Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 597/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSARUL NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 597
ȘEDINȚA PĂ DE LA 8 APRILIE 2009
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Nela Ochea
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Țăndăreanu
JUDECĂTOR 3: Ecaterina Moleanu
GREFIER - -
Pe rol, judecarea recursului formulat de creditoarea SC SA, împotriva sentinței comerciale nr. 47 din 16 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul lichidator desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei SC P, având ca obiect procedura insolvenței - contestație creanță.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic -, pentru recurenta creditoare SC SA, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul formulat de creditoarea SC SA, a fost declarat și motivat în termenul prevăzut de art. 8 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 și că recurenta și-a îndeplinit obligația legală de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 19,5 lei, conform OP 676 din 07.04.2009 și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei.
Totodată mai învederează și depunerea prin serviciul arhivă a întâmpinării formulată de intimatul lichidator.
Curtea, apreciind cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul asupra recursului de față.
Consilier juridic -, pentru recurenta creditoare SC SA, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul înregistrării recurentei în tabelul de creanțe cu suma de 23.599,51 lei.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin Sentința nr. 47 din 16 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială s-a admis în parte cererea formulată de SC SA și s-a dispus înscrierea creditoarei în tabelul definitiv consolidat al creanțelor împotriva debitoarei SC P cu o creanță în cuantum de 3291,77 lei reprezentând contravaloare energie electrică furnizată după deschiderea procedurii de faliment, care se adaugă creanței înscrise în tabelul definitiv al creanțelor. Prin aceeași sentință s-a aprobat raportul lichidatorului cu nr. 7759/5 decembrie 2008 și s-a dispus vânzarea bunurilor din averea debitoarei în mod individual.
Judecătorul-sindic a reținut, referitor la cererea creditoarei de majorare a creanței înscrise inițial, că pentru suma de 685,67 lei cererea este tardiv formulată, că suma de 4208,22 lei reprezintă penalități calculate după data deschiderii procedurii, cu încălcarea dispozițiilor art. 41 alin.1 și 4 din legea insolvenței, că suma de 13577,82 lei reprezintă valoarea unor facturi necomunicate și nerecunoscute precum și penalități calculate ilegal. Judecătorul-sindic a apreciat că cererea este întemeiată numai pentru suma de 3291,77 lei recunoscută de lichidator.
Împotriva sentinței a formulat recurs creditoarea SC SA C, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Recurenta susține că în urma notificării lichidatorului din data de 20.05.2008, a reziliat contractul de furnizare de energie electrică, a ridicat contoarele și, în baza citirilor efectuate la acestea, a emis facturile de regularizare pentru energia consumată până la data debranșării, valoarea acestor facturi făcând obiectul majorării pretențiilor. Susține că a furnizat energie electrică până la data la care lichidatorul a solicitat rezilierea contractului și că apărarea privitoare la necomunicarea legală a facturilor a fost greșit primită deoarece, potrivit contractului, avea obligația doar de a comunica facturile prin poștă, eventuala nereceptare lor nefiindu-i imputabilă. Mai arată că acestea au fost atașate cererii de majorare a pretențiilor și deci nu se poate susține necomunicarea lor iar lichidatorul nu contestă sumele ci doar modul de comunicare, încât nu este relevantă contabilitatea societății ci doar documentele justificative ale creanței.
Cât privește suma de 685,67 lei, recurenta susține că această sumă se afla cuprinsă în cererea de creanță înregistrată la 23.11.2007 și deci această cerere nu este depusă tardiv. În consecință, solicită înregistrarea în tabelul definitiv consolidat cu o creanță în cuantum de 23.599, 51 lei.
Lichidatorul a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefundat.
Recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Analizând recursul prin prisma criticilor formulate, pe baza prevederilor art. 3041cod procedură civilă, precum și a documentelor atașate cererii de majorare a creanței, Curtea apreciază că această cerere nu are o justificare reală. Creditoarea a fost înscrisă în tabelul definitiv al creanțelor cu suma de 11875,78 lei reprezentând creanțe născute până la data deschiderii procedurii, respectiv 12 octombrie 2007. Aceste creanțe nu mai pot fi puse în discuție și orice cerere de majorare a creanțelor născute până la momentul deschiderii procedurii, depusă după data fixată de sindic pentru depunerea creanțelor este tardivă. De aceea, cererea creditoarei pentru majorarea creanței cu suma de 685,67 lei este tardivă. Dacă această sumă ar fi fost cuprinsă în declarația de creanță depusă inițial, la 23.11.2007 și nu a fost acceptată, creditoarea trebuia să conteste tabelul preliminar și nu să facă o cerere de majorare.
Pentru energia electrică furnizată între data deschiderii procedurii generale de insolvență - 12 octombrie 2007 și data trecerii la faliment - 21.12.2007, creditoarea trebuia, în temeiul art. 108 din legea insolvenței să depună o declarație de creanță prin care să solicite înscrierea creanței astfel născute în tabelul suplimentar și ulterior în tabelul definitiv consolidat de creanțe, în termenul fixat de judecătorul-sindic. Cum o astfel de declarație nu s-a depus în termen, deși creditoarea a fost notificată cu adresa 820 din 20.02.2008, cererea de majorare a pretențiilor pentru energia furnizată în acest interval, depusă la 23 iunie 2008 este tardivă încât corect creditoarea a fost trecută în tabelul definitiv consolidat al creanțelor cu suma inițial trecută în tabelul definitiv. În consecință, partea din suma solicitată prin cererea de majorare care reprezintă energie furnizată în intervalul 12 octombrie 2007- 21.12.2007 nu poate fi admisă cererea fiind tardiv depusă.
Se reține însă că recurenta a furnizat energie și după data trecerii al faliment, până la momentul la care contractul de furnizare a fost reziliat la cererea lichidatorului, contoarele fiind ridicate la data de 4. 06.2008. Creditoarea a solicitat și majorarea creanței sale cu valoarea facturilor emise în intervalul 21 decembrie 2007 - 31 mai 2008. În acest interval s-au emis o serie de facturi care cuprindeau valoarea energiei estimate iar la 31 mai 2008 s-a emis ultima factură de regularizare cu nr. - din care rezultă o valoare negativă: -3464,94 lei. Deci, până la această dată debitoarea nu datorează creditoarei nici o sumă aferentă perioadei decembrie 2007 - 31 mai 2008. În cererea de majorare a pretențiilor nu sunt cuprinse facturile pe care creditoarea susține că le-a emis după ridicarea și citirea contoarelor și de altfel, aceste facturi nu sunt depuse la dosar.
Față de aceste considerente, Curtea apreciază că cererea reclamantei de majorare a pretențiilor este nefondată. Cum însă lichidatorul a recunoscut o sumă de 3291,77 lei, ce a fost admisă de judecătorul-sindic și cum nu se poate îngreuna situația recurentei în propria cale de atac, Curtea apreciază că recursul este nefondat, urmând a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de creditoarea SC SA, cu sediul în C,-, jud. D, împotriva sentinței comerciale nr. 47 din 16 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul lichidator, cu sediul în Târgu-J,-,. 1, Județul G desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei SC P, cu sediul în,. 22,. 2,. 2, Județul
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 8 Aprilie 2009.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - - |
Red. Jud. /3 ex./7.05.2009/Jud. fond. / 16 Aprilie 2009
Președinte:Nela OcheaJudecători:Nela Ochea, Nicoleta Țăndăreanu, Ecaterina Moleanu
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|