Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1156/2008. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA NR. 1156

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008

PREȘEDINTE: Angela Rădulescu

JUDECĂTOR 2: Radu Mateucă

JUDECĂTOR 3: Carmen Popescu

GREFIER - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de creditoarea AVAS B, CUI -, împotriva sentinței nr.911 din 04 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea SC 4 SA TG J J/- CF - prin lichidator TG J, având ca obiect procedura insolvenței - închidere procedură.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de dispozițiile art.301 pr. Civ. coroborat cu art. 8 alin.2 din Legea nr.85/2006, după care, constatându-se dosarul în stare de judecată, s-a trecut la soluționare.

CURTEA:

Asupra recursului de față:

Prin sentința nr. 911/4.06. 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială în dosarul nr- a fost admisă cererea formulată de lichidatorul judiciar TG J și în temeiul art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului SC 4 SA TG J J/- CF -.

În considerentele sentinței, judecătorul sindic a reținut faptul că au fost valorificate bunurile debitoarei, iar fondurile obținute au fost distribuite conform ștatelor de distribuție aprobate de judecătorul sindic.

Criticile recurentei creditoare s-au referit la faptul că raportul final al lichidării era necesar să cuprinsă inclusiv măsura în care au fost identificate persoanele răspunzătoare pentru generarea stării de insolvență a debitoarei astfel că se impunea completarea raportului final cu acele mențiuni care privesc săvârșirea de către persoanele prevăzute de art. 138 a vreuneia din faptele prevăzute de textul legal.

O altă critică a recurentei creditoare AVAS B s-a referit la faptul că judecătorul sindic, în virtutea rolului său activ, trebuia să dispună din oficiu efectuarea unei expertize contabile menită să determine cauzele reale și împrejurările care au determinat ajungerea societății în stare de insolvență.

Analizând criticile de recurs, Curtea apreciază că sunt nefondate și ca atare va respinge recursul având în vedere următoarele considerente:

Astfel, referitor la criticile recurentei privind faptul că raportul final ar fi trebuit să includă măsura de identificare a persoanelor răspunzătoare pentru generarea stării de insolvență, Curtea apreciază că acestea sunt nefondate deoarece nu poate fi imputată lichidatorului judiciar împrejurarea că nu ar fi promovat acțiune în răspundere potrivit dispozițiilor art. 138 din lege, în condițiile în care potrivit alin.3 al textului legal arătat, inclusiv comitetului creditorilor i se acordă posibilitatea legală de a solicita judecătorului sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă lichidatorul a omis să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență, ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1.

Referitor la critica recurentei creditoare potrivit căreia, în temeiul dispozițiilor art.129 pr.civ. judecătorul sindic trebuia să dispună din oficiu efectuarea unei expertize contabile care să determine cauzele reale și împrejurările care au determinat ajungerea debitoarei în insolvență, Curtea apreciază că și această critică este nefondată. Astfel, pornind de la dispozițiile restrictive ale art. 11 alin. 2 din Legea 85/2006 care statuează faptul că atribuțiile judecătorului sindic sunt limitative, respectiv doar la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar/lichidatorului și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței, Curtea apreciază că în procedura insolvenței, rolul activ al judecătorului sindic prevăzut de dispozițiile art. 129 pr. civ. este de asemenea reglementat în mod restrictiv. Ca atare, acesta nu poate din oficiu să dispună efectuarea unei expertize contabile așa cum a solicitat recurenta, ci o astfel de atribuție aparține în mod exclusiv practicianului în insolvență potrivit dispozițiilor art. 40 alin.4 pct. l) din Ordonanța de Urgență nr. 86/2006 privind activitatea practicienilor în insolvență.

Având în vedere considerentele sus-menționate, în temeiul dispozițiilor art. 312 pr. civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea AVAS

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea AVAS B, CUI -, cu sediul ales în B,--11, sector 1, împotriva sentinței nr.911 din 04 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea SC 4 SA TG J J/- CF - prin lichidator TG J, cu sediul în Tg.J,-, județul

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 14 octombrie 2008.

PREȘEDINTE,

- -

JUDECĂTOR,

- -

JUDECĂTOR,

- -

GREFIER,

- -

red.jud. /15.10.2008

jud. fond Gh.

15 Octombrie 2008

tehnored. /4 ex.

Președinte:Angela Rădulescu
Judecători:Angela Rădulescu, Radu Mateucă, Carmen Popescu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1156/2008. Curtea de Apel Craiova