ICCJ. Decizia nr. 3163/2009. Comercial

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată că recursul declarat de pârâta SC N. SRL Tulcea împotriva deciziei civile nr. 117/COM din 2 iulie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, a fost suspendat la data de 25 februarie 2009, prin încheierea înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 242 pct. 2 C. proc. civ. și de la această dată până la data de astăzi, a stat în nelucrare din vina părților, neefectuându-se nici un act de procedură în vederea judecării.

Potrivit dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de un în materie civilă sau de 6 luni în materie comercială.

Conform art. 252 C. proc. civ., perimarea se constată la cerere sau din oficiu.

Din raportarea textelor citate la cele stabilite în legătură cu rămânerea cauzei în nelucrare, reiese că în speță sunt întrunite condițiile legale pentru a opera perimarea.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3163/2009. Comercial