ICCJ. Decizia nr. 507/2006. Comercial

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 507/2006

Dosar nou nr. 5118/1/2005

Dosar vechi nr. 1177/2005

Şedinţa publica de la 8 februarie 2006

Asupra recursurilor de faţă.

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Câmpina, reclamanţii P.I.V., P.A.M. au chemat în judecată pe pârâţii A.F.G.N.F.P. şi SC I.M. SA Ploieşti, pentru a se constata nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare din 23 noiembrie 1999 şi din 5 aprilie 2001 şi a certificatului de atestare pentru suprafaţa de 1407 m.p. obţinut de pârâta SC I.M. SA Prahova. De asemenea s-a solicitat obligarea pârâtelor să prezinte în instanţă adevăratele contracte care au avut ca obiect moara ţărănească şi un teren în suprafaţă de 2080 m.p. şi obligarea P.F.P. să elibereze pe numele reclamanţilor, certificatul de proprietate pentru imobilele menţionate anterior.

În urma precizării de acţiune si renunţării reclamanţilor la capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a certificatului de atestare, prin încheierile de şedinţă din 2 decembrie 2002 şi respectiv 6 ianuarie 2003 Judecătoria Câmpina a dispus scoaterea din cauză a pârâtei P.F.P. şi s-a luat act de renunţarea la capătul de cerere anterior menţionat.

Instanţa a dispus, prin încheierea de şedinţa din 27 ianuarie 2003, scoaterea din cauză a pârâtei A.P.A.P.S. Bucureşti şi A.P.A.P.S. Ploieşti şi a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Prin sentinţa civila nr. 689 din 31 martie 2003 a fost admisă acţiunea, sentinţă apelată de către pârâte, apel admis de către Tribunalul Prahova prin Decizia nr. 1601 din 23 octombrie 2003, cu consecinţa trimiterii cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Tribunalul Prahova a înregistrat cauza sub nr. 1625/2004, reclamanţii precizând şi completând acţiunea, în sensul introducerii în cauză, în nume propriu a pârâţilor G.N. şi C.I.N. şi au completat motivele de nulitate absolută.

Prin sentinţa nr. 1544 din 30 iunie 2004, Tribunalul Prahova secţia comercială a admis acţiunea modificata si precizata a reclamanţilor, şi a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare autentificate la 23 noiembrie 1999 şi din 12 iunie 2002, încheiate între pârâta SC I.M. SA Prahova şi A.F.G.N.F.P., respingând excepţiile lipsei de interes şi a inadmisibilităţii acţiunii invocate de pârâta A.F.G.N.F.P.

În considerentele sentinţei de fond s-a reţinut ca prin cele doua contracte de vânzare cumpărare au fost vândute de către pârâta SC I.M. SA Prahova moara şi depozitul situate în comuna Filipeştii de Pădure, împreună cu terenul aferent acestora, drepturile de proprietate fiind înscrise în cartea funciară. În calitate de succesori ai defuncţilor P.I. şi P.R., reclamanţii P.I.V. şi P.A.M., au solicitat restituirea imobilelor arătate în precedent, în baza art. 46 din Legea nr. 10/2001, notificând unitatea deţinătoare în prealabil. În sprijinul admiterii acţiunii, instanţa de fond a constatat că încheierea contractelor de vânzare cumpărare s-a efectuat cu încălcarea dispoziţiilor imperative a dispoziţiilor art. 24 alin. (3) din OUG nr. 88/97, privind privatizarea societăţilor comerciale, respectiv prin absenţa încheierii contractului la licitaţie publică cu strigare şi a art. 20 din Legea nr. 10/2001, unitatea vânzătoare având la momentul înstrăinării bunurilor capital majoritar de stat.

