Acțiune în anularea hotărârilor arbitrale. Sentința 136/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 1793/2008
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Sentința comercială nr.136
Ședința publică de la 20.10.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elisabeta Roșu
Grefier - -
*************
Pe rol soluționarea acțiunii în anulare formulată de petenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI,în contradictoriu cu intimata - SRL, împotriva sentinței arbitrale nr. 132/12.06.2008 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în dosarul nr. 219/2007.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, care învederează Curții lipsa părților, faptul că a fost atașat dosarul arbitral, precum și faptul că petenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform disp.art. 242 pct.2 civ.
Curtea constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată la data de 22.09.2008 pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI ( AVAS) a formulat în contradictoriu cu pârâta - SRL, acțiune în anulare împotriva sentinței arbitrale nr. 132/12.06.2008, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României și a Municipiului B, prin care solicită în temeiul art. 364 pct. i) și art. 366 din pr. civ. anularea în parte a sentinței arbitrale, iar pe fond, obligarea reclamantei la suportarea în integralitate a cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii se arată că prin cererea de arbitrare, reclamanta - SRL a solicitat obligarea AVAS " la depunerea tuturor diligențelor în vederea emiterii unui act normativ care să prevadă: - obligativitatea pentru toate companiile de stat de transport terestru, aerian și naval, societățile naționale sau societățile comerciale aflate în subordinea acestora, de a concesiona reclamantei - terenurile pentru amplasarea punctelor de vânzare în scopul îndeplinirii obiectului de activitate și care le-au fost concesionate acestora potrivit legii, în condițiile art. 59 alin. 7 din Legea nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune bunuri proprietate publică, coroborat cu dispozițiile Legii nr. 442/2004; - obligativitatea pentru consiliile județene, pentru consiliile locale, instituțiile publice de interes local, de a pune în aplicare dispozițiile Legii nr. 442/2004, respectiv art. 81, 82, 83, 84, în ceea ce privește concesionarea către reclamanta -, a bunurilor proprietate publică, pe care se află amplasate chioșcurile și tonetele de vânzare ale -
Prin sentința arbitrală nr. 132/12.06.2008, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantă, iar instanța arbitrală a obligat reclamanta la plata a din onorariul de avocat pentru pârâtă, redus la această sumă, de 12.500 EURO plus TVA, în conformitate cu art. 274 alin. 3 din pr. civ.
Reclamanta susține că sentința arbitrală astfel pronunțată este nelegală în ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată reclamanta, invocând dispozițiile art. 364 lit. i) din pr. civ.
Astfel, susține reclamanta, tribunalul arbitral a stabilit că se impune obligarea reclamantei la plata a doar din cheltuielile de judecată " având în vedere că excepțiile pârâtei au fost respinse și că onorariul achitat de aceasta este nepotrivit de mare față de valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat". Procedând astfel, consideră reclamanta, au fost încălcate dispozițiile art. 246 alin. 3 din pr. civ. care stabilesc faptul că " dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, va obliga pe reclamant la cheltuieli". Or, în cauza de față, arată petenta, reclamanta a renunțat la judecarea acțiunii arbitrale prin cererea depusă la data de 22.02.2008, astfel încât, în cauză, erau incidente dispozițiile art. 246 alin. 3 din pr. civ. Chiar dacă potrivit art. 274 din pr. civ. judecătorii au dreptul să micșoreze onorariile de avocat, tribunalul arbitral avea obligația să respecte prevederile art. 246 alin. 3 din pr. civ. având în vedere culpa procesuală a reclamantei, care a declanșat litigiul de față. petenta și considerentele deciziei nr. 6142/08.06.2005 pronunțată în dosarul nr. 20620/2004 de Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit cărora " instanța de judecată ( și implicit instanța arbitrală) nu este îndreptățită să reducă onorariul de avocat cu clientul său, căci potrivit art. 30 din Legea nr. 51/1995 ( actual art. 34), contractul de asistență juridică nu poate fi controlat, direct sau indirect, de nici un organ al statului".
