ICCJ. Decizia nr. 199/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.199/2004
Dosar nr. 2114/2002
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta, SC S.T. SRL Bucureşti, a chemat în judecată SC D.C. SRL, pe C.D. şi L.V., pentru ca, conform acţiunii precizate, să se constate încetarea contractului de asociere în participaţiune, încheiat de părţi la 14 aprilie 1993, pentru imposibilitatea realizării obiectului de activitate, să se constate că reclamanta este proprietara aportului la capitalul social în valoare de 13.975 dolari U.S.A., constituit din construcţie metalică în suprafaţă de 20 m.p. şi terasă în suprafaţă de 80 m.p., situate în Bucureşti, cu toate dotările şi amenajările aferente, şi obligarea pârâţilor la cota de profit de 80%, estimată provizoriu la 57.000.000 lei şi 19.950.000 lei dobândă pentru neplata profitului.
Prin încheierea din 19 ianuarie 2001 a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâţii persoane fizice, şi s-a dispus scoaterea acestora din cauză, deoarece au acţionat în calitate de reprezentanţi ai societăţii pârâte şi nu în nume propriu.
Cea de a doua excepţie invocată tot de pârâţi, şi anume prescripţia, a fost unită cu fondul.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 2536 din 30 martie 2001, a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, iar pe fond a respins acţiunea ca neîntemeiată.
S-a reţinut pentru respingerea prescripţiei, că termenul pentru cererea prin care se solicită desocotirea cheltuielilor efectuate de asociate curge numai de la data încetării societăţii, iar partajarea bunurilor în indiviziune este imprescriptibilă.
Pe fondul litigiului, s-a reţinut că, iniţial, la 14 aprilie 1993, între reclamantă, pârâtă şi SC B.D.E. SRL s-a încheiat contractul de asociere în discuţie, având ca obiect realizarea de activităţi comerciale comune pentru cele 3 părţi, stabilindu-se că pârâta pune la dispoziţie un apartament situat în Bucureşti pentru realizarea unui Snack Bar, iar ceilalţi asociaţi aduceau un capital social sub forma unor construcţii metalice.
În luna aprilie 1995, SC B.D.E. SRL a vândut cota sa de 33% din asociere reclamantei, situaţie necontestată de părţi.
Cu privire la încetarea contractului de asociere, cu motivarea dată de reclamantă, s-a arătat că nici una din condiţiile prevăzute de art. 10 alin. (1) din contract, sau de art. 1523-1531 C. civ., nu sunt incidente pentru a produce încetarea contractului, dimpotrivă a rezultat din probe, inclusiv recunoaşterea reclamantei că Snack Barul a cărei exploatare a format obiectul contractului de asociere funcţionează şi în prezent, nedovedindu-se imposibilitatea realizării obiectului de activitate, în opinia instanţei, neînţelegerile dintre părţi neputând fi considerate cauză de imposibilitate.
Respingând acest prim capăt din acţiune, ca o consecinţă, instanţa a respins şi celelalte cereri considerate accesorii.
Solicitarea reclamantei de a se constata că este proprietara aportului la capitalul social, constând în construcţia metalică cu dotările aferente, a fost respinsă ca neîntemeiată, faţă de dispoziţiile art. 9 alin. (4) din contract, care stabileşte natura juridică a aportului. Acelaşi art. 9 din contract a stat şi la baza respingerii cererii de restituire a cotei de 80% din profit, deci, inclusiv dobânzile.
Apelul declarat de reclamantă a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Bucureşti, care, prin Decizia civilă nr. 123 din 20 iunie 2002, a reţinut că, respingând primul capăt din acţiune, instanţa de fond nu a făcut referire la art. 10 alin. (1) pct. 1 din contract, deci, nu poate fi vorba de o interpretare eronată a acestor prevederi.
Se mai arată de instanţa de apel, că din contractul de asociere nu rezultă expres, ci dimpotrivă discutabil, că voinţa părţilor a fost de exploatare în comun a Snack Bar-ului, astfel că, în mod corect, instanţa de fond a considerat că faţă de funcţionarea şi în prezent a acestei locaţii, neînţelegerile dintre asociaţi nu constituie motiv de încetare a contractului, acestea nefiind prevăzute în convenţia părţilor cu un asemenea efect.
