Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 433/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 433/2008
Ședința publică de la 17 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Eugenia Florescu
JUDECĂTOR 2: Gilica Popescu
JUDECĂTOR 3: Doina Hârceagă
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta HT S împotriva Sentinței nr. 204/F din 25 iunie 2008 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Alba în Dosar nr-.
La apelul nominal s-a prezentat avocat pentru pârâtă, avocat - pentru Expert Insolvență H, administrator judiciar al HT S, lipsind reclamanta intimată
În conformitate cu art. 126 Cod procedură civilă, cauza s-a luat spre amânare, la cererea avocatei pârâtei.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul este timbrat și la dosar s-a depus întâmpinare din partea administratorului judiciar, având anexată copia balanței de verificare pentru luna mai 2008 și situația analitică a datoriilor către furnizorii HT S SRL; concluzii scrise din partea reclamantei S, prin avocat, la care sunt anexate: raportul de expertiză contabilă extrajudiciară prin care s-a stabilit obligația de plată a recurentei-debitoare, cu titlu de dobândă la facturile emise în cursul anului 2007 de - S și însușite de către recurentă, împuternicirea avocațială, chitanța în sumă de 1000 reprezentând onorariu avocat.
pârâtei solicită amânarea cauzei având în vedere întâmpinarea și înscrisurile depuse la dosar de administratorul judiciar. Solicită a-i fi comunicate pentru studiu și a se pronunța asupra lor.
În deliberare, Curtea respinge cererea de amânare și lasă cauza spre strigare la rând, în ordinea înscrisă în lista cauzelor aflate pe rol, pentru studiul înscrisurilor.
Se reia cauza la rând. La apelul nominal se constată aceleași părți prezente. Curtea, din oficiu pune în discuția părților excepția condițiilor prev. de art. 372 Cod procedură civilă având în vedere creanța invocată de creditoarea -
pârâtei susține că cererea este inadmisibilă întrucât nu există un titlu executoriu, iar contractul pe care reclamanta l-a depus la dosar nu este recunoscut valoric. Arată că în Dosarul nr- aflat pe rolul Tribunalului Alba pretențiile formulate de - S sunt în același cuantum și izvorăsc din același contract cu cel din acest dosar și tot în legătură cu acesta mai au și Dosarul cu nr- pe rolul Tribunalului Cluj cu termen la 01.10.2008.
Susține că creanța S nu este certă, lichidă și exigibilă.
administratorului judiciar arată că în acest dosar nu se discută un titlu executoriu, întrucât orice creditor poate cere deschiderea procedurii - cu condiția să existe certitudine, și această certitudine există pentru că există la dosar facturi acceptate și achitate, pentru că s-a făcut o plată valabilă.
În concluzie, solicită respingerea recursului față de împrejurarea că prin hotărârea instanței de fond s-a constatat starea de insolvență a debitoarei, susținând pe larg motivele expuse în întâmpinare.
În replică, avocata pârâtei solicită să se constate că judecătorul sindic nu a dispus ridicarea dreptului de administrare a debitoarei și că administratorul judiciar Expert Insolvență nu este reprezentantul societății HT S SRL având doar atribuții de supraveghere a operațiunilor de gestionare a patrimoniului debitoarei. În acest sens, depune la dosar Încheierea Curții de APEL ALBA IULIA nr. 11/CC din 22 iulie 2008 pronunțată în dosar nr- și Adresa SP Expert Insolvență
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Prin Sentința comercială nr. 204/F din 25 iunie 2008 judecător sindic desemnat în Dosar - al Tribunalului Albaa respins contestația formulată de pârâta - HT S SRL și admis cererea formulată de reclamanta - SRL S și în baza art. 33 alin. 6 din Legea 85/2006 a deschis procedura insolvenței împotriva pârâtei numind administrator judiciar pe Expert Insolvență
Pentru a hotărî în acest mod, referindu-se la actele și lucrările dosarului, judecătorul sindic a reținut și motivat în esență că reclamanta deține față de pârâtă o creanță certă, lichidă și exigibilă peste valoarea prag de 10.000 lei iar pârâta a încetat plățile la mai mult de 30 de zile, aflându-se în stare de incapacitate de plată, astfel că sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 3 pct. 1 și art. 33 alin. 4 din Legea 85/2006 pentru deschiderea procedurii insolvenței societății pârâte.
