Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 3577/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 3577/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 01-03-2016 în dosarul nr. 3577/2016

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

Sentința civilă nr. 3577/2016

Ședința publică din data de 1 martie 2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. S.

GREFIER: M. B.

Pe rol judecarea cauzei litigii cu profesioniștii privind pe creditoarea P. C. S.R.L. în contradictoriu cu debitorul C. JUDEȚEAN ILFOV, având ca obiect ordonanță de plată.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns creditoarea, reprezentată prin avocat B. Piuca, care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind debitorul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Creditoarea, prin avocat, depune împuternicire și certificat constatator emis de ONRC, care este certificat pentru conformitate cu originalul. Solicită să se observe faptul că debitorul nu a formulat întâmpinare.

În conformitate cu art. 131 alin. 1 și art. 130 alin. 2 Cod de procedură civilă, instanța invocă din oficiu excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, având în vedere că prezentul litigiu are ca obiect executarea unui contract de achiziție publică, și acordă cuvântul în dezbateri asupra acestei excepții.

Creditoarea, prin avocat, arată că lasă la aprecierea instanței excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București.

Instanța reține cauza spre soluționare asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocată din oficiu.

INSTANȚA,

Deliberând asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la data de 27.01.2016, sub nr._, creditoarea P. C. S.R.L. a chemat în judecată pe debitorul C. JUDEȚEAN ILFOV, solicitând emiterea unei ordonanțe de plată prin care debitorul să fie obligat la achitarea sumei de 39.748,64 lei, reprezentând contravaloarea restului de plată neachitat din factura fiscală nr. 80/06.11.2014, și a penalităților aferente calculate de la 19.08.2015 și până la plata efectivă a debitului, în cuantum de 0,15% pe zi de întârziere. A mai solicitat obligarea debitorului la plata penalităților de 0,15% pe zi de întârziere aferente sumei de 87.971,36 lei, de la data de 5.01.2015 până la data de 18.08.2015, cuantumul acestora fiind de 43.297,08 lei, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, creditoarea a arătat că părțile au încheiat Contractul de servicii nr. 68 din 23.12.2013, în urma căruia a fost emisă factura nr. 80/06.11.2014, în valoare totală de 127.720 lei, pe care pârâta nu a achitat-o până la termenul scadent. A învederat că, la data de 19.08.2015 a fost încasată suma de 87.971,36 lei, după mai multe notificări, astfel încât debitoarea mai are de achitat un rest de plată de 39.748,64 lei. A susținut că, în conformitate cu art. 10.24 din contractul menționat, debitoarea este obligată a suporta penalitățile de 0,15% pentru fiecare zi de întârziere din momentul în care factura a devenit scadentă.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1013-art. 1024 Cod procedură civilă.

În dovedirea cererii, creditoarea a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei, dovada de achitare a timbrajului fiind atașată la dosar (fila 21).

Debitorul nu a depus întâmpinare în termenul prevăzut de art. 1019 alin. 3 Cod procedură civilă.

În ședința publică din 1.03.2016, în conformitate cu art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București.

Analizând cererile părților și înscrisurile aflate la dosar în vederea soluționării excepției necompetenței materiale, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 130 alin. 2 Cod procedură civilă, necompetența materială trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe. În conformitate cu art. 132 alin. 1 Cod procedură civilă, când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă.

În speță, excepția necompetenței materiale a judecătoriei a fost invocată de instanță la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate, cu respectarea dispozițiilor art. 130 alin. 2 Cod procedură civilă.

În materia ordonanței de plată, competența aparține instanței competente pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță, conform art. 1016 Cod procedură civilă.

În speță, având în vedere că societatea creditoare solicită executarea unor creanțe ce decurg dintr-un contract de achiziție publică, respectiv din Contractul de servicii nr. 68 din data de 23.12.2013, înregistrat la C. Județean Ilfov sub nr._/23.12.2013, încheiat în temeiul O.U.G. nr. 34/2006, în baza căruia a fost emisă factura . nr. 80 din 6.11.2014, competența pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță aparține secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante, conform art. 286 alin. 1 din O.U.G. nr. 34/2006.

Pentru aceste considerente, având în vedere că pentru procesele și cererile privind executarea contractelor de achiziție publică a fost stabilită o competență materială specială în favoarea tribunalului, indiferent de valoarea litigiului, în temeiul art. 132 alin. 3 Cod procedură civilă, instanța va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția de contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocată din oficiu.

Declină în favoarea Tribunalului București, secția de contencios administrativ, competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de creditoarea P. C. S.R.L., având CUI RO_ și număr de ordine în Registrul Comerțului J_, cu sediul în București, ., sector 1, și cu sediul ales la Cabinet de Avocat „B. Piuca”, în București, .. 4, ., ., în contradictoriu cu debitorul C. JUDEȚEAN ILFOV, având C._, cu sediul în București, .. 18, sector 1.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1.03.2016.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. S. M. B.

Se comunică:

  1. creditoarei P. C. S.R.L., la sediul ales la Cabinet de Avocat „B. Piuca”, în București, .. 4, ., sector 3;
  2. debitorului C. JUDEȚEAN ILFOV, la sediul din București, .. 18, sector 1.

Operator de date cu caracter personal nr. 4904 Red. M.S./Dact. M.B., M.S./4 ex./07.03.2016

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

București, .. 2 - 4, sector 4, Tel. :_,

Fax :_, e-mail:_

Operator de date cu caracter personal nr. 4904

Dosar nr._

CĂTRE,

TRIBUNALUL BUCUREȘTI,

SECȚIA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL,

Vă facem cunoscut că prin Sentința civilă nr. 3577/2016 din data de 1 martie 2016 a Judecătoriei Sectorului 1 București s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze privind pe creditoarea P. C. S.R.L. în contradictoriu cu debitorul C. JUDEȚEAN ILFOV, în favoarea dvs., sens în care vă înaintăm alăturat dosarul nostru cusut și numerotat, conținând . file, compus din 1 volume.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. S. M. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 3577/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI