Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 99/2008. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 99/
Ședința publică din 31 Ianuarie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de COMPANIA NAȚIONALĂ A CUPRULUI, ȘI FIERULUI ""SA D - FILIALA "" cu sediul în orașul,-, jud. H, înmatriculată la H sub nr. J/-, nr.-, împotriva Sentinței civile nr. 2184 din 25 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Harghita - Biroul judecătorului sindic.
În lipsa părților.
dezbaterilor și susținerile părților în litigiu s-au consemnat în Încheierea ședinței publice din 17 ianuarie 2008, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea fiind amânată pentru data de 24 ianuarie 2008, apoi pentru data de astăzi 31 ianuarie 2008, când s-a adus în cauză prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Prin sentința nr. 2184 din 25 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Harghita - Biroul judecătorului sindic s-a espins contestația formulată de debitoarea COMPANIA NAȚIONALĂ A FIERULUI ȘI CUPRULUI "" SA D - SA, s-a admis cererea formulată de creditorul SC de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice TRANSILVANIA SUD SA M C și în consecință în temeiul art.33 alin 4 din Legea privind procedura insolvenței, s-a ispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului COMPANIA NAȚIONALĂ A FIERULUI ȘI CUPRULUI "" SA D - SA, în temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenței, a fost numit administrator judiciar, care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege, cu o retribuție de 2.000 RON la care se adaugă un comision de succes de 7% din sumele încasate, în temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului, prin Buletinul Procedurilor de Insolvență, în vederea efectuării mențiunii în temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenței.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorul sindic a reținut următoarele:
În ceea ce privește contestația debitoarei, împotriva stării de insolvență judecător sindic constată în baza probatoriului administrat în cauză că este neîntemeiată pentru considerentele ce vor fi relevate în continuare.
Judecătorul sindic constată că prin contestația formulată debitoarea a solicitat obligarea creditoarei la plata unei cauțiuni de 10% din valoarea creanței, cerere asupra căreia instanța s-a pronunțat prin încheierea din 11 iunie 2007 în sensul respingerii acesteia ca neîntemeiată în cauză nefiind incidente dispozițiilor art.33 alin.3 din legea nr.85/2006 (fila 72).
În ceea ce privește contestația debitoarei împotriva stării de insolvență, judecătorul sindic constată că debitoarea nu contestă creanța creditoarei și nu face dovada că societatea nu se află în stare de insolvență prin nici un mijloc de probă.
Susținerile debitoarei potrivit cărora societatea aflându-se în procedura de administrare specială prev. de legea nr. 137/2002, în baza Ordinului nr.668/2006, respectivi600/2007 ale ministerului Economiei și Comerțului nu este posibilă declanșarea procedurii insolvenței împotriva sa, nefiind nefiind fondate nu pot fi reținute de judecătorul sindic.
Astfel prin Ordinul Ministerul Economiei și Comerțului nr.668/20067s-a instituit procedura de administrare specială asupra debitoarei, impunându -i-se
să achite datoriile restante pentru ca administrarea specială să-și producă efectele acest lucru nefiind respectat de debitoare.
Judecătorul sindic apreciază că instituirea procedurii de administrare specială în baza Legii nr.137/2002 asupra creditorilor, alții decât cei bugetari nu impune nici o interdicție în ceea ce privește declanșarea procedurii insolvenței prev. de Legea nr. 85/2006, situația în care se află în speță și debitoarea.
în cauză nu se impune suspendarea declanșării procedurii insolvenței împotriva debitoarei, astfel cum a solicitat debitoarea, pe motiv că există 10 titluri executorii în curs de clarificare prin procedura executării, instanța pronunțându-se în acest sens prin încheierea din 4 iunie 2007.(fila 71).
De asemenea în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.4 din OUG nr.3/2007 care prevăd suspendarea aplicării dispoziției Legea nr. 85/2006, debitoarea neregăsindu-se între societatea comercială din portofoliul AVAS cuprinse în anexa actului normativ, care beneficiază de prevederile acestuia.
Potrivit art.3 alin.l lit.a din Legea nr.85/2006 insolvență este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul după 30 de zile de la scadența nu plătit datoria sa față unul s-au mai mulți creditori.
