ICCJ. Decizia nr. 4344/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4344/2010
Dosar nr. 4535/2/2009
Şedinţa publică din 14 decembrie 2010
Prin acţiunea înregistrată la 3 iulie 2007 în Dosarul nr. 3947/111/COM/2007 al Tribunalului Bihor şi precizată la 6 septembrie 2007 reclamantul M.I. a chemat în judecată pe pârâţii SC R.D. SA, M.V. şi SC SRL solicitând instanţei să constate nulitatea contractului de cesiune de părţi sociale încheiat la 12 iunie 2007, prin care cedenta SC R.D. SA i-a cesionat pârâtului M.V. un număr de 4.000 părţi sociale reprezentând 5% din capitalul social al SC T.G.I.E. SRL, pentru preţul de 19 milioane RON.
Prin sentinţa comercială nr. 1593/COM din 14 decembrie 2007 acţiunea a fost respinsă. Totodată s-au respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi de interes a reclamantului M.I..
În motivarea hotărârii, prima instanţă a reţinut, în esenţă, faptul că a existat o cauză ilicită la încheierea contractului de cesiune, prin ruperea echilibrului decizional, nefiind vorba nici despre o donaţie deghizată, iar consimţământul cedentei nu a lipsit întrucât a fost dat prin SC S.P. SRL care, chiar dacă nu avea împuternicirea de a încheia contractul de cesiune, este ţinută să răspundă faţă de societate pentru eventuala depăşire a atribuţiilor încredinţate.
De asemenea, s-a reţinut incidenţa art. 202 din Legea nr. 31/1990 conform cărora între asociaţi părţile sociale pot fi transmise fără restricţii, nefiind necesară o hotărâre A.G.A. sau un act adiţional modificator al actului constitutiv.
A fost reţinută incidenţa acestui text pe motiv că există o contradicţie între aliniatele art. 16 din statutul SC T.G.I.E. SRL , în sensul că la alin. (1) se prevede cesionarea fără restricţii a părţilor sociale între asociaţi, iar la alin. (11), (12) se prevede necesitatea unanimităţii A.G.A..
Apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei a fost strămutat prin încheierea din 3 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de la Curtea de Apel Oradea, la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, care, prin decizia comercială nr. 520 din 30 noiembrie 2009, admite excepţia lipsei calităţii procesual pasive a SC T.G.I.E. SRL, admite apelul reclamantului şi pe fond, admite în parte acţiunea constatând nulitatea absolută a contractului de cesiune, încheiat la 12 iunie 2007 între SC R.D. SA şi M.V..
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că, în mod greşit prima instanţă a apreciat incidenţa dispoziţiilor art. 202 din Legea nr. 31/1990, contrar dispoziţiilor statutare şi voinţei reale a asociaţilor manifestate pe parcursul existenţei societăţii, din care rezultă că părţile au înţeles să înlăture efectul dispoziţiilor art. 202.
Prin urmare, s-a reţinut că cesionarea, chiar şi între asociaţi se face doar în baza hotărârii adunării generale a acţionarilor.
De asemenea, potrivit art. 194 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 s-a reţinut că modificarea actului constitutiv nu este posibilă decât prin hotărâre A.G.A., iar mandatul SC S.P. SRL a fost ridicat prin şedinţa A.G.A. din februarie 2007, astfel încât consimţământul SC R.D. SA la cesiune, nu a existat.
Împotriva deciziei au declarat recurs pârâţii SC R.D. SA Bucureşti şi M.V., atât fiecare prin memorii de recurs separate, cât şi prin unul comun.
1. Recurenta SC R.D. SA critică în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. decizia susţinând că a fost dacă cu aplicarea greşită a art. 970, 978 şi 982 C. civ., ajungându-se astfel la concluzia eronată că, în cauză se aplică art. 16 alin. (11) şi nu alin. (2) din Statutul societăţii, în privinţa cesiunii de părţi sociale între asociaţi.
Arată că, prin aplicarea corectă a art. 982 C. civ., instanţa ar fi observat din succesiunea clauzelor art. 116, intenţia asociaţilor de a elimina formalitatea aprobării A.G.A. nu numai pentru cesiunile dintre ei, dar şi pentru cele către soţi, ascendenţi, descendenţi, respectiv între părinţi şi copii.
Se invocă şi aplicarea greşită a art. 192 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, despre care afirmă recurenta că nu sunt aplicabile în speţă, a art. 948 C. civ. cu privire la inexistenţa consimţământului SC R.D. SA, omiţându-se faptul că, la data cesiunii, hotărârea A.G.A. a SC R.D. SA din 22 februarie 2007 era suspendată, iar ulterior aceasta a fost anulată de instanţă.
Recurenta mai susţine că era inaplicabilă clauza cuprinsă în art. 5.1 lit. u) din contractul de administrare a SC S.P. SRL, prin care se cerea aprobarea A.G.A. pentru vânzarea oricărui bun din patrimoniul unei societăţi, apoi faptul că cesiunea a fost ratificată de A.G.A., iar instanţa de apel în mod eronat nu a acceptat-o, considerând-o inopozabilă reclamantului M.I., contrar dispoziţiilor art. 132 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.
În cele din urmă, recurenta invocă şi aplicarea greşită a art. 966-968 C. civ. la situaţia din speţă, susţinând că actul de cesiune supus litigiului reflectă o înţelegere mai veche între părţi, prin care acesta au hotărât divizarea administrării societăţilor din grup, astfel încât fiecare să deţină controlul asupra unei jumătăţi dintre acestea.
2. Criticile recurentului M.V. se circumscriu motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ..
Astfel, se invocă interpretarea şi aplicarea greşită a art. 16 din Statutul SC T.G.I.E. SRL, care conţine dispoziţii contradictorii.
În opinia recurentului, condiţionarea cesiunii între asociaţi de aprobarea hotărârii A.G.A. este lipsită de logică juridică, iar prin interpretarea contrară, care reprezintă inclusiv voinţa părţilor, nu este afectat elementul intuitu personae pe care se fundamentează societatea.
Invocă, de asemenea, interpretarea şi aplicarea greşită a art. 202 din Legea nr. 31/1990, normă care consacră principiul liberei cesiuni a părţilor între asociaţi, a art. 194 alin. (1) lit. d), din Legea nr. 31/1990 conform căruia adunarea generală a asociaţilor are printre obligaţii, modificarea actului constitutiv, fără a se desprinde, din redactarea textului, că această regulă are caracter absolut.
Recurentul susţine, de asemenea, că instanţa de apel a comis o eroare de judecată când a reţinut cauza ilicită şi imorală a contractului de cesiune, cu ignorarea principiului liberei cesiuni a pârâţilor între asociaţi, în raport de care nu era nevoie nici încunoştiinţarea prealabilă şi nici consimţământul reclamantului M.I. .
3. Printr-un memoriu de recurs comun, pârâţii M.V. şi SC R.D. SA reiterează în mare criticile expuse anterior prin cele două memorii de recurs, subliniind faptul că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând sensul acestuia, folosind un criteriu de interpretare neincident în speţă, în condiţiile în care nu era vorba despre o clauză îndoielnică, ci despre două clauze statutare care se excludeau una pe alta. Astfel, trebuia recurs la criteriul de interpretare prevăzut de art. 978 C. civ., în sensul producerii de efecte al textului analizat.
De asemenea, în susţinerea criticii vizând greşita aplicare a legii, recurenţii arată că decizia încalcă dispoziţiile legii societăţilor comerciale privitoare la cesiunea de părţi sociale, modificarea actului constitutiv, dreptul administratorului de a reprezenta societatea, cât şi prevederile Codului civil referitoare la cauza ilicită sau imorală.
