Acțiune în anularea hotărârilor arbitrale. Sentința 16/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 1859/2007
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Sentința comercială nr.16
Ședința publică de la 18.02.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elisabeta Roșu
Grefier - -
**************
Pe rol pronunțarea asupra acțiunii în anulare formulată de petenta COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, în contradictoriu cu intimata - SRL.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la data de 4.02.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea la 11.02.2008 și apoi la 18.02.2008, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Prin sentinta arbitrala nr. 153/28 iunie 2007 pronuntata in Dosarul nr. 23/2007 de Curtea de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei, s-a dispus admiterea actiunii precizate si completate formulata de reclamanta - SRL impotriva paratei COMPANIA NATIONALA DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE si in consecinta s-a dispus obligarea paratei la urmatoarele sume: 1. la 12.605.000 USD plus TVA reprezentand costurile rezilierii din 30.09.1998; 2. la 1.765.881 USD dobanda aferenta la suma de 12.605.000 USD pe durata litigiului de fata, respectiv 1.04.2004- 1.04.2007; 3. la 865.667,52 USD reprezentand soldul facturii nr. 2134/23.09.1998 de 654.371 USD plus dobanda aferenta in suma de 211.297,12 USD de la data introducerii actiunii, 01.04.2004; 4. la 118.138 USD, dobanda la suma de 865.667, 52 USD, pe durata litigiului de fata, 01.07.2007- 01.04.2007 si 5. la dobanda " Libor" in continuare, de la data de 01.04.2007 pana la plata integrala a sumelor de 12.605.000 USD plus TVA si de 865.667, 52 USD pana la debitarea totala. De asemenea, instanta arbitrala a dispus respingerea exceptiei prescriptiei dreptului la actiune, formulata de parata, ca nefondata. Potrivit art. 48 alin. 5 din Curtii de Arbitraj, Tribunalul nu a dat curs cererii de interventie accesorie introdusa de
In fine, instanta a dispus si obligarea paratei sa plateasca reclamantei cheltuieli in suma de 571.668, 83 RON, respectiv taxa arbitrala si suma de 47.600 RON, onorariu de avocat, in total suma de 619.268, 83 RON.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta arbitrala a retinut ca intre parti s-a incheiat la data de 21.12.1990 contractul de executare a sectiunii autostrazii numita " Nord-Sud- B-, pe o prtiune de 26,5 km. Potrivit art. 4 din contractul cuprinzand " le generale, pretul pentru executia lucrarilor, a fost stabilit partial in lei si partial in USD. Lucrarile au fost incepute si executate pana la data de 17.02.1997, cand au fost suspendate de catre angajator (actuala, fosta ), pe motiv ca acesta se afla in imposibilitate de a mai angaja resursele financiare necesare continuarii lor. Intrucat lucrarile nu au mai fost reluate, prin Conventia din 04.09.1998, partile au reziliat contractul, iar cu acest prilej au fost stabilite si costurile de reziliere, care4 initial, au fost evaluate de - SRL la un total de 34.333.000 USD, insa in urma negocierilor cu parata, au fost ajustate la 12.605.000 USD, plus TVA ( art. 2 ). Ca urmare a neplatii acestor costuri, la data de 26.05.2000 s-a incheiat intre parti o noua conventie ( denumita Proces-verbal ) prin care, in preambul se invoca Conventia incheiata la data de 04.09.1998, iar la pct. 2 se precizaza ca plata executata in avans, in numerar si neachitata, va fi dedusa din valoarea riscurilor revizuite de reziliere convenite intre parti anterior, ca fiind de 12.605.000 USD.
Se mai retine ca la data suspendarii au ramas neachitate lucrari deja efectuate, in valoare de 27.962.500.322 lei si 654.370 USD, conform ultimei situatii de lucrari, prezentata sub denumirea de Certificat de plata nr. 52/noiembrie 1997.
Urmare a conventiei din 1998, s-a emis factura fiscala nr. -/23.09.1998 pentru suma de 27.962.500.322 lei, precum si factura fiscala nr. -/23.09.1998 pentru suma de 654.370 USD (5.136.804.500 lei, calculata la un curs de 7850 lei / 1 USD). Debitoarea a achitat in mai multe transe datoria cuprinsa in factura fiscala nr. -/23.09.1998, insa nu a achitat debitul cuprins in factura fiscala nr. -/23.09.1998.