De asemenea, se susține, reducând cuantumul cheltuielilor de judecată care trebuie suportate de partea care a pierdut procesul, tribunalul arbitral a încălcat principiul disponibilității procesului civil, prin aceea că a dispus reducerea cheltuielilor de judecată fără ca reclamanta să solicite acest lucru. În cazul în care, exercitându-și rolul activ, tribunalul arbitral aprecia prea mare valoarea cheltuielilor de judecată solicitate, ar fi trebuit să pună în discuția părților acest aspect și să facă aplicarea principiului contradictorialității, acordând astfel posibilitatea pârâtei din cauză de a susține valoarea cheltuielilor pretinse și dovedite prin chitanța depusă la dosar.
Mai mult, se susține, Tribunalul Arbitral trebuia să aibă în vedere și dispozițiile art. 132 din Statutul profesiei de avocat, în care se menționează criteriile care trebuie avute în vedere la stabilirea onorariului cuvenit avocatului pentru munca depusă, printre acestea fiind menționate: " (2) dificultatea, amploarea sau durata cazului; (3) [] a) timpul și volumul de muncă solicitată pentru executarea mandatului primit sau activității solicitate de client; b) natura, noutatea și dificultatea cazului; c) importanța intereselor în cauză: d) împrejurarea că acceptarea mandatului acordat de client îl împiedică pe avocat să accepte un alt mandat, din partea unei alte persoane, dacă această împrejurare poate fi constatată de client fără investigații suplimentare; e) notorietatea, titlurile, vechimea în muncă, experiența, reputația și specializarea avocatului; f) conlucrarea cu experți sau alți specialiști impusă de natura, obiectul, complexitatea și dificultatea cazului; g) avantajele și rezultatele obținute pentru profitul clientului, ca urmare a muncii depuse de avocat; h) situația financiară a clientului; i) constrângerile de timp în care avocatul este obligat de împrejurările cauzei să acționeze pentru a asigura servicii legale performante ".
Așadar, în afară de valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat, tribunalul arbitral ar fi trebui să aibă în vedere și celelalte criterii în funcție de care poate fi stabilit onorariul unui avocat, știut fiind faptul că de multe ori aceste criterii au o înrâurire mult mai mare asupra onorariului acordat avocatului decât cele reținute de tribunal.
În drept, petenta invocă dispozițiile art. 364 și urm. din pr. civ. art. 1191 din civil, dispozițiile Regulamentului Curții de Arbitraj a României, art. 358 din pr. civ.
Analizând sentința arbitrală prin prisma motivului de anulare invocat de petentă, respectiv cel prevăzut de art. 364 pct. i) din pr. civ. care prevede posibilitatea anulării hotărârii arbitrale în cazul în care aceasta"încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii.", Curtea apreciază că acțiunea în anulare este fondată și urmează a fi admisă, pentru următoarele considerente:
Invocarea motivului de anulare parțială a sentinței arbitrale numai pe aspectul modului de soluționare a cererii pârâtei de acordare integrală a cheltuielilor de judecată, prevăzut de art. 364 pct. i) din pr. civ. se circumscrie susținerii încălcării de către instanța arbitrală a ordinii publice, a bunelor moravuri sau a unor dispoziții imperative ale legii.
Curtea constată că dintre acestea, este îndeplinită cea de-a treia modalitate prevăzută de textul de lege, respectiv încălcarea unor dispoziții imperative ale legii.
Astfel, dispozițiile care reglementează cheltuielile de judecată sunt cuprinse înSecțiunea a IV" Cheltuielile de judecată", din cadrulCapitolului IV" Hotărârile",ce face parte dinTitlul III" Procedura înaintea primei instanțe ", cuprins înCartea II" Procedura contencioasă" din Codul d e procedură civilă. Ca atare, dispozițiile legale aplicabile în cauză cu privire la soluția criticată au caracterul unor norme de procedură propriu-zisă, respectiv norme de procedură contencioasă, acestea fiind norme ce cuprind regulile de urmat în vederea soluționării unor litigii, când dreptul părții este contestat sau încălcat. Importanța calificării acestor norme după criteriul obiectului de reglementare este dată și de conduita pe care astfel de norme o prescriu pentru participanții la judecata procesului civil.
Astfel,după caracterul conduitei pe care o prescriusau, altfel spus, după posibilitatea recunoscută de legiuitor de a se îndepărta de la prevederile legii, în sensul de a renunța la aplicarea lor, normele de procedură pot fiimperativesaudispozitive.
Normele de procedură imperative impun părților o acțiune ori le obligă la o abstențiune și, sub sancțiune, nu îngăduie să nu se aplice sau să se deroge de la ele.
