Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 456/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ nr.456/2008

Ședința publică din data de 19.02.2008

Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE: Danusia Pușcașu

JUDECĂTOR 2: Adriana Iluț

JUDECĂTOR 3: Claudia Idriceanu

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta debitoare SC SRL C, împotriva sentinței civile nr. 3769/C/2007 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj la data de 23.10.2007 în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata creditoare SC SRL B, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura de citare este îndeplinită în conformitate cu disp. art. 8 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, prin publicarea citației în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 455 din 07.02.2008.

Recursul nu este timbrat, recurenta fiind obligat la plata taxei judiciare de timbru în valoare de 19.5 lei și timbru judiciar în valoare de 0.15 lei.

S-a prezentat referatul cauzei, după care se constată că procedura de citare s-a realizat în condițiile Legii nr. 85/2006 și a Ordinului Ministrului Justiției nr. 1692/C din 7 iulie 2006 ce reglementează conținutul cadru al citațiilor trimise spre publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvență, în conținutul citației a fost înscrisă obligația timbrării recursului de către recurentă, respectiv de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 19,5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, sub sancțiunea anulării cererii (fila 6).

Cum recurenta nu s-a conformat obligației legale de timbrare a recursului promovat, procedura de citare fiind legal îndeplinită cu mențiunea timbrării, instanța, din oficiu, invocă excepția netimbrării recursului declarat de SC SRL C N, și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

CURTEA,

Prin sentința comercială nr.3769 din 23 noiembrie 2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj s-a admis cererea formulată de creditoarea SC SRL.

S-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței față de debitoarea SC SRL.

S-a desemnat în calitate de administrator judiciar provizoriu pe SP.

Debitoarea a fost obligată, prin reprezentantul legal, să depună la dosar, în termen de 10 zile de la data prezentei hotărâri, toate actele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006 sub sancțiunea prevăzută de art. 147 din același act normativ.

S-a dispus indisponibilizarea părților sociale ale asociaților societății debitoare și înscrierea acestei mențiuni în registrele de evidență.

S-a mai dispus ridicarea dreptului de administrare ale debitoarei și s-a dispus în sarcina administratorului judiciar efectuarea notificărilor prevăzute de art 61.

S-a stabilit în sarcina adunării generale a asociaților debitoarei obligația de a desemna, pe cheltuiala sa, administratorul special, conform prevederilor art. 18 alin 1 din Legea nr. 85/2006, care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 18 alin 2.

S-a dispus notificarea deschiderii procedurii debitoarei, creditorului și OFICIULUI REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă TRIBUNALUL CLUJ în vederea efectuării mențiunii, dispunându-se și publicarea în Buletinul Procedurilor de insolvență

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs debitoarea SC SRL înregistrat la data de 25 ianuarie 2008.

În conformitate cu dispozițiile art.3 lit.b și raportat la art.11 din Legea nr.146/1997 s-a stabilit în sarcina recurentei obligația de a achita taxa judiciară de timbru in sumă de 19,5 RON, iar in conformitate cu art.1 din OG nr.32/1995 timbru judiciar in sumă de 0,15 RON.

În temeiul dispozițiilor art.20 alin.2 din Legea nr.146/1997 recurenta a fost înștiințată ca, în termen de 5 zile de la data comunicării înștiințării să achite în contul Consiliului local al mun.C N sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997.

Prin art.1 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ.

Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.

Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la 29 ianuarie 2008 (6), că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art.20 alin.1 și 3 din Legea nr.146/1997, respectiv ale art.35 alin.5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și OG nr.32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea recursului ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează ca netimbrat recursul declarat de SC SRL C N împotriva sentinței civile nr.3769 din 23.10.2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 19 februarie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

Red./

2 ex./21.02.2008

Jud.fond.- Seman

Președinte:Danusia Pușcașu
Judecători:Danusia Pușcașu, Adriana Iluț, Claudia Idriceanu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 456/2008. Curtea de Apel Cluj