Ulterior, la data de 26.05.2000, intre parti s-a mai incheiat o conventie prin care se obliga sa achite pana la data de 31.12.2000, toate lucrarile executate, in conformitate cu art. 3 al Conventiei datate 04 septembrie 1998. Avand in vedere ca pretul contractului afost stabilit si in USD, partile au stabilit plata de dobanda calculata la cursul LIBOR, potrivit art. 60.5 b din Partea a II aa C ontractului, Speciale.
Tribunalul arbitral a mai retinut ca parata a confirmat aceasta conventie si datoria dintre parti, chiar prin intampinarea depusa in Dosarul nr. 22025/2002 avand ca obiect somatia de plata pentru suma de 12.605.000 USD, cu precizarea ca pentru aceasta reclamanta ar fi trebuit sa emita o factura care sa ateste certetea creantei si sa fie inregistrata in contabilitate.
Intrucat parata nu si-a indeplinit obligatiile asumate prin contractul dintre parti si actul aditional, instanta arbitrala, retinand si aplicabilitatea art. 969 din civil, art. 970, alin. 1 din civil si concluziile Inaltei Curti de Casatie si Justitie, a admis actiunea, apreciind ca in atare conditii, aceasta este intemeiata. In ce priveste concluziile ICCJ, retinute in decizia nr. 3633/16.11.2006, Tribunalul a retinut ca acestea privesc cateva aspecte: a) izvorul litigiului il reprezinta contractul dintre parti, b) prin conventia din 04.09.1998 s-a decis incetarea contractului, c) valoarea totala a costurilor de reziliere este de 12.605.000 USD plus TVA, d) restul de achitat din contravaloarea lucrarilor conform certificatului intermediar de plata 52/1997 isi are izvorul unic si exclusiv in acel contract.
Referitor la exceptia prescriptiei dreptului la actiune, Tribunalul Arbitral a constatat ca aceasta este nefondata, deoarece platile efectuate in perioada 16.10.1998-21.12.1998 si 05.02.2001-19.12.2001, in baza celor doua facturi emise la 23.09.1998, in temeiul Conventiei din 04.09.1998 si a certificatelor intermediare de plata nr. 52/1997, constituie acte care intrerup cursul prescriptiei fata de intreaga datorie a paratei prin Conventia din 04.09.1998. De asemenea, recunoasterea paratei consemnata in procesul-verbal la concilierea din 28.02.2002, intocmit la sediul paratei, vizeaza expres datoria de 12.605.000 USD, cu privire la care si s-a aratat ca nu a fost achitata datorita celor mentionate si in intampinarea depusa la somatia de plata, in dosarul nr. 22025/2002. Tot o recunoastere a fost considerata si mentiunea din aceasta intampinare depusa in dosarul nr. 22025/2002.
Cu privire la natura si caracterele obligatiei de plata asumata de parata prin contract si prin Conventia din 04.09.1998, se retine ca potrivit art. 4 din contract pretul se determina si se achita prin aplicarea clauzei 70 din le speciale, iar platile in lei sau in dolari, in baza certificatelor intermediare ale, reglementate in clauza 60.5. efectelor contractului si caracterul unic al obligatiei de plata rezulta clar din continutul clauzei 67.1, potrivit careia efectele contractului acopera orice divergenta de orice natura intre Beneficiar si Contractor in legatura sau ca urmare a contractului sau executiei lucrarilor, in timpul executiei sau dupa reziliere sau orice cedare de contract.
Asadar, retinand si concluziile Inaltei Curti de Casatie si Justitie, s-a apreciat ca acest contract reprezinta unicul izvor al obligatiei litigioase, care este unica si indivizibila, iar Conventia din 04.09.1998 stabileste cuantumul sumelor datorate in cadrul acestei obligatii, termenele si modalitatile de plata si sumele din certificatul intermediar de plata cu titlu de contravaloare a lucrarilor executate.
Prin urmare, actele intrerupatoare ale cursului prescriptiei au ca obiect sumele ce compun obligatia contractuala unica si indivizibila de plata, asumata de parata, astfel ca exceptie prescriptiei a fost respinsa ca atare.