În plus, arată că decizia instanţei de apel cuprinde argumente contradictorii sub aspectul clauzei ilicite, deoarece, pe de o parte, constată ,,lipsa cauzei prin lipsa totală a consimţământului SC R.D. SA la încheierea contractului de cesiune”, iar pe de altă parte reţine şi imoralitatea cauzei, ceea ce presupune existenţa unei cauze, care însă este ilicită.
Aceeaşi inconsecvenţă în raţionament este semnalată şi unde instanţa vorbeşte despre conivenţa frauduloasă între SC R.D. SA şi M.V., ceea ce presupune că a existat o voinţă reală a SC R.D. SA la încheierea contractului, cât şi despre faptul că prima instanţă nu a verificat dacă SC S.P. SRL avea dreptul de a reprezenta SC R.D. SA, fapt ce presupune inexistenţa voinţei de a contracta.
De asemenea, nu se poate vorbi despre o conivenţă frauduloasă , de vreme ce SC R.D. SA, prin cesiune, a ieşit din societate.
Referitor la dreptul SC S.P. SRL de a reprezenta societatea SC R.D. SA, arată că acesta i-a fost dat prin art. 5.1 lit. u) din contractul de administrare nr. 30 din 1 martie 2006, iar o eventuală depăşire a atribuţiilor ar fi sancţionată doar de către acţionari.
Prin întâmpinarea înregistrată la 14 octombrie 2010, intimata SC T.G.I.E. SRL a solicitat respingerea recursurilor, arătând că, întrucât soluţia de admitere a excepţiei calităţii sale procesuale nu a fost criticată prin recursuri, a intrat în puterea lucrului judecat.
Pe fond, arată că recurenţii confundă ,,actul juridic dedus judecăţii”, respectiv contractul de cesiune şi ,,mijloace de probă”, în speţă, actul constitutiv al SC T.G.I.E. SRL, pe lângă faptul că art. 304 pct. 8 C. proc. civ., are în vedere doar situaţiile în care actul juridic dedus judecăţii are un înţeles ,,lămurit şi vădit neîndoielnic” pe care instanţa îl schimbă.
Cu privire la motivul prin care recurenţii invocă greşita aplicare a legii, intimata arată că, sub aspectul procedural criticile vizează , de fapt, aprecierile greşite ale probelor dosarului, şi deci, nu pot fi subsumate motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar făcând abstracţie de acest aspect procedural, se arată că criticile nu sunt întemeiate, deoarece şi alte cesiuni de părţi sociale au fost supuse aprobării adunării generale, contrar afirmaţiilor recurenţilor potrivit cărora această procedură viza doar pe cesionarii terţi faţă de societate.
Prin întâmpinarea formulată de intimatul M.I. se solicită anularea recursului formulat de SC R.D. SA pentru lipsa calităţii de reprezentant legal a numitului R.A.F., respingerea recursurilor ca inadmisibile şi pe fond, ca neîntemeiate.
În apărare se arată că recursurile sunt inadmisibile pe motiv că fac abstracţie de motivele de nelegalitate impuse de art. 304 C. proc. civ. vizează doar aspecte de fond ale deciziei, criticându-se decizia pentru greşita interpretare şi apreciere a probelor administrate, adică a actelor constitutive şi a actelor adiţionale ale SC T.G.I.E. SRL şi ale SC R.D. SA, pct. 8 al art. 304 C. proc. civ. fiind greşit invocat.
Deşi intimatul arată că reanalizarea probelor în recurs nu este posibilă, în considerarea opiniei opuse, aduce apărări în raport de cele criticate prin recursuri.
Invocă art. 6 din contractul de societate al SC T.G.I.E. SRL conform căruia cesiunea părţilor sociale se poate face doar pe baza adunării generale, fără distincţia între cesiunea către terţi sau către asociaţi, iar statutul reglementează doar procedura de aprobare a cesiunii, fără a avea intenţia de a infirma regula din contract.
Pe de altă parte, arată că art. 16 alin. (2) parag. 1 din statut reprezintă doar o transpunere/preluare a prevederii conţinute de art. 202 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, cu sensul că nu este interzisă cesiunea de părţi sociale între asociaţi, care însă este supusă formalităţii prealabile conform aliniatelor următoare.