Susţinerea apelantei în sensul că ambele părţi şi-au manifestat voinţa de a nu mai continua asocierea, a fost înlăturată, cu motivarea că pârâta nu şi-a manifestat un asemenea acord, nu s-a încheiat o tranzacţie. Mai mult, în opinia instanţei, chiar şi acordul părţilor putea duce la dizolvarea societăţii şi nu la încetare.
Respingerea celorlalte capete din acţiune au fost considerate de instanţa de apel ca fiind corectă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, SC S.T. SRL Bucureşti, care invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ., a susţinut în esenţă următoarele:
1. Ca urmare a schimbării naturii juridice a capătului 4 din acţiune, care a fost considerat accesoriu primului capăt, instanţele nu l-au mai supus dezbaterii, nu s-au pronunţat pe fondul lui, şi l-au respins ca o consecinţă a respingerii primului, considerat principal.
În opinia recurentei acest capăt din acţiune era de sine stătător şi privea cota de profit datorată recurentei, mai ales că, s-a reţinut că, contractul este în fiinţă şi în prezent, iar asocierea funcţionează, deci, cu atât mai mult, are dreptul până la încetarea contractului la cotă din profit.
Se apreciază că Decizia cuprinde motive contradictorii, deoarece se ajunge la concluzia că pe perioada funcţionării societăţii, recurenta nu ar avea dreptul şi la cota sa din profitul realizat.
Se susţine de recurentă că instanţa de apel nu a analizat concluziile depuse cu ocazia dezbaterilor, prin care recurenta solicita echivalentul în lei, atât pentru cota de capital de 80%, cât şi de 60%.
2. Cu privire la primul capăt de cerere se susţine că greşit s-au aplicat contractului de asociere normele care reglementează funcţionarea societăţilor comerciale, şi totodată au fost ignorate probele esenţiale, care dovedeau pe de o parte acordul părţilor cu privire la încetarea contractului, iar pe de altă parte imposibilitatea realizării obiectului asocierii.
Din punctul de vedere al recurentei, instanţele au dat o interpretare greşită contractului, în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art. 251 şi 255 C. com. ale art. 10 alin. (1) şi alin. (3), cât şi ale art. 969-970 şi 977 C. civ., motivarea instanţei că nu se poate cere decât dizolvarea contractului şi nu încetarea acestuia, fiind lipsită de temei legal.
Considerentul din decizie, şi anume, necesitatea existenţei unei tranzacţii pentru a se realiza acordul de voinţă al părţilor, nefiind concludent, fără suport legal, şi, de altfel, nici motivată această concluzie. De altfel, recurenta susţine că dovada acordului pârâtei la încetarea contractului în asociaţiune, s-a făcut cu răspunsul acesteia la interogatoriu, nota de probe depusă de pârâtă în faza apelului şi cererile reciproce de chemare în judecată având ca obiect încetarea contractului.
Sub aspectul imposibilităţii obiectului de activitate al asocierii care duce la încetarea contractului, se pretinde de recurentă, că nu trebuie confundată funcţionarea Snack Bar-ului cu funcţionarea şi obiectul asocierii, în prezent, pârâta transformând activitatea Snack Bar-ului într-una individuală, beneficiind exclusiv de profit, cu privire la această problemă motivarea instanţei fiind şi contradictorie.
3. Motivele pentru respingerea cererii, pentru restituirea aportului adus la asociere, sunt, în opinia recurentei, străine cauzei, făcându-se confuzie între asociaţi, asociaţi investitori şi persoanele fizice reprezentanţi ai societăţilor comerciale asociate, care nu reprezintă părţi ale contractului.
Se solicită admiterea recursului şi completarea probelor.
Recursul este fondat în limitele şi pentru considerentele ce se vor arăta, impunându-se casarea deciziei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Prealabil analizei recursului, trebuie arătat că invocarea dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., care se referă la încălcarea formelor de procedură, prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 C. proc. civ., nu se regăsesc în nici una din situaţiile arătate de recurentă, nefăcându-se concret referire la asemenea încălcări, de aceea, urmează a se respinge critica întemeiată pe această prevedere a legii.