La solutia pronuntata de Tribunalul arbitral, in opinie majoritara, se adauga si opinia separata a unuia dintre arbitri, respectivf a D-lui prof.dr., care considera ca in ce priveste capatul 1) al cererii, dreptul la actiune s-a prescris deoarece de la data de 04.09.1998 pana la data sesizarii Tribunalului B-Sectia a VI a Comerciala (28.06.2004) au trecut mai mult de trei ani. Referitor la caracterul intrerupator de prescriptie al procesului verbal din 26.05.2000, in opinia separata, se retine ca acesta nu face nici o referire la plata de catre parata a sumelor in litigiu, parata neasumandu-si prin acesta nici un angajament de plata. Mentionarea unor evenimente petrecute pana la acea data, nu are valoarea unei recunoasteri. Acest document a fost incheiat pentru a stabili plata lucrarilor deja executate, iar nicidecum pentru neplata costurilor rezilierii, in cuprinsul sau nefiind nici o referire la suma de bani in cuantum de 12.605.000 USD. In acest sens, se apreciaza de catre autorul opiniei separate, partile au negociat separat plata cdelor doua sume, ceea ce duce la concluzia ca sumele negociate pentru pierderea suferita ca urmare a incetarii premature a contractului nu puteau avea izvorul in contract.
Impotriva acestei sentinte a formulatactiune in anulareparata, ce a fost inregistrata sub nr- pe rolul Curtii de Apel B-Sectia a Va Comerciala.
In motivarea actiunii in anulare, petenta arata ca hotararea arbitrala este nelegala in raport de dispozitiile art. 364 lit. c), f), i) din pr. civ. pe care le detaliaza dupa cum urmeaza:
In primul rand, se arata, Curtea de Arbitraj era obligata sa comunice paratei cererea de arbitrare formulata de reclamanta, in conditiile art. 355 pct. 1 din pr. civ. Dupa cum se poate observa din dosar, parata a fost citata cu mentiunea ca " Actiunea si actele anexe le aveti de la Tribunalul " In aceasta situatie ar fi trebuit ca Tribunalul Arbitral sa puna in vedere reclamantei ca, in temeiul art. 355 pct. 2 din pr. civ. sa incheie un proces-verbal, avand in vedere ca dosarul a fost trimis acestui tribunal direct de catre Inalta C de Casatie si Justitie, care, dupa ce a admis exceptia de necompetenta materiala a instantelor judecatoresti, a declinat competenta de solutionare a cauzei Curtii Internationale de Arbitraj de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei. Petenta considera ca Inalta C de Casatie si Justitie nu putea sa decline competenta in favoarea Tribunalului Arbitral deoarece acesta nu era constituit, ci, dupa ce a constatat necompetenta, trebuia doar sa se declare necompetenta.
Potrivit art. 355 alin. 1 din pr. civ. Tribunalul Arbitral nu putea fi sesizat decat de reclamanta, iar nu printr-o hotarare de declinare a competentei de catre o instanta statala.
Desi nelegalitatea sesizarii Tribunalului Arbitral a fost invocata si in fata acestui Tribunal, care ar fi trebuit sa incheie un proces-verbal in conditiile art. 355 alin. 2 din pr. civ. acesta a preferat sa respinga exceptia neregulatei investiri motivand ca " sesizarea Curtii( Tribunalul Arbitral) s-a facut prin actiunea initiala recalificata prin acordul final al partilor, consfintita de Inalta C de Casatie si Justitie-Sectia Comerciala prin decizia nr. 3633/16.11.2006, irevocabila, care are forta obligatorie fata de ambele parti si prin cererea completatoare avand ca obiect majorarea cautiunii pretentiilor initiale."
Gresit a retinut Tribunalul arbitral acordul paratei la judecarea in acest fel a litigiului, mai ales ca parata s-a opus si in fata Inaltei Curti la admiterea exceptiei de necompetenta, aratand ca reclamanta prin alegerea caii de urmat si sesizarea Tribunalului B, a facut aplicarea principiului " electa una ", nemaipuatand apoi sa recalifice aceasta cale.
