Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 593/2008. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 593/
Ședința publică din 26 Iunie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea contestației în anulare formulată de și împotriva deciziei nr.351/15.04.2008 pronunțată de Curtea de Apel Tg.-
La apelul nominal se prezintă intimatul-pârât prin avocat, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că recursul este declarat și motivat în termen legal, fiind achitată taxa de timbru în sumă de 10 lei și 0,30 lei timbru judiciar.
Reprezentantul intimatului-pârât, avocat depune la dosar împuternicirea avocațială și dovada încasării onorariului avocațial(33-34).
Nefiind cereri formulate, instanța acordă cuvântul asupra contestației în anulare.
Reprezentantul intimatului-pârât, avocat solicită respingerea contestației în anulare ca nefondată, cu cheltuieli de judecată, învederând faptul că în fața instanței de recurs s-a îndeplinit procedura de citare cu recurenții contestatori și prin buletinul insolvenței, deci în prezenta cauză nu subzistă disp.art.317 alin.2 pr.civ.
CURTEA,
Prin contestația înregistrată la 9 mai 2008 contestatorii și au solicitat anularea deciziei nr.351/R din 15.04.2008 pronunțată în dosarul nr- prin care a fost anulat ca netimbrat recursul formulat împotriva sentinței nr.149/13.02.2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Mureș, invocând motivul prevăzut de art.317 alin.1 pct.1 pr.civ. în sensul că nu a fost îndeplinită procedura de citare potrivit legii pentru termenul când s-a judecat recursul.
Reprezentantul intimatului prezent în instanță solicită respingerea contestației și menținerea deciziei ca fiind temeinică și legală.
Examinând contestația în anulare în raport de motivul invocat instanța constată următoarele:
La data de 25.02.2008 contestatorii formulează recurs împotriva sentinței nr.149/13.02.2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Mureș, hotărâre prin care s-a respins contestația având ca obiect anularea procesului verbal de licitație încheiat la data de 29.11.2007 la sediul debitoarei SC SRL, vânzare având ca obiect imobilul situat în T-veni,-, jud.
Cererea de recurs formulată împotriva acestei hotărâri nu cuprindea motivele de recurs în fapt și în drept pe care se bazează cererea și nu purta nici taxa de timbru și timbru judiciar.
Pentru termenul de judecată din data de 15.04.2008 recurenții au fost citați cu mențiunea achitării taxei de timbru de 19,5 lei și a timbrului judiciar de 0,15 lei sub sancțiunea anulării cererii, procedura de citare fiind realizată prin buletinul insolvenței.
Recurenții nu s-au conformat dispozițiilor instanței și nu au achitat taxa de timbru aferentă cererii de recurs, astfel că instanța sesizată cu soluționarea recursului a constatat neîndeplinirea obligației prevăzută de dispozițiile art.20 alin.1 din Legea nr.146/1997 potrivit cărora taxele judiciare de timbru se achită anticipat sau până la termenul fixat de către instanță și în baza dispozițiilor art.20 alin.3 din aceeași lege a anulat recursul ca netimbrat.
Contestatorii-recurenți nu au făcut dovada îndepliniri acestei obligații nici cu ocazia formulării contestației în anulare iar în ceea ce privește îndeplinirea procedurii de citare din conținutul contestației nu rezultă care sunt viciile în îndeplinirea acestei proceduri.
Verificând din oficiu modalitatea de citare se poate constata că într-adevăr recurenții sunt terți în procesul de lichidare judiciară, că procedura de citare a fost realizată numai prin buletinul insolvenței și nu prin procedura de drept comun, însă neîndeplinirea procedurii de citare și prin procedura de drept comun nu justifică admiterea contestației în anulare în condițiile în care dispozițiile cuprinse în art.20 alin.1 din Legea nr.146/1997 stabilesc obligația de plată anticipată a taxei de timbru, iar contestatorii nu au făcut dovada achitării acestei taxei nici cu ocazia înregistrării contestației în anulare.
Nu în ultimul rând trebuie arătat și faptul că cererea de recurs nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se bazează, astfel că în raport de dispozițiile art.306 pr.civ. recursul este nul iar o admitere a contestației în anulare pe motiv că recurenții nu au fost citați și prin procedura de drept comun cu mențiunea obligației de a achita taxa de timbru și timbru judiciar ar fi lipsită de eficiență atâta timp cât cererea de recurs este supusă sancțiunii prevăzută de art.306 pr.civ.
Față de cele mai sus prezentate Curtea de Apel Tg.-M în baza disp.art.320 pr.civ. va respinge contestația în anulare și va menține decizia contestată.
În baza disp.art.274 pr.civ. contestatorii vor fi obligați la plata în favoarea intimatului a cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei reprezentând onorariu avocațial justificat prin chitanța depusă la dosar(33).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de și, ambii cu domiciliul ales în loc.Târnăveni,-, jud.M, împotriva deciziei nr.351/15.04.2008 pronunțată de Curtea de Apel Tg.-
Obligă contestatorii la plata către intimatul, domiciliat în T-veni,-/C, jud.M, a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 Iunie 2008.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehn.
4.07.2008
2 exemplare
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|