Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 518/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIE COMERCIALĂ Nr. 518/2008

Ședința publică de la 22 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Doina Hârceagă

JUDECĂTOR 2: Eugenia Florescu

JUDECĂTOR 3: Gilica Popescu

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de debitoarea SC Auto SRL H împotriva sentinței nr.757/F/16.07.2008 pronunțată de judecător sindic din cadrul Tribunalului Hunedoara în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că s-a înregistrat la dosar o cerere de amânare pentru motive medicale formulată de avocat apărător al recurentei debitoare însoțită de împuternicire avocațială, taxa judiciară de timbru de 20 lei, timbru judiciar de 0,15 și adeverința medicală;

Intimata creditoare DGFP Haî nregistrat la dosar concluzii scrise.

Instanța luând în considerare data înregistrării căii de atac, data la care a fost îndeplinită procedura de citare cu recurenta și având în vedere dispozițiile 85/2006 respinge cererea de amânare formulată de recurenta debitoare.

Față de actele și lucrările dosarului, Curtea constată cauza în stare de judecată și lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față;

Prin sentința comercială nr.757 din 16 iulie 2008 judecător sindic desemnat în dosar - al Tribunalului Hunedoaraa admis cererea H și în temeiul art.33 alin.6 din 85/2006 a dispus deschiderea procedurii insolvenței față SC Auto SRL H numit administrator judiciar pe Insolvent Consult, reținând în motivare în esență că debitoare se află în încetare de plăți dovedite cu titlurile executorii, somații și adresele de înființare a popririi, a conturilor bancare a debitoarei, iar reclamanta deține o creanță, certă, lichidă și exigibilă în sumă de 74.148 lei dovedite cu aceste înscrisuri.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, motivat de faptul că în mod cu totul nelegal judecătorul sindic nu a dat posibilitatea recurentei să se apere în dosar prin aceia că a solicitat un termen de judecată pentru depunerea actelor doveditoare în apărare, însă judecătorul sindic a respins cererea nejustificat.

Prin întâmpinarea depusă la filele 7-8 intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că recurenta nu formulat contestație împotriva cererii de deschidere a procedurii ci doar o întâmpinare depusă abia la al treilea termen de judecată acordat de către judecătorul sindic.

Concluzionează că deține față de recurentă o creanță certă, lichidă și exigibilă reprezentând obligații bugetare peste valoarea prag prevăzută de 85/2006.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu în rap. art.304, 304 indic.1, 306 cod pr.civilă se constată că sentința este netemeinică și nelegală supusă modificării pentru temeiul de modificare prev. de art. 304 pct.9 cod pr. Civilă.

Prealabil examinării sentinței pe fondul cauzei, se constată că judecătorul sindic avea obligația să constate că reclamanta a municipiului H nu are capacitate de exercițiu cerută de art.42 și art.43 cod pr.civilă deoarece, lipsindu-i patrimoniu propriu nu este persoană juridică și deci nu poate avea calitatea de subiect de drept. Din acest punct de vedere era necesar să se constate că pentru a dobândi calitatea de persoană juridică legea pretinde o organizare de sine stătătoare, un scop licit și un patrimoniu propriu, iar reclamantei îi lipsește unul din aceste elemente, anume, patrimoniu propriu.

În temeiul art.42 cod pr.civilă persoanele care nu au exercițiul drepturilor nu pot sta în judecată decât dacă sunt reprezentate autorizate, în chipul arătat de legile sau statutele care rânduiesc capacitatea sau organizarea lor, iar conform art.43 lipsa capacității de exercițiu a drepturilor procedurale poate fi invocată în orice stare a pricinii.

Sub aspectul arătat calitatea de organ fiscal nu conferă reclamantei capacitatea de exercițiu a drepturilor procesuale, iar dispozițiile art. 17 alin.1, 3 și 5 din OG 92/2003 precum și cele referitoare la organizarea și structura organizatorică teritorială a organelor fiscale recunosc numai DGFP calitatea de subiect de drept în raportul juridic de drept fiscal.