In al doilea rand, Tribunalul nu s-a pronuntat pe apararea paratei in sensul ca invocand prevederile punctului 3 din Procesul-verbal incheiat intre la data de 26.05.2000, petenta sustine ca partile au convenit ca " In cazul in care, in urma unei licitatii, J/V - va castiga licitatia, costurile de reziliere se vor renegocia in mod corespunzator", depunand in acest sens inscrisuri care dovedeau indeplinirea acestei conditii. Desi parata a sustinut in fata Tribunalului Arbitral ca trebuie sa se dea eficienta si acestor dispozitii cuprinse in conventiile retinute ca atare de Tribunal, nu s-a facut vorbire de acest aspect, ceea ce duce la aplicarea art. 363 lit.
In al treilea rand, hotararea arbitrala incalca dispozitii imperative ale legii, prin aceea ca obliga parata la plata unor sume prescrise cu mult inainte de introducerea actiunii in pretentii la Tribunalul B-Sectia a VI a Comerciala, iar fata de sesizarea Tribunalului Arbitral, erau prescrise de cel putin 5 ani.
Motivarea Tribunalului cu privire la prescriptie este una fortata si ignora toate principiile de drept, deoarece nu a observat ca temeiul obligatiei de plata a costurilor de reziliere nu il reprezinta contractul, care si-a incetat valabilitatea la 30.09.1998, ci conventia partilor din 04.09.1998, prin care s-a stabilit ca raporturile contractuale sa inceteze.
In acest sens, nu se poate pretinde ca sumele stabilite de parti cu privire la intinderea cheltuielilor reprezentand costuri de reziliere, au fost ca atare prevazute prin contract, care nici nu ar fi putut cuprinde astfel de clauze, fiind evident ca odata cu acordul de a inceta valabilitatea contractului, partile s-au pronuntat si asupra acestor costuri.
Cu totul altfel stau lucrurile in ce priveste obligatia de plata a lucrarilor deja executate, care intr-adevar isi are izvorul in contract, insa concluzia Tribunalului, care amesteca cele doua obligatii -le un caracter unic si indivizibil, este o ineptie. In acest fel, Tribunalul a ignorat dispozitiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, care stabilesc ca chiar si in privinta unei obligatii unice cu prestatii succesive, dreptul la actiune cu privire la fiecare prestatie se stinge printr-o prescriptie deosebita.
De altfel, se arata, reclamanta insasi a formulat pentru cele doua obligatii, doua capete de cerere distincte, cu temeiuri de drept diferite, ceea e denota ca Tribunalul Arbitral, numai printr-o interpretare fortata si cu neobservarea evidenta a textelor de lege aplicabile in speta a putut pronunta o astfel de solutie.
In sfarsit, petenta mentioneaza si opinia separata a arbitrului prof.dr., care este in total dezacord cu considerentele si dispozitivul sentintei arbitrale atacate.
Pentru aceste considerente, petenta solicita admiterea actiunii in anulare si anularea sentintei arbitrale.
Analizandactiunea in anulare, prin prisma dispozitiilor prevazute de art. 364 lit. c), f) si i) din pr. civ. si a probelor administrate in cauza, Curtea apreciaza ca aceastaeste neintemeiatasi va fi respinsa ca atare, pentru urmatoarele considerente:
Primul motiv invocat de petenta, referitor la nelegala sesizare a Tribunalului Arbitral, prin Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 3633/16.11.2006 irevocabila [ incadrat in drept in dispozitiile art. 364 lit. c) din pr. civ. ] este nefondat, deoarece situatia de drept privind competenta de solutionare a cauzei de catre instanta arbitrala in conditiile existentei clauzei compromisorii, reprezinta o problema dezlegata de catre instanta de recurs, obligatorie conform art. 315 alin. 1 din pr. civ. pentru judecatorii fondului ( cu atat mai mult pentru instanta arbitrala). Pe de alta parte, nu se poate vorbi de o nelegala constituire a tribunalului arbitral, in sensul art. 364 lit. c) din pr. civ. deoarece constituirea acestuia dupa casarea sentintei pronuntate de catre instanta de judecata, cu incalcarea competentei sale materiale, nu este nelegala, deoarece nu este interzisa expres de dispozitii imperative. Nici de o neregularitate privind sesizarea Tribunalului Arbitral nu se poate vorbi, de vreme ce reclamanta a investit instanta de judecata cu cererea sa de chemare in judecata, care, in urma deciziei de casare a devenit o cerere de arbitrare, neexistand in acest sens, vreo opozitie din partea reclamantei. Dimpotriva, fata de disponibilitatea manifestata de reclamanta dupa pronuntarea deciziei de catre ICCJ si de neidentificarea vreunei vatamari cauzata acesteia, sustinerea petentei in cadrul prezentei actiuni in anulare, incadrata in dispozitiile art. 364 lit.c) din pr. civ. nu poate fi primita.
