Acțiune în anularea hotărârilor arbitrale. Sentința 194/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
SENTINȚA COMERCIALĂ NR. 194
Ședința publică de la 17.12.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cosmin Mihăianu
GREFIER - - -
Pe rol pronunțarea asupra acțiunii în anulare promovate de către petenta Regia Autonomă "Administrația Protocolului de Stat", împotriva sentinței arbitrale nr. 155/30.06.2009 pronunțate de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în dosarul nr. 360/2006, în contradictoriu cu intimata
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 03.12.2009, fiind consemnate în încheierea de la acel termen, care face corp comun cu prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 10.12.2009 și apoi pentru astăzi, 17.12.2009, când, în aceeași constituire, a hotărât următoarele:
CURTEA
Asupra acțiunii în anulare de față, constată următoarele:
Prin sentința arbitrală nr. 155/30.06.2009, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanta Regia Autonomă "Administrația Protocolului de Stat" împotriva pârâtei, a declarat reziliat contractul de asociere în participațiune nr. 11687/12.11.2004, a obligat pârâta să evacueze spațiile pe care le ocupă în imobilul Casa din B,-, conform procesului-verbal din 18.11.2004, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 64.896,72 lei, a respins acțiunea în privința sumelor de 84.000,47 euro (336.098,73 lei), reprezentând beneficiu lunar, de 154.076,61 euro (653.083,60 lei), reprezentând penalități de întârziere și de 34.966,89 euro (148.174,69 lei), reprezentând daune-interese și a compensat cheltuielile de arbitrare.
Pentru a hotărî astfel, instanța arbitrală a reținut că părțile au încheiat contractul nr. 11687/12.11.2004 pentru constituirea unei asociații în participație menită să exploateze în comun spațiile disponibile din imobilul "Casa ", aflat în administrarea reclamantei, imobil care este situat în B,-, sector 1, spațiile urmând să fie reabilitate, modernizate și dotate pentru a li se ridica gradul de confort și de exploatare în condiții profitabile. A mai reținut că, în vederea îndeplinirii obligațiilor asumate, pârâta trebuia să investească suma de 100.000 euro, iar părțile au agreat ca durata asocierii să fie de 10 ani și ca beneficiile să se împartă în procent de 54,55% reclamantei și de 45,45% pârâtei; totodată, părțile au mai convenit ca reclamanta să primească de la pârâtă un venit minim garantat de 1.400 euro lunar.
În continuare, instanța arbitrală a constatat că reclamanta și-a respectat obligația pe care și-a asumat-o în art. 4.1 din contract, aceea de a preda spațiul pârâtei în termen de 7 zile de la semnarea convenției, procedând la aceasta la data de 18.11.2004, dar și că pârâta nu a probat efectuarea investiției de 100.000 euro, la care s-a obligat. În aceste condiții, Tribunalul arbitral a apreciat că cererea reclamantei de declarare a rezilierii contractului este întemeiat, astfel încât l-a admis și, pe cale de consecință, a dispus evacuarea pârâtei din spațiile ocupate.
Instanța arbitrală a evocat clauza din art. VII din contract și a reținut că reclamanta urma să fie în câștig în orice situație, atât timp cât pârâta era obligată să-i plătească un venit minim garantat lunar; prin urmare, a apreciat că reclamanta era exclusă de a participa la pierderile asociației.
În acest context, instanța arbitrală a constatat că potrivit art. 1513 alin. 2.civ. este nulă convenția prin care s-a stipulat că un asociat este scutit de a participa la pierderi.
Apreciind, așadar, că părțile au stipulat în convenția lor o veritabilă clauză leonină, lovită de nulitate, Tribunalul a respins pretenția formulată de către reclamantă, privind obligarea pârâtei la plata beneficiului minim garantat, evaluat la 84.000,47 euro (336.098.73 lei), dar și a penalităților pentru întârzierea în plata venitului minim garantat, evaluate de 15.009,32 euro (653.083,60 lei).
De asemenea, a mai constatat că reclamanta a mai solicitat plata unor daune-interese pentru nevărsarea de către pârâtă a aportului de 100.000 euro, pe care le-a evaluat la 34.966,89 euro (148.174,69 lei) și, din examinarea acestui capăt de cerere, a apreciat că reclamanta nu a indicat în ce constau daunele reclamante și nici cum au fost evaluate, motiv pentru care le-a respins.
Pe de altă parte, a admis cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 14.095,66 lei, reprezentând cotele de întreținere aferente spațiilor puse la dispoziția pârâtei, constatând că acestea erau în sarcina pârâtei, potrivit art. 7.9 din contract. În consecință, a admis și cererea de obligare a pârâtei la plata penalităților aferente acestei sume, însă instanța arbitrală a limitat cuantumul penalităților la valoarea debitului principal, făcând aplicarea art. 4 din Legea nr. 469/2002.
