronunțat soluția arătată mai sus, întrucât îndreptățiți să ceară antrenarea răspunderii materiale în cauză erau doar administratorul/lichidatorul judiciar sau Comitetul creditorilor autorizat în prealabil de judecătorul sindic.
În cauză sunt doi creditori, Administrația Finanțelor Publice V cu suma de 10.423 lei și B cu suma de 883,83 lei drept urmare nu s-a constituit Comitetul Creditorilor.
Totodată, arată recurenții că lichidatorul judiciar nu a formulat cerere de antrenare a răspunderii materiale, mai mult arată în "Raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării insolvenței debitorului cu mențiunea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă" întocmit conform art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, că nu rezultă elemente care să determine o astfel de cerere.
Este de remarcat și faptul că Bas olicitat antrenarea răspunderii pentru suma de 13.072,83 lei cu toate că suma cu care s-a înscris la masa credală a fost doar de 883,83 lei.
Se susține că nu recurenții au depus actele contabile prevăzute la art. 28 din Legea nr. 85/2006 și nici la organele fiscale, ceea ce în opinia acestora este total neadevărat.
Recurenții susțin că au depus actele la lichidatorul judiciar așa cum cere legea și le-au depus și la organele fiscale. Societatea și-a încetat activitatea încă din anul 2002 iar debitul este format în majoritate de dobânzi și penalități. De altfel acțiunea este și prescrisă.
Susțin recurenții că din concluzia instanței rezultă că aceștia au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară documentele contabile și nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea, intrând astfel sub incidența disp. art. 138 lit. b) și d) din legea insolvenței.
Arată recurenții că din toate actele aflate la dosar nu există nici un indiciu că cele reținute sunt reale.
Pe lângă faptul că Bas olicitat mai mult decât i s-ar cuveni, nu a depus la dosar nici un act din care să rezulte că starea de insolvență li se datorează recurenților.
Simplele susțineri ale creditoarei B făcute în Obiecțiuni nu pot duce la atragerea răspunderii materiale prevăzute de art. 138 lit. b) și d) din Legea nr. 85/2006.
Faptul că recurenții nu s-au putut prezenta în instanța de fond sau nu au depus acte, nu îndreptățește instanța să îi oblige la plata unor sume pe care nu le datorează așa cum aceasta motivează pe art. 118 și 225 Cod procedură civilă.
Legal era ca instanța de fond să verifice calitatea procesuală activă a acesteia cu privire la antrenarea răspunderii materiale, întinderea sumei solicitate, probele pe care se sprijină acțiunea B și dacă sunt întrunite cumulativ condițiile cerute de lege cu privire la răspunderea delictuală civilă, respectiv: Răspunderea reglementată de art. 138 și urm. din legea insolvenței este o formă specială de răspundere delictuală, care împrumută cele mai multe dintre caracteristicile răspunderii delictuale de drept comun, dar care se completează cu câteva elemente de specificitate prevăzute de Legea insolvenței. Astfel, pentru ca această răspundere să poată fi angajată, este necesar a fi îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999 Cod civil, precum și cele special reglementate de art. 138 și urm. din Legea insolvenței.
Răspunderea membrilor organelor de conducere sau de supraveghere ale debitorului persoană juridică presupune întrunirea unor situații premisă, a unor condiții speciale, grefate pe condițiile obișnuite ale răspunderii civile delictuale (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate, culpa), precum și a unei legitimări procesuale active special (titularii acestei acțiuni nefiind orice creditor prejudiciat, ci doar administratorul judiciar sau lichidatorul ori, în subsidiar, comitetul creditorilor, ca reprezentanți ai intereselor colective ale creditorilor).
Totodată, recurenții mai arată că B nu a formulat o cerere de antrenare a răspunderii materiale așa cum cere art. 112-113 și nici instanța nu a procedat conform art. 114 Cod procedură civilă și nici nu le-a fost comunicat cu duplicat singurul act depus la dosar de către B, poartă data de 23 mai 2008 înregistrat sub nr. 15232 și este intitulat "Obiecțiuni".