Al doilea motiv al actiunii in anulare, calificat ca fiind cel prevazut de art. 374 lit.f) din pr. civ. prin aceea ca instanta arbitrala nu s-ar fi pronuntat asupra unui lucru cerut, este nefondat, deoarece nu se refera la un capat de cerere formulat de petenta (care de altfel a avut calitatea de parata in fond, iar nu de reclamanta), apararile sale neputand fi asimilate unor capete de cerere din petitul introductiv de instanta, astfel ca acest motiv de anulare a hotararii arbitrale nu poate fi retinut. Este fara putinta de tagada ca legiuitorul a reglementat motivul de anulare prevazut de art. 364 pct. f) din pr. civ. pentru situatiile in care instanta arbitrala" s-a pronuntat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronuntat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decat s-a cerut.", adica pentru situatii ce privesc petitul cererii de arbitrare sau, dupa caz, al cererii reconventionale, nicidecum pentru neanalizarea unor aparari ale paratei. Cum motivele actiunii in anulare sunt de stricta interpretare si aplicare, deoarece sunt cuprinse in norme de procedura, speciale, de exceptie (exceptio est strictissimae interpretationis aplicationis), acestea nu pot fi extinse si la alte situatii pe care nu le prevad expres, cum incearca petenta sa obtina prin invocarea acestui motiv de anulare.
In fine, motivul prevazut de art. 364 lit. i) din pr. civ. dezvoltat prin aceea ca hotararea incalca dispozitii imperative ale legii, este nefondat, deoarece Curtea apreciaza ca nu rezulta ca Tribunalul arbitral a incalcat vreo dispozitie legala imperativa, prin pronuntarea solutiei sale.
Astfel, intreaga sustinere a petentei se refera la modul de solutionare a exceptiei prescriptiei dreptului la actiune.
Analizand astfel, problema prescriptiei dreptului la actiune, pornind de la dispozitiile art. 16 lit. a din Decretul nr. 167/1958, Curtea constata ca solutia Tribunalului arbitral este legala si temeinica si nu incalca dispozitiile imperative ale legii.
In primul rand, trebuie retinut ca, in mod corect s-a apreciat ca izvorul unic al obligatiilor deduse judecatii il constituie contractul. Nu numai pentru ca acest lucru a fost stabilit cu putere de lucru judecat de catre Inalta C de Casatie si Justitie in Decizia comerciala nr. 3633/16.11.2006, obligatorie sub aspectul problemei de drept astfel dezlegate, conform art. 315 alin. 1 din pr. civ. dar si pentru aceea ca partile nu au incheiat un nou act juridic la data de 04.09.1998 ( Conventie), ci acestea au inteles conformprincipiului simetrieice guverneaza actele juridice civile [ consacrat in art. 969 alin. 2 din civil, care reglementeaza:" Ele ( conventiile -) se pot revoca prin consimtamantul mutual sau din cauze autorizate de lege ",recunoscut si sub forma adagiului mutuus consensus mutuus dissensus ], sa stabileasca termenii in care drepturile si obligatiile nascute din contractul incheiat la data de 21.12.1990 ( modificat prin nr. 1/15.01.1993 si nr. 2/01.06.1994) vor fi executate in conditiile incetarii premature a contractului, ca efect al unei rezilieri conventionale.
In acest sens, nu se poate spune ca aceasta conventie are un caracter de sine statator fata de contractul din 1990, deoarece nu reprezinta un alt act juridic, distinct, ci o conventie de incetare ( reziliere) a contractului initial, in care s-au stabilit atat costurile rezilierii contractului cat si sumele ramase de achitat pentru lucrarile executate pana la data ivirii cauzei neprevazute de incetare a contractului ( imputabile paratei). Chiar daca avem in vedere dispozitiile art. 1020 si art. 1021 din civil care reglementeaza institutia juridica a rezilierii/rezolutiunii contractului sinalagmatic, conventia dintre partile din cauza de fata, incheiata la data de 04.09.1998, priveste indubitabil contractul din 1990, fiind o continuare a acestuia, respectiv un act juridic aditional la actul juridic initial, referitor la obligatia unica de plata a pretului lucrarilor convenite de parti, din care se desprinde si obligatia de a achita o penalitate ( in sens general) pentru intreruperea intempestiva a contractului, imputabila exclusiv paratei.
