Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 953/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 953/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 26-01-2016 în dosarul nr. 953/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
.
SENTINTA CIVILA Nr. 953
Ședința din Camera de Consiliu de la 26 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. N.
GREFIER A. C.
Pe rol judecarea cauzei Litigii cu profesioniștii privind pe reclamant S.C. G. S. TRADE S.R.L. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR D. INSOLVENCY IPURL și pe pârât G. R. S.A., având ca obiect cerere de valoare redusă
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 19.01.2016 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru astazi, data de 26.01.2016 cand, deliberand, a hotarat urmatoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 03.12.2015 și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanta S.C. G. S. Trade S.R.L., prin administrator judiciar D. Insolvency I.P.U.R.L., a chemat în judecată pe pârâta S.C. G. R. asigurare Reasigurare S.A., pe calea procedurii cererii de valoare redusă, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 7354,74 lei, reprezentând contravaloare piese auto și servicii prestate și neachitate, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, s-a arătat că între părți s-au desfășurat relații comerciale constând în prestarea de servicii de reparație a autoturismelor de către reclamantă, iar în urma acestei livrări au fost emise facturile fiscale nr._/15.04.2014 și nr._/15.04.2015, în valoare totală de_,62 lei, sumă achitată parțial de pârâtă, rămânând un rest neachitat de 7354,74 lei.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1025-1032 Cod procedură civilă.
În susținerea cererii au fost depuse la dosarul cauzei, în fotocopie, înscrisuri.
Pârâta, legal citată, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Sub aspectul probatoriului, a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
O condiție implicită pentru admiterea cererii de valoare redusă, potrivit procedurii prevăzute de art. 1025-1032 din noul Cod de procedură civilă este aceea ca reclamantul să aibă o creanță a cărei obligație corelativă constă în îndatorirea debitorului de a plăti o sumă de bani sau într-o altă îndatorire, fără a prezenta relevanță, în principiu, izvorul acestei obligații, fiind necesar ca suma solicitată să nu depășească_ lei.
Analizând prezenta cerere de valoare redusă în raport de aceste cerințe, instanța constată că în cauza de față, prin cererea formulată de reclamantă se pretinde existenta unei creanțe împotriva pârâtei, în sumă de 7354,74 lei, reprezentând contravaloare piese auto și servicii prestate. Se observă însă că suma pentru care reclamanta solicită obligarea pârâtului nu este constatată printr-un înscris însușit de părți (în speță, de pârâtă).
Din analiza înscrisurilor depuse de reclamantă nu rezultă că între cele două părți s-ar fi încheiat un contract de prestare de servicii sau că pârâta și-ar fi asumat prin semnătură vreun contract, chiar și în formă simplificată.
Astfel, facturile depuse la dosar în susținerea pretențiilor reclamantei nu poartă și semnătura reprezentantului pârâtei, or, factura comercială face dovadă împotriva emitentului - reclamantă în cauză - și în favoarea destinatarului - pârât. Pentru ca factura să facă dovadă în legătură cu existența actului juridic și cu executarea operațiunii care constituie obiectul ei și în favoarea emitentului, ea trebuie acceptată de către destinatar. Or, în cauză se constată că nu s-a dovedit de către reclamantă acceptarea de către pârâtă a facturilor, expresă sau cel puțin tacită, respectiv prin manifestări de voință neîndoielnice care să ateste voința de a accepta facturile, nefiind depuse confirmări de primire ale acestora care să provină de la pârâtă.
Astfel, se constată că pretinsa obligație a pârâtei de plată a sumei de 7354,74 lei, reprezentând contravaloare piese auto și servicii prestate, nu a fost asumată de pârâtă în niciunul din modurile cerute de lege.
Față de aceste considerente, reținându-se că în cauză obligația de plată a sumei solicitate nu a fost asumată printr-un înscris însușit de pârâtă, ceea ce echivalează cu inexistența obligației de plată, instanța apreciază neîntemeiată cererea de valoare redusă, urmând a o respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulata de reclamant S.C. G. S. TRADE S.R.L. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR D. INSOLVENCY IPURL cu sediul in VOLUNTARI, ., nr. 8A in contradictoriu cu pârât G. R. S.A cu sediul in sector 1, București, . ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26.01.2016.
P. GREFIER
RED A N /TEH A C /10.02.2016
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1190/2016. Judecătoria SECTORUL 1... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|