Judecătorul sindic constată că în cauza dedusă judecății debitoarea se află în insolvență prin încetarea plăților către creditoare potrivit at.3 alin. 1.lit a din Legea nr.85/2006, creanța creditoarei în sumă de 49.599.710.34 lei fiind certă lichidă și exigibilă, constatată prin titluri executorii respectiv sentințele civile nr.121/2007, 3745/2006, 254/2005,164/2005, 382/2004, 1704/2003, 136/2003, 1049/2002 și 1048/2002 ale Tribunalului Harghita
Insolvență este prezumată ca fiind vădită, având în vedere că au trecut mai mult de 30 de zile de la scadența datoriilor către creditoare, neexistând posibilitatea achitării acestora ca urmare a faptului că debitoarea și-a încetat activitatea, iar personalul angajat a fost disponibilizat potrivit nr.96/2006.
Pentru considerentele relevate mai sus, judecătorul sindic a respins ca neîntemeiată contestația debitoarei și în consecință constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 3.pct.lit.a și pct.12. a admis ca întemeiata cererea creditoarei și în consecință a dispus în temeiul art.33 alin.4 din Legea nr.85/2006 deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei, cu aplicarea dispoziției art.61 din lege.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs COMPANIA NAȚIONALĂ A CUPRULUI, ȘI FIERULUI ""SA D - FILIALA "" solicitând modificarea hotărârii judecătorului sindic în sensul admiterii contestației și respingerea cererii de deschidere a procedurii.
În motivarea cererii de recurs se arată că industria minieră a fost supusă unui proces de reorganizare, etapele ce se impun a fi urmate sunt precizate în HG nr.615/2004 privind strategia industriei miniere, procesul de reorganizare cuprinzând perioada 2004 - 2012. art.4 alin.4 din această hotărâre stipulează "că nici un bazin minier nu poate fi oprit în condițiile actuale, într-o perioadă scurtă de timp, apărând astfel necesitatea unei strategii de termen mediu și care să trateze industria minieră în corelație cu factorii de natură socială și de mediu, puternic afectați de către aceasta" și art.1 alin.10 stipulează că "problema datoriei către furnizorul de energie electrică este o problemă de strategie majoră pentru rezolvarea căruia este necesară o decizie politică". Aceeași hotărâre prevede că situația datoriilor de bază, a majorărilor și penalităților de întârziere vor fi preluate de către AVAS, respectiv anulate.
În acest program de reorganizare ce privește industria minieră a fost cuprinsă și COMPANIA NAȚIONALĂ A CUPRULUI, ȘI FIERULUI ""SA D - FILIALA "" și în aceste condiții ea nu poate fi supusă procedurii executării colective prevăzută de Legea nr.85/2006. Pe parcursul judecării recursului debitoarea recurentă își completează motivele de recurs și precizează că prin Hotărârea nr.1387/12.11.2007 AVAS a preluat toate drepturile și și-a asumat toate obligațiile ce decurg din calitatea sa de acționar al statului privind administrarea, restructurarea, privatizarea și după caz lichidarea societăților comerciale și ale companiilor naționale, precum și ale filialelor acestora prevăzute în anexă la hotărâre, printre aceste societăți se numără și societatea debitoare împotriva căreia s-a declanșat procedura insolvenței.
În condițiile în care toate drepturile și obligațiile Companiei au fost preluate de către AVAS în calitate de acționar al statului nu se mai poate susține că societatea debitoare ar mai avea vreo obligație față de creditoarea SC TRANSILVANIA SUD SA - Agenția M
Această hotărâre de guvern a fost adoptată după pronunțarea hotărârii de deschiderea procedurii, judecătorul sindic nu a avut în vedere dispozițiile cuprinse în această hotărâre și a stabilit că societatea debitoare se află în stare de insolvență, că, creanța pe care creditoarea o are față de debitoare este certă, lichidă și exigibilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar creditoarea SC TRANSILVANIA SUD SA - Agenția MCs olicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea soluției primei instanțe ca fiind temeinică și legală, arătând că societatea debitoare nu contestă datoria pe care o are față de furnizorul de energie electrică, susține doar că societatea nu poate intra în procedura insolvenței întrucât se află într-un proces de reorganizare stabilit prin Legea nr.85/2003, dar și prin alte acte normative, respectiv HG nr.615/2004, OUG nr.37/2004, OUG nr.195/2005, însă toate aceste acte normative invocate de către debitoare nu cuprind și dispoziții referitoare la reorganizarea COMPANIEI NAȚIONALE A CUPRULUI, ȘI FIERULUI ""SA D - FILIALA ""
adevărului că societatea debitoare a obținut o eșalonare de plată a datoriilor, că a fost stabilit un grafic pe care societatea debitoare trebuia să-l respecte și să se încadreze în perioadele stabilite în acest grafic pentru achitarea datoriilor. Societatea debitoare nu a respectat acest grafic de plată și în aceste condiții creditoarea este îndreptățită să solicite declanșarea procedurii prevăzute de Legea nr.85/2006.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate și în limitele prev. de art.3041pr.civ. Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Prin hotărâre recurată judecătorul sindic reține că societatea debitoare a fost supusă unui regim de reorganizare specială, impunându-i-se să achite datoriile restante într-un plan de eșalonare stabilit pe o anumită perioadă de timp. Debitoarea nu a respectat planul de eșalonare de plată, astfel că nu există nici un impediment care să conducă la respingerea cererii de deschidere a procedurii în condițiile în care în această cauză nu sunt aplicabile disp.art.4 din OUG nr.3/2007 care prevăd suspendarea aplicării dispozițiilor Legii nr.85/2007 întrucât societatea debitoare nu se regăsește printre societățile aflate în portofoliul AVAS cuprinse în anexa la OUG nr.3/2007.
