ICCJ. Decizia nr. 2231/2009. Comercial

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 5083 din 8 aprilie 2008 a admis în parte acțiunea reclamantei SC L.L.R. SRL București și cererea reconvențională a pârâților F.M., curator al minorilor F.O.T. și F.A.S., F.C. și F.A.V.

A dispus rezilierea contractului de închiriere încheiat de pârâți la 1 septembrie 2006 și evacuarea reclamantei din spațiul închiriat.

A respins ca neîntemeiate cererile reclamantei privind obligarea pârâților la daune interese și la instituirea unui drept de retenție asupra spațiului în litigiu, compensând în parte cheltuielile de judecată ale părților, obligând reclamanta la plata către pârâți a 1.119 lei cheltuieli de judecată.

Prin decizia comercială nr. 25 din 21 ianuarie 2009 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva hotărârii instanței de fond.

împotriva menționatei decizii, reclamanta SC L.L.R. SRL București a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 7 și urm. C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului, schimbării în parte a hotărârii instanței de fond, în sensul admiterii în tot a acțiunii sale și a respingerii cererii reconvenționale.

Recursul reclamantei este netimbrat.

Pentru termenul de astăzi, recurenta reclamantă a fost citată cu mențiunea de a achita 1.052 lei taxă judiciară de timbru și a 5 lei timbru judiciar, conform dovezii aflate la fila 11, dosar recurs, obligație legală pe care aceasta în mod nejustificat nu și-a îndeplinit-o.

Cum problema timbrajului se analizează prioritar, oricăror cereri, excepții, motive de casare și reținând că recurenta reclamantă nu și-a îndeplinit obligația legală de a achita taxa de timbru, cu aplicarea dispozițiilor art. 20, alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995, modificate, înalta Curte a anulat recursul reclamantei ca netimbrat.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2231/2009. Comercial