Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 03/2014. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 03/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 03-10-2014 în dosarul nr. 6039/197/2014

RO M A N I A

JUDECATORIA BRASOV

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din 03.10.2014

Instanța constituită din:

Președinte – C. M. – judecător

Grefier – A. L. C.

A. P.-C.

Dezbaterile și susținerile pe fond au avut loc în ședința publica din data de 12.09.2014 care face integrantă din prezenta sentință, când instanța, din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 24.09.2014, 03.10.2014 respectiv pentru data de azi.

JUDECĂTORIA

Prin formularul de cerere înregistrat pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ reclamanta ., PRIN REPR. LEGAL a chemat în judecată pe pârâta . SRL, PRIN REPR. LEGAL solicitând instanței ca, în baza probelor administrate în cauză, să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 5565,16 lei reprezentând debit principal neachitat chiria pentru luna martie 2013, taxa servicii și marketing, dobânda contractuală de 0,5% pe zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a învederat instanței că pârâta nu a achitat chiria pe luna iulie 2013 și cheltuielile de întreținere pe lunile mai, iunie și iulie la Asociația de proprietari și nici utilitățile la care s-a obligat prin contractul de închiriere nr._/06.01.0210 prelungit prin actul adițional nr._/2010.

S-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei, potrivit art. 6 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013.

Conform art. 1029 alin 3 din C.pr.civ., după primirea formularului de cerere completat corect, instanța a trimis pârâtei formularul de răspuns, însoțit de o copie a formularului de cerere și de copii de pe înscrisurile depuse de reclamantă.

Pârâta nu a depus și nici nu a trimis formularul de răspuns completat corespunzător, sau copii de pe înscrisurile de care înțelege să se folosească și nici nu a răspuns prin orice alt mijloc adecvat, fără utilizarea formularului de răspuns, în termen de 30 de zile de la comunicarea actelor prevăzute la alin. (3), așa cum prevăd dispozițiile art.1029 alin 4 din C.pr.civ.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

Reclamanta, în calitate de proprietar, a încheiat cu pârâta, în calitate de chiriaș, contractulnr. 234/11-05-2012 având ca obiect închirierea spațiului comercial din mun. B.. ., jud. B., pentru o chirie lunară de 245 euro + TVA .

Părțile au stabilit la pct. 6 din contract că utilitățile vor fi plătite de către chiriaș în cuantum de 305 euro / mp/luna +TVA, iar în caz de neplată la scadență a sumelor datorate se va calcula și dobândă contractuală de 0,5% pe zi de întârziere.

Reclamanta a precizat că pârâta nu a plătit chiria aferentă lunii martie 2013 și a solicitat obligarea pârâtei la plata taxei aferente serviciilor, ambele sume fiind menționate în factura fiscală . nr._/01-03-2013.

Instanța constată că în speță, legea aplicabilă, potrivit art. 6 alin. 2 din N. C. civ. și art. 102 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 este Noul cod civil deoarece acest act a intrat în vigoare la data de 01.10.2011, iar contractul mai sus arătat a fost încheiat înainte de această dată.

Potrivit art. 1270 alin. 1 C.civ. contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante iar potrivit art. 1548 C.civ. culpa debitorului unei obligații contractuale se prezumă prin simplul fapt al neexecutării.

Potrivit regulilor aplicabile în materia răspunderii civile contractuale, în cazul obligațiilor de rezultat, sarcina probei se împarte între reclamant și pârât, în sensul că mai întâi reclamantul trebuie să dovedească existența creanței, după care neexecutarea se prezumă cât timp pârâta nu dovedește executarea.

În speță, reclamanta a făcut dovada existenței creanței prin înscrisurile depuse la dosar, în timp ce pârâta nu a dovedit îndeplinirea obligației de plată.

Pentru considerentele expuse, instanța va admite cererea formulată și va obliga pârâta la plata sumei de suma de 5.565,16 lei reprezentând contravaloare factură fiscală . nr._/01-03-2013 și la plata dobânzii contractuale de 0,5% pe zi de întârziere. .

Văzând și dispozițiile art. 1031 N.C.pr.civ., va obliga pârâta, ca parte căzută în pretenții, la plata sumei de 200 lei taxa judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanta ., PRIN REPR. LEGAL, cu sediul în mun. B., BAZALTULUI, nr. 2, jud. B., în contradictoriu cu pârâta . SRL, PRIN REPR. LEGAL cu sediul BRASOV, BAZALTULUI, COMPLEXUL COMERCIAL ELIANA MALL, nr. 2, ..

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 5565,16 lei reprezentând contravaloare factură fiscală . nr._/01-03-2013 și la plata dobânzii contractuale de 0,5% pe zi de întârziere.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, declarație de apel care se depune la Judecătoria B..

Dată în camera de consiliu.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03-10-2014.

PREȘEDINTE GREFIER

C. M. A. L. C.

Red. C.M. / 26.11.2014/4 ex.

Dact. A.C./ 26.11.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 03/2014. Judecătoria BRAŞOV