Sensul clauzelor şi voinţa reală a părţilor - susţine intimatul - pot fi stabilite şi ca urmare a faptului că toate cesiunile intervenite de-a lungul timpului având ca obiect părţile sociale ale SC T.G.I.E. SRL au fost aprobate în prealabil prin hotărâri A.G.A..
O astfel de hotărâre se impunea şi pentru cesiunea în litigiu, având în vedere că, prin aceasta, s-a modificat actul constitutiv, contrar susţinerilor recurenţilor, prin antrenarea unei modificări în ,,participarea străină”, o modificare tip capital în unul privat străin 100%, o retragere de asociat persoană juridică şi o majorare aport la capitalul social.
Lipsa hotărârii A.G.A. şi a actului adiţional corespunzător în formă actualizată , conform art. 204 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 a fost semnalată şi cu ocazia soluţionării cererii de înregistrare menţiuni, prin ,,nota de observaţie” a referentului de la Oficiul Registrului Comerţului.
Intimatul susţine că, în speţă, operează şi puterea lucrului judecat, deoarece, prin decizia nr. 11/C din 14 februarie 2008 având aceleaşi părţi, Curtea de Apel Oradea s-a pronunţat asupra recursului formulat de M.I. la încheierea de înscriere în registrul comerţului a contractului de cesiune, în sensul că, prin acesta a operat o modificare a actului constitutiv, care nu era posibilă decât prin hotărârea adunării generale a asociaţilor, conform art. 194 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990.
În apărare se mai invocă şi lipsa consimţământului cedentei, motiv de nulitate absolută, prin aceea că, la data încheierii contractului de cesiune, numitul R.A.F. nu putea exprima valabil voinţa societăţii, pentru motivul că SC S.P. SRL era atunci o societate deţinută în proporţie de 100% de M.V., fiind vorba despre un contract cu sine însuşi, prohibit de lege, potrivit art. 1308 C. civ. , conform căruia mandatarul nu se poate transforma în cumpărător , cesiunea fiind nulă pentru frauda la lege interdicţia legală sancţionează şi operaţiunea prin interpuşi, în cazul de faţă în persoana lui R.A.F. , numit tot de pârâtul M.V., care, pe de altă parte, nu avea dreptul de a înstrăina active ale societăţii fără aprobarea adunării generale a acţionarilor, interdicţie cuprinsă şi la art. 5.1 lit. u) din contractul de administrare nr. 30 din 1 martie 2006, pe care părţile contractului de cesiune o cunoşteau, nefiind ocrotiţi , deci, de bună-credinţă.
Intimatul arată, de asemenea, că prin cesiune a fost rupt echilibrul contractual în care cele două persoane fizice deţineau câte 47,50% din societate, în scopul acaparării controlului şi prejudicierii reclamantului, ceea ce reprezintă o cauză ilicită, prohibită de art. 968 C. civ..
Totodată, cesiunea nu a urmărit realizarea unor venituri pentru cedentă, întrucât cesionarul nu a achitat contravaloarea părţilor sociale şi nu s-a întocmit o situaţie contabilă din care să rezulte necesitatea atragerii unor fonduri pentru societate, şi nici un raport de evaluare a părţilor sociale.
De aceea, consideră că, în fapt a avut loc o donaţie deghizată , deoarece contractul este complet dezechilibrat în favoarea exclusivă a pârâtului M.V..
Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate, se vor reţine următoarele:
SC T.G.I.E. SRL , ca o societate cu răspundere limitată s-a constituit pe baza deplinei încrederi, de către persoane care au pus în comun bunuri, pentru a desfăşura o activitate comercială, în vederea împărţirii beneficiilor şi care răspund pentru obligaţiile sociale în limita aportului lor.
Datorită caracterului său intuitu personae, părţile sociale nu sunt liber cesibile.
