Cetăţean român. Suspendarea dreptului de a folosi paşaportul. Legalitatea suspendării. Dreptul la liberă circulaţie. Limite
| Comentarii |
|
Potrivit prevederilor art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 67/1997 privind regimul paşapoartelor în România, aprobată prin Legea nr. 216/1998, cu modificările şi completările ulterioare, cetăţeanului român i se poate refuza, temporar, eliberarea paşaportului, iar dacă i-a fost eliberat, îi poate fi retras sau i se poate suspenda dreptul de folosire a acestuia, atunci când persoanele au fost returnate în baza acordurilor de readmisie încheiate de România cu alte state, indiferent de motive, ori care au depăşit termenele de şedere în statele în care au călătorit, stabilite prin acordurile sau convenţiile încheiate cu acestea.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, nr. 8768 din 7 Decembrie 2004
Reclamanta A.I. a solicitat, în contradictoriu cu Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei Bacău și Direcția de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, anularea măsurii restrictive de suspendare temporară a dreptului de a călători în străinătate. în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în luna aprilie 2004 a plecat în Italia, iar în cursul lunii iunie 2004, deși nu depășise cele 90 de zile de ședere pe teritoriul statului italian și nici nu săvârșise fapte care să justifice o asemenea măsură, a fost returnată de autoritățile italiene. A susținut că, potrivit legii, măsura de suspendare a dreptului de a călători în străinătate este opțională și trebuie analizată în raport cu gradul de periculozitate a motivelor care au stat la baza returnării.
Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 300 din 21 septembrie 2004, a admis acțiunea, a anulat măsura suspendării de a folosi pașaportul, dispusă de pârâtă și comunicată reclamantei prin adresa nr. 20012312 din 22 iunie 2004. Instanța a reținut că, din probele administrate, rezultă că reclamanta nu a depășit termenul de ședere în Italia, iar din cazierul judiciar nu rezultă că ar fi săvârșit fapte antisociale.
împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că instanța de fond s-a pronunțat în virtutea unor criterii subiective, fără a acorda importanța cuvenită elementelor care caracterizează starea de fapt. A arătat că reclamanta a fost returnată din Italia în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, întrucât nu-și justifica șederea pe teritoriul statului respectiv, intimata încălcând flagrant condițiile pe care cetățenii români trebuie să le îndeplinească pentru a călători în spațiul Schengen.
Recursul este fondat.
Potrivit prevederilor art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 67/1997 privind regimul pașapoartelor în România, aprobată prin Legea nr. 216/1998, cu modificările și completările ulterioare, cetățeanului român i se poate refuza, temporar, eliberarea pașaportului, iar dacă i-a fost eliberat, îi poate fi retras sau i se poate suspenda dreptul de folosire a acestuia, atunci când persoanele au fost returnate în baza acordurilor de readmisie încheiate de România cu alte state, indiferent de motive, ori care au depășit termenele de ședere în statele în care au călătorit, stabilite prin acordurile sau convențiile încheiate cu acestea.
în cauză, reclamantei i-a fost suspendat dreptul de a călători în străinătate timp de un an, până la data de 11 iunie 2005, întrucât a fost returnată din Italia în baza acordului de readmisie, măsură ce i-a fost comunicată prin adresa nr. 20012312 din 22 iunie 2004 a Serviciului de Evidență Informatizată a Persoanei Bacău. Din cuprinsul cererii de recurs rezultă că la stabilirea perioadei de suspendare a dreptului reclamantei de a folosi pașaportul, pârâta a avut în vedere motivul pentru care aceasta a fost returnată și anume, faptul că nu-și justifica șederea pe teritoriul statului italian, încălcând flagrant condițiile pe care cetățenii români trebuie să le îndeplinească pentru a călători în spațiul Schengen, și anume, "călătoriile efectuate într-unul sau mai multe state din spațiul Schengen (...) nu trebuie să depășească 90 de zile pe parcursul unui semestru".
Se constată, însă, că la dosarul cauzei nu a fost depus nici un document care să confirme sau să infirme susținerile părților. Este real, că la cererea instanței de fond, de a înainta actele care au stat la baza luării împotriva reclamantei a măsurii de suspendare temporară a dreptului de folosire a pașaportului, pârâta le-a transmis, prin fax, dar acestea sunt, parțial sau total, ilizibile.
Prin urmare, pentru considerentele arătate, recursul a fost admis.
| ← Acţiune în contencios administrativ. Dispoziţia primarului.... | Contract de asociere în participaţiune. Reziliere. Efecte → |
|---|