Pe fondul litigiul judecătorul sindic a admis cererea a municipiului H deși nu erau îndeplinite cerințele prevăzute de dispozițiile legale în materie.

În temeiul art. 3 alin. 1 și art. 31 din Legea 85/2006 poate cere deschiderea procedurii reorganizării judiciare sau a lichidării judiciare totale a unui debitor având calitatea de comerciant prezumat în insolvență, orice creditor care deține față de acesta o creanță certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile în cuantum de peste 10.000 lei.

Conform art. 149 din aceeași lege dispozițiile sale se completează, în măsura compatibilității cu cele ale Codului d e procedură civilă, Codului civil, Codului comercial român și ale Legii 637/2002 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat în domeniul insolvenței.

Conform art. 372 și 379 Cod pr. civilă orice executare silită poate porni doar în baza unui titlu executoriu care poate fi o hotărâre judecătorească sau un înscris căruia legea îi recunoaște expres calitatea de titlu executoriu.

Titlul executoriu pentru creanțele bugetare este decizia de impunere care pentru a fi opozabilă trebuie comunicată debitorului într-una din modalitățile prevăzute de art. 44 Cod procedură fiscală, dovada comunicării aflându-se în sarcina emitentului deciziei.

Legea nu recunoaște înscrisurilor întocmite de creditor și necomunicate debitorului calitatea de titlu executoriu, dispozițiile legale sancționând cu nulitatea măsurile și operațiunile de executare silită efectuate în lipsa unui titlu executoriu.

Prin urmare, judecătorul sindic este ținut să verifice toate înscrisurile depuse de către creditori deoarece simpla împrejurare că aceste înscrisuri au fost intitulate titlu executoriu nu conferă înscrisurilor caracterul de titlu executoriu dacă nu au fost întocmite și comunicate în chipul și forma prevăzută de dispozițiile legale în materie, respectiv OG 92/2003.

În speță, înscrisurile de care reclamanta se prevalează pentru a opune pârâtei starea de încetare de plăți nu sunt titluri executorii, iar cele care poartă titlul generic de titlu executoriu sunt fără valoarea juridică în condiții în care art,42, art.44 cod pr.fiscală prevede imperativ că pentru creanțele bugetare titlul executoriu este decizia de impunere care trebuie întocmită conform art.42 cod pr.fiscală și comunicată destinatarului pe una din căile prev. de art.44 din codul d e procedură fiscală.

În condițiile în care reclamanta nu a dovedit că deține titlu executoriu față de pârâtă în discuție nu se află o creanță certă, lichidă și exigibilă iar părțile nu au calitate de creditor și respectiv debitor, astfel că urmărirea silită a debitoarei nu poate fi începută întrucât legea sancționează cu nulitatea măsurile și operațiunile de executare silită efectuate în absența unui titlu executoriu.

În raport de cele ce preced soluția judecătorului sindic de admitere a cererii a Municipiului H cu consecința deschiderii procedurii insolvenței față de pârâtă se dovedește a fi netemeinică și nelegală.

Așa fiind în baza art.312 cod pr.civilă recursul pârâtei se va admite ca întemeiat iar sentința atacată va fi modificată în sensul că se va respinge cererea reclamantului ca inadmisibilă.

Înlătură toate măsurile dispuse de judecătorul sindic prin sentința atacată.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Admite recursul pârâtei SRL " Auto " prin adms., împotriva Sentinței comerciale nr.757/16 iulie 2008 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Hunedoara, în contradictoriu cu reclamantul șeful serviciului Administrația Finanțelor Publice

Modifică sentința atacată în tot, în sensul că respinge cererea reclamantului ca inadmisibilă.

Înlătură toate măsurile dispuse de judecătorul sindic prin sentința atacată.

Irevocabilă.

Pronunțată azi 22 octombrie 2008 în ședința publică.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.

Dact.SM.ex.2/24.11.2008.

Jud.fond:

Președinte:Doina Hârceagă
Judecători:Doina Hârceagă, Eugenia Florescu, Gilica Popescu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 518/2008. Curtea de Apel Alba Iulia