Cu toate că nu sunt reprezentate prin titluri negociabile , părţile sociale încorporează anumite valori şi deci ele pot fi transmise numai cu respectarea dispoziţiilor legale, iar prin transmiterea lor, şi implicit a calităţii de asociat pot fi aduse atingeri caracterului intuitu personae al societăţii cu răspundere limitată.
De aceea transmiterea părţilor sociale prin cesiune are ca premisă consimţământul asociaţilor.
Potrivit art. 202 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 31/1990: ,,(1) Părţile sociale pot fi transmise între asociaţi. (2) Transmiterea către persoane din afara societăţii este permisă numai dacă a fost aprobată de asociaţii reprezentând cel puţin două treimi din capitalul social”.
Aşadar, potrivit legii, părţile sociale pot fi transmise între asociaţi, cu excepţia situaţiei în care o atare cesiune este interzisă. Într-adevăr, pentru a preveni dobândirea de către un singur asociat a majorităţii capitalului social, prin actul constitutiv se poate interzice transmiterea părţilor sociale între asociaţi.
În egală măsură, prin actul constitutiv părţile pot prevedea condiţiile în care se realizează această transmitere. În caz contrar se vor aplica principiile generale: a) pentru cesiunea între asociaţi se încheie un contract de cesiune , fără a fi necesar consimţământul prealabil al asociaţilor deoarece nu este lezat caracterul intuitu personae al societăţii, iar operaţiunea se notifică societăţii şi se înscrie în registrul acţionarilor pentru protejarea terţilor; b) pentru cesiunea între asociaţi şi persoane din afara societăţii este necesară aprobarea asociaţilor care reprezintă cel puţin 2/3 din capitalul social, printr-o hotărâre, care este o condiţie a perfectării cesiunii. De asemenea, cesiunea se notifică societăţii, după încheierea contractului de cesiune, care se înscrie la registrul comerţului, pentru a produce efecte faţă de terţi.
În speţă însă, nu sunt aplicabile aceste principii generale, deoarece părţile au înţeles ca, prin actul constitutiv să deroge de la ele, în sensul fixării, prin acordul lor de voinţă, a condiţiilor în care se va realiza transmiterea părţilor sociale, impunând existenţa unei hotărâri de aprobare din partea adunării generale a cesiunii între asociaţi, ca o condiţie a perfectării acesteia.
Astfel, se reţine că art. 6 din contractul de societate prevede: „Cesiunea părţilor sociale se poate face numai pe baza adunării generale, cu respectarea condiţiilor prevăzute de statutul acestei societăţi”, fără a distinge între transmiterea părţilor sociale între asociaţi sau între asociaţi şi terţi.
Art. 21 lit. i) din statutul SC T.G.I.E. SRL dispune în sensul că adunarea generală a asociaţilor „decide cu privire la mărirea sau reducerea capitatului social, la modificarea numărului de părţi sociale sau a valorii acestora, precum şi la cesiunea părţilor sociale”.
Prevederea statutară cuprinsă în art. 16 alin. (2) parag. (1) conform căreia „Între asociaţi, părţile sociale se cesionează fără restricţii” are aceeaşi semnificaţie cuprinsă în art. 202 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 suscitat, conform căruia părţile sociale pot fi transmise între asociaţi, în sensul anterior precizat, adică al permisivităţii transmiterii părţilor sociale între asociaţi, în condiţiile în care, o atare transmitere poate fi interzisă prin actul constitutiv, pentru motivul arătat.
În schimb, condiţiile concrete în care o atare transmitere se poate realiza, derogatorii de la principiile generale, sunt stabilite în alin. (11) al aceluiaşi articol, în sensul că „cesiunea parţială sau totală a părţilor sociale între asociaţi sau către terţi, se poate face pe baza deciziei adunării generale a asociaţilor, luată în unanimitate”.
