Acțiune în concurența neloială. Decizia 548/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.548
Ședința publică din data de: 17.12.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Georgeta Stegaru
JUDECĂTOR 2: Antonela Cătălina Brătuianu
JUDECĂTOR 3: Ileana
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de către recurenta reclamantă - INTERNATIONAL SRL împotriva sentinței civile nr. 1870/16.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în contradictoriu cu intimata pârâtă - ROMÂNIA SRL.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții că cererea de recurs este netimbrată și nemotivată. Totodată se arată că la data de 15.12.2009 intimata pârâtă - ROMÂNIA SRL a depus întâmpinare într-un singur exemplar prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin 2 Cod procedură civilă.
Curtea constată că intimata pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă prin întâmpinarea depusă; totodată constată că pentru termenul de judecată de astăzi recurenta reclamantă - INTERNATIONAL SRL a fost citată cu mențiunea timbrării în cuantum de 410 lei, la dosar regăsindu-se o chitanță de doar 20 lei, astfel că din oficiu invocă excepția insuficientei timbrări și reține cauza în pronunțare pe această excepție.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată sub numărul 2206/303/05.03.2007 la Judecătoria sector 6 B, reclamanta International SRL a chemat în judecată pe pârâta - România SRL, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea societății pârâte să răspundă pentru concurență neloială practicată față de reclamantă și să plătească reclamantei despăgubiri pentru daunele materiale și morale cauzate.
Prin sentința civilă nr. 2181/28.03.2007, a fost admisă excepția de necompetență materială a acestei instanțe, dispunându-se declinarea competenței de soluționare a pricinii în favoarea Tribunalului București La Tribunalul București, cauza a fost înregistrată pe rolul secției a VI-a comerciale sub numărul -.
Prin cererea depusă de către reclamantă la data de 05.09.2007, aceasta a precizat cuantumul despăgubirilor pretinse pârâte ca fiind de 5000 lei.
Prin încheierea pronunțată la data de 31.10.2007, această secție a Tribunalului s-a desesizat dispunând scoaterea de pe rol a cauzei și înaintarea ei spre repartizare către o secție civilă.
Ulterior, cauza a fost înregistrată pe rolul secției a IV-a civilă sub numărul -.
Prin sentința civilă nr. 1870/16.12.2008 pronunțată în acest din urmă dosar, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta - International SRL împotriva pârâtei - România SRL, ca nefondată.
Prin sentința civilă nr. 1018/09.07.2008 pronunțată de aceeași instanță, a fost admisă cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 1870/16.12.2007, dispunându-se obligarea reclamantei la plata către pârâtă a sumei de 3500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței civile nr. 1870/2007 a declarat recurs reclamanta - International SRL.
În ședința publică din data de 17.12.2009, Curtea a pus în discuție, din oficiu, excepție insuficientei timbrări a cererii de recurs.
Analizând cu precădere excepția astfel formulată, conform cu exigențele art. 137 alin. 1.pr.civ. Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 20 alin. 1 și 3 din Legea 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar sancțiunea care operează în situația neachitării acestora este aceea a anulării cererii de investire a instanței.
Recurenta a fost înștiințată, prin mențiune corespunzătoare făcută în conținutul citației trimise pentru primul termen de judecată cu privire la obligația de a achita o taxă de timbru în cuantum de 410 lei și timbru judiciar în valoare de 0.75 lei aferente căii de atac exercitate.
Odată cu cererea de recurs, a fost depusă o chitanță ce atestă achitarea sumei de 20 lei cu titlu de taxă de timbru, și timbru judiciar de 0.3 lei.
Cum recurenta nu a contestat - în condițiile art. 18 din Legea 146/1997 - cuantumul taxei de timbru stabilite de instanță, și nici nu și-a îndeplinit obligația legală de a completa până la acest cuantum taxa inițial depusă până la prima zi de înfățișare, Curtea va face aplicare sancțiunii reglementate prin art. 20 alin. 3 din Legea 146/1997 și va anula, ca insuficient timbrată, cererea de recurs formulată de apelanta-reclamantă - International SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează recursul formulat de către recurenta reclamantă - INTERNATIONAL SRL împotriva sentinței civile nr. 1870/16.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în contradictoriu cu intimata pârâtă - ROMÂNIA SRL, ca insuficient timbrat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 decembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
. red. GS
2 ex/06.01.2010
Secția a IV-a Civilă
Jud. I
Președinte:Georgeta StegaruJudecători:Georgeta Stegaru, Antonela Cătălina Brătuianu, Ileana