Totodată, a obligat pârâta la suportarea cheltuielilor de amortizare, a impozitelor și taxelor locale aferente spațiilor din "Casa " care trebuiau exploatate în comun de părți, însumând 36.705,40 lei, în temeiul art. 7.10 din contract, înlăturând în acest sens susținerile pârâtei vizând o eventuală incidență a art. 250 lit. f) din Codul fiscal, întrucât scutirea de obligația de plată a impozitului pe clădiri nu este incidentă în cazul imobilelor destinate unor activități economice, cum este cazul celui din speță.
Împotriva acestei sentințe arbitrale, Regia Autonomă "Administrația Protocolului de Stat" a formulat în termen legal acțiune în anulare, solicitând desființarea sa parțială, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii și a obligării pârâtei și la plata sumei de 1.150.426,75 lei.
În motivare, petenta a arătat că sentința arbitrală încalcă dispoziții imperative a legii; a fost invocat, astfel, motivul de anulare prevăzut de art. 364 lit. i) proc.civ.
În dezvoltarea motivului invocat, petenta a arătat că, apreciind asupra caracterului pretins leonin al clauzei cuprinse în art. VII din contractul părților și procedând, în consecință, la respingerea pretențiilor întemeiate pe această clauză, instanța arbitrală a încălcat principiul libertății contractuale și art. 969.civ. referitor la forța obligatorie a contractelor. În acest sens, a afirmat că voința unei persoane este țărmurită numai de dispozițiile legale care privesc ordinea publică și bunele moravuri, potrivit art. 5.civ. astfel încât libertatea contractuală constă în dreptul unei persoane de a încheia orice contract, cu orice partener și cu clauzele pe care părțile le convin, cu singurele limite impuse de ordinea publică și de bunele moravuri. Așa fiind, petenta a subliniat că atunci când părțile au prevăzut obligația intimatei de a-i plăti un venit minim garantat lunar, manifestările de voință ale acestora au fost concordante, iar o astfel de clauză nu este contrară nici ordinii publice, nici bunelor moravuri.
Prin urmare, petenta a apreciat ca fiind întemeiată cererea sa de obligare a intimatei la plata sumelor de 84.000,47 euro (336.098,73 lei), cu titlu de venit minim garantat și a TVA aferent și de 154.076,61 euro (635.083,60 lei), cu titlu de penalități pentru întârziere în plata venitului minim garantat și a TVA aferent.
În al doilea rând, a criticat măsura instanței arbitrale care respins capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata unor daune-interese în cuantum de 34.966,89 euro (148.174,69 lei) pentru nevărsarea de către pârâtă a aportului de 100.000 euro, susținând că și prin această dispoziție s-a încălcat forța obligatorie a contractului încheiat de părți.
Astfel, petenta a arătat că și acest capăt de cerere este fondat, întrucât suma pe care o pretinde este datorată de către intimată, în baza art. 5.1 lit. b) din contract, iar modul de calcul a fost prezentat instanței arbitrale. De asemenea, a apreciat că acordarea acestor daune-interese este justificată și de împrejurarea că, datorită imposibilității intimatei de a-și îndeplini obligațiile asumate contractual, regia și-a ținut imobilizat un activ important, care ar fi putut, în alte condiții, să aducă venituri substanțiale, dacă ar fi fost exploatat conform celor agreate prin contract.
În al treilea rând, petenta a criticat limitarea de către Tribunalul arbitral a cuantumului penalităților de întârziere în plata cotelor de întreținere la nivelul debitului principal, precizând că Legea nr. 469/2002, pe care instanța arbitrală și-a întemeiat în drept această dispoziție, a fost abrogată prin Legea nr. 246/2009.
Analizând actele dosarului, precum și sentința arbitrală atacată, prin prisma motivelor de anulare invocate, Curtea reține următoarele:
etenta a invocat prevederile art. 364 lit. i) proc.civ. afirmând că au fost încălcate prevederile art. 969.civ. prin trimitere la clauzele contractului nr. 11687/12.11.2004 în temeiul căruia părțile au constituit asociație în participație menită a exploata în comun spațiile disponibile din imobilul "Casa ", situat în B,-, sector 1, invocând totodată și o pretinsă ignorare de către instanța arbitrală a efectelor abrogării Legii nr. 469/2002.
Curtea subliniază însă că ipoteza reglementată de art. 364 lit. i) proc.civ. nu permite examinarea temeiniciei hotărârii arbitrale, întrucât competența arbitrajului exclude, pentru litigiul ce face obiectul convenției arbitrale, competența instanțelor judecătorești, potrivit art. 3433alin. 1.proc.civ.
În speță, petenta a formulat acțiunea în anulare ca și când aceasta ar avea efectul devolutiv al apelului, deși controlul efectuat de instanță este unul de legalitate, iar nu de temeinicie a hotărârii arbitrale.
Astfel, Curtea apreciază util să precizeze că atunci când instanța arbitrală a considerat ca având caracter leonin clauza cuprinsă în art. VII din contractul părților, aceasta nu a încălcat nici o dispoziție imperativă a legii.