Contrar susţinerilor recurenţilor, cele două prevederi statutare nu se exclud reciproc: prima permite cesiunea între asociaţi, iar a doua fixează condiţiile în care ea operează, derogând de la principiile generale prevăzute în art. 202 din lege, atât sub aspectul necesităţii aprobării transmiterii prin A.G.A., cât şi sub aspectul cvorumului necesar.
În acest sens a fost conceput statutul societăţii, ca act constitutiv dezvoltator al contractului de societate, menit să-i întregească cuprinsul acestuia.
În mod eronat deci, susţin recurenţii, că în actul constitutiv al societăţii nu s-a stipulat o prevedere care să condiţioneze validitatea transferului de părţi sociale între asociaţi, de aprobarea adunării generale a asociaţilor şi că asociatul M.I. nu avea temei legal sau contractual să limiteze libertatea contractuală a celorlalţi doi asociaţi, M.V. şi SC R.D. SA, de vreme ce această libertate a fost îngrădită prin voinţa comună a tuturor asociaţilor la adoptarea actelor constitutive, prin determinarea condiţiilor în care cesiunea operează şi între asociaţi, fără a fi exclusă cu desăvârşire.
Pornind de la această situaţie de drept dezlegată, celelalte motive invocate în recurs nu pot conduce la concluzia că actul de cesiune este legal.
Art.194 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 este în acord cu cele reţinute. În fapt, a operat o modificare a actelor constitutive prin schimbarea structurii capitalului societăţii cu participaţie străină, retragerea unui asociat, majorarea aportului la capital, ceea ce impunea, încă o dată, aprobarea adunării generale.
Se poate susţine, de asemenea, că prin încheierea acestui act juridic s-a încercat o rupere a echilibrului contractual, iar întemeierea convenţiei pe o cauză ilicită şi imorală, reţinută de instanţa de apel şi criticată prin recurs, ca şi aceea a lipsei consimţământului şi încălcării mandatului, a lipsei calităţii de reprezentant a numitului R.A.F., fiind subsidiare şi fără a fi în măsură ca, prin reţinerea ca fondate a unor asemenea critici să poată conduce la concluzia validităţii cesiunii, în lipsa unanimităţii asociaţilor adoptată printr-o hotărâre în adunarea generală.
De asemenea, criticile întemeiate pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ. cu privire la interpretarea greşită a actelor constitutive ale SC T.G.I.E. SRL raportat la art. 970, 978 şi 982 C. civ., prin schimbarea naturii, a înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestora nu pot fi primite pe acest temei de drept, în condiţiile în care actul juridic dedus judecăţii, obiect al acţiunii este contractul de cesiune, iar actele constitutive sunt probe ale dosarului.
De aceea, aceste critici au fost avute în vedere şi înlăturate, potrivit celor mai sus reţinute, prin reîncadrarea lor la pct. 9 din perspectiva cărora reţine că, având la bază considerentele expuse, hotărârea instanţei de apel prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de cesiune încheiat la 12 iunie 2007, prin care s-au transmis pârâtului M.V. toate cele 4.000 de părţi sociale reprezentând 5% din capitalul social al SC T.G.I.E. SRL, de către cedenta SC R.D. SA, este legală şi cuprinde motivele pe care se sprijină, fără ca acestea să fie contradictorii ori străine de natura pricinii.
În ceea ce priveşte intimata SC T.G.I.E. SRL faţă de care a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în mod corect, pe considerentul că acţiunea nu urmăreşte constituirea unor drepturi contradictorii celor ale acesteia, se reţine că, în privinţa acestei chestiuni de drept nu au fost aduse critici prin recursurile exercitate.
Astfel, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. de modificare a deciziei pronunţate în apel, şi nefiind găsite motive de ordine publică care să impună casarea acesteia reţinând şi dispoziţiile art. 969 C. civ. conform cărora convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante urmează ca recursurile pârâţilor SC R.D. SA Bucureşti şi M.V. să fie respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâta SC R.D. SA Bucureşti şi de pârâtul M.V. împotriva deciziei nr. 520 din 30 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 523/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2022/2010. Comercial → |
|---|