Este asa deoarece, atunci cand partea nu mai poate sa sileasca pe cealalta parte sa execute conventia ( contractul), aceasta poate cere rezolutiunea/rezilierea unui contract cu daune interese, dupa cum cocontractantul pagubit prin aceasta, de fapta culpabila celeilalte parti, opteaza pentru cele doua sanctiuni civile.
Ca atare, nu se poate sustine ca rezilierea conventionala ce a operat la data de 04.09.1998, a avut natura unei conventii separate de contractul din 1990, din care s-au nascut obligatii distincte separate de contractul originar, deoarece Conventia de incetare a contractului este prin ea insasi un act subsecvent contractului, care nu s-ar putea incheia in lipsa contractului initial.
Referitor la natura de acte intrerupatoare de prescriptie a platilor efectuate in perioada 16.10.1998-21.12.1998 si 05.02.2001-19.12.2001, Curtea apreciaza ca acestea produc efectul intrerupator de prescriptie atat cu privire la obligatia de plata a contravalorii lucrarilor deja executate si neachitate de catre parata cat si cu privire la obligatia de plata a costurilor rezilierii premature a contractului, deoarece acestea au fost recunoscute si convenite expres prin conventia din 04.09.1998, in continuarea relatiilor contractuale nascute in anul 1990. Este asa deoarece, asa cum mentionam mai sus, obligatia de plata a pretului lucrarilor deja executate pana la momentul rezilierii conventionale, reprezinta in sensul art. 1020 din civil, executarea in natura a obligatiei de plata a pretului, la care se adauga, ca efect al desfiintarii contractului, obligatia de plata de daune-interese, asa cum a fost aceasta negociata la momentul 04.09.1998, dar in temeiul aceluiasi act juridic ( contractul ).
Chiar daca partile au prevazut in procesul-verbal al sedintei din 26.05.2000 ( fila 65 din dosarul Curtii de Arbitraj) ca, in cazul in care, in urma unei licitatii, JV - va castiga licitatia, costurile de reziliere vor fi renegociate in mod corespunzator, intrucat aceasta conditie nu s-a indeplinit, de vreme ce partile nu au procedat la o renegociere a acestor costuri, rezulta ca sumele stabilite initial cu titlu de daune interese(costuri ale rezilierii) nu au fost modificate. De aceea, apararea petentei formulate si in fata Tribunalului Arbitral, cu privire la aceasta mentiune, nu are relevanta cu privire la recunoasterile acesteia si la continutul conventiilor dintre parti referitoare la costurile rezilierii si la diferenta de pret al lucrarilor deja executate pana in momentul incetarii contractului.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, in temeiul art. 364, art. 365 si urm. din pr. civ. va respinge actiunea in anulare ca neintemeiata si va mentine sentinta arbitrala ca fiind legala si temeinica.
Intrucat intimata a efectuat cheltuieli de judecata cu prilejul judecarii actiunii in anulare, iar petenta a cazut in pretentii prin respingerea actiunii in anulare, in temeiul art. 274 din pr.civ. o va obliga pe aceasta la plata acestor cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Respinge actiunea in anulare formulate de petenta-parata COMPANIA NATIONALA DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE, cu sediul in B,-, sector 1 impotriva sentintei arbitrale nr. 153/28 iunie 2007 pronuntata in Dosarul nr. 23/2007 de Curtea de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei, in contradictoriu cu intimate-reclamanta - SRL, cu sediul in B,-, sector 2, ca neintemeiata.
Obliga petenta COMPANIA NATIONALA DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE, la plata sumei de 142.800 lei cheltuieli de judecata catre intimate.
Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata azi, 18.02.2008, in sedinta publica.
PRESEDINTE GREFIER
RED/DACT/RE/4 EX./18.03.2008
Președinte:Elisabeta RoșuJudecători:Elisabeta Roșu