În conținutul acestora se solicită refacerea și comunicarea Raportului nr. 723/15.05.2008 întocmit de către lichidatorul judiciar al debitoarei "" V iar la sfârșit arată că: "În concluzie față de cele arătate, solicită instanței să admită prezentele obiecțiuni și să dispună continuarea procedurii și refacerea raportului cu comunicarea ulterioară a acestuia către, solicită de asemenea instanței autorizarea formulării cererii de angajare a răspunderii patrimoniale împotriva fostei conduceri a debitoarei de către creditori, ulterior comunicării de către lichidator a raportului final, modificat și completat conform celor de mai sus".
Cu alte cuvinte B solicită autorizarea formulării cererii de angajare a răspunderii patrimoniale a recurenților, iar instanța o consideră ca și o cerere de chemare în judecată.
Recursul formulat de B cuprinde următoarea motivare:
În fapt, în cauză a fost formulată cerere de angajare a răspunderii patrimoniale asupra foștilor administratori și -, iar prin sentința civilă nr. 305/F/16.09.2008 fosta conducere a fost obligată să suporte pasivul debitoarei.
Astfel, consideră recurenta că sentința recurată a fost dată cu aplicarea greșită a disp. art. 140, art. 142 alin. 1, ale art. 2 și ale art. 5 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 fiind o consecință a interpretării greșite a textelor de lege sus-menționate, interpretarea dată de instanța de fond fiind-/2006 și spiritului acesteia, din următoarele considerente:
Analiza hotărârii recurate și a problemei pe care o pune în discuție trebuie să pornească de la interpretarea sistematică a textelor de lege care se aplică cauzei de față și anume Legea nr. 85/2006, art. 2, 5 alin. 1, art. 138 alin. 1, art. 136, art. 142 alin. 1.
Din analiza textelor de lege sus-menționate rezultă următoarele concluzii:
- Procedura de instituire a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale faliților este parte componentă a procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 (dovada și faptul că judecarea acestor cereri este de competența judecătorului sindic) și poate fi aplicată atât în cadrul fazei de reorganizare judiciară cât și în cadrul fazei de faliment.
- Hotărârea prin care se instituie răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale falitului, se pronunță în raport cu debitorul, creând astfel un drept de creanță al acestuia față de membrii organelor sale de conducere pentru sumele cu care instanța i-a obligat și nu dă naștere unui drept de creanță al creditorilor față de persoanele sus-menționate.
- Sumele recuperate în urma punerii în executare a hotărârilor pronunțate de judecătorul sindic prin care s-a instituit răspunderea membrilor organelor de conducere ale falitului sunt destinate în caz de faliment (cum este situația de față), pentru acoperirea pasivului, fiind distribuite de lichidatorul judiciar, conform art. 123 din Legea nr. 85/2006.
- Întreaga procedură de valorificare a bunurilor debitorului, de recuperare a creanțelor falitului (cum este cazul creanței pe care acesta le are față de foștii membrii ai organelor sale de conducere) și de distribuire a sumelor obținute în cadrul acestei lichidări, este în sarcina lichidatorului judiciar.
În acest context legislativ, motivația instanței de fond prin care a dispus închiderea procedurii de faliment a "", fără a dispune mai întâi punerea în executare de către lichidatorul judiciar a sentinței prin care a dispus atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului falitei este nu numai greșită ci și nelegală, întrucât din analiza textelor de lege sus-menționate rezultă că executarea silită a membrilor organelor de conducere ale debitorilor aflați sub incidența Legii nr. 85/2006 pentru care s-a instituit răspunderea patrimonială conform dispozițiilor art. 138, se efectuează de către lichidatorul judiciar în cadrul procedurii de lichidare judiciară, prin intermediul executorului judecătoresc.
Prin art. 142 alin. 1 în care se arată că "Executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 138 alin. 1 se efectuează de către executorul judecătoresc conform Codului d e procedură civilă", legiuitorul nu a făcut decât să precizeze limitarea de competență pe care lichidatorul judiciar o are în valorificarea și recuperarea creanțelor (indiferent titlul din care rezultă și de natura obligației, inclusiv a creanțelor rezultate din hotărârile pronunțate de judecătorul sindic prin care se instituie răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale falitului) de la debitorii falitului și anume faptul că executarea silită a acestor creanțe nu se face de către lichidatorul judiciar (care de altfel nu are această competență) ci de către executorul judecătoresc, singurul îndrituit de lege să facă o astfel de procedură.