Deşi nu se respectă ordinea cronologică a motivelor de recurs, se va începe analiza acestora cu motivul nr. 2, care se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., şi vizează în fapt modurile de încetare a contractului de asociere în participaţiune încheiat de părţi, aceasta fiind natura juridică incontestabilă a acestui act juridic, care are ca temei legal art. 251 C. com.
Se impune necesitatea unei asemenea ordine în analiză, pentru că celelalte capete de cerere sunt în strânsă legătură cu acesta.
Fiind vorba de un contract de asociere în participaţiune, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 222 din Legea nr. 31/1990 R, care privesc exclusiv dezvoltarea, fuziunea şi divizarea societăţilor comerciale, ci dispoziţiile art. 255 C. com., completate cu dispoziţiile codului civil, privind modurile de încetare a contractului de asociere, art. 1523 şi cu art. 10 alin. (2) din contractul de asociere al părţilor, cu precizarea la acesta din urmă că expresia de „dizolvare" a asocierii folosită nu este cea corectă, în realitate fiind vorba de încetarea contractului.
Din acest punct de vedere părţile au stipulat 4 condiţii de încetare, pentru cauză interesând I-a şi a III-a pentru că aşa s-a motivat acţiunea şi aşa s-a apărat reclamanta pe tot parcursul procesului, atunci când s-a solicitat constatarea încetării contractului. Acordul părţilor la încetarea contractului este prevăzut şi de art. 1523 pct. 5 C. civ.
Instanţele au respins atunci când au analizat primul capăt de cerere, ambele apărări, motivând că imposibilitatea realizării obiectului activităţii nu s-a dovedit, Snack Bar-ul funcţionând şi în prezent, iar acordul pârâtei nu este expres şi nu s-a manifestat printr-o tranzacţie intervenită între părţi.
Această motivare cu existenţa unei tranzacţii nu se poate deduce nici din contract, nici din normele legale, deoarece primul se referă la hotărârea comună a părţilor şi atât, deci manifestată prin orice acte, iar art. 1523 pct. 5 C. civ. explică ce se înţelege prin voinţa „expresă" a asociaţilor, şi anume voinţa „exprimată" a acestora fără să se menţioneze şi instrumentul prin care să se materializeze.
De aceea, sub aspectul acordului la încetarea contractului, instanţele aveau la dispoziţie o serie de probe din care să tragă concluzia poziţiei pârâtei, şi anume interogatoriul prin care recunoaşte încetarea contractului, cererile reciproce de chemare în judecată având ca obiect încetarea contractului, probe ce n-au fost analizate, mergându-se pe varianta exclusivă a existenţei tranzacţiei, ceea ce nu este legal aşa cum s-a arătat.
Sub primul aspect al imposibilităţii realizării obiectului de activitate al asociaţiei, se constată că instanţa de fond a încălcat clauzele contractului, respectiv art. 2, în care se arată că scopul asocierii îl formează înfiinţarea unei unităţi tip snack bar, iar din preambulul contractului rezultă expres că acesta are în vedere realizarea de activităţi comerciale comune, care reprezintă interes egal pentru cele trei părţi câte existau la încheierea contractului, anterior cesiunii de drepturi către reclamantă.
Deci obiectul de activitate al asocierii este acela arătat de art. 2 din contract, completat cu menţiunea din preambul privind activitatea comună a asociaţilor, în care sens trebuia făcută interpretarea convenţiei, prin aplicarea art. 251 C. com., art. 969 şi art. 977 C. civ.
În această interpretare singura conformă voinţei părţilor, altfel nejustificându-se încheierea contractului de asociere, cu drepturi exclusiv pentru pârâtă, funcţionarea barului în exploatarea exclusivă a pârâtei, nu putea fi interpretată ca argument pentru înlăturarea apărării de bază a reclamantei.
De aceea, faţă de cele arătate în cadrul acestui motiv de recurs, sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., dar pentru că acţiunea are şi alte capete de cerere, pe care instanţa de apel le-a considerat accesorii primului capăt şi le-a respins prin consecinţă, fără o analiză pe fondul lor, pe bază de probe, potrivit art. 312 alin. (3) din OUG 58/2003, nu este posibilă modificarea hotărârii în această fază procesuală, şi pentru că rezolvarea celorlalte capete de cerere necesită administrarea de noi probe, se va casa cu trimitere şi acest capăt din acţiune, deci întreaga hotărâre atacată, pentru a se asigura o judecată unitară.
