Reziliere contract comercial Spete. Decizia 197/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Număr în format vechi 2362/2007

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

Decizia comercială nr.197

Ședința publică de la 18.02.2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Maria Speranța Cornea

JUDECĂTOR 2: Elisabeta Roșu

JUDECĂTOR 3: Iulica

Grefier

*************

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta - -, în contradictoriu cu intimata - -, împotriva încheierii din data de 15.10.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata prin avocat cu împuternicire avocațială comună la dosar, lipsind recurenta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, care învederează Curții faptul că recurenta a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, precum și faptul că intimata a depus la dosar întâmpinare.

Intimata prin avocat depune la dosar copia deciziei nr.3450/2.11.2007 pronunțată de ICCJ, învederând că nu consideră necesar comunicarea înscrisului depus astăzi, deoarece recurenta a fost parte în dosarul respectiv.

Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea în baza art. 150 civ. constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul pe recurs.

Intimata prin avocat solicită respingerea recursului ca nefondat.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față.

Prin încheierea pronunțată în ședința publică de la 15.10.2007 Tribunalul București - Secția a VI a Comercială a admis cererea formulată de pârâta - - și a dispus suspendarea judecății cauzei privind pe reclamanta - - și pârâta - - în baza dispozițiilor articolului 244 alineat 1 punctul 1 Cod procedură civilă, reținând că dezlegarea cauzei depinde de soluția pronunțată în cauza nr.9670/2004 a Tribunalului București - Secția a VI a Comercială în care este analizat modul de încetare a efectelor juridice ale contractului nr. 44/2003, urmând ca analiza conținutului raportului juridic dintre părți și modul în care acestea și-au îndeplinit obligațiile contractuale putându-se realiza pe cale judiciară într-o singură cauză, pentru a nu exista hotărâri contradictorii.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta - -, pe rolul Curții de Apel București - Secția a Va Comercială fiind înregistrat astfel dosarul nr- din 30.10.2007.

În motivarea recursului reclamanta a susținut că dezlegarea prezentei cauze nu ține de soluția pronunțată în dosarul nr. 9670/2004 ci invers, soluția din acel dosar ține de dezlegarea care se va da în prezenta cauză.

Astfel, din actele depuse în cauza rezultă că, contractul nr. 44/2003 nu a încetat la 1.07.2004 cum susține pârâta - reclamantă, ci a continuat să producă efecte în sensul că la 26.07.2004, după adresa de reziliere unilaterală a contractului formulată de reclamantă, la comanda pârâtei s-a făcut o nouă livrare care a constat în 2544 sticle de vin îmbuteliat.

Faptul că după această livrare pârâta nu a mai lansat nici o comandă, în contextul în care nu a plătit mărfurile livrate, reprezintă de fapt rezilierea contractului în mod unilateral de către pârâtă și nu de către reclamanta -recurentă.

Recursul nu este motivat în drept, recurenta - reclamantă critică însă încheierea atacată pentru nelegalitate și netemeinicie, motive prevăzute de articolul 304 punctul 9 Cod procedură civilă.

Intimata pârâtă - - a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii de suspendare a cauzei.

A arătat intimata că prin adresa nr. 9711/28.06.2004, recurenta reclamantă a reziliat unilateral contractul nr. 44/2003 încheiat între părți.

Intimata a promovat cerere de desființare a contractului față de rezilierea unilaterală a reclamantei, cauza aflându-se pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - dosar nr- având ca obiect judecarea recursului promovat de - - împotriva deciziei Curții de Apel București - Secția a Va Comercială, prin care s-a admis apelul declarat de - - și s-a dispus rezilierea contractului de distribuție nr.44/2003 - decizia nr.629/7.12.2006.

Cum la data promovării acțiunii de față, având ca obiect rezilierea de drept a contractului nr.44/1.07.2003, contract deja reziliat prin hotărâre definitivă menționată, se creează premisele încălcării autorității de lucru judecat.

De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins cererea de suspendare, dispunând respingerea ca nefondat a recursului promovat de - - împotriva deciziei comerciale nr.629/7.12.2006 a Curții de Apel București.

Intimata a depus decizia nr. 3450/2.11.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Comercială pronunțată în dosarul nr- de respingere a recursului declarat de - - împotriva deciziei nr. 629/7.12.2006 a Curții de Apel București - Secția a Va Comercială.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:

Obiectul cererii introduse de către recurenta reclamantă - - îl constitui, în principiu, constatarea rezilierii de plin drept la data de 25.10.2004, din culpa pârâtei, a contractului de distribuție nr.44/1.07.2003 încheiat cu pârâta intimată - -.

Asupra rezilierii acestui contract s-a pronunțat însă, prin hotărâre definitivă Curtea de Apel București - Secția a a Comercială, prin decizia comercială nr. 629/7.12.2006 dispunându-se rezilierea contractului de distribuție nr.44/2003, astfel încât nu se poate promova o altă cerere având același obiect, rezilierea contractului de distribuție, deoarece se poate obține o soluție care să contravină celei definitive mai sus menționate, ambele hotărâri având caracter executoriu.

Oricum, prima soluție de reziliere a contractului de distribuție nr.44/2003 a rămas irevocabilă prin respingerea recursului promovat de către - -, potrivit deciziei nr. 3450 din 2.11.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Comercială, astfel încât, numai subzistând motivul suspendării judecății, judecata poate fi reluată ca urmare a cererii făcute de către partea interesată, în conformitate cu dispozițiile articolului 245 punctul 2 Cod procedură civilă.

Pentru aceste considerente, cum la data suspendării judecății, în temeiul dispozițiilor articolului 244 alineat 1 punctul 1 Cod procedură civilă măsura luată de către instanța de fond era temeinică și legală, iar în prezent recurenta, față de rămânerea irevocabilă a hotărârii menționate, poate solicita instanței de fond reînceperea judecății, Curtea, față de dispozițiile articolului 312 alineat 1 Cod procedură civilă respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta - -, în contradictoriu cu intimata - -, împotriva încheierii din data de 15.10.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 18.02.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex.

Tribunalul București - Secția a VI a Comercială

Judecător fond: -

Președinte:Maria Speranța Cornea
Judecători:Maria Speranța Cornea, Elisabeta Roșu, Iulica

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Reziliere contract comercial Spete. Decizia 197/2008. Curtea de Apel Bucuresti