Aceasta nu înseamnă că, judecătorul sindic nu are obligația de a pune în vedere lichidatorului judiciar să execute titlurile de creanță (inclusiv cele rezultate din hotărârile pronunțate de judecătorul sindic prin care se instituie răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale falitului) și nu înseamnă că lichidatorul judiciar nu are obligația (rezultată din Legea nr. 85/2006) și dreptul procesual (în calitatea sa de reprezentant al falitei) să pună în executare silită titlurile de creanță pe care debitorul le are față de debitorii săi.
În acest context, din analiza gramaticală a disp. art. 142 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 în care se arată că "După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile prezentei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat, pus la dispoziția sa de către lichidator", rezultă că acest text de lege poate fi interpretat în sensul că executarea silită trebuie începută de către lichidatorul judiciar în cadrul procedurii de insolvență prevăzute de Legea nr. 85/2006 (întrucât instituirea răspunderii persoanelor prev. de art. 138 alin. 1 și executarea silită a acestora se realizează atât în faza reorganizării judiciare cât și a falimentului) și că ar putea fi continuată după închiderea procedurii de faliment de creditori în cadrul procedurii de executare silită instrumentată de executorul judecătoresc.
În fapt, consideră recurenta că interpretarea corectă a acestui text de lege trebuie făcută în sensul că executarea silită a persoanelor prevăzute de art. 138 alin. 1 pentru care s-a instituit răspunderea patrimonială, trebuie efectuată de lichidatorul judecătoresc prin intermediul executorului judecătoresc numai în cadrul procedurii de faliment, deoarece art. 142 alin. 2 cuprinde dispoziții care nu pot fi puse în aplicare după închiderea procedurii de faliment.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 142 alin. 2 "După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile acestei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat, pus la dispoziția sa de către lichidator", situație care este imposibilă după închiderea procedurii de faliment întrucât conform dispozițiilor art. 136 din Legea nr. 86/2006 "Prin închiderea procedurii judecătorul sindic, administratorul sau lichidatorul și toate persoanele care i-au asistat, sunt descărcați de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați".
În acest context, este evident faptul că, dacă tabelul definitiv consolidat nu a fost pus la dispoziția executorului judecătoresc în timpul procedurii, odată cu începerea executării silite de către lichidator, după închiderea procedurii de faliment acest fapt nu este posibil(dat fiind faptul că nu se cunoaște la ce executor judecătoresc se va executa hotărârea, data la care se execută - putând fi executată în termenul de prescripție și de către cine).
De asemenea, prin interpretarea art. 142 alin. 2 în sensul că executarea silită trebuie efectuată de creditori după închiderea procedurii, prin intermediul executorului judecătoresc și prin distribuirea sumelor obținute conform tabelului definitiv consolidat și dispozițiilor Legii nr. 85/2006 s-ar ajunge la situația de a se transforma executorul judecătoresc în lichidator judiciar, competență pe care acesta nu o poate avea.
Aceeași concluzie rezultă și din faptul că printr-o astfel de interpretare s-ar nesocoti Legea nr. 85/2006 care cuprinde dispoziții speciale privind judecarea contestațiilor la planurile de distribuire a sumelor obținute și a instanțelor abilitate să le judece (în cazul Legii nr. 85/2006 - judecătorul sindic din cadrul tribunalului d e la sediul debitorului iar în cazul Codului d e procedură civilă - instanța de executare, respectiv judecătoria).
De asemenea, precizează recurenta că suntem în cadrul unei proceduri concursuale, menită să acopere întreg pasivul debitoarei. În acest sens arată că modificările aduse de Legea 85/2006 sunt în sensul promovării cererii de angajare a răspunderii patrimoniale de către administratorul/lichidatorul judiciar sau de către comitetul creditorilor, ca organ reprezentativ, tocmai pentru apărarea intereselor tuturor creditorilor înscriși la masa credală. Având în vedere aceste aspecte, atâta timp cât lichidatorul judiciar este în posesia unui titlu executor, acesta este obligat în îndeplinirea atribuțiilor sale legale, să-l pună în executare, tocmai pentru acoperirea pasivului debitoarei, procedura insolvenței profitând în mod echitabil tuturor creditorilor înscriși în tabelul creditorilor, conform ordinii de prioritate stabilită de art. 123 din Legea nr. 85/2006.