Împotriva acestei sentinţe, au formulat apel ambii pârâţi, susţinând că:

- deşi nu s-a reţinut culpa procesuală, au fost obligate nelegal la plata cheltuielilor de judecată;

- reclamanţii nu şi-au dovedit calitatea procesuală activă în promovarea acţiunii şi interesul;

- acţiunea era inadmisibilă, în raport de promovarea unei acţiuni in constatare;

- au fost interpretate în mod excesiv dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 10/2001, iar dispoziţii favorabile cum ar fi art. 27 din aceeaşi lege au fost ignorate precum şi Legea nr. 7/1996;

- nu s-a avut în vedere buna credinţă la data încheierii contractului şi faptul că legea nr. 10/2001 nu retroactivează;

- probele existente la dosar au fost greşit interpretate, în sensul că dispoziţiile OUG nr. 88/1999 nu sunt aplicabile în speţa de faţă, deoarece începând cu data de 8 martie 1999 societatea vânzătoare avea capital integral privat;

- reclamanţii nu au făcut dovada dreptului lor de proprietate.

Prin Decizia nr. 45 din 4 februarie 2005, instanţa de apel a respins ca nefondate ambele apeluri declarate de pârâţi, reţinând în esenţă, următoarele:

- excepţiile au fost în mod corect respinse, reclamanţii justifică interes în promovarea cererii şi de asemenea calitate procesuală activă, ce derivă din calitatea acestora de persoane îndreptăţite la restituire. Acţiunea în constatare, întemeiată pe dispoziţiilor art. 46 din Legea nr. 10/2001 este admisibilă, faţă de caracterul special al acestei norme;

- fondul cauzei a fost admis în mod temeinic şi legal, în raport de faptul că la data vânzării activelor, societatea vânzătoare avea capital majoritar de stat, drept pentru care trebuia să vândă aceste active prin licitaţie deschisă cu strigare, iar faţă de vânzarea terenului, vânzarea a fost perfectată ulterior notificării pârâtei de către reclamanţi. Buna credinţă nu poate fi analizată în condiţiile incidenţei dispoziţiilor art. 46 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs pârâţii A.F.G.N.F.P., G.N. şi C.I.N., precum şi pârâta SC I.M. SA Ploieşti.

Criticile pârâţilor A.F.G.N.F.P., G.N. şi C.I.N. au fost încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 si 10 C. proc. civ.

Astfel, se invocă următoarele nelegalităţi:

- la momentul înstrăinării activelor în discuţie, societatea pârâta avea capital integral privat, rezultând că dispoziţiile art. 24 din OUG nr. 88/97 nu sunt aplicabile în speţa de faţă, pentru doua considerente: la data vânzării societatea vânzătoare avea capital integral privat, iar OUG nr. 88/97 permite vânzarea prin negociere directă, cu aprobarea consiliului de administraţie;

- la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 imobilele în litigiu nu mai erau deţinute de societatea pârâtă ci de către A.F.G.N.F.P., rezultând că art. 20 alin. (1) si (2) din Legea nr. 10/2001 nu este aplicabil, reclamanţii putând obţine numai măsuri reparatorii prin echivalent;

- nu au fost încălcate dispoziţiile Legii nr. 10/2001, deoarece actele de înstrăinare nu au încălcat nici o dispoziţie imperativă a acestei legi, întrucât la data încheierii lor, societatea vânzătoare avea capital integral privat, iar această lege nu poate retroactiva, pentru acte încheiate în anul 1999, act înscris în cartea funciară, dreptul real fiind opozabil şi adevăratului proprietar;

- faţă de al doilea contract, încheiat în la data de 5 aprilie 2001, acesta a fost încheiat înainte de depunerea notificării, respectiv 12 iunie 2002, ceea ce înseamnă că în mod greşit au fost aplicate dispoziţiile art. 46 alin. (4) din Legea nr. 10/2001;

- în raport de pct. 10 al art. 304 se susţine că instanţa nu s-a pronunţat asupra înscrisurilor în susţinere, respectiv contractul de vânzare cumpărare acţiuni, adresa de la registrul comerţului şi adresa de la registrul SC I.M. SA.

Criticile pârâtei SC I.M. SA Ploieşti, au vizat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ.

Se susţine că deşi a fost completat materialul probator, în instanţa de apel, nu se face referire la aceste înscrisuri care dovedesc că la data încheierii contractelor de vânzare cumpărare, societatea vânzătoare avea capital integral privat.

Se mai arată că reclamanţii nu au făcut nici un moment dovada dreptului lor de proprietate, cu privire la imobilul solicitat, prin înscrisuri.