Evaluarea - chiar eronată - a temeiniciei unei pretenții întemeiate pe o clauză contractuală nu presupune, prin ea însăși, o încălcare a normelor imperative. Astfel, chiar dacă s-ar putea aprecia că înțelegerea părților consemnată în art. VII din contractul lor nu are caracter leonin, Curtea subliniază că o interpretare în sens contrar a aceleiași clauze de Tribunalul arbitral nu poate conduce către concluzia că hotărârea atacată ar fi încălcat vreo normă imperativă legală.
Situația s-ar fi circumscris ipotezei reglementate de art. 364 lit. i) proc.civ. numai în situația inversă, respectiv dacă o parte și-ar fi întemeiat pretențiile pe o veritabilă clauză leonină, iar instanța arbitrală ar fi dat eficiență unei astfel de clauze, încălcând astfel prevederile art. 1513.civ.
În speță, însă, petenta și-a întemeiat pretențiile pe o clauză, pe care instanța arbitrală a apreciat-o ca fiind leonină, astfel încât nu a dat curs solicitării de obligare a intimatei la plata sumelor astfel datorate.
O asemenea soluție nu încalcă prevederi imperative, ci ea are ca fundament doar o operațiune de evaluare a clauzei, care implică un examen al temeinciei pretențiilor, aspect care nu poate fi cenzurat în acțiunea în anulare.
Cu alte cuvinte, chiar în situația în care susținerea petentei, potrivit căreia clauza cuprinsă în art. VII din contractul părților nu are caracter leonin ar fi împărtășită de către C, o astfel de împrejurare nu ar avea ca efect desființarea sentinței arbitrale, deoarece părțile au înțeles, prin clauza compromisorie inclusă în contract, să excludă competența instanțelor judecătorești în soluționarea litigiului lor, pe care au dorit să-l supună arbitrajului, agreând astfel să accepte soluția dată asupra temeiniciei cererilor lor de către o instanță arbitrală.
Curtea nu poate în prezent să procedeze la o reevaluare de temeinicie a cererii, competența sa rezumându-se doar la efectuarea controlului de legalitate în limitele îngăduite de art. 364.proc.civ.
Considerentele expuse mai sus probează netemeincia acțiunii în anulare în ceea ce privește dispozițiile prin care instanța arbitrală a respins atât pretențiile întemeiate pe clauza cuprinsă în art. VII din contract, vizând cererea de obligare a intimatei de a plăti petentei sumele de 84.000,47 euro (336.098,73 lei), cu titlu de venit minim garantat și a TVA aferent și de 154.076,61 euro (635.083,60 lei), cu titlu de penalități pentru întârziere în plata venitului minim garantat și a TVA aferent, cât și capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata unor daune-interese în cuantum de 34.966,89 euro (148.174,69 lei) pentru nevărsarea de către pârâtă a aportului de 100.000 euro, întemeiat de către petentă pe art. 5.1 lit. b) din contract.
Pe de altă parte, petenta a mai criticat limitarea de către Tribunalul arbitral a cuantumului penalităților de întârziere în plata cotelor de întreținere la nivelul debitului principal, precizând că Legea nr. 469/2002, pe care instanța arbitrală și-a întemeiat în drept această dispoziție, a fost abrogată prin Legea nr. 246/2009.
Curtea constată, însă, că Legea nr. 246/2009, care a abrogat în mod expres prevederile Legii nr. 469/2002, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din data de 30.06.2009 și, potrivit art. 78 din Constituția României, a intrat în vigoare la trei zile de la data publicării.
Prin urmare, la data pronunțării sentinței arbitrale, 30.06.2009, Legea nr. 469/2002 era încă în vigoare, astfel încât în mod legal instanța arbitrală și-a întemeiat soluția pe dispozițiile sale.
Cum altă critică, în afară de abrogarea Legii nr. 469/2002, nu a fost formulată de către petentă dispoziției instanței arbitrale care a limitat cuantumul penalităților de întârziere în plata cotelor de întreținere la nivelul debitului principal, Curtea apreciază că și sub acest aspect acțiunea în anulare este neîntemeiată, astfel încât, văzând totalitatea considerentelor mai sus expuse, o va respinge, ca atare, în temeiul art. 366.proc.civ.
Stabilind astfel culpa procesuală a petentei în promovarea prezentei acțiuni în anulare, Curtea urmează să o oblige, în temeiul art. 274 alin. 1.proc.civ. să suporte cheltuielile de judecată avansate de către intimată, în cuantum de 21.150 lei, reprezentând onorariu de avocat, achitat potrivit chitanței nr. 1/02.12.2009 emise de Cabinetul de Avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca neîntemeiată, acțiunea în anulare promovată de către petenta REGIA AUTONOMĂ "ADMINISTRAȚIA PROTOCOLULUI DE STAT", cu sediul în B, str. -ere, nr. 6-8, sector 1, împotriva sentinței arbitrale nr. 155/30.06.2009 pronunțate de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în dosarul nr. 360/2006, în contradictoriu cu intimata, cu sediul în B, nr. 10, intrarea F,. 1, birou 1.1. sector 1.
Obligă petenta la plata către intimată a sumei de 21.150 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.12.2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
Red. Jud. /4 ex./26.01.2010
Președinte:Cosmin MihăianuJudecători:Cosmin Mihăianu