În cauză, se pune problema dacă stabilirea culpei procesuale a reclamantei, care a renunțat la judecată după comunicarea cererii de arbitrare ( la data de 22.02.2008), ceea ce a îndreptățit pe pârâtă să se opună la renunțare, solicitând continuarea procesului și soluționarea în fond a cererii sale ( aici, în sensul larg al termenului, care cuprinde și posibilitatea soluționării prin admiterea unei excepții procesuale ) și, în consecință, obligarea părții care s-a dovedit a fi în culpă procesuală, este reglementată de dispozițiiimperativesaudispozitive.
Norma dispozitivă este aceea care, suplinind sau interpretând voința neexprimată ori insuficient exprimată a părților în actele lor sau protejând interesele uneia dintre părți, îngăduie prin chiar conținutul lor ca părțile să-și exercite dreptul de dispoziție, derogând de la dispozițiile pe care le cuprind.
Curtea consideră că dispozițiile art. 274 alin. 1 din pr. civ. reglementează cu caracter imperativ " Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată." Prin sintagma" va fi obligată",însuși legiuitorul stabilește caracterul obligatoriu, imperativ al normei, aplicabil în cazul stabilirii culpei procesuale a părții adverse (necesitatea formulării cererii fiind o aplicațiune a principiului disponibilității procesului civil, iar nu un element de natură să contureze caracterul dispozitiv al acestei norme ).
Stabilind ca premisă de soluționare a acțiunii în anulare de față,caracterul imperativ al normelor ce reglementează cheltuielile de judecată(acestea fiind incluse în categoria normelor procedurale ce reglementează procedura de judecată în fața primei instanțe, așa cum am detaliat mai sus), Curtea apreciază, în continuare că sentința arbitrală, sub aspectul soluționării cererii pârâtei de obligare a reclamantei la plata doar a din cheltuielile de judecată constând în onorariu de avocat, încalcă dispozițiile imperative prevăzute ca atare de art. 274 alin. 1, de art. 274 alin. 3, dar și de dispozițiile art. 246 alin. 1, alin. 3 și alin. 4 din pr. civ.
Astfel, în soluționarea acestei cereri, tribunalul arbitral trebuia să stabilească existența și ntinderea culpei procesuale a reclamantei.
Pentru aceasta avea la îndemână câtevaelemente esențialecare conturau culpa sa procesuală, rezultând din următoarele fapte: a) aceasta a înțelessă renunțe la judecatacererii sale de arbitrare,după comunicarea cererii către pârâtă( ce a avut loc la data de 14.09.2007- fila 48 din dosarul Tribunalului arbitral, vol. I) b) acest lucru s-a produsdupă formularea de către pârâtă a întâmpinării(ce a fost depusă la data de 07.11.2007-filele 59-74 din dosarul Tribunalului Arbitral, vol. I),după formularea de către pârâtă a unui răspuns la răspunsul la întâmpinareormulat de reclamantă- filele 4-13 din dosarul Tribunalului arbitral, vol. II), după formularea unui răspuns la cererea precizatoarea reclamantei- filele 141-145 din dosarul Tribunalului arbitral, vol. II,după intrarea în dezbateri( așa cum rezultă din încheierea de la data de 20.12.2007, când s-au administrat probe - fila 1 din dosarul Tribunalului, vol. II șichiar după închiderea dezbaterilorasupra fondului - a se vedea încheierea de la data de 14.02.2008, când instanța arbitrală a declarat dezbaterile asupra fondului închise și a procedat la judecarea cauzei, amânând pronunțarea pentru data de 22.02.2008 - fila 177 din dosarul Tribunalului Arbitral, vol. II). După declararea dezbaterilor închise, pârâta a formulat prin avocați, chiar și concluzii scrise ( filele 149-158 din dosarul Tribunalului arbitral, vol. II).
La data de 21.02.2008, respectiv cu o zi înainte de termenul stabilit de instanță pentru pronunțarea soluției asupra fondului, reclamanta a depus cerere de renunțare la judecată, solicitând pentru aceasta, repunerea cauzei pe rol ( fila 160 din dosarul Tribunalului arbitral, vol. II).