Analizând motivele de recurs formulate și raportându-le la actele dosarului și la dispozițiile legale aplicabile în cauză, Curtea constată următoarele:
Cu privire la recursul formulat de pârâții și -:
Prin sentința recurată s-a admis acțiunea formulată de creditoarea B privind antrenarea răspunderii personale a administratorilor debitorului în faliment "" V, șiD. -, pentru suma de 13.072,83 lei din pasivul societății debitoare, în temeiul disp. art. 138 alin. 1 lit. b) și d).
Față de actele dosarului, se reține că în mod greșit a fost reținută răspunderea personală a recurenților și -, simpla lipsă la interogatoriu și faptul de a nu depune întâmpinare nefiind, prin ele însele, elemente definitorii pentru stabilirea unei astfel de răspunderi în sarcina foștilor administratori.
Mai mult, așa cum rezultă din conținutul raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitorului "" V, de la filele 44-45 vol. I dosar Tribunalul Vaslui - judecător sindic - nr-, precum și din susținerile lichidatorului judiciar făcute în ședința publică din 10 iunie 2008, de la fila 7, vol. II din același dosar, s-a constatat că nu au fost identificate elemente care să dovedească culpa foștilor administratori pentru starea de insolvență a debitoarei.
Având în vedere că lichidatorul judiciar nu a constatat existența unor fapte sau acte imputabile foștilor administratori, care să susțină o astfel de cerere în răspundere personală, în mod greșit prima instanță a admis acțiunea formulată de creditoarea în această privință.
Astfel, se constată că, în speță, nu sunt îndeplinite în mod cumulativ condițiile prevăzute de Legea nr. 85/2006 privind antrenarea răspunderii personale referitoare la prejudiciul creditorilor, fapta ilicită care să se încadreze într-unul din cazurile prevăzute la art. 138 alin. 1 lit. a-g din lege, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata de către debitor a datoriilor avute la creditori, precum și vinovăția membrilor organelor de conducere ale debitoarei.
Așa fiind, în temeiul disp. art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul formulat de recurenții și -, și va modifica în parte sentința recurată în ceea ce privește acțiunea formulată de creditoarea pentru antrenarea răspunderii personale a pârâților-recurenți, în sensul respingerii acesteia.
Cu privire la recursul formulat de creditoarea, Curtea constată că este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Este de reținut faptul că Legea insolvenței nu instituie obligația, dar nici posibilitatea ca judecătorul-sindic să desemneze executorul judecătoresc care să execute silit bunurile aflate în patrimoniul persoanelor a căror răspundere personală, prev. la alin. (1) al art. 138, fost instituită pentru acoperirea datoriilor societății pe care au condus-
Potrivit prev. art. 142, executarea silită împotriva persoanelor prev. la art. 138 alin. (1) se efectuează de către executorul judecătoresc, conform Codului d e procedură civilă. După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de către lichidator. Ca atare, textul de mai sus are în vedere ipoteza în care, urmare a admiterii de către instanță a acțiunii în răspundere întemeiată pe disp. art. 138 din Legea nr. 85/2006, persoanele responsabile de cauzarea stării de insolvență a debitorului persoană juridică refuză să execute de bunăvoie hotărârea pronunțată de judecătorul-sindic, astfel că, pentru a se putea acoperi pasivul debitorului insolvent este necesară trecerea la executarea silită a bunurilor din averea personală a celor obligați la suportarea unei părți din pasiv. În această situație legiuitorul a prevăzut că executarea silită a persoanelor responsabile se va face de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile Codului d e procedură civilă. Cu alte cuvinte, prerogativa executării silite față de asemenea persoane este recunoscută executorului judecătoresc, ea realizându-se potrivit dispozițiilor din dreptul comun, fiind reglementată, deci, de art. 373 și urm. Cod procedură civilă, judecătorul sindic neavând posibilitatea legală de a stabili prin hotărârea de închidere a procedurii modalitatea de punere în executare a hotărârii de atragere a răspunderii persoanelor prevăzute la art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, susținerile creditoarei-recurente B privitoare la acest aspect neavând nicio bază legală.
În cazul în care obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu nu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, debitorul neînțelegând să execute benevol obligația sa, potrivit art. 3711Cod procedură civilă, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, în conformitate cu dispozițiile Cărții V, dacă legea nu prevede astfel. Executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume, acordate potrivit legii prin acesta, precum și a cheltuielilor de executare.
Dreptul de a porni executarea silită împotriva unui debitor este recunoscut oricărui creditor care deține un titlu executoriu împotriva debitorului său, conform dispozițiilor Codului d e procedură civilă, fără ca instanța (în speță, judecătorul sindic) să indice în hotărâre procedura de executare.
Având în vedere norma cuprinsă în alin. (2) al art. 142 din Legea nr. 85/2006, creditorii au posibilitatea ca după închiderea procedurii falimentului să-și recupereze creanțele împotriva persoanelor culpabile de starea de insolvență a debitorului în urma repartizării sumelor de către executorul judecătoresc, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe, pus la dispoziția sa de către lichidator, fiind lipsite de orice fundament juridic afirmațiile recurentei în sensul că prin aceasta s-ar ajunge în situația ca executorul să se transforme în lichidator judiciar. De asemenea, se poate lesne observa că,potrivit aceleiași reglementări, după închiderea procedurii sarcina repartizării sumelor provenite din executarea silită a patrimoniului persoanelor vinovate de cauzarea insolvenței nu revine lichidatorului, ci executorului judecătoresc, tocmai datorită faptului că după închiderea procedurii practicianul este descărcat de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea sa, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați, așa cum se statuează în art. 136 din legea menționată, ceea ce nu înseamnă, nici într-un caz, că creditorii vor fi puși în imposibilitate de a-și valorifica drepturile obținute împotriva acestor persoane, nemaiavând posibilitatea legală să execute silit individual bunurile lor.
Numai la o analiză sumară a textului analizat s-ar putea trage concluzia că există o contradicție între închiderea procedurii și distribuirea sumelor rezultate din executarea silită a patrimoniului persoanelor responsabile de cauzarea stării de insolvență deoarece după închiderea procedurii sumele vor intra în averea debitorului și vor fi destinate în caz de faliment acoperirii pasivului persoanei juridice, așa cum prevede art. 140, ceea ce ar putea duce la concluzia că această acoperire de pasiv nu s-ar putea realiza decât în cadrul procedurii, nu și după închiderea acesteia. însă, o asemenea concluzie nu poate fi primită tocmai datorită faptului că prin art. 142 alin. (2) legiuitorul a transferat această obligație executorului judecătoresc care are datoria să procedeze la repartizarea sumelor în conformitate cu tabelul definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de către lichidator, și aceasta, chiar după pronunțarea hotărârii de închidere a procedurii. De aceea, obligația lichidatorului de a pune la dispoziția executorului judecătoresc tabelul definitiv de creanțe nu este de natură să intre în contradicție cu prev. art. 136, obligația instituită prin art. 142 neurmărind altceva decât să asigure finalizarea acestei etape procedurale, desigur, cu respectarea legii speciale privind efectuarea plăților.
Nu în ultimul rând, prin Legea nr. 85/2006 nu s-a instituit în sarcina judecătorului-sindic obligația ca, anterior închiderii procedurii, să desemneze un executor judecătoresc motivat de împrejurarea că hotărârea pronunțată în temeiul art. 138 constituie titlu executoriu și, ca atare, aceasta urmează a fi pusă în executare ca orice alt titlu, potrivit prevederilor Codului d e procedură civilă, la care face trimitere însuși textul art. 142. Practic, legiuitorul a înțeles să transfere în sarcina executorului judecătoresc obligația de a acoperi pasivul debitorului prin repartizarea sumelor obținute din executarea silită în conformitate cu tabelul definitiv consolidat pus la dispoziție de lichidator, această obligație a practicianului nereprezentând altceva decât o măsură cu caracter administrativ menită să asigure încheierea etapei privind efectuarea plății datoriilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenții și -, împotriva sentinței civile nr. 305/F din 16 septembrie 2008, pronunțate de Tribunalul Vaslui - judecător sindic, sentință pe care o modifică în parte, în ceea ce privește acțiunea formulată de creditoarea pentru antrenarea răspunderii personale a pârâților-recurenți și -, în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de creditoarea B împotriva administratorilor debitorului în faliment "" V, pârâții și -.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Respinge recursul formulat de creditoarea B, împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.02.2009.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Vaslui - judecător sindic:
05.03.2009
2 ex.-
Președinte:Cipriana PoianăJudecători:Cipriana Poiană, Traian Șfabu, Camelia Gheorghiu
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
