Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2088/2014. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 2088/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 25-02-2014 în dosarul nr. 31337/197/2013

ROMANIA

JUDECĂTORIA B.

DOSAR CIVIL NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR.2088

Ședința Camerei de Consiliu din data de 25.02.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. L. - judecător

GREFIER: M. T.

Pe rol fiind soluționarea cererii de valoare redusă formulate de reclamanta S.C. C. S.A. în contradictoriu cu pârâtul G. G..

La apelul nominal făcut în ședința Camerei de Consiliu se constată lipsa părților.

Procedura fără dezbatere orala, fără citarea părților, conform art. 1029 alin 1 Noul Cod de procedura civilă.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța constată, potrivit art. 131 N.C.pr.civ. și art. 1027 N.C.pr.civ., că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Verificând înscrisurile de la dosar, instanța constată că pârâtul nu a depus și nici nu a trimis formularul de răspuns completat corespunzător, în termen de 30 de zile de la comunicarea actelor prevăzute la alin. (3), așa cum prevăd dispozițiile art.1029 alin 4 din N.C.pr.civ.

Deliberând asupra probatoriului propus în cauză, în temeiul dispozițiilor art.1029 NCPr.civ. coroborat cu art.255 NCPr.civ. instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosarul cauzei, apreciindu-le ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat și nici probe de administrat, în temeiul art.394 NCPr.civ. și art.1029 al.9 NCPr.civ, instanța declară dezbaterile închise și, față de actele și lucrările de la dosar, reține cauza spre soluționare.

JUDECĂTORIA

P. cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.11.2013 sub nr._, reclamanta S.C. C. S.A. în contradictoriu cu pârâtul G. G., a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 167,14 lei reprezentând preț pentru serviciile prestate și facturate și la plata sumei de 12,56 lei reprezentând penalități de întârziere aferente debitului principal.

Cu cheltuieli de judecată.

În motivare, s-a arătat că în perioada martie 2013-octombrie 2013, pârâtul a beneficiat de serviciile de salubritate prestate de reclamantă, astfel că pe numele acestuia au fost emise facturi lunare reprezentând contravaloarea serviciilor prestate. Pârâtul nu a achitat contravaloarea acestor facturi, figurând în evidențele reclamantei cu un debit de 167,14 lei.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1025- 1032 C.pr.civ.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei.

Au fost depuse la dosar de către reclamantă înscrisuri.

Conform art. 1029 alin 3 din N.C.pr.civ., după primirea formularului de cerere completat corect, instanța a trimis pârâtului formularul de răspuns, însoțit de o copie a formularului de cerere și de copii de pe înscrisurile depuse de reclamantă.

Pârâtul nu a depus și nici nu a trimis formularul de răspuns completat corespunzător, sau copii de pe înscrisurile de care înțelege să se folosească și nici nu a răspuns prin orice alt mijloc adecvat, fără utilizarea formularului de răspuns, în termen de 30 de zile de la comunicarea actelor prevăzute la alin. (3), așa cum prevăd dispozițiile art.1029 alin 4 din N.C.pr.civ.

Instanța, în baza art. 255 N.C.pr.civ., a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile aflate la dosar, apreciindu-le pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.

Analizând materialul probator administrat, instanța reține că părțile au încheiat contractul de prestări servicii publice de salubrizare nr._ din 2011 prin care reclamanta s-a obligat să asigure, servicii de precolectare, colectare, transport și depozitare a deșeurilor, conform art. 1 din convenție, la punctul de consum indicat.

Conform art. 12, pârâtul avea obligația să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciilor prestate în termenul de scadență de 15 zile lucrătoare, calculat de la data primirii facturilor. Data emiterii se înscrie pe factură, iar termenul de scadență se ia în considerare începând cu ziua primirii acesteia.

Neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la scadență atrage aplicarea de penalități de întârziere egale cu valoarea dobânzii legale datorate pentru obligațiile bugetare, începând cu prima zi după data scadenței.

Conform art. 10 din contract, facturile și documentele de plată se transmit de către creditoare la adresa indicată de debitoare.

Pentru serviciile prestate pârâtului reclamanta a emis în perioada martie 2013-octombrie 2013 facturi fiscale în valoare de 167,14 lei cu titlu de preț pentru serviciile prestate.

Pârâtul nu a dovedit achitarea la scadența înscrisă pe fiecare factură a debitului astfel că prin aplicarea clauzei penale reglementate la art. 13 din contract, reclamanta a calculat penalități de întârziere de 12,56 lei ( calculate de la data notificării, conform facturii fiscale nr._ din data de 14.11.2013.

Cererea ce face obiectul cauzei de față, formulată de reclamanta S.C. C. S.A. și având ca obiect obligarea pârâtului la plata prestațiilor în cuantum de 167,14 lei, este întemeiată pe principiile răspunderii civile contractuale, izvorâte din dispozițiile art. 1269 N.C.civ.

Potrivit regulilor aplicabile în materia răspunderii civile contractuale, în cazul obligațiilor de rezultat, sarcina probei se împarte între reclamant și pârât, în sensul că mai întâi reclamantul trebuie să dovedească existența creanței, după care neexecutarea se prezumă cât timp pârâtul nu dovedește executarea.

În speță, reclamanta a făcut așadar dovada existenței creanței prin contractul de prestări servicii publice de salubrizare dar și prin facturile fiscale emise, atașate la dosar care nu sunt semnate de către pârât dar nici contestate, sub aspectul sumelor de plată și scadenței înscrise pe acestea, în timp ce pârâtul nu a dovedit îndeplinirea obligației de plată.

Pentru considerentele expuse, instanța va admite cererea formulată și va obliga pârâtul la plata sumei datorate cu titlu de preț pentru serviciile prestate conform facturilor fiscale emise pentru perioada martie-octombrie 2013 și penalități aferente, calculate conform facturii fiscale atașate la dosarul cauzei ( fila 7).

Văzând și dispozițiile art. 1031 N.C.pr.civ., va obliga pârâtul, ca parte căzută în pretenții, la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanta S.C. C. S.A., cu sediul în mun. B., .. 13, jud. B., înregistrată la ORC sub nr. J_, având CUI RO_, prin reprezentant legal E. B., în contradictoriu cu pârâtul G. G. cu domiciliul în B., Valea Jiului, nr. 7, ., jud. B., și în consecință:

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 167,14 lei cu titlu de preț pentru serviciile prestate conform facturilor fiscale emise în perioada martie-octombrie 2013 și la plata sumei de 12,56 lei, cu titlu de penalități de întârziere aferente.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria B..

Dată în camera de consiliu.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25.02.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

M. L. M. T.

M.L. 13 Martie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2088/2014. Judecătoria BRAŞOV