Toate aceste elemente sunt de natură a contura indiscutabil culpa procesuală a reclamantei, care prin atitudinea sa procesuală, a dovedit că nu dorește valorificarea dreptului său subiectiv afirmat sau a interesului protejat de lege, pe calea acțiunii arbitrale, dar cu toate acestea, a pricinuit pârâtei un disconfort legat de chemarea sa în judecată, de necesitatea de a se apăra, necesitatea de a-și angaja avocat, de a formula apărări atât sub forma unor excepții procesuale cât și a unor apărări de fond, mai ales în condițiile în care reclamanta a făcut și unele precizări ulterioare ale cererii sale, ce au necesitat răspunsuri din partea pârâtei și o perioadă mare de timp.
Aceste apărări ale pârâtei au fost concepute de avocații săi angajați în litigiul de față, care au afectat indiscutabil acestor apărări, o perioadă mare de timp, un consum psihic deosebit al celor implicați, din conținutul laborios al întâmpinării, al răspunsului la răspunsul la întâmpinare, al concluziilor scrise, rezultând studierea temeinică de către aceștia a doctrinei, a jurisprudenței în materie, aspecte de natură a concluziona că apărarea asigurată de avocații pârâtei s-a realizat prin servicii legale performante, în sensul art. 132 alin. 1 din Statutul profesiei de avocat.
Analizând cele reținute, Curtea apreciază că, pe de o parte culpa procesuală a reclamantei, care s-a dovedit a nu urmări prin cererea sa, valorificarea unui drept, renunțând la judecată mai înainte de pronunțarea asupra cererii sale, fiind astfel de rea-credință în exercitarea dreptului său la acțiune, pe calea arbitrajului a fost dovedită, iar pe de altă parte, cuantificarea prejudiciului produs pârâtei prin constrângerea sa de a avansa cheltuieli de judecată sub forma onorariului de avocat, trebuie făcută prin analiza apărărilor concrete efectuate de avocați.
Altfel spus, dacă scopul primordial al formulării unei cereri arbitrale este valorificarea unui drept sau a unui interes legitim proteguit, prin atitudinea sa procesuală, reclamanta a dovedit că nu urmărește atingerea acestuia, ci eventual șicanarea pârâtei într-un proces ce a durat aproape un an ( de la data de 03.07.2007 până la data de 12.06.2008).
De asemenea, tribunalul arbitral ar fi trebuit să aibă în vedere la stabilirea cheltuielilor de judecată datorate de reclamanta, care a avut un comportament procesual contrar legii procesuale ( prezumat a fi astfel chiar de dispozițiile art. 246 alin. 3 și 4 din pr. civ.) atât durata mare de timp în care s-a desfășurat litigiul, atitudinea procesuală a reclamantei pe tot parcursul litigiului, conținutul și volumul de muncă rezultat din apărările formulate de pârâtă în tot cursul litigiului și, nu în ultimul rând, soluția pronunțată în cauză asupra cererii de arbitrare ( în condițiile în care pârâtul, în temeiul art. 246 alin. 4 din pr. civ. a solicitat continuarea procesului chiar și după renunțarea la judecata cererii, de către reclamantă, efectuată cu rea-credință, cu încălcarea termenelor procedurale stabilite de lege pentru aceasta.
Or, soluția pronunțată asupra fondului litigiului ( în atare condițiuni) a fost favorabilă pârâtei, în sensul că instanța arbitrală a respins cererea reclamantei ca neîntemeiată.
Din această perspectivă, reclamanta, în mod indiscutabil a căzut în pretenții, în sensul art. 274 alin. 1 din pr. civ. astfel că aceasta trebuia obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Sub aspectul cuantumului acestor cheltuieli, tribunalul arbitral a apreciat că acesta este" nepotrivit de mare față de valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat"și ținând seama și de faptul că excepțiile pârâtei, ce fuseseră unite cu fondul, au fost respinse ca neîntemeiate, a redus aceste cheltuieli le
Considerăm că această soluție este contrară dispozițiilor imperative prevăzute de art. 274 alin. 1 din pr. civ. și încalcă și dispozițiile art. 274 alin. 3 precum și dispozițiile art. 129 alin. 4 din pr. civ.