Împotriva sentinței a declarat recurs în termen motivat și timbrat pârâta invocând nelegalitatea și netemeinicia soluției solicitând modificarea sentinței în tot în sensul respingerii cererii introductive formulată de reclamantă.
În dezvoltarea motivelor de recurs susține că soluția judecătorului sindic este netemeinică și nelegală, bazată pe o interpretare eronată a probelor administrate și aplicare greșită a dispozițiilor Legii nr. 85/2006, recurenta neaflându-se în incapacitate de plată, dovadă fiind actele depuse la dosar.
Concluzionează că a achitat creanța invocată de reclamantă în cuantumul pretins depunând în acest sens ordinul de plată din 1 iulie 2008 înaintat la dosar cu adresa 704 din 4 iulie 2008.
În drept au fost invocate prevederile art. 304, 304 indice 1 și 312 Cpc cum și Legea 85/2006.
Prin întâmpinarea depusă la filele 10-13 administratorul judiciar desemnat Expert Insolvență H solicită respingerea recursului ca nefondat învederând că plata creanței a avut loc ulterior pronunțării sentinței atacate astfel că cererea nu poate fi respinsă ca fiind lipsită de obiect. Susține că recurenta se află în stare de încetare de plăți, judecătorul sindic făcând o corectă aplicare a prevederilor Legii 85/2006 atunci când a admis cererea reclamantei și deschis procedura insolvenței față de pârâtă.
La rândul său, reclamanta intimată - SRL S prin concluziile depuse la filele 30-35 solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca temeinică și legală a Sentinței 204/F/2008 pronunțată de judecătorul sindic arătând că recurenta se află în stare de încetare de plăți întrucât a onorat la plată doar parțial creanța invocată.
Examinând sentința atacată prin prima motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, în raport de dispozițiile art. 304, 304 indice 1 și 306 Cpc se constată că recursul pârâtei este fondat urmând a fi admis potrivit considerentelor ce se vor expune.
În temeiul art. 3 alin. 1 și art. 31 din Legea 85/2006 poate cere deschiderea procedurii reorganizării judiciare sau a lichidării judiciare totale a unui debitor având calitatea de comerciant prezumat în insolvență, orice creditor care deține față de acesta o creanță certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile în cuantum de peste 10.000 lei.
Conform art. 149 din aceeași lege, dispozițiile sale se completează, în măsura compatibilității, cu cele ale Codului d e procedură civilă, Codului civil, Codului comercial român și ale Legii nr. 637/2002 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat în domeniul insolvenței.
Conform art. 372, si 379 Cpc orice executare silită poate porni doar în baza unui titlu executoriu care poate fi o hotărâre judecătorească sau un înscris căruia legea îi recunoaște expres calitatea de titlu executoriu.
Prin urmare, în cadrul procedurii executării silite concursuale reglementată de Legea nr. 85/2006 în cele două forme, a reorganizării judiciare și a lichidării judiciare, condiția încuviințării cererii formulată de reclamant este cea a dovedirii calității de creditor social și a calității creanței de a fi certă, lichidă și exigibilă, adică de a rezulta dintr-un titlu executoriu.
În speță, reclamanta nu a dovedit prin actele depuse că deține față de pârâtă o creanță certă, lichidă și exigibilă rezultată dintr-un titlu executoriu care să corespundă exigențelor impuse de dispozițiile legale mai sus enunțate, facturile și contractul depuse neconstituind titlu executoriu în accepțiunea dispozițiilor legale în materie.
Aceste înscrisuri de care reclamanta se prevalează pentru a opune pârâtei starea de încetare de plăți pot constitui, eventual, probe în dosarele aflate în curs de judecată și având ca obiect obligațiile izvorâte din convenția intervenită între părți la 1 octombrie 2004.
În raport de cele ce preced, recursul pârâtei va fi admis ca fondat în baza art. 312 Cpc și ca o consecință hotărârea atacată va fi modificată în tot în sensul că se va respinge cererea reclamantei formulată împotriva pârâtei pentru deschiderea procedurii insolvenței.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâta HT S SRL împotriva sentinței civile nr. 204/F/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr- și în consecință
Modifică în tot hotărârea atacată în sensul că respinge cererea formulată de - SRL pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei - HT S SRL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 17.09.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.
Ex.2/31.10.2008
Jud fond
Președinte:Eugenia FlorescuJudecători:Eugenia Florescu, Gilica Popescu, Doina Hârceagă
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|