Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 516/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA NR. 516

Ședința publică din data de 31 martie 2009

PREȘEDINTE: Tănăsică Elena

JUDECĂTORI: Tănăsică Elena, Nițu Teodor Giurgiu Afrodita

- G -

Grefier - - -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de lichidatorul, cu sediul în B, str. -,. 2..2, jud. B împotriva sentinței nr. 155 din data de 26 ianuarie 2009 pronunțate de Tribunalul Buzău în contradictoriu cu debitoarea SC, cu sediul în com., sat, jud. B și intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău, cu sediul în B, str. -,. 2. parter, jud. B.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit recurentul-lichidator, intimata-debitoare SC și intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru, iar prin serviciul registratură recurenta a depus cerere de judecare a cauzei în lipsă, după care,

Curtea, luând act de solicitarea recurentei de soluționare a cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată, rămânând în pronunțare asupra recursului.

CURTEA

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Buzău sub nr-, lichidatorul judiciar a solicitat deschiderea procedurii simplificate a insolvenței privind pe debitoarea SC.

În motivarea cererii, lichidatorul judiciar a învederat instanței că societatea debitoare este dizolvată de drept, potrivit dispozițiilor art. 237 din Legea nr. 31/1990 și că prin încheierea nr. 30590/7.02.2006 a fost desemnat de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău pentru efectuarea operațiunilor de lichidare.

Tribunalul Buzău, prin sentința comercială nr. 155/26.01.2009 a respins ca inadmisibilă acțiunea, reținând în considerente că lichidatorul numit conform art. 31 alin. 4 din Legea nr. 359/2004 pentru efectuarea operațiunilor de lichidare va proceda la lichidarea societății fără a mai fi aplicabile dispozițiile privind deschiderea procedurii insolvenței, care se aplică numai debitorilor aflați în stare de insolvență, pe

baza unei cereri depuse la tribunal de către debitor sau creditori, precum și de orice alte persoane sau instituții expres prevăzute de lege.

Lichidatorul judiciar a declarat recurs în termen legal împotriva acestei sentințe, criticând-o ca netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a reținut în mod eronat că debitoarea a fost dizolvată de drept și potrivit art. 31 alin.4 din Legea nr. 359/2004 nu mai poate fi lichidată pe calea procedurii insolvenței.

Aprecierea este eronată întrucât conform art. 237 din Legea nr. 31/1990, și art. 30 și 31 din Legea nr. 359/2004, lichidatorul judiciar a fost desemnat de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău pentru a efectua operațiunile de lichidare a societății și cum societatea comercială este cu răspundere limitată, lichidatorul este obligat să solicite deschiderea procedurii insolvenței potrivit Legii nr. 85/2006.

Lichidatorul nu poate solicita deschiderea procedurii simplificate a insolvenței, conform art. 2701și art. 2702din Legea nr. 31/1990 decât în cazul societăților pe acțiuni și comandită simplă, și nu în cazul debitoarei care este o societate comercială cu răspundere limitată, caz în care acțiunea este inadmisibilă, în opinia eronată a primei instanțe.

Chiar dacă aceste dispoziții legale, susține recurenta, nu sunt aplicabile SRL-urilor, sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 31/1900, tiltul VI care reglementează lichidarea societăților comerciale și care, la Cap. Dispoziții generale, stipulează în mod expres că lichidarea nu liberează pe asociați și nu împiedică deschiderea procedurii de faliment a societății, dispoziții generale care se aplică tuturor categoriilor de societăți comerciale, inclusiv SRL-urilor.

Intimații, deși legal citați, nu s-au prezentat în instanță pentru a formula eventuale apărări.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate în recurs, Curtea reține următoarele:

SC a fost dizolvată de drept, în baza Legii nr. 31/1990 și prin încheierea 30590/7.02.2006 recurenta a fost desemnată lichidator judiciar de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău.

În atare situație lichidatorul are obligația să solicite deschiderea procedurii insolvenței conform legii nr. 85/2006, iar judecătorul sindic, constatând îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege trebuie să dispună deschiderea procedurii în baza art. 2701și art. 2702din Legea nr. 31/1990.

Instanța de fond a interpretat în mod eronat dispozițiile legale atunci când a reținut că aceste texte de lege sunt aplicabile numai societăților pe acțiuni și în comandită pe acțiuni, încălcând astfel dispozițiile Legii nr. 31/1990, care la art. 260 alin.4 prevede în mod expres că lichidarea nu liberează pe asociați și nu împiedică deschiderea procedurii falimentului societății.

Potrivit art. 27 alin.1 din Legea nr. 85/2006, debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să solicite tribunalului să fie supus dispozițiilor acestei legi în maxim 30 de zile de la apariția stării de insolvență, iar potrivit alin.2 al aceluiași articol debitorul poate să adreseze o atare cerere atunci când starea de insolvență este iminentă. În speță sunt aplicabile și dispozițiile art. 1 alin.2 lit. e din Legea nr. 85/2006, conform cărora procedura simplificată se aplică și societăților comerciale

dizolvate anterior formulării cererii introductive.

Aceste dispoziții legale coroborate cu prevederile art. 253(2)1din Legea nr. 31/1990, prevăd atât posibilitatea dar și obligația deschiderii procedurii simplificate a societăților comerciale cu răspundere limitată dizolvate prin încheierea judecătorului delegat de la oficiul registrului comerțului de pe lângă tribunal, motiv pentru care instanța urmează ca în baza art. 304 pct. 9 Cod pr.civilă și 312 alin.3 Cod pr.civilă, să admită recursul, să caseze sentința și să trimită cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Admite recursul declarat de lichidatorul, cu sediul în B, str. -,. 2..2, jud. B împotriva sentinței nr. 155 din data de 26 ianuarie 2009 pronunțate de Tribunalul Buzău în contradictoriu cu debitoarea SC, cu sediul în com., sat, jud. B și intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău, cu sediul în B, str. -,. 2. parter, jud. B.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleeași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2009.

Președinte JUDECĂTORI: Tănăsică Elena, Nițu Teodor Giurgiu Afrodita

- - - - G -

Grefier

- -

Operator date cu caracter personal

Număr notificare 3120

Red. / - 3 ex./ 7.04.2009

Dosar fond -- Tribunalul Buzău

Jud. fond.

Președinte:Tănăsică Elena
Judecători:Tănăsică Elena, Nițu Teodor Giurgiu Afrodita

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 516/2009. Curtea de Apel Ploiesti