Curtea apreciază că onorariul de avocat achitat de pârâtă pentru serviciile avocațiale prestate de avocații săi ( cei patru avocați din cadrul Societății Civile de Avocați " și Asociații", respectiv, și ) nu este nicidecum nepotrivit de mare față de munca prestată, de vreme ce apărările acestora au fost unele temeinice, ce au condus la o soluție favorabilă pârâtei, iar diligența manifestată de aceștia, rezultată din răspunsurile oferite la fiecare susținere a reclamantei de la începutul litigiului și până la sfârșitul acestuia, se circumscriu unui serviciu legal performant (concretizat în servicii de consultanță, asistență juridică și reprezentare). Din analiza întâmpinării, a răspunsului la răspunsul la întâmpinare, a răspunsului la precizarea reclamantei, a concluziilor scrise, dar și a susținerilor verbale făcute în ședințele de judecată rezultă studierea temeinică de către aceștia a legislației specifice, a dreptului material, a dreptului procesual (atât sub aspectul doctrinei cât și al jurisprudenței în materie), ceea ce denotă o muncă temeinică și profesionistă din partea avocaților, care presupune și o remunerare corespunzătoare sub forma onorariului avocațial. Împrejurarea că excepțiile procesuale invocate de aceștia au fost respinse nu este de natură a atrage concluzia că reclamanta ar fi " căzut în pretenții", în sensul art. 274 alin.1 din pr. civ., doar parțial, deoarece apărările pârâtei nu au valoarea unor"pretenții, admise doar în parte",ci constituie apărări ce conturează întreaga strategie de apărare propusă de avocații pârâtei, care s-a dovedit a fi un succes, de vreme ce acțiunea reclamantei a fost respinsă, în tot.
Subliniem încă o dată că, în raport de dispozițiile art. 274 alin. 1 și 3 din pr. civ. rap. la art. 129 alin. 1 din pr. civ. ( care stabilește obligația pentru părți de a-și exercita drepturile procedurale cu bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia acestea au fost recunoscute de lege), precum și la art. 723 alin. 1 din pr. civ. ( care stabilește în alin. 1: "Drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.",iar în alin. 2:"Partea care folosește aceste drepturi în chip abuziv răspunde pentru pagubele pricinuite.", tribunalul arbitral trebuia să țină seama în soluționarea acestei cereri a pârâtei, de întreaga atitudine procesuală a reclamantei.
Cum obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată reprezintă una din sancțiunile posibile pentru exercitarea cu rea-credință a drepturilor procedurale, pornind de la dispozițiile art. 723 din pr. civ. Curtea apreciază că față de atitudinea procesuală abuzivă a reclamantei, dar și în raport cu munca depusă de avocații pârâtei, cheltuielile de judecată la care este îndreptățită pârâta, pretinse de la reclamantă, nu sunt nejustificat de mari.
În plus, Curtea reține și încălcarea principiului contradictorialității procesului civil prin aceea că instanța arbitrală nu a pus în discuția părților această chestiune, pentru ca pârâta să-și poată formula eventuale susțineri, în temeiul art. 129 alin. 4 din pr. civ. ( aplicabil și arbitrilor, nu numai judecătorilor) și această normă având același caracter imperativ evocat mai sus.
De aceea, apreciem că reducerea cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat, la J, s-a efectuat cu încălcarea dispozițiilor imperative evocate mai sus, astfel că este incident motivul de anulare prevăzut de art. 364 pct. i) din pr. civ.
Ca atare, Curtea, în temeiul art. 366 rap. la art. 364 pct. i) din pr. civ., va admite acțiunea în anulare, va anula parțial sentința arbitrală numai în ceea ce privește reducerea cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat și, judecând în fond cererea pârâtei privind cheltuielile de judecată va obliga pe reclamantă și la plata diferenței de 12.500 EURO, cu acest titlu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea în anulare formulată de petenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI ( AVAS ), cu sediul ales în B,--11, sector 1, în contradictoriu cu pârâta - SRL, cu sediul în Otopeni, jud. I, Str. -, - și nr. 5, împotriva sentinței arbitrale nr. 132/12.06.2008, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României și a Municipiului Anulează parțial sentința arbitrală nr. 132/12.06.2008, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României și a Municipiului B, numai cu privire la reducerea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat și, judecând în fond capătul de cerere accesoriu privind cheltuielile de judecată. Obligă reclamanta și la plata sumei de 12.500 EURO, cheltuieli de judecată efectuate de pârâtă ( diferență onorariu avocat ).
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată azi, 20.10.2008, în ședință publică.
PREȘEDINTE GREFIER
RED/DACT/RE/4 EX./20.11.2008
Președinte:Elisabeta RoșuJudecători:Elisabeta Roșu