Prin întâmpinarea formulată, faţă de ambele recursuri, reclamanţii au solicitat respingerea acestora, criticile aduse fiind nefondate.

Situaţia sintetică depusă de pârâta, nu arată cu certitudine care este situaţia acţionariatului la data încheierii contractului.

Dreptul de proprietate nu trebuia dovedit printr-o hotărâre judecătorească, din moment ce legea prevede o procedură administrativă în vederea restituirii.

Excepţiile invocate de către pârâţi, au fost în mod corect soluţionate de ambele instanţe, avându-se în vedere calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite la restituire, care justifică calitatea procesuală activă şi interesul, precum şi temeiul în drept al acţiunii.

Din înscrisurile depuse la dosar în apărare, de către pârâţi a rezultat că la data vânzării, societatea pârâtă avea capital majoritar de stat.

Buna credinţă nu poate fi analizată, faţă de incidenţa dispoziţiilor art. 46 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

În raport de criticile aduse deciziei atacate, de către ambele pârâte, în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a le analiza, împreună, astfel:

În ceea ce priveşte aplicarea greşită a legii şi nepronunţarea asupra unui mijloc de apărare sau dovezi administrate.

Pârâta SC I.M. SA Ploieşti s-a înfiinţat ca societate cu capital de stat, prin H.P.J.P. nr. 837 din 20 decembrie 1990 (dosar fond). La data încheierii contractului de vânzare cumpărare având ca obiect construcţiile, respectiv 23 noiembrie 1999, această societate era o societate cu capital majoritar de stat. Dovada acestei situaţii de fapt este demonstrată de către contractul de vânzare cumpărare de acţiuni din 10 decembrie 1998, prin care F.P.S. a înstrăinat un procent de 42,33 din valoarea capitalului social către A.P., restul de 57,67 % din capitalul social subscris de către F.P.S., rămânând în proprietatea statului. Este irelevant în cauză, că acest contract a fost încheiat sau nu cu plata în rate a preţului acţiunilor. Actele depuse de către recurentă în susţinerea afirmaţiei contrare, respectiv adresa de la registrul acţionarilor şi adresa de la registrul SC I.M. SA, fac dovada structurii acţionariatului la nivelul anului 2001, fără însă a arata care este procentul deţinut de către F.P.S. În absenţa altor probe, din care să reiasă transferul de acţiuni deţinute de stat, Înalta Curte va reţine că la data încheierii contractului a cărui nulitate se solicită, societatea pârâtă avea ca acţionar majoritar statul. Această situaţie rezultă şi din istoricul societăţii, existent la dosar apel, unde la data de 18 iunie 2001, apare înregistrată menţiunea conform căreia A.P.A.P.S. deţine un număr de 57.979 acţiuni.

Dispoziţiile art. 24 alin. (3) din OUG nr. 88/1997, privind privatizarea societăţilor comerciale, au fost în mod legal aplicate in speţa de faţă, în raport de situaţia de fapt, conform căreia primul contract, încheiat la data de 23 noiembrie 1999, nu a fost încheiat în forma cerută ad validitatem, respectiv în absenţa licitaţiei publice deschise cu strigare, cu adjudecarea la cel mai mare preţ obţinut pe piaţă.

Absenţa licitaţiei publice sau a nerespectarea formalităţilor de desfăşurare a acesteia, constituie motive de nulitate absolută a actelor de înstrăinare, sancţiunea care operează faţă de primul contract de vânzare cumpărare având ca obiect activele înstrăinate de SC I.M. SA Ploieşti.

Instanţele au realizat o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în ceea ce priveşte al doilea contract de vânzare cumpărare, având ca obiect terenul, încheiat la data de 12 iunie 2002, care dispun în sensul ca restituirea în natură operează şi în cazul societăţilor comerciale la care statul, o autoritate publică centrală sau locală, ori o organizaţie cooperatistă deţine acţiuni sau părţi sociale. În ceea ce priveşte data notificării, respective 14 august 2002, de către reclamanţi, în raport de faptul că la acea dată societatea pârâtă înstrăinase deja activele şi terenul aferent acestora către A.F.G.N.F.P., este lipsit de relevanţă, faţă de indisponibilizarea legală a imobilelor notificate prin efectul Legii nr. 10/2001.

