Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 674/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ

DECIZIE Nr. 674

Ședința publică de la 11 2009

PREȘEDINTE: Alexandrina Zaharia dr. - -

JUDECĂTOR 2: Gina Ignat

JUDECĂTOR 3: Simona Gavrila

Grefier - - -

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de debitoarea F, cu sediul în F,-,. 2,. 11, jud. V împotriva sentinței comerciale nr. 485 din 18.06.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta F și intimații și de pe lângă Tribunalul Vrancea.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că lichidatorul judiciar a înaintat la dosar relațiile solicitate însă recurenta nu a depus originalul chitanței de plată a taxei judiciare de timbru, după care;

Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

După strigarea cauzei se prezintă administratorul recurentei, domnul asistat de avocat A, cu delegație la dosar, care depune originalul chitanței de plată a taxei judiciare de timbru în valoare de 20 lei și timbru judiciar de 1 leu și raportul contabil al societății la data de 30 iunie 1999, în original.

Reprezentantul recurentei arată că societatea nu a fost înștiințată despre procedura de faliment, este de acord cu lichidarea nu și cu calculul prejudiciului care este incert și prescris. Din procesul verbal de constatare rezultă că societatea nu a mai desfășurat nici o activitate din data de 1 octombrie 1999. Apreciază, de asemenea că nu au fost respectată procedura prealabilă falimentului.

Deși în temeiul disp. Legii nr. 31/1990 administratorul statuar al societății nu mai are practic nici o atribuție din momentul în care s-a desemnat lichidatorul judiciar, având în vedere materialul probator administrat în cauză cât și lipsa de procedură la instanța de fond cu recurenta debitoare solicită admiterea recursului, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

CURTEA,

Asupra recursului civil de față.

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr.485/18.06.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Vranceaa dispus în temeiul disp.art.2701și 2702din Legea nr.31/1990 republicată în referire la art.1 alin.2 lit.e raportat la art.3 pct.25 în referire la art.31 alin.1 din Legea privind procedura insolvenței începerea procedurii simplificate a insolvenței debitorului

Totodată s-a desemnat în calitate de lichidator cu o retribuție de 300 lei și cu atribuțiile prev. de art.25 din lege.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în fapt și în drept următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr-, debitoarea, prin lichidatorul a solicitat începerea procedurii insolvenței, arătând că societatea este în încetare de plăți prin acumularea de debite exigibile, în special de natură fiscală și că este în situația imposibilității de a mai face plăți nu de a primi lichidități cu care să-și poată redresa activitatea.

Cererea de față este întemeiată, fiind îndeplinite condițiile cerute de art.26 (1), 27 și 28 din Legea 85/2006, în sensul că acțiunea introductivă este formulată de un debitor aflat în stare de insolvență, printr-o persoană care are calitatea de reprezentant legal, cererea fiind însoțită parțial de actele necesare, lipsind informații care pot fi depuse ulterior, conform art. 28 alin.2 din Legea 85/2006.

Solicitarea de declanșare a procedurii simplificate este admisibilă, conform dispozițiilor art.1 alin.2 lit.e, fiind incidente în speță și disp.art.2701și 2702din Legea nr.31/1990 invocate de lichidator.

Împotriva susmenționatei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs prin administratorul social, care a criticat-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte:

Societatea și-a suspendat activitatea încă din 01.10.1999, situație care a fost consemnată în procesul verbal de control adresat de reprezentantul, fiind nelegală calcularea de către aceeași autoritate fiscală de impozitare "taxe, dobânzi și penalități.

Nu a avut cunoștință nici de demersul lichidatorului pentru declanșarea procedurii de insolvență, fiindu-i astfel încălcat dreptul la apărare.

Pentru motivele mai sus expuse, recurenta a solicitat desființarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Intimata F citată prin lichidator nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare față de motivele recursului.

La solicitarea Curții, respectivul lichidator a înaintat însă, în copie cererea V de admitere a creanței și înscrisurile doveditoare ce au fost înaintate instanței de fond de către respectiva creditoare.

Recursul de față este fondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Analizând hotărârea criticată conform disp.art.3041pr.civ. Curtea constată că declanșarea procedurii de insolvență s-a făcut fără a verifica, în prealabil, întrunirea condițiilor cumulative impuse de Legea 85/2006 creanței invocate de

Din declarația de creanță formulată în cauză de creditoarea V rezultă suma invocată de aceasta (3404 lei), nu însă și titlul executor pentru respectiva creanță și nici scadența acesteia.

Procesul-verbal din 24.11.2004 depus la dosar de către recurentă conține o redare defalcată a debitelor ce nu coincide cu cea din adresa anexată declarației de creanță nici sub aspectul componenței nici al totalului.

În cursul procesului-verbal este făcută mențiunea suspendării activității societății din data de 01.10.1999.

În condițiile în care debitoarea nu a mai desfășurat activitate încă dinainte de a fi supusă controlului fiscal din 24.11.2004, se prezumă faptul că, creanța invocată de creditoare are drept bază o sumă ce era exigibilă C puțin la data de 24.11.2004.

Cum, însă, cererea de declanșare a procedurii de insolvență s-a făcut după mai mult de trei ani chiar și de la data controlului, este evident că dreptul creditoarei de a mai cere executarea era prescris.

Potrivit disp.art.31 alin.1 din Legea 85/2006, orice creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii prevăzute de prezenta lege împotriva unui debitor prezumat în insolvență poate introduce o cerere introductivă, în care va preciza cuantumul și temeiul creanței

Potrivit alin.2 din același text legal, creditorul are obligația anexării documentelor justificative ale creanței.

Creanța invocată de creditor, pe lângă condiția îndeplinirii pragului minim legal, trebuie să îndeplinească cumulativ și cerințele certitudinii, lichidității și comercialității.

Creanța trebuie să fie certă, în sensul existenței sale neîndoielnice și a cuantumului cert.

Certitudinea creanței există numai atunci când este constatată printr-un titlu executoriu.

creanței constă în aceea că se referă la o datorie de plată a unei sume în care debitorul nu o poate efectua "cu sumele de bani disponibile".

este creanța pentru o datorie scadentă al cărei termen de plată a expirat și pentru plata căreia creditorul poate obține intervenția coercitivă a forței publice.

Prin urmare, creditorul nu poate declanșa procedura nici pentru o datorie neajunsă la scadență, nici pentru o datorie a cărei scadență nu a fost încă determinată, după cum nu poate obține deschiderea procedurii nici pentru o creanță pentru care s-a prescris dreptul său de a cere executarea silită.

Constatând că în speță este incident termenul de reformare prev. de art.304 pct.9 proc.civ. urmează a da eficiență disp.art. 312 alin.3 proc.civ. în sensul că va fi modificată hotărârea recurată și respinsă, ca nefondată, cererea lichidatorului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de debitoarea F, cu sediul în F,-,. 2,. 11, jud. V împotriva sentinței comerciale nr. 485 din 18.06.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.

Modifică sentința nr. 485/ 18.06.2009 a Tribunalului Vrancea în sensul că:

Respinge, ca fiind nefondată, cererea lichidatorului, cu sediul în F, str. - -- nr. 7,. 6, jud. V, pentru deschiderea procedurii simplificate a insolvenței debitoarei

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 11 2009.

Președinte,

dr. - -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Fond:

Red.

Tehnored.

19.01.2010/5 ex.

Președinte:Alexandrina Zaharia
Judecători:Alexandrina Zaharia, Gina Ignat, Simona Gavrila

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 674/2009. Curtea de Apel Galati