Este adevărat că la data la care s-a pronunțat această hotărâre societatea debitoare nu făcea parte din portofoliul AVAS însă de la data pronunțării acestei hotărâri și până la soluționarea cererii de recurs a fost adoptată HG nr.1103/11.09.2007 privind transferul unor operatori economici din cadrul sectorului minier din portofoliul MEF în portofoliul AVAS, printre acești operatori economici regăsindu-se și societatea debitoare COMPANIA NAȚIONALĂ A CUPRULUI, ȘI FIERULUI ""SA D - FILIALA "" (vezi în acest sens anexa la hotărâre poz.3), precum și HG nr.1387/12.11.2007 care la art.II prevede că "operatorii economici din cadrul sectorului minier prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre aflați în portofoliul MEF se transferă în portofoliul AVAS.
Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri AVAS preia și exercită toate drepturile și își asumă toate obligațiile ce decurg din calitatea sa de acționar al statului privind administrarea, restructurarea, privatizarea și după caz lichidarea societăților comerciale și ale companiilor naționale precum și ale filialelor acestora prevăzute în anexă", printre acestea aflându-se și societatea debitoare.
La pct.6 din acest articol se prevede că în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, AVAS și MEF vor semna un protocol prin care se vor stabili obligațiile și drepturile celor două instituții ce decurg din dispozițiile Legii minelor nr.85/2003.
În raport de aceste acte normative, acte din care rezultă că societatea debitoare a intrat în portofoliul AVAS, instanța apreciază că se impune o verificare a situației juridice a acestei societăți, dacă statul prin această preluare a devenit acționarul societății și dacă în această situație societatea debitoare mai poate fi calificată ca subiect al procedurii insolvenței.
Pentru aceste lămuriri se impune a se verifica protocolul încheiat între MEF și AVAS, protocol ce urma să fie încheiat în raport de dispozițiile cuprinse în art.II pct.6 din HG nr.1387/12.11.2007 în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ, protocol prin care se vor stabili obligațiile și drepturile acestor două instituții față de societățile miniere supuse regimului de restructurare.
Față de această situație și având în vedere că în cauză se impun administrarea de probe prin care să se clarifice situația juridică a societății debitoare dacă aceasta mai poate fi subiect al procedurii insolvenței, instanța de control în baza disp.art.312 alin.1 rap. la art.312 alin.4 pr.civ. va admite recursul, va casa hotărârea judecătorului sindic și va reține cauza spre rejudecare în fond, urmând ca în cadrul rejudecării să se solicite protocolul încheiat între MEF și AVAS în baza dispozițiilor art.II pct.6 din HG nr.1387/12.11.2007.
Pentru rejudecarea cauzei și administrarea de noi probe se va fixa termen de judecată pentru data de 28 februarie 2008, termen pentru care se vor cita părțile implicate în proces.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de COMPANIA NAȚIONALĂ A CUPRULUI, ȘI FIERULUI "" D - FILIALA "" cu sediul în orașul,-, județul H, împotriva Sentinței civile nr. 2184 din 25 iunie 2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Harghita.
Casează hotărârea recurată și reține cauza spre rejudecare în fond, fixând termen de judecată în acest scop pentru data de 28 februarie 2008.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 31 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE: Nemenționat
JUDECĂTORI
GREFIER
Fiind lipsă, semnează
Prim grefier
Red.
Tehn.
27.02.2008
3 exemplare
Jud.fond.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|