ICCJ. Decizia nr. 1986/2004. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr.1986/2004

Dosar nr. 459/2003

Şedinţa publică din 3 iunie 2004

Asupra recursului în anulare de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împotriva deciziei nr. 314 din 28 februarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, s-a solicitat instanţei, în baza dispoziţiilor art. 314 C. proc. civ., admiterea recursului în anulare, casarea hotărârii criticate şi, pe fond, menţinerea sentinţei nr. 7938 din 19 octombrie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială.

Criticile formulate în cauză privesc pronunţarea hotărârii cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond, aceasta fiind, totodată, şi vădit netemeinică.

La data de 10 martie 2004, intimata, Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale Bucureşti, a depus, la dosar, adresa nr. 90 din 5 ianuarie 2004, prin care a adus la cunoştinţă instanţei că, în baza HG 550 din 17 mai 2003 şi a protocolului încheiat între Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi Ministerul Economiei şi Comerţului, s-au transferat la Ministerul Economiei şi Comerţului acţiunile deţinute de cele două ministere la S.N.P. SA Bucureşti, astfel încât recursul în anulare a rămas fără obiect.

La termenul de judecată de astăzi, reprezentantul Parchetului a pus concluzii de retragere a recursului în anulare, motivat de împrejurarea că, potrivit art. 2 din HG nr. 550 din 17 mai 2003, s-a stabilit că din sumele încasate din verificarea acţiunilor S.N.P. SA în procesul de privatizare, se vor vira, în condiţiile legii, cote-părţi proporţionale cu numărul de acţiuni transferate către Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.

De asemenea, s-a susţinut că, prin încheierea protocolului de cesiune de acţiuni, instituţiile publice menţionate au confirmat implicit valabilitatea operaţiunii de conversie în acţiuni a creanţelor statului, iar o eventuală revenire la situaţia anterioară conversiei nu mai este posibilă. Pentru aceste motive, reprezentantul Parchetului a solicitat a se lua act de retragerea recursului în anulare.

Constatând îndeplinite în cauză cerinţele art. 3304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Ia act de retragerea recursului în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împotriva deciziei nr. 314 din 28 februarie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 3 iunie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1986/2004. Comercial