Primul şi al treilea motiv de recurs sunt întemeiate, dar este necesară completarea probelor pentru soluţionarea capetelor de acţiune la care se referă.
Situaţia de fapt expusă la primul motiv de recurs, nu se înscrie în dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., care se referă la natura juridică a actului dedus judecăţii, ci are incidenţă cu dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece instanţele fără nici un suport legal au considerat capătul 4 din acţiune ca fiind accesoriu primului, şi drept consecinţă a respingerii acestuia din urmă, nu l-a mai analizat pe fond.
Este evident că instanţele s-au aflat în eroare, deoarece prin art. 9 din contractul de asociaţie s-a stabilit modul de repartizare a profitului net obţinut de asociaţie şi procentul, ceea ce înseamnă că în caz de neplată a cotei de profit, asociatul păgubit are dreptul să ceară cota care i se cuvenea, indiferent dacă contractul de asociere a încetat sau nu, avându-se în vedere dispoziţiile art. 251 C. com., şi art. 1528 C. civ., prin care toţi asociaţii participă la profitul realizat, iar asociatul care îşi însuşeşte singur profitul este considerat de rea credinţă.
Toate aceste considerente de drept, raportate la situaţia de fapt din cauză, duceau la o singură concluzie, şi anume, că această cerere a reclamantei este distinctă de capătul I din acţiune, nefiind un accesoriu care să urmeze soarta principalului, şi indiferent de soluţia pronunţată pentru I capăt, cel de al IV-lea trebuia soluţionat distinct pe baza probelor administrate.
Aceleaşi considerente sunt valabile şi pentru capătul V din acţiune, care este în strânsă conexiune cu capătul IV ,şi care se referă la dobânzile la cota de profit ce se cuvine reclamantei.
De aceea, cu ocazia rejudecării, se impune pentru aceste două capete de acţiune completarea probelor cu acte şi expertiză, pentru a se stabili care este valoric şi procentual aportul reclamantei la capitalul social, ţinându-se seama şi de cesionarea de fosta asociată SC B.D.E. SRL către reclamantă a cotei de 33%, pe care o deţinea în asociaţie; care este profitul realizat de asociaţie pe perioada iunie 1995 până la data introducerii acţiunii, de când nu s-a mai plătit reclamantei cota din profit, conform recunoaşterii ambelor părţi la interogatoriu; care este procentual cota ce se cuvine reclamantei din profitul realizat, avându-se în vedere atât cesionarea drepturilor de către cedentul SC B.D.E. SRL şi art. 9 alin. (2) pct. I şi II din contractul de asociere. În cadrul acestor dispoziţii din contract, se va stabili şi situaţia investiţiilor făcute de asociaţi şi dacă acestea au fost integral recuperate, dacă aportul social adus de reclamantă şi arătat în acţiune poate fi restituit în natură.
Cu ocazia rejudecării, instanţa va analiza şi cererea subsidiară a reclamantei făcută la judecata iniţială a apelului, de a se admite în parte acţiunea.
Cu referire la motivul 3 de recurs, se constată că într-adevăr respingerea capătului III de cerere, de data aceasta evident accesoriu, faţă de primul s-a făcut greşit ca urmare a unei confuzii a calităţii părţilor contractante şi a terminologiei folosite în contract, motivarea instanţei fiind într-adevăr străină naturii juridice a actului care a dat naştere litigiului, urmând să se stabilească la rejudecare care dintre părţile din contract au investit la venirea în asociaţie, cu cât, şi dacă persoanele fizice au contribuit şi ele cu ceva sau au fost doar reprezentanţii societăţilor.
Toate situaţiile arătate se vor stabili avându-se acordul părţilor la încetarea contractului, aşa cum s-a arătat, când s-a analizat motivul II de recurs.
În concluzie, faţă de cele arătate, de dispoziţiile art. 315, 312 alin. (4) C. proc. civ. şi art. 312 alin. (3) C. proc. civ., modificat prin OUG 58/2003, urmează a se admite recursul, a se casa hotărârea recurată, şi a se trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC S.T. SRL Bucureşti, împotriva deciziei nr. 123 A din 20 iunie 2002, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială, casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1994/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1986/2004. Comercial → |
|---|