Nu vor fi primite susţinerile recurentei pârâte, în sensul că în cauză devin aplicabile dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, pentru următoarele considerente: Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 precizează cazurile în care se aplică acest articol: ,,vizează stabilirea regimului juridic al reparaţiilor pentru cazul imobilelor preluate cu titlu valabil, aflate in patrimonial societăţilor comerciale care: a) sunt privatizate integral sau într-o proporţie care nu permite aplicarea art. 20 din lege". Ori, în raport de temeiul juridic al acţiunii, art. 46 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 şi faţă de împrejurarea că în anul 2002, la data încheierii celui de al doilea contract, societatea pârâta era parţial privatizată, se impune soluţia aplicării restituirii în natură.

În ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 46 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, s-a realizat o aplicare corectă în cauza de faţă. Astfel, fiind în prezenţa unei naţionalizări în baza Legii nr. 119/1948, care este considerată o preluare cu titlu valabil, contractul de vânzare cumpărare încheiat în anul 2002 intră sub incidenţa art. 46 din Legea nr. 10/2001, fiind întemeiat pe o cauză ilicită şi imorală.

Notificarea pârâţilor încă din data de 28 iunie 2001, în ceea ce priveşte restituirea în natură a activelor, deci cu un an înainte de încheierea contractului de vânzare cumpărare privind terenul, atesta reaua credinţă a pârâţilor.

Deşi se susţine că cel de al doilea contract a fost perfectat în condiţiile art. 1295 C. civ. la data de 5 aprilie 2001, această apărare nu poate fi primită, in condiţiile în care fiind vorba de un teren devin aplicabile dispoziţiile Legii nr. 54/1999 privind libera circulaţie a terenurilor, care a impus ad validitatem forma autentică a înstrăinărilor având ca obiect terenuri.

Criticile aduse deciziei atacate prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., au fost analizate de către instanţa de apel, cât şi de către Înalta Curte în cadrul celor anterior arătate.

Înalta Curte va reţine, în ceea ce priveşte principiul forţei probante a înscrierii în cartea funciară, invocat de către recurenta pârâtă A.F.G.N.F.P., că acesta îi apără pe terţii dobânditori de bună credinţă, situaţie în care nu se încadrează pârâta sus menţionată. Deşi se prevalează de faptul că în ceea ce priveşte ambele contracte, a intabulat dreptul real de proprietate anterior notificării reclamanţilor, nu poate fi considerat un terţ achizitor de bună credinţă. Buna credinţă trebuie apreciată în sensul că cel care ştia sau cu minime diligenţe putea să ştie că imobilul a fost preluat de stat, este de rea credinţă, neputând invoca dispoziţiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Referitor la motivul prezentat de pârâta sc I.M. sa ploieşti, în susţinerea recursului, în ceea ce priveşte acţiunea în nulitate, Înalta Curte reţine că faţă de dispoziţiile speciale ale art. 46 din Legea nr. 10/2001, nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată, şi în primul rând de persoanele îndreptăţite la restituire. În acest context, reclamanţii, prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv adresa din 8 iulie 1948 a Prefecturii Judeţ Prahova, autorizaţie de construcţie, contract de asociaţie din 2 ianuarie 1948, adresa M.I. din 11 aprilie 1996, tabele privind întreprinderi naţionalizate, Decizia nr. 15 din 3 decembrie 1948 de preluare a morii, certificate de moştenitor, au făcut dovada calităţii de moştenitori ai autorilor lor, şi de persoane îndreptăţite la restituire.

În considerarea celor ce preced, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge ambele recursuri ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate recursurile declarate de pârâţii A.F.G.N.F.P., G.N., C.I.N. şi SC I.M. SA Ploieşti, împotriva deciziei nr. 45 din 4 februarie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2006.

← ICCJ. Decizia nr. 510/2006. Comercial		ICCJ. Decizia nr. 498/2006. Comercial →

Vezi şi alte speţe de drept comercial: